Fetita cu o mie de riduri - Poem-roman

by Nora Iuga

In Fetita cu o mie de riduri exista multa Rusie. Intre copertele ei descoperim alaturate povesti despre Holocaust, despre destine frinte, povesti din Bucuresti, multa actualitate, chiar si politica. Dar in spatele tuturor acestor imagini, aparent descriptive, se afla intotdeauna alte motive. Este un roman, dar si un poem. Are actiune, are o desfasurare, dar Nora Iuga nu se limiteaza la poveste. Intotdeauna se trece dincolo de text, dincolo de personaje si vocile lor, dincolo de prezentul lecturii. Nora Iuga e un drog, dar un drog flexibil. Intrarea in textul ei se face incet, dar fara iesire: intri fara a sti in propria minte si tot ceea ce se deschide de fapt te inghite. Pina la obsesia finala, care e totuna cu obsesia initiala. Poti raspunde acum, cind Nora Iuga iti va trece prin singe catre creier, cum fac dragoste oamenii?

Genres: Poetry, Romanian Literature

112 pages, Paperback

First published January 1, 2005

About the author

Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Inima ca un pumn de boxeur (editia I, 1982; editia a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cin­tece (1989) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (editia I, 1993; editia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sexagenara si tinarul (editia I, 2000; editia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriito­rilor din Romania), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul). In 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, ofe­rit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tutu­ror celor care contribuie la raspindirea cul­turii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.

Reviews

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

Poate cea mai enigmatică scriere de la început până la final a Norei Iuga. Deosebit de fascinantă prin secvențe care reușesc să redea cele mai exacte momente din viață. Erotismul, moartea și viața și amintirile care apar la fiecare pas conferă o identitate puternică volumului. Și am spus enigmatică, asta fiindcă nu vom putea afla vreodată tot miezul romanului, noi suntem prinși ca cititori nu în miezul acțiunii care se întrevede, ci în mijlocul gândurilor și senzațiilor. Cumva totul se leagă în aparentul fragmentarism al poemelor, chiar mai mult decât prin recurgerea la argumentul recurenței motivelor. Volumul acesta poate seamănă cu tot ce a scris Nora Iuga, dar se reliefează totodată în cadrul operei sale vaste.

[Ioana · Rating 4 out of 5]

Volumul este o scriere fictivă, dar care poartă amprenta sufletului eului liric, inventivitatea și amintirile contopindu-se într-un dans poetic nemărginit.

„mă uit în oglindă. văd o fetiță, mă duc la școală și am o mie de riduri.”

[Mina H · Rating 4 out of 5]

aș vrea să scriu un vers cu picioare de girafă și cu cap de meduză....
pe vremuri visam sã scriu
un vers sã-mi taie mîna

[Ramona Boldizsar · Rating 5 out of 5]

Un interviu despre cartea asta: https://poemascope.com/2021/04/11/a-s...

“R.B.: Există o anumită armonie și o structură în fetița cu o mie de riduri, nu doar pentru că există continuitate și sens între poeme, dar pentru că întreaga carte este construită, cred, ca o pânză de păianjen. Sunt mai multe lucruri și senzații pe care Nora Iuga reușește să le transmită prin cartea aceasta ca întreg – dar asta nu i-ar justifica calitatea de poem-roman neapărat (foarte multe cărți sunt unitare în discurs; mă gândesc la biocharia ritual ecolatru a lui Mihok Tamas sau, printr-o poezie-narativă, Doina Ioanid cu bazarul culegătoarei și, de ce nu, chiar și Alwarda a Ruxandrei Novac – pe niciuna din acestea nu le-aș numi însă poem-roman). Ce cred că îi oferă validitate acestei desemnări (pe lângă autoritatea poetei) sunt tocmai aceste segmente ficționale și detaliile care unesc poemele, motivele recurente și însăși dorința poetei de a țese această carte ca pe un poem-roman: recurența mesteacănului, a rusului alb, dialogul cu aceștia, dar și revenirea tematică și dorința de a transmite un discurs unitar despre scris, de exemplu, precum și discuțiile pe care pare să le aibă cu anumite personaje și ale căror dedesubturi nu ne sunt cunoscute. În acest sens, mi se pare că poemele construiesc o poveste, iar calitatea de poem-roman a cărții am luat-o ca atare.”

[Georgiana Mihaila · Rating 5 out of 5]

rânduri la care mă voi întoarce iar... și iar...

[Giurgiu Florin · Rating 5 out of 5]

la nouă ani în recreație dai mereu de-o colegă care îți spune ce face tata cu mama cînd te trimit la cinematograf, aflasem așadar cum se împinge cu degetul carnea-n ardei, știam că ardeiul rezistă la căldura cuptorului și nu-mi era frică, mi-era rușine, mi-era rușine nu pentru mine, pentru mama și tata. și a venit un timp cu un pat și cu un bec stins cînd m-am jucat și eu de-a mama și tata. n-a fost rău, dar de ce ne-am mișcat ca un tren de marfă care face manevre și de ce n-am stat așa pînă la capătul nopții, pînă-n vecii vecilor, cum rămâne plopul în pământul lui, deși suie și suie prin fața ferestrei mele la cer, mă gîndesc și eu așa la bietele suflete fără trup care ajung undeva pe un nor orbitor de zăpadă, unde nu e durere, nici întristare, nici suspin, cum se iubesc ele în pustiul cărnii lor și mă prinde mila… dar dacă acolo, doar acolo, nu se mai mișcă și nu mai ies unul din altul?

[queso · Rating 4 out of 5]

Ea-mi zgândărește fix neuronul ăla fără virgule