Dificila unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940

by Alberto Basciani, George Doru Ivan (Translator), Maria Voicu (Translator)

La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români. Drept represalii pentru decizia luată de executivul de la Iași, Lenin a ordonat expulzarea imediată a ministrului român de la Petersburg, Constantin Diamandi, și confiscarea rezervelor de aur ale Băncii Naționale a României, care fuseseră mutate în Rusia din motive de siguranță în timpul războiului. La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în pre­­zența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Re­pu­blica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mânâncă mult.

Genres: History

428 pages, Paperback

First published January 1, 2005

Reviews

[Ovidiu Bold · Rating 3 out of 5]

Abordeaza un subiect dificil si probabil nu foarte popular in Romania. Practic, ideea de baza e ca Romania a "facut praf" unirea cu Basarabia de dupa primul razboi mondial, fiind insirate o multime de informatii (bazate pe arhive) in acest sens.

Pe de o parte, ideea in sine pare plauzibila, in ideea ca Romania de la 1918 era un stat tanar, fara experienta in statalitate (abia avea vreo 60 de ani), pus in fata unuia din cele mai grele teste ale unui stat - integrarea (sociala, culturala, juridica, administrativa, economica, de infrastructura) unui teritoriu in propriul stat. Bonus: teritoriul acela avea peste 30% minoritati, care controlasera pana atunci viata politico-economica a Basarabiei. Super bonus - un vecin revansard, angrenat intr-o propaganda continua si diverse alte actiuni subversive. Nu mi se pare deloc implauzibil ca Romania nu va fi facut o treaba prea buna, iar aici cartea aduce multe argumente in acest sens.

Doua lucruri i-as reprosa totusi cartii. In primul rand, insista disproportionat pe haosul primilor 4-5 ani (pana prin 1922), fara a lua deloc in calcul contextul general. Ca Romania insasi fusese pe marginea prapastiei in 1917-1918. Ca toata tara trecuse printr-un razboi epuizant, diverse pandemii si un mediu international complet imprevizibil. In acele conditii, da, poate ca in Basarabia a fost haos, dar nu stiu unde anume in zona asta de lume nu era haos in acei ani. In al doilea rand, nu face totusi mai deloc comparatie cu existenta provinciei sub Imperiul Tarist. Adica da, poate ca Romania a ratat niste standarde absolute de buna guvernanta, dar nu aflam din curte cum s-a descurcat comparativ, relativ la vechea guvernare.

Una peste alta, te incearca senzatia ca autorul a adunat probe numai in scopul de a ilustra esecul Romaniei in Basarabiei, fara a arata si reusitele si fara a oferi un context mai general.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Istoria Ba­sa­ra­bi­ei, de-a lungul de­ce­ni­i­lor de­ci­si­ve cu­prin­se între Congresul de la Berlin din 1878 și des­tră­ma­rea Ro­mâ­ni­ei Mari din 1940, îi oferă lui Alberto Basciani posibilitatea să se con­frun­te cu probleme fundamentale ale epocii con­tem­po­ra­ne: imperialismul și na­ți­o­na­lis­mul, ri­va­li­ta­tea dintre state, su­bor­do­na­rea bunăstării regionale în favoarea intereselor na­ți­o­na­le, omo­ge­ni­za­rea culturii și su­pra­vie­țu­i­rea altor etnii. Modul în care abordează această perioadă din istoria Ba­sa­ra­bi­ei se con­for­mea­ză, așadar, unei perspective europene, de­oa­re­ce au­to­rul se folosește de e­ve­ni­men­te­le din pro­vin­cie pentru a contura starea de neliniște și ne­si­gu­ran­ța care a caracterizat anii douăzeci și treizeci ai secolului trecut. Dincolo de faptul că-i atribuie Ba­sa­ra­bi­ei un rol în declinul lent al Europei către o stare de criză și conflicte, autorul re­con­stru­ieș­te și nesfârșitele tri­bu­la­ții din in­te­ri­o­rul provinciei, in­ves­ti­ghea­ză cu grijă reacțiile ba­sa­ra­be­ni­lor față de asimilare și dezordinea care le-a fost impusă atât din est, cât și din vest, și pune în evi­den­ță cu me­ti­cu­lo­zi­ta­te dările apă­să­toa­re plătite de basarabeni în de­tri­men­tul dezvoltării lor politice, al pro­gre­su­lui social și economic.

Alberto Basciani a procedat corect pre­zen­tând si­tu­a­ția Ba­sa­ra­bi­ei din perioada 1878-1940 drept un clasic case study al unei provincii mici și sub­dez­vol­ta­te, care încearcă să protejeze ceva din propria in­di­vi­du­a­li­ta­te, așa strânsă cum era între intențiile agresive ale puterilor aflate în expansiune, precum Rusia țaristă, pe de o parte, iar mai apoi suc­ce­soa­rea acesteia, Uniunea Sovietică, și Regatul Ro­mâ­ni­ei, de cealaltă parte. Autorul a arătat în mod con­vin­gă­tor că ba­sa­ra­be­nii au eșuat în încercarea de a depăși limitele pe care geografia teritoriului și propria istorie le-o impuneau, fără să reușească să gestioneze controlul asupra propriilor destine. Trei teme principale al­că­tu­iesc structura lucrării: Ba­sa­ra­bi­a, provincie a Rusiei țariste; ane­xa­rea Ba­sa­ra­bi­ei la Ro­mâ­nia Mare și, în fine, Ba­sa­ra­bia văzută ca sursă permanentă de tensiuni mai întâi între Rusia și Ro­mâ­nia, iar mai apoi între Uniunea Sovietică și Ro­mâ­nia.