De obicei, întâlnirile deliberate sau, mai degrabă, fortuite, cu poliția se lasă cu povești demne de a fi relatate, triste sau amuzante, simptomatice pentru o anumită condiție a cetățeanului/polițistului, revelatoare sau doar penibile, oricum ar fi, ele merită a fi relatate. Cam despre asta e vorba și-n acest volum, în care o seamă de scriitori români contemporani împărtășesc cititorului variile experiențe (literaturizate) - majoritatea negative, dar și unele surprinzător-pozitive, care vin să infirme clișeul polițiștilor proști și insensibili - pe care le-au avut cu „oamenii legii”. Tiparul narativ este unul destul de larg, de la situații care frizează absurdul kafkian și până la altruism gratuit manifestat de „organe”, însă, indiferent de „encounter”, cam toți scriitorii ajung la aceeași concluzie: în viață, e mult mai bine și sănătos pentru minte să eviți orice intersecții cu poliția română.