What do you think?
Rate this book
Amintirile colonelului Lăcusteanu
Text integral, editat după manuscris, cu o introducere de Ion Filitti, note de Radu Crutzescu şi un comentariu istoric de Ioan C. Filitti
„Român verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofiţerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puţinii care simt nevoia să aştearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmăşagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toţi am greşit, toţi am suferit», căci «au fost o zăpăcire obştească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute şi violent», Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiective, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici şi curiozitatea noastră îndreptăţită de a asculta et altera pars.
Potrivnic statornic al «golanilor» şi convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofiţer, e amestecat în revoluţie – pentru a o reprima –, e arestat, scapă şi e gata să se pună în slujba invadatorilor ruşi şi turci. Ceea ce şi face.
Până atunci însă urmăreşte cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de operetă.“ (Ion FILITTI)
În anul 1847 se coaliza dăscăleţii, advocaţii şi ciocoii rapace, aspirând la o răsturnare generală a ţării, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor şi celor avuţi. Pe de altă parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligentă în aparenţă) şi prin bani, având de instrumente pe fraţii Goleşti, Nicolae şi Ştefan, uneltea răsturnarea lui Vodă Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul României. Ruşii iarăşi, nu numai că nu le displăcea, ba încă în anul 1848 în luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca să-i dea mai multă impulsie, cu scop – ca vecină – să ia de pretext că la porţile ei s-au aprins un rezbel civil şi cu acest chip să poată intra în ţară să deschiză chestia Orientului… Vodă Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care îi procurau golanii, că urzesc o revoluţie cu Moldova şi cu Transilvania şi să-l proclame de împărat al Daciei. Fie politica exterioară, fie slăbiciune sau inerţie, nu lua măsuri coercitive.
„Român verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofiţerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puţinii care simt nevoia să aştearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmăşagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toţi am greşit, toţi am suferit», căci «au fost o zăpăcire obştească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute şi violent», Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiective, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici şi curiozitatea noastră îndreptăţită de a asculta et altera pars.
Potrivnic statornic al «golanilor» şi convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofiţer, e amestecat în revoluţie – pentru a o reprima –, e arestat, scapă şi e gata să se pună în slujba invadatorilor ruşi şi turci. Ceea ce şi face.
Până atunci însă urmăreşte cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de operetă.“ (Ion FILITTI)
În anul 1847 se coaliza dăscăleţii, advocaţii şi ciocoii rapace, aspirând la o răsturnare generală a ţării, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor şi celor avuţi. Pe de altă parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligentă în aparenţă) şi prin bani, având de instrumente pe fraţii Goleşti, Nicolae şi Ştefan, uneltea răsturnarea lui Vodă Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul României. Ruşii iarăşi, nu numai că nu le displăcea, ba încă în anul 1848 în luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca să-i dea mai multă impulsie, cu scop – ca vecină – să ia de pretext că la porţile ei s-au aprins un rezbel civil şi cu acest chip să poată intra în ţară să deschiză chestia Orientului… Vodă Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care îi procurau golanii, că urzesc o revoluţie cu Moldova şi cu Transilvania şi să-l proclame de împărat al Daciei. Fie politica exterioară, fie slăbiciune sau inerţie, nu lua măsuri coercitive.
- GenresMemoir
328 pages, Paperback
First published January 1, 1935
34 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
May 2, 2020
Un portret picaresc și patetic al României pre- și post-pașoptiste din perspectiva anti-pașoptistă a unui boieraș reacționar cu un penchant pentru melodramă și respect neînduplecat pentru orânduirea militară. Lăcusteanu apare aici ca un om educat dar nu excesiv, conservator dar înăcrit de nepotismul boierimii mari, rusofil dar nu prea, loial dar până îi lezezi mândria de 'aristocrat', cosmopolit dar plin de prejudecățile specifice timpului și clasei sociale din care face parte, creștin dar fatalist și profund dezamăgit de loviturile vieții (mai ales moartea timpurie a unicului fiu); pe scurt un om 'de mijloc' tras - ca și 'țarra' [sic] natală pe care o preaslăvește adesea fără afectare - în toate părțile de forțe imense de care nu poate spera vreodată să se descătușeze:
Ce să fac, îi zisei [lui Omer Pașa], aşa este soarta noastră, a românilor! Care se scoală mai de dimineaţă, acela te ia de păr. Ştiţi, Excelenţa Voastră, că daca nu aş fi executat ordinele ruşilor, mâine aş fi fost împuşcat că i-am trădat? (pg. 139)
Un om fudul și coleric (prin propria-i mărturisire) condamnat să slugărească generali ruși, nababi otomani cât și 'domnii-marionetă' ai acestora, dar totodată un individ cu suficientă perspicacitate cât să nu se lase purtat de valul populist-democrat al pașoptiștilor 'roșii' (pe care îi califică, exagerat dar nu tocmai incorect, ca mânuitori cinici și demagogi ai unei 'prostimi desculțe').
Nu este vorba de un Chateaubriand 'al Carpaților', nici decum, dar talentul literar și umorul 'Lăcusteanului' fac din acest scurt volum un clasic minor al literaturii românești pre-moderne; un clasic care ar trebui redescoperit.
Ce să fac, îi zisei [lui Omer Pașa], aşa este soarta noastră, a românilor! Care se scoală mai de dimineaţă, acela te ia de păr. Ştiţi, Excelenţa Voastră, că daca nu aş fi executat ordinele ruşilor, mâine aş fi fost împuşcat că i-am trădat? (pg. 139)
Un om fudul și coleric (prin propria-i mărturisire) condamnat să slugărească generali ruși, nababi otomani cât și 'domnii-marionetă' ai acestora, dar totodată un individ cu suficientă perspicacitate cât să nu se lase purtat de valul populist-democrat al pașoptiștilor 'roșii' (pe care îi califică, exagerat dar nu tocmai incorect, ca mânuitori cinici și demagogi ai unei 'prostimi desculțe').
Nu este vorba de un Chateaubriand 'al Carpaților', nici decum, dar talentul literar și umorul 'Lăcusteanului' fac din acest scurt volum un clasic minor al literaturii românești pre-moderne; un clasic care ar trebui redescoperit.
November 13, 2021
"Saloanele și mesele candidaților erau deschise; se întreceau care mai de care să cheme pe deputați la mese. Apoi promisiuni, apoi jurăminte că, dacă îi va da votul acel deputat, va obține cele dintâi posturi, ranguri, protecție și altele. Unii dau și bani pentru un vot, până la o mie de galbeni; se găseau deputați de aceia care înșelau; profitau ba câte 10-12 candidați din cei mai cu influență, făcându-le jurăminte, fără a se gândi că înșeală numai pe oameni, iar pe Dumneazeu niciodată."
ps. "alegerea" domnitorului Țării Românești la 1842... unele lucruri nu prea se schimbă
ps. "alegerea" domnitorului Țării Românești la 1842... unele lucruri nu prea se schimbă
Displaying 1 - 3 of 3 reviews