What do you think?
Rate this book
Frunze de dor
„Îmi amintesc cum odată, seara tîrziu, terminam de citit Frunze de dor. Cînd am aflat că Gheorghe s-a despărţit de Rusanda, şi a plecat nepetrecut, doar Domnica şi Scridon au venit la gară, am început să plîng în gura mare… Era pe la miezul nopţii. Am trezit toată casa. Ce s-a întîmplat?! Zic - Gheorghe s-a despărţit de Rusanda.” - Tatiana Cojocaru, Donduşeni
„Druţă rîde şi plînge împreună cu eroii săi, el concepe viaţa ca o nesfîrşită sărbătoare. Pe acest concept e zidit totul.” - Vasile Coroban
„Acolo, în Moldova, toate au pornit de la Frunze de dor.” - Eugeniu Coşeriu
„Druţă rîde şi plînge împreună cu eroii săi, el concepe viaţa ca o nesfîrşită sărbătoare. Pe acest concept e zidit totul.” - Vasile Coroban
„Acolo, în Moldova, toate au pornit de la Frunze de dor.” - Eugeniu Coşeriu
259 pages, Paperback
First published January 1, 1957
61 people are currently reading
895 people want to read
About the author
Ion Druță
49 books76 followers Ion Panteley Drutse was born in the village of Horodishte Dondusheny district, Moldova republic in 1928. He graduated from the higher literary courses of the Institute of Literature "A.M. Gorky" of the Union of Writers of the USSR. He began his literary career in 1953 with his collection of stories In Our Village, followed by A Story of Love next year. During three decades there appeared many novels, stories, plays and books for children: The yearning for People, Ant's Story, Trofimash, The Big Sitting Room, From Green to Green, The Belfry, The White Church, The Birds of Our Youth and others.
He was awarded the State Prize of Moldova as a playwright and prose writer.
He is a member of Moldova's Union of writers but he lives in Moscow.
Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean.
A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia.
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pămân t", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane.
Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995).
Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul". În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă.
La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [1]
Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.
He was awarded the State Prize of Moldova as a playwright and prose writer.
He is a member of Moldova's Union of writers but he lives in Moscow.
Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean.
A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia.
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pămân t", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane.
Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995).
Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul". În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă.
La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [1]
Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 26 of 26 reviews
December 15, 2015
TRADARE!!!! E prima ideie ce mi-a venit in minte. Tradare din partea Rusandei, trădare din partea lui Gheorghe… Nu pot să înteleg de ce Rusanda la schimbat aşa de uşor pe Gheorghe cu celalalt profesor. De ce? Nu cred că Gheorghe merita să sufere în modul acela. Apoi nu reusesc să-l înteleg în totalitate pe Gheorghe, de ce a renunţat aşa de usor la Rusanda, înteleg diferenţa de statut, el un un simplu ţaran - ea profesoare, înţeleg dorinţa lui de a găsi o fată simpla cu care să trăiască lucrând pamântul amindoi, în schimb nu pot să-l înteleg de ce a renuntat atât de uşor la dragostea lui , fără a încerca măcar să o păstreze vie... nu reusesc să o înteleg nici pe Rusanda care atât de repede la uitat şi a trecut la alta persoană, ne încercând măcar să vorbească cu el, oare chiar atât de puţin la iubit?
Şi totusi, chiar daca am rămas cu multe întrebari la final, chiar dacă sunt un pic cu sufletul rupt în bucati pentru Rusanda şi Gheorghe, cred ca Frunze de dor e o carte buna, ce se mertită de citit şi care contine o parte din istoria şi într-o anumita masură „destinul” dacă pot să mă exprim în aşa mod, a poporului nostru.
Mi-aş fi dorit sa fi existat o continuare în care Gheorge şi Rusanda să poată trece peste diferenţele lor şi să poată fi împreună. Finalurile triste mă fac să ramân cu inima tristă şi totodată să pretuiesc cartea respectivă.
Şi totusi, chiar daca am rămas cu multe întrebari la final, chiar dacă sunt un pic cu sufletul rupt în bucati pentru Rusanda şi Gheorghe, cred ca Frunze de dor e o carte buna, ce se mertită de citit şi care contine o parte din istoria şi într-o anumita masură „destinul” dacă pot să mă exprim în aşa mod, a poporului nostru.
Mi-aş fi dorit sa fi existat o continuare în care Gheorge şi Rusanda să poată trece peste diferenţele lor şi să poată fi împreună. Finalurile triste mă fac să ramân cu inima tristă şi totodată să pretuiesc cartea respectivă.
April 27, 2022
"De-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineață pe podul de la marginea satului răsar doi copii" - cu toții recunoaștem această frază din renumitul roman "Frunze de dor". Cât de frumos descrie Ion Druță viața la sat ❤️. Acolo unde se poartă hainele bune și pantofii doar duminica, acolo unde semănatul și prășitul sunt ocupațiile care îi hrănesc pe oameni. La sat în acele timpuri visul fetelor era de a se mărita cu un om gospodar. Doar o grijă îi apăsa pe țărani- războiul care le lua fiii. Așteaptau scrisori și se rugau să le vină flăcăii acasă.
"Gheorghe i-a pus o palmă pe umăr, și-a lipit obrazul de fruntea ei, l-a coborât iute și, ajungând la buze, a sărutat-o. Rusanda stătea nemişcată, năucită, de parcă ar fi repetat în minta ei o poezie frumoasă. Deodată însă a ars-o rușinea - maică sfântă, ce face el cu mine! A scos repede o batistuță, a pornit cu ea spre buze, dar mâna n-a îndrăznit să șteargă arsura primei sale dragoste și, încurcată cumplit, și-a plecat fruntea.
- M-ai făcut de ruşine, bade Gheorghe..."
"Gheorghe i-a pus o palmă pe umăr, și-a lipit obrazul de fruntea ei, l-a coborât iute și, ajungând la buze, a sărutat-o. Rusanda stătea nemişcată, năucită, de parcă ar fi repetat în minta ei o poezie frumoasă. Deodată însă a ars-o rușinea - maică sfântă, ce face el cu mine! A scos repede o batistuță, a pornit cu ea spre buze, dar mâna n-a îndrăznit să șteargă arsura primei sale dragoste și, încurcată cumplit, și-a plecat fruntea.
- M-ai făcut de ruşine, bade Gheorghe..."
August 10, 2023
"Și au rămas în urmă o căsuță cu destinul său trist, o gospodărie dezvelită în ajunul iernii, o femeie frântă de durere în mijlocul drumului, cu mâinile ridicate spre cer, și peste tot frunze galbene, frunze de jale, frunze de dor..."
"De-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineață pe podul de la marginea satului răsar doi copii."
"Dar fug zilele, de parcă le-ar fi luat vântul, trece viața, se împlinesc destinele, și numai soarta ei, numai soarta ei...
Și cui să-i spui, când n-ai cui spune, și ce să-i faci, când n-ai ce-i face, și cât s-aștepți norocul cela, cât se poate să-l tot aștepți?!"
"Și tot așteptau cu toții, așteptau cu înfrigurare în suflet când se vor deschide larg ușile casei de pe malul iazului și un bocet de mamă va porni a cutremura amurgul micuțului sătuc pierdut în largul câmpurilor."
"Se stinge în depărtare fluieratul cu întorsături fermecătoare, și se topește, se rupe inima în piept, pentru că, vai, la șaptesprezece ani, totul e acolo în zare, și sufletul e numai aripi, gata în fiece clipă să zboare în întâmpinarea viitorului..."
"Ce mai ard stejarii primăvara! Și tot ard, și ard, și ard..."
"Pășind alături, fragedă și puțintică, Rusanda răspândea în jurul un farmec pe care Gheorghe nu-l cunoscuse până atunci. [..] Un suflet curat și tânăr s-a lipit de sufletul lui ca un copil și-i era a mirare, și-i era a râde, și-i era a viață lungă, mare, nesfârșită..."
"Și mult ar fi vrut să moară acuma, într-o clipă, într-un mijloc de codru verde, și n-ar fi vrut să moară deloc, niciodată, pentru că iubea pământul, iubea snopii mari și grei cu miros de grâu copt, iubea iarba înaltă, bună de coasă, mânjii cu stele în frunte, iar toate aceste patimi, veșnice fiind, îi cereau și lui să fie veșnic."
"O, soare balcanic, revărsat peste văile și dealurile moldave, o, acele iubiri scurte, scânteietoare, istovitoare, cât de mult aduceți voi în scurta noastră trecere pe acest pământ și cât de multe luați cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată..."
"I-a privit în treacăt numai o clipă, dar a înțeles că tot ce a avut mai scump în viață a schimbat pe acești doi ochi căprui. Și pământul, și păpușoii, și mânjii, și iarba. Biruiseră acești doi ochi."
"Atunci când se despart două suflete îndrăgostite, nimeni nu știe pe cât timp se despart. Pe-o zi, pe două, pentru totdeauna?..."
"Vai, visurile celea ale tinereții, visurile primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară, și te fură, și te învăluie, și te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, devin esența vieții tale, și, dacă ți s-ar cere: visurile sau viața, ești gata să declari: de-mi luați visurile, luați-mi și viața..."
"Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul..."
"Îl durea, pentru că, în câteva luni, copila cu brândușe reușise să devină marea patimă a vieții lui. [..] O, cum o mai aștepta el, cum măsura cu bătăile inimii lungul așteptărilor, clipă cu clipă, bătaie cu bătaie, dar nu venea..."
"Fără lumina celor două ferestre, fără suflarea ceea gingașă de copilă-femeie, viața nu mai avea niciun rost..."
"Toate sunt trecătoare pe lumea asta, şi la vîrful fiecărei fericiri se coace mărul tristeţei..."
"Și lui Gheorghe i-a venit deodată un dor nebun să se așeze pe marginea drumului, să se uite mult și bine la fumul cela, să-l tragă adânc în piept, căci ardeau, împreună cu frunzele verii, și visurile lui."
"-Și pe Rusanda... cui o lași? Ce să facă? Ce să-i spun?
-Îi spui că... a ruginit frunza din vii... și rândunelele...
-...și rândunelele?
-Au plecat."
"Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile..."
"Plutea încet în urmă baștina, unde l-au udat ploile, unde l-au uscat vânturile și unde rămăsese tot ce-a avut mai scump în viață."
"De-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineață pe podul de la marginea satului răsar doi copii."
"Dar fug zilele, de parcă le-ar fi luat vântul, trece viața, se împlinesc destinele, și numai soarta ei, numai soarta ei...
Și cui să-i spui, când n-ai cui spune, și ce să-i faci, când n-ai ce-i face, și cât s-aștepți norocul cela, cât se poate să-l tot aștepți?!"
"Și tot așteptau cu toții, așteptau cu înfrigurare în suflet când se vor deschide larg ușile casei de pe malul iazului și un bocet de mamă va porni a cutremura amurgul micuțului sătuc pierdut în largul câmpurilor."
"Se stinge în depărtare fluieratul cu întorsături fermecătoare, și se topește, se rupe inima în piept, pentru că, vai, la șaptesprezece ani, totul e acolo în zare, și sufletul e numai aripi, gata în fiece clipă să zboare în întâmpinarea viitorului..."
"Ce mai ard stejarii primăvara! Și tot ard, și ard, și ard..."
"Pășind alături, fragedă și puțintică, Rusanda răspândea în jurul un farmec pe care Gheorghe nu-l cunoscuse până atunci. [..] Un suflet curat și tânăr s-a lipit de sufletul lui ca un copil și-i era a mirare, și-i era a râde, și-i era a viață lungă, mare, nesfârșită..."
"Și mult ar fi vrut să moară acuma, într-o clipă, într-un mijloc de codru verde, și n-ar fi vrut să moară deloc, niciodată, pentru că iubea pământul, iubea snopii mari și grei cu miros de grâu copt, iubea iarba înaltă, bună de coasă, mânjii cu stele în frunte, iar toate aceste patimi, veșnice fiind, îi cereau și lui să fie veșnic."
"O, soare balcanic, revărsat peste văile și dealurile moldave, o, acele iubiri scurte, scânteietoare, istovitoare, cât de mult aduceți voi în scurta noastră trecere pe acest pământ și cât de multe luați cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată..."
"I-a privit în treacăt numai o clipă, dar a înțeles că tot ce a avut mai scump în viață a schimbat pe acești doi ochi căprui. Și pământul, și păpușoii, și mânjii, și iarba. Biruiseră acești doi ochi."
"Atunci când se despart două suflete îndrăgostite, nimeni nu știe pe cât timp se despart. Pe-o zi, pe două, pentru totdeauna?..."
"Vai, visurile celea ale tinereții, visurile primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară, și te fură, și te învăluie, și te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, devin esența vieții tale, și, dacă ți s-ar cere: visurile sau viața, ești gata să declari: de-mi luați visurile, luați-mi și viața..."
"Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul..."
"Îl durea, pentru că, în câteva luni, copila cu brândușe reușise să devină marea patimă a vieții lui. [..] O, cum o mai aștepta el, cum măsura cu bătăile inimii lungul așteptărilor, clipă cu clipă, bătaie cu bătaie, dar nu venea..."
"Fără lumina celor două ferestre, fără suflarea ceea gingașă de copilă-femeie, viața nu mai avea niciun rost..."
"Toate sunt trecătoare pe lumea asta, şi la vîrful fiecărei fericiri se coace mărul tristeţei..."
"Și lui Gheorghe i-a venit deodată un dor nebun să se așeze pe marginea drumului, să se uite mult și bine la fumul cela, să-l tragă adânc în piept, căci ardeau, împreună cu frunzele verii, și visurile lui."
"-Și pe Rusanda... cui o lași? Ce să facă? Ce să-i spun?
-Îi spui că... a ruginit frunza din vii... și rândunelele...
-...și rândunelele?
-Au plecat."
"Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile..."
"Plutea încet în urmă baștina, unde l-au udat ploile, unde l-au uscat vânturile și unde rămăsese tot ce-a avut mai scump în viață."
September 22, 2016
Смущаващо хубава история от един напълно непознат за мен автор. "Листи на тъгата" е драматична история за молдовско селце в периода на Втората световна война. Макар фронтът да е далеч от селото той оставя своя отпечатък. "Листи на тъгата" ни среща с Домника, Русанда, Георге и Скродон, които търсят любовта сред скучното селско ежедневие. Прекрасни драматични момент, добре изградени герои и чудесно описание на селския живот в онези трудни години.
За мен беше удоволствие да прочета романа.
За мен беше удоволствие да прочета романа.
June 29, 2022
Vrei să-ți omori neuronii? Citește-l pe Druță. Un roman aproape despre nimic. Personaje parcă de carton, care se comportă ciudată și niciodată nu știu ce vor
October 26, 2025
Frunze de dor de Ion Druță urmărește viața dintr-un sat moldovenesc de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, unde găsim case pline de femei, copii și bătrâni, unde băieții mici visează să devină soldați, adolescenții la iubire, iar adulții - la ce să pună pe masă. Îl urmărim pe Gheorghe, flăcău rămas fără tată, pentru care grija și iubirea cea mare este pământul, dar când dă cu ochii de Rusanda, o copilă gingașă, simte cum vine primăvara în sufletul lui. O urmărim pe Rusanda, singurul copil, cum îi înflorește sufletul atunci când îl vede pe Gheorghe, și cum visează această copilă la un viitor în care soarele nu apune niciodată. O urmărim pe Domnica, fiica mijlocie dintr-o familie mai nevoiașă, ce simte că se află mereu în umbra celei mai bune prietene ale sale, Rusanda. Trofimaș, fratele mai mic a Domnicăi, visează la cadourile pe care o să i le aducă fratele lor mai mare, aflat pe front, și vede lumea în culorile în care numai un copil o poate face. Și-l urmărim și pe Scridon, un tânăr ce știe deja ce vrea de la viață, dând dovadă de o șiretenie periculoasă. Frunze de dor nu e o carte stufoasă, dar e plină de emoție și sapă adânc în viața unei comunități rurale, cu grijile, bârfele, iubirile, dezlegările sale. Scriitura e lirică și ajunge pînă la suflet, nu am fost nici măcar o clipă indiferentă la ce se întâmplă cu personajele pe parcursul lecturii.
Eu nu sunt genul care să plângă la cărți - ultima dată asta s-a întâmplat la o carte în care se dezbotea relația protagonistei cu mama, am citit-o proaspăt postpartum, poate că hormonii erau de vină, poate textul în sine. Dar ca să revin - pe tot parcursul Frunze de dor îmi venea să vărs lacrimi. De nostalgie, de durere pentru personaje, de dor după o copilărie îndepărtată. E un volum absolut minunat și cred că-l voi reciti cândva în viitor.
Eu nu sunt genul care să plângă la cărți - ultima dată asta s-a întâmplat la o carte în care se dezbotea relația protagonistei cu mama, am citit-o proaspăt postpartum, poate că hormonii erau de vină, poate textul în sine. Dar ca să revin - pe tot parcursul Frunze de dor îmi venea să vărs lacrimi. De nostalgie, de durere pentru personaje, de dor după o copilărie îndepărtată. E un volum absolut minunat și cred că-l voi reciti cândva în viitor.
April 7, 2025
3.5⭐ cu un stil duios, ușor amuzant, Ion Druță ne arată viața la țară la sfârșit de război, cine și unde are de arat, de semănat, dar și cine pleacă la armată, cum se iubește și cum se suferă în singurătate.
April 29, 2024
Totul se începe cutremurător. În schimbul obișnuitei fericiri pe care o aducea vizita poștașului de pe front, împreună cu scrisorile de la tinerii fii plecați, în acea zi în Valea Răzeșilor domnea tăcerea și durerea. Căci un strigăt de mamă avea să sfredelească fiecare trecător care-avea să treacă pe drum, fiindcă Toadere Cibotaru nu avea să se mai întoarcă acasă din război..
Acțiunea romanului se desfășoară într-o perioadă de trecere subită de la violență și război la o serenitate reconfortantă. Mai exact, e vorba de ultimele luni ale războiului și primele luni de pace, în acea scurtă eră de la sfârșitul primăverii si începutul toamnei anului 1945, în care mulți au trăit o perioadă tumultuoasă și întunecată.
În prim plan sunt ilustrate personajele Rusanda și Gheorghe, Domnica și Spiridon, și satul în perioada postbelică, evidențiind relația om-pământ, creșterea intelectualității la sat, dragostea și familia - nucleul poporului. Romanul subliniază rațiunea oamenilor simpli, viața lor de după război și relația strânsă dinre oamenii simpli și pâinea lor, adică câmpurile.
De-a lungul narațiunii ne delectăm cu înduioșătoarele povești idilice ale personajelor principale și observăm cum soarta, statutul social, societatea (așa-zisa-n popor “gura lumii”) și propria rațiune îi influențează în alegeri, făcându-i să ia decizii mai mult sau mai puțin bune pentru ei însuși, însă în totalitate bazate pe sentimentele lor.
Consider că opera Druțiană reflectă minunat realitatea părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Care se îndrăgosteau orbește, trăiau o viața simplă, munceau pământul necontenit și erau oameni cu inimi mari, pline de mărinimie și respect reciproc. Ceea ce și face românul atât de frumos, de suflet. 💔
În plus, sinceră să fiu.. deznodământul ambelor cupluri din cartea, viața adolescenților de la sate, cruntele adevăruri ale războiului, ș. a. evenimente, m-au lăsat cu o melancolie cumplită la sfârșitul cărții, ba chiar cu un mic nod în gât aș spune.
Cartea se parcurge ușor, deși conținutul poate fi mai greu de asimilat pe-alocuri, datorită încărcăturii emoționale. Cu toate acestea, este o oglindă a sufletului moldovenesc, a valorilor și tradițiilor noastre adânc înfiripate din trecut, ce merită explorate și ovaționate!
“Și, cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, ca oamenilor a și început, în taină, să li se facă dor de casă. Așa ni-e zodia, și de câte ori va fi să se schimbe vremea, de atâtea ori ne vor durea rădăcinile…”
“Trenul pleca. Fata s-a repezit, l-a cuprins, și pentru o clipă toată făptura ei a dispărut în brațele lui vânjoase. Și de-abia atunci, strigând un dor străin la piept, a simtit Gheorghe cât de singur a rămas.”
Acțiunea romanului se desfășoară într-o perioadă de trecere subită de la violență și război la o serenitate reconfortantă. Mai exact, e vorba de ultimele luni ale războiului și primele luni de pace, în acea scurtă eră de la sfârșitul primăverii si începutul toamnei anului 1945, în care mulți au trăit o perioadă tumultuoasă și întunecată.
În prim plan sunt ilustrate personajele Rusanda și Gheorghe, Domnica și Spiridon, și satul în perioada postbelică, evidențiind relația om-pământ, creșterea intelectualității la sat, dragostea și familia - nucleul poporului. Romanul subliniază rațiunea oamenilor simpli, viața lor de după război și relația strânsă dinre oamenii simpli și pâinea lor, adică câmpurile.
De-a lungul narațiunii ne delectăm cu înduioșătoarele povești idilice ale personajelor principale și observăm cum soarta, statutul social, societatea (așa-zisa-n popor “gura lumii”) și propria rațiune îi influențează în alegeri, făcându-i să ia decizii mai mult sau mai puțin bune pentru ei însuși, însă în totalitate bazate pe sentimentele lor.
Consider că opera Druțiană reflectă minunat realitatea părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Care se îndrăgosteau orbește, trăiau o viața simplă, munceau pământul necontenit și erau oameni cu inimi mari, pline de mărinimie și respect reciproc. Ceea ce și face românul atât de frumos, de suflet. 💔
În plus, sinceră să fiu.. deznodământul ambelor cupluri din cartea, viața adolescenților de la sate, cruntele adevăruri ale războiului, ș. a. evenimente, m-au lăsat cu o melancolie cumplită la sfârșitul cărții, ba chiar cu un mic nod în gât aș spune.
Cartea se parcurge ușor, deși conținutul poate fi mai greu de asimilat pe-alocuri, datorită încărcăturii emoționale. Cu toate acestea, este o oglindă a sufletului moldovenesc, a valorilor și tradițiilor noastre adânc înfiripate din trecut, ce merită explorate și ovaționate!
“Și, cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, ca oamenilor a și început, în taină, să li se facă dor de casă. Așa ni-e zodia, și de câte ori va fi să se schimbe vremea, de atâtea ori ne vor durea rădăcinile…”
“Trenul pleca. Fata s-a repezit, l-a cuprins, și pentru o clipă toată făptura ei a dispărut în brațele lui vânjoase. Și de-abia atunci, strigând un dor străin la piept, a simtit Gheorghe cât de singur a rămas.”
September 21, 2014
"De-i frig, de ploua, de bate vintul, in fiecare dimineata pe podul de la marginea satului rasar doi copii..."
Primul roman al marelui Druta, care imi aduce aminte de anii de copilarie petrecuti la tara. E plin de intelepciune si dragoste, drama si comedie. Super! E cel mai bun dupa parera mea ce a fost scris in proza basarabeana.
Primul roman al marelui Druta, care imi aduce aminte de anii de copilarie petrecuti la tara. E plin de intelepciune si dragoste, drama si comedie. Super! E cel mai bun dupa parera mea ce a fost scris in proza basarabeana.
February 16, 2021
E cea mai recitita carte! Si de fiecare data aceleași emoții puternice, defapt chiar când îmi aduc aminte de aceasta carte emoțiile ma copleșesc si lacrimi îmi apar in ochi. “Frunze de dor” e oglinda sufletului moldovenesc, al sentimentelor descrise exact cum le-am trăit eu, buneii, vecinii buneilor, sate si orașe întregi..
Read
March 1, 2021Pizdeț
September 7, 2023
i need a toadere revival arc he did not deserve to die☹️☹️
i only read this for him LOOOL
i only read this for him LOOOL
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 3, 2025
Elementul care strălucește cel mai mult la acest roman e atmosfera și caracterul liric al textului. Povestea curge ca o doină și nu îți permite să te țină pe dinafară. Este prezentată viața săteanului basareabean în timpul celui de al Doilea Război Mondial (sfârșitul și primele luni de pace).
În toate activitățile sătenilor, nemijlocit este inclusă și natura, fie prin pământul crăpat de secetă, zborul cocorilor sau frunzele galbene de dor și jale.
Chiar dacă viața satului este în prim plan, punctul mai central al romanului este zbuciumul sufletesc al lui Gheorghe Dinaru, în special privind dragostea sa față de Rusanda și despărțirea celor doi.
Dialogul este superb și cel mai bine arată drăgălășenia și inocența pură a lui Trofimaș :)
În toate activitățile sătenilor, nemijlocit este inclusă și natura, fie prin pământul crăpat de secetă, zborul cocorilor sau frunzele galbene de dor și jale.
Chiar dacă viața satului este în prim plan, punctul mai central al romanului este zbuciumul sufletesc al lui Gheorghe Dinaru, în special privind dragostea sa față de Rusanda și despărțirea celor doi.
Dialogul este superb și cel mai bine arată drăgălășenia și inocența pură a lui Trofimaș :)
October 31, 2025
Război, tineri care încă cred în iubire și în viitor, dar neștiind cum să își exprime sentimentele și nu au învățat să facă pasul spre fericire.
Asta am înțeles eu din această carte, nu este despre trădare, dar despre tăcere. A așteptat Rusanda, a așteptat Gheorghe. Au așteptat ca celălalt să vină, dar nici unul nu a făcut un pas. El o privea din depărtare, dar nu se apropia. Ea îl aștepta, dar nu îl mai vedea. Așa și au rămas străini unul de altul și cu trădarea în suflet. Când de fapt, ambii poartă vina trădării.
Asta am înțeles eu din această carte, nu este despre trădare, dar despre tăcere. A așteptat Rusanda, a așteptat Gheorghe. Au așteptat ca celălalt să vină, dar nici unul nu a făcut un pas. El o privea din depărtare, dar nu se apropia. Ea îl aștepta, dar nu îl mai vedea. Așa și au rămas străini unul de altul și cu trădarea în suflet. Când de fapt, ambii poartă vina trădării.
February 25, 2023
"Vai, visurile celea ale tinereții, visurile primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvara, și te fură, si te învăluie, și te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, devin esența vieții tale, și, dacă ți s-ar cere: visurile sau viața, ești gata să declari: de-mi luați visurile, luați-mi și viața..."
May 4, 2022
"Și au rămas în urmă o căsuță oarbă, ce privea cu singurul său ochi, o femeie frântă de durere în mijlocul drumului, cu mâinile ridicate spre cer, și peste tot - frunze galbene, frunze de jale, frunze de
dor."
dor."
November 27, 2022
O frumoasa poveste de dragoste de la țară, simpla și dulce, tradiționala și moldoveneasca . O vreme in care lucrurile simple aveau atâta valoare, in care fericirea se găsea in multe lucruri, oamenii erau mai buni și prețuiau viața cum trebuie.
January 26, 2023
“O, soare balcanic, revărsat peste văile și dealurile moldave, o, acele iubiri scurte, scânteietoare, istovitoare, cât de mult aduceți voi în scurta noastră trecere pe acest pământ și cât de multe luați cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată…”
August 3, 2019
Foarte bine...♥
April 23, 2024
Această carte minunată m-a captivat complet. M-am simțit ca și cum aș fi fost acolo, alături de personaje, în satul din Moldova. O recomand tuturor pentru o lectură captivantă și plină de farmec.
January 7, 2025
L-am vazut la teatru de 2 ori si am citit cartea odata.Masterpiece
April 11, 2025
DRAGOSTE. TRĂDARE.
March 15, 2021
Atata simplitate și atâtea sentimente...dragoste,prietenie,razboi,durere. Cat de mult am admirat-o pe Rusanda,acea copilă cu ochi căprui,cu două cosițe și o suviță purtată de vânt,visătoare și ambițioasă. Si totuși, Gheorghe nu a știut să o prețuiască,să lupte pentru Rusanda. Mi-a părut rău că această poveste de dragoste s-a sfârșit atât de trist. A plecat Gheorghe - “până va veni iar vremea frunzelor verzi pe acele meleaguri.” De fapt, întregul roman se învârte în jurul ideii că pentru ţărani, viaţa începe odată cu înverzirea frunzei şi se termină cu ruginirea ei. Atât.
Want to read
March 24, 2014good
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 28, 2014
atâta simplitate și atâtea sentimente. stunning. ♥
Read
February 24, 2016Cel mai frumos roman de dragoste cu acțiunea în spațiul rural
Displaying 1 - 26 of 26 reviews