Am citit si "Ceauşescu, Ultimul an" de Sorin Serb. Sunt carti utile pentru intelegerea modului de functionare a birocratiei comuniste. Cu atat mai important cu cat am mostenit in mare parte cultura institutionala.
Printre documentele păstrate în arhiva Cabinetului nr. 2, se numără și Agenda Elenei Ceușescu, ținută de subalternii ei, în care erau enumerate, laconic (oră, minut, nume, uneori și tema), întâlnirile zilnice ale Tovarășei. Lavinia Betea pleacă de la aceste informații sumare pentru a arăta felul în care a arătat (în unele cazuri, putea să arate) ultimul an al vieții acesteia: evenimente interne și internaționale, o mulțime de oameni de încredere, plăceri mărunte (cum ar fi cafeaua zilnică avută cu fosta noră), mâncare, sănătate, implicații politice. O carte mai mult pentru cercetătorii perioadei, dar din care cu toții putem realiza că Elena Ceaușescu deținea în mare măsură întreaga putere în anul 1989.
Lavinia Betea incearca sa coroboreze agenda de lucru a Elenei Ceausescu din 1989 cu marturii ale demnitarilor comunisti, suprapunand in acelasi timp activitatea tuturor acestor oficiali peste evenimentele care au avut loc in '89 si domestic si international. Ce rezulta e un talmes-balmes, din care autoarea incearca sa traga multe concluzii (in opinia mea) nefondate.
Singura concluzie pe care o putem trage cu fermitate e ca in 1989 Elena Ceausescu si-a desfasurat activitatea intr-un cerc foarte inchis, cu aceeasi trei sau patru indivizi. Dintre acesti indivizi, pare ca singura ei prietena intima a fost Poliana Cristescu, fosta sotie a fiului 'mostenitor' Nicu Ceausescu, o femeie care o frecventa din motive evidente. Cu alte cuvinte Elena Ceausescu in 1989 era izolata intr-un cerc de lingusitori, un fel de echo chamber. Toate celelalte presupuneri ale Laviniei Betea sunt poate plauzibile, dar nu pot fi sustinute folosind doar agenda de lucru a Elenei Ceausescu si interviurile/memoriile unor oameni care evident nu vor spune (tot) adevarul despre colaborarea cu ea si sotul ei. Lavinia Betea a fost poate prea ambitioasa cu acest proiect.
Interesant sa vezi viata de zi cu zi a Elenei Ceausescu, mai ales din exceptionalul an 1989. Autoarea a folosit agenda de intrari-iesire din biroul ei, o agenda extrem de simplista care mentioneaza cel mult numele, durata si eventual scopul intalnirii. Pe baza acestei informatii, autoarea a pus in contexul acelor zile si a dezvoltat pe baza oameniilor pe care ii intalnea.
Cartea nu este extrem de interesanta, trebuie sa fii destul de pasionat de istorie ca se te bucuri de ea.
Agenda nu e agenda personala ci cea de întâlniri, ținută de șeful ei de cabinet. O simpla înșiruire de note din care nu reiese decât data, durata si persoana/persoanele care au vizitat-o. EC se întâlnea in mod obișnuit cu un grup restrâns de miniștri si consilieri si rareori cu alți invitați. Nu știm nimic din ce s-a discutat. In încercarea de a înviora repetitivitatea si lipsa de conținut a notelor, autoarea amintește evenimentele care s-au petrecut in diferite perioade si își da cu părerea, astfel încât avem nenumărate „probabil ca la acea întâlnire s-a discutat....” Nimic nou, doar citate din alte volume sau articole de ziar. Autoarea nu a reușit sa discute măcar cu unul dintre cei care au participat la aceste discuții pentru a evita măcar o data supozițiile.
Singurele amănunte pe care nu le cunoșteam sunt atenția extraordinara pe care EC a acordat-o fostei sale nore, Poliana Cristescu, cu care petrecea aproape zilnic mult mai mult timp decât cu oricare dintre personajele curții ei precum si aversiunea pe care EC o avea pentru insulina, de care ii era teama ca ii va crea dependenta lui NC. In rest, rememorarea banalității numărului 2 dintr-un regim criminal.
Foarte putina substanța, ca de altfel in toate cărțile de interviuri cu foști pe care autoarea le-a tot publicat.
Interesantă, o latură a vieții politice ceaușiste pe care nu am prea întâlnit-o tratată. Interesant și modul în care cuplul a tratat și perceput începutul revoluției și comportamentul celor apropiați. Finalul este cunoscut, dar și surprinzător. Ultimul act semnat de Ceaușescu înainte de fugă arată că nu s-a așteptat la ceea ce urma.
Am citit "pe sarite" pentru că, deși începe interesant, devine plictisitor destul de repede. Cartea este doar o inșiruire de date din agenda de lucru a Tovarășei. Autoarea încearcă să dea culoare acestei înșiruiri punând unele întălniri în context, ocazie cu care mai aflăm ce s-a mai întâmplat prin 1989. Din păcate cartea abundă de "probabil", "credem că" etc., ceea ce face toata punerea in context doar o supoziție.
Volumul se bazează pe agenda descoperită între documentele confiscate în Decembrie 1989 din sediul CC. Însemnările sunt corelate cu mărturii, declarații și alte documente referitoare la evenimentele menționate și astfel s-a stabilit că agenda i-ar fi aparținut Elenei Ceaușescu. Această reconstituire mi se pare tare ambițioasă, a presupus o muncă titanică, studiul unui număr impresionant de documente și intervievarea a numeroase personalități implicate. Ca orice reconstituire, cred că se află pe alocuri sub semnul întrebării, veridicitatea faptelor depinzând in mare măsură de sinceritatea declaranților. Și eu una sunt oarecum sceptică, nu cred în transparența unor asemenea persoane. Cartea urmărește programul tovarășei pe întreg parcursul anului, de la întâlniri la filtrarea informațiilor care i-au parvenit președintelui. Cum a fost dovedit în numeroase ocazii, conducerea țării a fost bicefală începând cu anul 1974 din momentul implicării Elenei. Inițial aceasta a fost prezentată sub forma ajutorului din partea unei soții îngrijorate de volumul de muncă iar pe parcurs s-a transformat într-o formă de ajutor la adresa bolilor care-l măcinau pe conducătorul suprem. Cert este că nici un cuvânt nu ajungea la Cabinetul 1 dacă nu era trecut prin filtrul Cabinetului 2. Șef al tuturor cadrelor, culturii și prim-viceprim-ministru al guvernului pe lângă celelalte multe funcții deținute, cu siguranță că a ținut frâiele tuturor domeniilor de interes. Ultimele consemnări din agendă sunt datate 21 decembrie de la ultima ședință a Comitetului Politic Executiv. Sunt notate aprobările măririlor salariale și a alocațiilor promise de către Ceaușescu la mitingul din acea dimineață. Ce uimește este lipsa informărilor in privința demonstrațiilor, demnitarii in cauză menționând ulterior că n-au îndrăznit să aducă in discuție tulburările din teritoriu. Mai sunt notate treburi uzuale funcției, in penultima zi de conducere programul decurgând normal. Mi-aș fi dorit ca volumul să fie mai accesibil. Cantitatea de informație este copleșitoare și mie una mi-a îngreunat mult lectura. Cred că trebuie să fii realmente pasionat ca să fii interesat de toate aceste amănunte. Acest detaliu evidențiază însă munca titanică aflată in spatele publicării cărții. Citind despre foamea de putere a tovarășei și goana după un respect nemeritat, fiind o mediocră cu doctorate și diplome, am ajuns să mă întreb cu ce anume a fost diferită față de unii dintre demnitarii aflați acum la conducere. Oare de câte ori trebuie să se repete istoria pentru a ne învăța lecția? Se pare că la nesfârșit.
not a very interesting book and don't expect too much from it. basically, it's just an agenda with all the meetings from 1989 of Elena Ceausescu, the wife of the last Romanian communist dictator, Nicolae Ceausescu. Might be interesting to see the daily routine of someone who was in charge with the life of an entire nation and who was blamed for the misery in which Romania was at the end of the communist regime. Not too many real info because with some exceptions, most of the meetings are just like "X person was between this time frame". If you're not truly interested in this kind of details, it\s almost useless.
Although a dry read, and probably more in tune with readers who already know a thing or two about communist Romania, this was a very insightful book.
The repetitive daily meetings in Elena's journal are effectively mixed with additional insights of the author, to place things in context. A good read for anyone who wants to see why communism in Eastern Europe failed.
Cartea reuseste sa transforme o agenda de lucru dintr-o sursa difuza si repetitiva, abundenta insa ca factualitati cotidiene intr-un scenariu familial precum cel al serialelor sud-americane. Intreruperea abrupta a consemnarilor Tovarasei, cu ritmul lor sec si infinit, personalizeaza si umanizeaza imaginea celor doi batrani soti si a colaboratorilor lor directi.