Jocul ielelor

by Camil Petrescu

Gelu Ruscanu este directorul unui ziar socialist care intră în posesia unei scrisori compromițătoare pentru ministrul Justiției. Fiind silit de colegii săi de partid, Gelu renunță la publicarea scrisorii în schimbul eliberării unui muncitor din închisoare. Scrisoarea era de la fosta sa amantă, în prezent soția ministrului. În scrisoare, ea îl acuză pe acesta de o crimă nelegiuită. În final, Gelu se sinucide.

Genres: Romanian Literature, Classics, Plays, Fiction, School, Theatre, Drama

202 pages, Paperback

First published January 1, 1916

About the author

Camil Petrescu was a Romanian playwright, novelist, poet and philosopher. He marked the end of the traditional novel era and laid the foundation of the modern novel era in Romanian literature.

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

"Jocul ielelor"... o dramă de idei, o drama antinomică, o drama a conştiinţei, a cunoaşterii şi a iubirii pure...
Rămâi pur şi simplu îndrăgostit de patosul personajelor lui Camil Petrescu (didascaliile sunt matematic orânduite), de absurdul şi de caracterul lor reprezentativ pentru condiţia intelectualului modern...
Ce se întâmplă atunci când pasiunea (în sens larg) vine în contradicţie cu ideea pură? Ce sorţi de izbândă are lupta dinlăuntrul omului atunci când aceasta se dă în perimetrul unui pătrat cu pereţii formaţi din oglinzi?!
Piesa descrie drama intelectualului socialist (în baza anumitor raţionamente, consider această construcţie pleonastică) care aspiră spre absolut, spre dreptatea supremă -Fiat justitia, pereat mundus!-, luptând împotriva pasiunii care îi falsifică judecata.
Citind "Jocul ielelor", iar anterior "Suflete ţări" tind să cred că marele teoretician literar avea o obsesie pentru ideea sinuciderii (asupra căreia avea multe perspective, însă nu se arăta a rezona cu una, concretă), dat fiind că Andrei (din "Suflete tari") avusese tentativa sinuciderii ca manifest împotriva pasiunii sale faţă de Ioana ("...pe tine te-am ucis în mine"), iar Gelu, protagonistul "Jocului ielelor", se sinucisese brutal pentru că "era prea inteligent ca să accepte lumea asta aşa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce năzuia el să înţeleagă, nici o minte omenească nu a fost suficientă până azi... L-a pierdut orgoliul lui nemăsurat".
*A se citi piesa şi a năzui sprea a înţelege tainele de factură metafizică (subiective, se-ntelege) ale sinuciderii.*

I. Sfera Socialistă (protagonistul este un ilustru reprezentant al mişcării socialiste din România antebelică).

"Nu a luptat pentru el însuşi. El avea tot ce-i trebuia ca să fie fericit. Dar s-a sacrificat pentru ca alţii să fie fericiţi." (despre un intelectual socialist condamnat la ocnă pentru grevă :) ).

"Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi. [...] Legile fără excepţii sunt îngrozitoare."

II. Sfera existenţială.

"Spune-mi din ce cauze suferi şi-ţi voi spune cine eşti."

"...eu nu pot să scriu decât ceea ce gândesc. Eu valorez cu condeiul atât cât valorează convingerile mele."

"Tu, imprudentă, m-ai învăţat să exist fără tine... O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei."

"Doi inşi care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni."

"... nu concepeam măcar că s-ar putea să nu fii iubita de toţi bărbaţii din lume... Eu nu eram decât un privilegiat al norocului. [...] Eu însă am văzut că pot fi zile, pot fi luni, pot fi ani, în care tu să nu fii iubita."

"Am ajunge o zi când ne-am urî, dându-ne seama cât de strâns suntem legaţi unul de altul doar prin simţuri."

"Fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume."

[Razvan Banciu · Rating 3 out of 5]

O dramă (prima piesă a autorului) interesantă prin subiect și, mai ales, prin modul în care protagonistul Ruscanu se află pus în fața unei dileme la limita existențialului.
Personajele sunt foarte atent conturate, piesa are nerv, din păcate însă, vocația tragismului, atât de întâlnită la scriitorii români în prima jumătate a secolului trecut, își spune cuvântul...

[Andrei Stoian · Rating 5 out of 5]

Romanian review: Am citit anul trecut ,,Suflete tari", piesă de teatru care nu a fost nici rea, dar nici prea convingătoare și mă gândeam că poate operele dramatice ale lui Camil Petrescu nu sunt pentru mine, însă ,,Jocul ielelor" a fost cu mult peste piesa amintită anterior; aș spune chiar că este într-o ligă superioară.
,,Jocul ielelor" spune povestea lui Gelu Ruscanu, un tânăr idealist, care se ocupă de publicarea unui ziar socialist, ziarul Dreptatea Socială, fiind dominat de ideea că dreptatea absolută trebuie să treacă peste interesele personale ale fiecăruia dintre noi.
Am menționat și în recenzia pentru ,,Patul lui Procust" că Petrescu scrie excelent, lucru valabil și în ,,Jocul ielelor". Din această piesă poți scoate zeci de citate superbe, însă de aici pornește și o mică problemă: o tendință către melodramatic. Dialogurile dintre Gelu Ruscanu și Maria Sinești sunt minunate, dar îmi vine greu să-mi imaginez niște oameni reali vorbind într-o formă atât de artistică, fie ei chiar și oameni din secolul XX.
Nu vreau să intru în detalii care să dezvăluie finalul sau alte aspecte importante ale poveștii (chiar dacă, din nu știu ce motiv, orice descriere a cărții îți spune care este deznodământul), ideea de bază este că Gelu Ruscancu trăiește într-o lume a idealurilor înalte, care nu se potrivește bine cu lumea reală, o lume coruptă, lipsită de onoare, în care este greu să trăiești cu o conștiință curată.
Punctul culminant este încărcat de tensiune, Gelu are de luat o decizie dificilă, care nu se împacă cu principiile sale morale. Această decizie duce la un final nefericit, care era ușor de prezis.
Prin urmare, ,,Jocul ielelor" este o piesă de teatru excelentă, cu personaje bine construite, care abordează teme filozofice profunde.

Citatul meu preferat: ,,Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi. [...] Legile fără excepţii sunt îngrozitoare."




English review: Last year, I read "Suflete tari", a play that wasn’t bad, but also not very convincing, and I thought that maybe Camil Petrescu’s dramatic works weren’t for me. However, "Jocul ielelor" was far superior to the previously mentioned play; I would even say it’s in a different league.
"Jocul ielelor" tells the story of Gelu Ruscanu, an idealistic young man who runs a socialist newspaper, Dreptatea Socială, and is dominated by the idea that absolute justice must prevail over the personal interests of each of us.
I also mentioned in my review of Patul lui Procust that Petrescu writes brilliantly, and this is true for "Jocul ielelor" as well. You can pull dozens of beautiful quotes from this play, but here lies a small issue: there’s a tendency toward the melodramatic. The dialogues between Gelu Ruscanu and Maria Sinești are wonderful, but it’s hard for me to imagine real people speaking in such an artistic manner, even if they were people from the 20th century.
I don’t want to go into details that reveal the ending or other important aspects of the story (even though, for some reason, every description of the book tells you what the outcome is), but the basic idea is that Gelu Ruscanu lives in a world of lofty ideals, which doesn’t fit well with the real world—a corrupt, dishonorable world where it’s hard to live with a clean conscience.
The climax is filled with tension, as Gelu has to make a difficult decision that conflicts with his moral principles. This decision leads to an unfortunate ending, which was easy to predict.
In conclusion, "Jocul ielelor" is an excellent play, with well-developed characters, that tackles deep philosophical themes."

[Alisu' · Rating 4 out of 5]

"Oamenii pot fi fericiti fiindca n-au imaginatie".

[Iulia · Rating 1 out of 5]

dacă am reușit sa citesc asta, pot sa citesc orice…

CINE L A LĂSAT PE CAMIL PETRESCU SA SCRIE?!?!?

[Cosmin · Rating 3 out of 5]

O lectură școlară interesantă :)

(Îmi este simpatic protagonistul, deși Gelu Ruscaru nu este cel mai realist om din lume :D )

[Fiorela Dima · Rating 5 out of 5]

"Jocul ielelor", o dramă a absolutului (așa cum este numită de autorul însuși), este cu certitudine o capodoperă a literaturii române și cea mai bună piesă de teatru din câte am întâlnit până în prezent (10 aprilie 2021). Aceasta se concentrează în jurul dreptății și iubirii, ca valori absolute; planul absolutului este reprezentat de Gelu Ruscanu, ce îi are ca prototipuri pe fosta sa amantă, Maria Sinești (iubirea) și pe tatăl său, Grigore Ruscanu (justiția), care îl dezamăgesc profund și îl împing către sinucidere.

I. DREPTATEA - Totul sau nimic

"Baza, esența acestei civilizații nu e știința, căci știința poate fi asimilată și de alte continente... Este moștenirea romană a dreptului... Este supremația absolută a legii juridice. „Pereat mundus, fiat justitia...” (parcă el ar fi însăși vocea justiției milenare, s-a ridicat în picioare) Să piară lumea, dar să se facă dreptatea legală celui care o are chiar dacă e singur și neînsemnat. Aceasta-i puterea și gloria civilizației europene... De aceea mentalitatea occidentală cucerește celelalte continente și nu dimpotrivă... "
"GELU (îl oprește în prag): N-am spus niciodată că suntem umani. Dreptatea este inumană. (ridică din umeri) Bună seara."
"GELU (cu oprivire liniară): Cum ar putea să fie dreptatea, dacă nu e absolută? (se închide cu un soi de îndârjire în el însuși, nu mai ascultă nimic, parcă ar trece pe alt tărâm)"

II. IUBIREA - Despre dualitatea muzei

Îmbinarea perfectă dintre Ela și doamna T., Maria Sinești întruchipează un personaj feminin remarcabil în opera camilpetresciană, fiind creionată realist: calitățile contrabalansează defectele (sau defectele contrabalansează calitățile).
Potretul său este fin, atrăgător, fiind o "femme fatale", lucru inexplicabil pentru alte femei ( "ROXANA: Of, sucită ești, dragă. (se uită la ea cu intensitate) Stau și mă întreb ce naiba găsesc la tine bărbații ăștia de-și pierd capul din cauza ta? Că mai sunt și altele frumoase." ):
"E o frumusețe tulbure, și tocmai prin asta tulburătoare, pe bază de nostalgie, profil suav și nervozitate. Neliniștitoare de asemeni, nu numai din pricina reacțiilor ei brusce și excesive, dar și prin sensurile fulgurante ale acestor reacții. Și asta e un chin pentru cei din jurul ei. Când privește, adeseori fix, are un freamăt abia perceptibil al buzelor, care-i dă o tensiune patetică obrajilor. Hiperemotivă, cu imaginație dezordonată, are spaimele și bucuriile deopotrivă de copilăroase. Văzută în treacăt, pare o frumusețe mistuită de secrete grele, prada tuturor obsesiilor, cu dorințe neîmpăcate, deviate. În intimitate, o senzualitate de copil și de sălbăticiune, fiindcă are un corp proporționat și molatic de felină. E fără măsură însă în tot ce face. Acum e în ea o teroare de vietate încolțită și istovirea câtorva nopți de insomnie."

Maria, la numai 27 de ani, a reprezentat obiectul pasiunii mai multor bărbați superiori. Soțul acesteia, Șerban Saru-Sinești, continuă după un deceniu aceeași nebunie pasională pentru ea: "Ești singura femeie din viața mea. Ars de o sete smintită, ți-am căutat sosii în toate casele vițiului. Am cercetat crispat albumele lor cu fotografii... Am încercat în neștire. Nu te-am putut regăsi în nicio altă femeie...".
Iubirea lui are ca izvor mintea femeii, mai presus de trup: "SINEȘTI (a luat-o în brațe lacom): Tu niciodată n-ai să fii alta, Maria... Ca și mintea, ți-e sângele veșnic fierbinte (își mușcă buza) cred că tot mintea îți înfierbântă și sângele... Ah, prin tăria sângelui tău vreau să ajung la mintea asta, care mă exasperează, fiindcă îmi scapă mereu... (Maria râde cu ochii strălucitori) Intru aici in interiorul ăsta dospit de făptura ta și amețesc. Mereu am simțit, în tine o femeie nouă... mereu te-am descoperit alta...".
El nu este orbit de dragoste și îi recunoaște defectele: "Uită-te la mine cu ochii care-ți străluceau adineauri când mă îmbiai cu propriul tău trup, urmărind ceea ce urmăreai, și spune-mi dacă nu am dreptul să te consider o nevropată? O sclavă dementă a simțurilor și o zvăpăiată a poftelor?"

Imaginea lui Gelu despre ea nu este cu nimic mai prejos; ei îi sunt recunoscute unicele momente de fericire profundă și împlinirea, spulberată ulterior.
"MARIA (ca aceeași voce gravă, obosită, inactual îndurerată): Altă dată, Gelule, eram în odaia ta de student... Erai ca de obicei neastâmpărat, vorbeai cu fervoare, ca dintr-un preaplin sufletesc... Erai pe covor și te jucai cu buclele pantofilor mei... Aveai parcă ochii în lacrimi: „Ce nefirească este prezența unei femei ca tine, Maria, în această odaie săracă și plină de cărți... Când mă gândesc la femeile din viața colegilor mei... Te privesc și știu că tinerețea mea săracă nu s-a irosit zadarnică și fără frumusețe... Ar fi fost o moarte neștiută...” Spuneai în lacrimi... „N-ai să regreți niciodată cât de mult dăruiești ?” Îmi strângeai fierbinte mâinile... „Maria, spune-mi că orice s-ar întâmpla, orice s-ar întâmpla, înțelegi ? niciodată n-ai să regreți că te-ai dăruit atât de mult; că m-ai iubit atât..." (s-a oprit îndelung, murmură pentru ea însăși „niciodată")"
"GELU (cu o frângere în trecut): Niciodată nu te-am iubit mult ca în timpul acelor zile când am fost departe de tine... La început mi se părea firesc să fii nevasta lui Sinești, căci trecutul și chiar viitorul nu mă interesau, cât mă preocupa prezentul. Cu vremea, începuse însă să mă obsedeze ființa ta peste loc și timp. Sufeream din pricină că fusese o vreme când nu te cunoscusem, fiindcă nici în trecut nu te mai puteai gândi de la o vreme fără mine... Veneam de la Paris hotărât să te iau înapoi, numai a mea pentru eternitate."

Un alt personaj îi recunoaște și ei, în final, nebunia absolutului: "Dacă ar fi Penciu aici, ar spune că e și ea însetată după absolut... A văzut și ea Jocul Ielelor..."

"O iubire care nu este eternă nu este nimic..."
"Doi inși care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni."

III. FILOSOFUL - Sau beția dionisiacă

Gelu Ruscanu nu se poate individualiza în afara filosofiei sale pur idealiste. Unicele sale valori, cele după care își ghidează existența, sunt Iubirea și Dreptatea, căci celelalte decurg din acestea (Iubirea este izvorul din care apar respectul, toleranța, loialitatea ș.a.; respectiv din Dreptate decurg sinceritatea, curajul ș.a.).
Viziunea omului însetat de absolut se prezintă sub forma unei construcții, ce are ca bază (sau vârf) Iubirea și Dreptatea; doar ele pot alimenta necontenit dorința de absolut și tot ele o seacă, fiind imposibilă realizarea lor într-o lume a umbrelor.
El este urmașul filosofilor antichității, prezentând reminiscențe în discursul său ce amintesc sau chiar parafrazează spusele acestora: "[...] oamenii sunt răi din ignoranță... Că n-au imaginație..." (Socrate).

"M-ai făcut chiar să înțeleg deosebirea dintre un nebun și un filosof... Filosoful este un nebun consecvent"

IV. ABSOLUTUL - "Câtă luciditate, atâta existență și deci atâta dramă"

"Dar tocmai asta e... Cine a văzut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească și vede în luminiș, în lumina lunii, ielele goale și despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar și el rămâne neom. Ori cu fața strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Așa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori. A mai fost odată un grec, unul Platon, care pretindea că a văzut ideile pure și de la grecul acesta au venit toate nenorocirile din lume. A fost și un franțuz, Robespierre." – explicația din spatele titlului metaforă-mit.

"Nu va fi niciodată dreptate în lume până când ideea de dreptate nu va rămâne intangibilă, absolută."
"Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume... Fericirea care nu durează, nu e fericire, e un mizerabil stupefiant..."

Finalul absolutului (și al său) este concretizat în haosul ce pune stăpânire pe el: "Da...da...Eu... [...] Nu... Nu știu... [...] Nu știu... Uite, am descoperit și eu acum că în viață nu există nimic limpede, cum o să fim deci noi limpezi și categorici?".

S-a destrămat hora ielelor...

[Alexia · Rating 2 out of 5]

singurele parti interesante au fost cu maria

[Sergiu Condurache · Rating 5 out of 5]

A dat de pământ cu așteptările mele.

[Razvan Miron · Rating 5 out of 5]

Gelu Ruscanu este directorul gazetei socialiste “Dreptatea socială”, un bărbat în vârstă de 27-28 de ani. Gelu reprezintă tipologia individului a cărei rațiune este condusă de ambiție, de propriile idealuri. În cazul personajului lui Camil Petrescu, concepția de “dreptate absolută” este urmarită aproape obsesiv de acesta. Pentru directorul gazetei socialiste, nimeni și absolut nimic nu se poate plasa mai presus de justiție, fiind preocupat de cauza clasei muncitorești supusă constant nedreptăților.
Astfel, în încercarea de a-l înlătura pe actualul ministru al Justiției, Șerban Saru-Sinești, Gelu, împreună cu ceilalți membri ai gazetei pornesc o amplă campanie împotriva ministrului de resort, campanie care avea să se încheie cu publicarea unei scrisori compromițătoare trimisă de soția ministrului Sinești către Gelu Ruscanu.
În numeroasele încercări de a-l îndupleca pe directorul gazetei, intervenționismul ministrului, al apropiaților și chiar al rudelor inițial este superfluu, întrucat Gelu rămâne implacabil, fiind decis să acționeze chiar și cu prețul denigrării numelui tatălui său decedat și implicit a propriei familii.
Cu toate acestea, asiduitatea directorului este întreruptă în momentul în care trebuie să aleagă între publicarea scrisorii și eliberarea unui deținut, închis pentru lupta în favoarea cauzei socialiste. Astfel, fiind nevoit să își compromită principiile și idealul de “dreptate absolută”, urmărit cu abnegație până în ultima clipă a vieții, Gelu Ruscanu se sinucide în actul final în brațele Mariei Sinești.


După cum am spus, Gelu reprezintă tipologia omului condus, poate într-un mod nefiresc, de anumite idei sau concepții despre…orice: viață, societate, dreptate, șamd. Povestea lui Gelu Ruscanu, scoasă din sfera dramaturgiei și transpusă în lumea reală, poate cu un final mai puțin tragic și mai verosimil, nu este altceva decât povestea unui tânăr ambițios și consecvent care dorește să schimbe. Sună cunoscut sau poate chiar clișeic? Asta pentru că într-o oarecare măsură, o parte dintre noi am fost la un moment dat în situația lui Gelu și am împărtășit, mai mult sau mai puțin, aceeași amibiție, n-aș spune prostească, mai degrabă infantilă. Mulți am fost într-un punct al vieții un Gelu Ruscanu, fie că vorbim despre ambiții politice, scriitoricești sau orice tip de ambițe, iar momentul în care am realizat că aceste visuri ne-au fost spulberate fatidic de realitatea inexorabilă, reprezintă un punct decisiv pentru viitor, este faza în care drumul vieții se bifurcă si avem de ales între a ne resemna, căutând un alt ideal sau a ne lamenta, renunțând definitiv la a mai căuta un sens (drumul pe care ajung cei care se plafonează, de regulă).
Directorul gazetei “Dreptatea socială” alege, însă, o a treia cale. Pentru el, drumul nu se poate bifurca întrucât, întreaga conștiință fiind condusă de idealuri, o viață fără îndeplinirea obiectivelor propuse nu poate fi concepută. Pentru Gelu Ruscanu, dorință de a trăi se stinge atunci când înțelege totalmente consecințele publicării scrisorii, mai exact compromiterea unui alt “tovarăș”. Odată ce lupta pentru dreptatea absolută s-a încheiat, viața însăși a luat sfârsit, sensul ei fiind pierdut pentru totdeauna.

[David Briscoiu · Rating 5 out of 5]

Exceptional book. Camil Petrescu never ceases to amaze me with his work! Brilliant, brilliant, brilliant!

[alecssreads · Rating 5 out of 5]

"Câtă luciditate, atâta existență și deci atâta dramă."

[Alex · Rating 3 out of 5]

Însetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist “Dreptatea socială”, hotărăşte să publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amantă, Maria Sineşti, şi-n care femeia povestea, cu lux de amănunte, cum soţul ei, ministrul justiţiei, a ucis-o pe bătrâna Manitti şi i-a distrus testamentul, pentru a rămâne el singurul moştenitor al acesteia. Fiind convins că dreptatea trebuie să fie absolută, chiar dacă asta înseamnă să fie şi inumană uneori, Ruscanu este dispus să sacrifice femeia iubită, pentru a-l face pe ministrul justiţiei, Şerban Saru Sineşti să plătească pentru crimele sale.

[wolfie · Rating 3 out of 5]

i'm gonna kill that trio

[andrada ilinca · Rating 4 out of 5]

domnu gelu este cam delulu (mi-a placut piesa asta mai mult decât aș vrea să accept)

[niste eroi · Rating 1 out of 5]

" Un agent simplu
D. Camil Petrescu, proaspăt înscris în partidul comunist, încearcă să-și dovedească zelul. Ca orișice neofit sare însă peste cal.
Desigur, în dorința de a face uitate atitudini din trecut, atitudini concretizate de altfel în scris și ca atare, la îndemâna publicului cercetător.
Considerațiile dumisale despre rolul nostru în partid ca „agenți dubli“ pot stârni ilaritate. Deși lipsite de haz.
Dovezile noastre în schimb, despre hitlerismul dumisale de prin anii 1940 ar putea să provoace distinsului excrement fenomenologic oarecare neplăceri de celulă.
Fiindcă noi nu utilizăm calomnia (trecută pe seama altuia), drept armă de luptă.
Noi publicăm probe precise.
La revedere47.
(Duminică, 22 iunie 1947) "

D. Camîl Petrescu apărător al sângelui german
Fidel propriei dumisale esențe - ca să-i întrebuințăm expresia - d. Camil Petrescu a ajuns la ora aceasta comunizant de anticameră. Anunțasem în coloanele ziarului nostru că primul redactor al „Revistei Fundațiilor Regale" se și înscrisese în celulă. Prin scrisoare recomandată am primit dezmințirea faptului material dar din context nu se putea deduce decât existența unor suspecte înrudiri de oportunitate între om și partid”.
De altfel, într-un articol de comentariu dintr-un ziar de dimineață, d. C.P. aducea, o dată cu o seamă de insanități și de insulte la adresa noastră, câteva interesante precizări despre trecutul dumisale politic.
Opinia publică afla cu acel prilej că de la Avram Imbroane până la Gheorghiu-Dej d. Camil Petrescu rămăsese ferm pe poziție.
Fiindcă secătura își ia aere catoniene54, să publicăm pentru moment, numai opinia sa pe care a subscris-o în 1940, luna septembrie, în aceeași „Revistă a Fundațiilor Regale".
Era în plină „ordine nouă". Considerându-ne pe toți abisinieni, fenomenologul respectiv alerga voios „în ajutorul victoriei".
Iată textul în care îl glorifica pe Adolf, pe Duce și în care aducea nazismului omagiul său neocratic55.
„Nouă ni se pare că vedem aici una din caracteristicile esențiale ale strategiei hitleriene, nota care o deosebește și de cea napoleoniană și de toate cele anterioare: grija de a cruța cât mai mult viața soldaților săi, sângele german. Toată această strategie bazată pe dislocarea psihologică, pe diplomație, pe o zdrobitoare superioritate de armament, pe viteză și hotărâre în ultima
398
N. CARANDI1NO
instanță (după îndelungi pregătiri) care a făcut ca armata germană să realizeze cele mai mari fapte de arme ale istoriei, cu pierderi neverosimil de mici, nu putea ieși decât din acea sinteză rară, dintr-o experiență îndelungă a unui simplu caporal în războiul cel mare și o intuiție genială. Aici este cheia moralului care nu putea fi găsită în nici un caz de ofițerii care și-au făcut stagiul pe lângă statele majore și aici este explicația că tinerii soldați germani au mers la asalt cu atâta ușurință, pe când adversarii lor s-au bătut, când foarte bine și când mai puțin bine, după împrejurări... “
E însă de luat în considerare că acela care a catalizat oarecum strategia hitleriană e ducele Mussolini, care reprezintă o conjunctură istorică uimitor de analogă, dar care nu a avut ocazia verificărilor în mare ca fuehrerul german. Toate celelalte concepte strategice se bâlbâie penibil în descifrarea formulei armament și moral, ignorând cu lotul structura ei reală...
... Această trăsătură a strategiei hitleriene va fi aceea care va decide de felul cum va fi atacată Anglia. Fuehrerul vrea să cucerească insula dar în același timp vrea s-o cucerească numai cu minimum de pierderi posibile căci își iubește cu fanatism toți soldații și de altfel ei simt acest lucru și tocmai de aceea își dau hotărâți viața “.
Ne-am permis să subliniem cuvinte și fraze care ni s-au părut caracteristice.
întreg articolul de altfel respiră o admirație și o adeziune sufletească la rezultatele naziste care, după 23 August, ar fi calificat pe autorul lui pentru alte îndeletniciri decât aceea de procuror public.
Dar așa sunt vremurile și fenomenologii balcanici se grăbesc să profite' de ele.
N. Crd.
N.B. La cerere putem reveni fie cu analiza textului de mai sus, fie cu marfa proaspătă. La revedere până mai fumează d. Camil Petrescu o țigară56.
(Miercuri, 9 iulie 1947)

[ana apa · Rating 4 out of 5]

„Dar tocmai asta e... Cine a văzut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească și vede în luminiș, în lumina lunii, ielele goale și despletite, jucând hora. Rămâne inmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar și el rămâne neom. Ori cu fața strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pământ. Așa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori.“

[Pingu · Rating 2 out of 5]

Aceeasi politica plictisitoare care apare in toate operele vechi scrise de autori romani.Se pare ca toti aveau aceleasi idei,dar macar a fost cat de cat dramatic ca o drama spaniola la care se uita mamaie in fiecare zi.

[Elle · Rating 3 out of 5]

Subiectul a fost interesant și mi s-a părut la fel de interesantă scena de final, în care Gelu se omoară la fel cum a procedat și tatăl lui, împușcându-se în piept cu revolverul primit de la iubita lor.

[Suzi Biro · Rating 1 out of 5]

1,2✨

[dianaaaa · Rating 5 out of 5]

4.5✨

[Alexandru Bora · Rating 5 out of 5]

Absolutul... Un cuvânt prea mare, pentru noi, mărunții....

[Laura Fiorella · Rating 3 out of 5]

8 e mezzo/10.

[anastasia~ · Rating 5 out of 5]

paralelism🙈

[cypher · Rating 5 out of 5]

scria bine baitu', unul dintre scriitorii romani inca de apreciat, cu siguranta mai mult decat multe dintre aparitiile mai "moderne". textul este curat, plin de metafore, limbajul nu este dezgustator, din contra, personajele sunt complexe, actiunea vine cu mesaj. pacat ca scriitori ca acesta se gasesc din ce in ce mai rar in zilele noastre.

[Simona Stavar · Rating 3 out of 5]

"Doi insi care se iubesc cu adevarat nu mai sunt oameni...[...] Ceea ce oamenii numesc iubire nu ma multumeste... Cum?... O contabilitate de zile cand iubesti, si zile cand nu iubesti, ca pe urma sa inchei bilantul si sa vezi daca in total ai iubit sau nu?..."

[Catalina]

Fas

[Claudiu · Rating 5 out of 5]

ok