„Ninge peste OMUL DE ZĂPADĂ. Un morcov în loc de nas, doi cărbuni pentru ochi, o castană mare în loc de gură, trei nuci pe post de nasturi, o căciuliță uzată pe cap, un fular în jurul gâtului... Tot în dotarea OMULUI DE ZĂPĂDĂ: o pipă din lemn de bambus și o mătură. Personajul pare fericit.
From an early age, Matei Vişniec discovered literature as a space dedicated to freedom. He draws his strengths from Kafka, Dostoevsky, Poe, Lautréamont. He loves the Surrealists, the Dadaists, absurd and grotesque theatre, surrealist poetry, fantastic literature, magical realism, even the realist Anglo-Saxon theatre. He loves everything except Socialist Realism.
Vişniec studied philosophy at Bucharest University and became an active member of the so-called Eighties Generation, who left a clear stamp on the Romanian literature. He believes in cultural resistance, and in literature’s capacity to demolish totalitarianism. Above all, Matei Vişniec believes that theatre and poetry can denounce manipulation through "great ideas", as well as brainwashing through ideology.
Before 1987 Matei Vişniec had made a name for himself in Romania by his clear, lucid, bitter poetry. Starting with 1977, he wrote drama; the plays were much circulated in the literary milieus but were barred from staging. In September 1987, Vişniec left Romania for France, where he was granted political asylum. He started writing in French and began working for Radio France Internationale. At the present time, Vişniec has had many of his works staged in France, and some twenty of his plays written in French are published (Actes Sud-Papier, L'Harmattan, Lansman). His plays have been staged in more than 20 countries. In Romania, after the fall of Communism, Matei Vişniec has become one of the most frequently performed authors.
The work of Matei Vişniec has been represented in London by the performance "The Body of a Woman as a Battlefield in the Bosnian War", staged at the Young Vic Theatre, in November 2000. The play received rave reviews in the British newspapers and magazines, including The Guardian. "The Story of the Panda Bears told by a Saxophonist who has a Girlfriend in Frankfurt" has been performed at the Edinburgh Festival (August 2005). The production is by Rouge28 Theatre, London. In Unites States, the work of Matei Vişniec has been represented in New York, Chicago, New Jersey and Hollywood.
Foarte interesant mi s-a părut că autorul nu își lasă cititorii să se împartă în două categorii, așa cum fac deseori în viață: cei care cred că destinația este cea care contează, indiferent cum ajung acolo, și cei care savurează călătoria, chiar dacă există riscul să nu mai ajungă. Nu, nu! El ni-l arată pe zăpădeț cum se oprește pentru oricine are nevoie de el, chiar dacă se grăbește și îl doare în timp ce se topește. Cu ultimele puteri își oferă ajutorul înainte de a-i fi cerut, dar fără a renunța la țelul lui. Atât că motivele i se schimbă pe parcurs. Și ce schimbare emoționantă și plină de învățăminte!
,,Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele" este o lecție despre timpul implacabil, despre cursul firesc al lucrurilor și acceptarea acestuia, despre empatie, solidaritate și importanța gesturilor aparent mici, dar care pot salva pe cineva cel puțin în acel moment. Pe cât de scurtă, pe atât de înduioșătoare. Recenzia aici: https://bit.ly/3gEGIy1.
,,În sfârșit am înțeles: Lumea s-ar părea că este O continuă poveste Care se rescrie des.''
Literatură de caniculă la noi în casă. Sau ce-ți alegi din bibliotecă să amâni somnul de prânz cât mai mult posibil. Matei Vișniec ne dăruiește dialogul plin de empatie al omului de zăpadă cu viețuitoarele, mărinimia, crescendo-ul călătoriei și dăruirea de sine.
O poveste atât de simplă și atât de complexă în același timp. Despre timp, moarte și acceptarea efemerității, dar și despre memorie, facere de bine, răsplată și prietenie.
Pentru mine, omul de zapada pornit sa isi caute salvarea este omul, in general, iar soarele este Dumnezeu sau macar un zeu care poate decide daca omul de zapada traieste sau moare. Cand porneste la drum, omul de zapada este preocupat in principal de propria mortalitate si scopul calatoriei lui e propria salvare. Se pare insa ca, inca o data, vedem ca drumul este mai important decat destinatia. Cu fiecare etapa a calatoriei, omul de zapada invata ceva si dobandeste pronfunzimi pe care nu le avea la inceput. Mai mult decat un mesaj religios, piesa transmite un mesaj etic. Devenind altruist, omul de zapada se salveaza singur iar soarele ii confirma lectiile invatate. Gasiti recenzia mea video aici: https://www.youtube.com/watch?v=lR5kD...