Gönül Çelmenin Tarihi

by Jean Claude Bologne, Erkan Ataçay (Translator)

Gonul celmenin, bir genc kiza (ya da bir erkege) yaklasmanin bir tarihi var midir? Bu konuda olumsuz yanit verme egilimindeyizdir. Benzer teknikler ve ayni psikolojik tipler her cagda gorulur. Ne kalpleri kazanmak icin Don Juan, ne de adim atmaya cesaret etmeksizin surekli kendini sorgulamak icin Amiel beklenmistir. Kadin avcisi, hercai, sadik, utangac her zaman var olan tiplerdir… Bastan cikarilmak istenen erkege ya da kadina nasil yaklasilir? Ilk hareketler, ilk kelimeler nelerdir? Neden tam olarak o kiz ya da neden tam olarak o gun? Dinlemeye, pesinden gitmeye, yeniden gorusmeye nasil ikna edilir? Nasil gecici bir heves kalici hle, bir Don Juan kocaya donusturulur? Bologne bu kitabinda Ovidius'tan gunumuze kadar gonul celme, bastan cikarma, tavlama temalarinin tarihini gundelik hayattan edebiyat metinlerine kadar son derece zengin bir kaynakcaya dayanarak inceliyor. Keyifle okunan bu konular ayni zamanda zihniyet degisimlerine iliskin tarihyazimsal calismalara sunulan onemli bir k

Genres: History

344 pages, Paperback

First published September 6, 2007

About the author

Jean Claude Bologne, né le 4 septembre 1956 à Liège (Belgique), dans une famille d’enseignants, est un écrivain, romancier, journaliste, enseignant et conférencier belge. Il a publié une quarantaine d'ouvrages : poèmes, romans, essais, dictionnaires, etc. Ce sont aussi bien des ouvrages d’érudition, que de fiction romanesque. Parfois, il mêle histoire et roman. Ses ouvrages sont traduits en plusieurs langues. [https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Cl...]

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Bibliografia iubirii e infinită, știm bine asta. Pentru a redacta Istoria cuceririi..., autorul a trebuit mai întîi să-și delimiteze un corpus de texte. S-a oprit la manualele de seducție, care nici ele nu sînt puține. A străbătut mai bine de 100 de tratate, de la Ars amatoria, poemul lui Ovidiu (și poate pricina exilului său la Tomis), la De amore, tratatul lui Andreas Capellanus, pînă la manualele iscusite de azi. S-a oprit la anul 2007.

Și-a ales, așadar, numai experți de experți. Se cuvenea, totuși, să decidă dacă autorii studiați vorbeau (și instruiau pe alții) din experiența personală sau inspirația și îndrăzneala lor proveneau, în realitate, din (alte) cărți. A examinat biografiile specialiștilor în seducție și a constatat, fără uimire, că mulți fuseseră de fapt niște timorați și că foarte puțini, infim de puțini, vizitaseră aievea cîmpul de luptă. Numai gura era de ei. Poți fi tare în teorie și nul în practică. Toți sîntem așa. Dar lipsa de experiență nu oprește niciodată imaginația să zburde și gura să înșire gogoși. Rudimentarul Casanova este exemplul desăvîrșit de furie erotomană și destăinuirile lui inspiră astăzi mai degrabă neîncredere.

În sfîrșit, Bologne a identificat în manualele demne de oarece crezare trucurile și vicleniile cuceritorilor. Și-a propus să noteze modele, stilurile, tehnicile amoroase, tradițiile. Ce strategii au folosit anticii? Dar medievalii? Dar oamenii din Renaștere? Dar modernii? Nu cumva seducția este un joc social? Ba da. Cine nu a auzit de serbările galante? Jean-Claude Bologne a realizat astfel un inventar de strategii și l-a ordonat cronologic, din Antichitate pînă în prezentul rostirii.

Rămîne să divulg trucul trucurilor, secretul secretelor, modul prin care poți incendia pînă și un ghețar. Către secolul al XIX-lea (odată cu iubirea romantică), cineva a inventat „sinuciderea aparentă / sinuciderea de formă”. Tocmai murise Werther cu un glonte înfipt în țeastă. De aici a pornit ideea. Cînd iubești complet, definitiv, ce poate fi mai convingător decît moartea, jertfa de sine, sacrificiul suprem, traversarea beznei, arderea de tot? Dacă reușeai să mori cu succes, lăsai în urmă o femeie în doliu perpetuu și o trimiteai în claustru (ca stareță). Dacă, din nefericire, ratai (nu toate sinuciderile reușesc!), erai un amant norocos, nu numai legendar. Puteai gusta din beatitudinea sfintelor.

Unii autori vorbesc de pistolul introdus în gură. Amantul trage, arma nu ia foc sau scoate doar fum. Femeia cedează. Dar exercițiul putea fi fatal. Mai sigur era să te otrăvești și să cazi lemn în fața iubitei, cu ochii ficși și fața vînătă.

Cînd s-a îndrăgostit de actrița Harriet Smithson (care juca la Théâtre de l'Odéon), Berlioz a încercat s-o cucerească. A asistat cu sfințenie la toate spectacolele ei. Harriet - nimic. I-a trimis zeci de epistole înlăcrimate. Harriet - nimic. A așteptat-o la ieșire cu buchete imense de flori. Harriet - nimic. Pînă într-o zi, cînd s-a hotărît să-și ia viața, așa cum îl înstruise un inițiat. I-a făcut o vizită. I-a jurat iubire eternă. Pentru a o convinge mai bine a luat o doză imensă de opiu. Harriet a făcut ochii mari și a cedat nervos. A căzut în genunchi. L-a implorat să nu moară. I-a promis că-i va fi o soție credincioasă.

Ceea ce actrița n-a știut niciodată este faptul minor că Berlioz pregătise un vomitiv puternic.

Ca bonus, citez și sfatul lui Ovidiu din Ars amatoria: „ Mergi la teatru... Așază-te lîngă fata care ți-a înflăcărat simțurile, ghemuiește-te sfios lîngă ea, căci limita locurilor este imprecisă și conformația spațiului îți dă această libertate. Trage-te mai aproape. Și mai aproape. Caută apoi un pretext pentru a intra-n vorbă, un subiect banal, numai bun pentru a începe. Laudă-i ținuta, albastrul ochilor, cosițele parfumate...”.

Din păcate, la vreme de pandemie, teatrele sînt închise... Nu mai pun la socoteală că femeile s-au emancipat și-l pot mirosi pe fățarnic instantaneu, prin termoscanare.

P. S. Un proiect la fel de pasionant ar fi, desigur, studiul tehnicilor folosite de matroane pentru a-i ameți pe burlaci.