Destul de puţin cunoscută, nuvela Deschiderea stagiunii a lui Mihail Sebastian vorbeşte despre pasiunea sa cea mai mare, teatrul – teatrul ca punct de sprijin, ca reper, ca ultim simbol al salvării.
Roman, piesă sau nuvelă, toate scrierile lui Sebastian au un punct comun, inconfundabil, acel accent de amărăciune ca semn al unui destin necruţător, ce nu i-a rezervat decât umilinţe şi înfrângeri. Foarte rare sunt perspectivele optimiste, şi chiar şi atunci, personajele sale trec prin cele mai chinuitoare frământări sufleteşti.
E drept, Andronic, din Ultima oră, iese la liman, victorios, iar lui Paul, din Accidentul, i se dă dreptul la un început de fericire, dar cele mai multe personaje ale lui Sebastian, deşi au câteva tentative de a-şi schimba destinul, renunţă şi se resemnează, poate cu înţelepciune, înţelegând că lupta nu poate fi câştigată, spunând, asemenea lui Miroiu, că „nici o stea nu se abate niciodată din drumul ei”. (recenzie: