The Rope in Bloom: A Bilingual Edition

by Radu Vancu, Paula Console-Soican (Translator), Cyrus Console-Soican (Translator)

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleași personaje: tatăl (« mortul iubit »), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».

Idilicul și grotescul, ironia disperată și burlescul, cruzimea și delicatețea, limbajul colocvial, cel parabiblic și cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant și notația imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui « pneuma » e dorința (și posibilitatea?) de a fi fericit.

Radu Vancu se distanțează atât de poezia « mizerabilistă », a desperados-ilor de cafenea, cât și de cea zis neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciți prin crâșmele marilor orașe. Mai exact spus: se detașează din « plutonul douămiist », impunându-se ca unul dintre cei mai importanți poeți români de azi.”

Alexandru Mușina

Genres: Poetry, Romanian Literature, Romania

155 pages, Paperback

First published January 1, 2012

About the author

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).

Reviews

[Mina H]

Mă bucură reeditarea acestui volum pe care nu l-am citit la data apariției și îl vînam prin anticariate.

E copleșitor, ce a reușit Radu să scrie pe tema morții, e ceva ce n-am mai întîlnit la niciun poet pînă acum. Cu adevărat inedit.

[Daniel]

Excepțional!

[Ioana]

Wow.. Daca as putea, i as da 6 stele acestui volum de poezie scris de renumitul Radu Vancu, care a reușit în doar 76 de pagini să se joace nu doar cu mintea mea, ci și cu sentimentele mele. M a făcut sa mă gândesc la aspectele vieții și ale morții, pot spune ca m a si ajutat in înțelegerea acestora.
Într-un cadru sumbru, morbid și prin intermediul simbolurilor, acest volum a reușit să-mi intre prin crăpăturile învelișului mintii mele și mi a influențat viziunea asupra vieții. Mereu am avut înclinații spre acest tip de poezie, fel de a scrie, poeziile lui Bacovia și ale lui Blaga plăcându mi deosebit de mult .
Radu Vancu a prezentat în acest volum, prin intermediul visului, legătura dintre viață și moarte, respectiv mort și persoana care a suferit pierderea. Acesta se adresează direct cititorului atât în poezii cât și în scurtele "pauze" dintre ele, vorbind la persoana a II a.
Este o lectură ușoară, din punctul meu de vedere. Vi l recomand cu necesitate!!! Este bun de citit pentru relaxare și poți învața multe din el.

[Vladimir Ghinculov]

Frânghia înflorită de Radu Vancu nu e un volum de poezie ușor de citit. Nu pentru c-ar fi slab ci dimpotrivă, își face treaba prea bine. Frânghia este obiectul cu care s-a sinucis tatăl autorului, înflorirea acesteia - iubirea transgenerațională, paternă dublă, între poet și tatăl său, între poet și fiul său. Autorul reușește un derapaj controlat măiastru demn de un pilot de raliu între durere și fericire, tristețe și fericire, pierdere și optimism.

[Gabriela Vieru]

been cryin on this❤️‍🩹🤒

[Diana M]

Plânsul
Medicament ingenios
Care-n loc să bage-n tine
Scoate din tine
Tot ce-i țepos

*
Plânsul
Cascadă care se varsă din inima ta plină
Cascadă care se deschide-n valuri tumultoase
Și curge cu poftă și cu sughițuri înecându-se-n valuri
Cascadă care te lasă moale, umed și sensibil la lumină,
Dar curat

*
Plânsul
Noul model de aspirator gratis de achiziționat
Dar care cu toții știm cât de multe lucruri implică
Și pe care nu ni le permitem
Nu ne permitem aspiratorul gratuit
La care taxele se plătesc în dezvelirea inimii
Și simțirea a mii de musculițe mici care se-așează pe pielea inimii tale lipicioase
& care se zbat un timp, dând din aripi
dar care la un moment dat se dau bătute
își înfig căpșorul în inima ta
își închid ochii
și mușcă adânc

nu ne permitem să suportăm
ninsori de musculițe mici
care se pot topi în dureri
pe suprafața sensibilă a inimii noastre noi plânse

*
Plânsul
Un carnețel subțire de lacrimi luminoase prinse la un loc
Cu frânghia roasă în care tatăl tău a adormit pentru ultima dată
Dar acum înflorită

Plânsul
Un vis cu toți morții tăi dragi
Scurgându-se-n lumină cu tine

Voi toți
Ca o lacrimă sfioasă, curată
Rostogolindu-vă

***

"Îl vezi zi de zi, nu-l vei mai vedea niciodată"

[Levi Czentye]

1.
Ce-i cu adevărat insuportabil: nu atât visul, cât trezirea [...] Greul vine dimineața, când micile rutine adorabile refuză să mai fie rutine [...] Când desfaci o bavețică, de pildă, îți dai seama că tot așa ai desfăcut un ștreang.

2.
...se lucrează din greu la imagine.
[...]
și te aștept tot cu ștreangul la gât,

dar rafiei i s-a poruncit să înflorească,
iar Dumnezeu pictează fluturi
pe fiecare petală din ștreangul de flori...

[Andrei Mocuţa]

Poeme dense, poeme tanatofore, nu am putut citi mai mult de 3-4 texte pe zi, din cauza încărcăturii și a greutății imaginilor. La 14 ani de la apariție (prima ediție), „Frânghia înflorită” rămâne și acum cel mai bun volum de versuri al lui Radu Vancu.

[marja]

poezia ca artă de familie și viii care își cer partea în paradis

[Fală Victor]

Ce îmi place cel mai mult la Radu Vancu e construcția impecabilă a volumelor sale. Ceea ce le lipsește multor poeți. Dar și subiectele & versurile pe care nu le uiți niciodată, rămân un reper.

[Sorina Alexandra]

Ma bucur ca am citit-o. Tocmai am trecut printr-un deces. Am apreciat limbajul &ironIa din cadrul volumului.

[Veev]

- [Aici, unde ne trăim toți cumplita speranță de viață, nu-i de fapt nimeni. Cei mai vii nu știu nimic despre viață. Cei mai frumoși n-au văzut frumusețea. Cei mai nefericiți nu știu ce-i nefericirea. Inima bate cu fanatismul cu care vrăbiuța continuă să zboare minute bune după ce aripile i s-au aprins din senin.]

- [Ce-i cu adevrat insuportabil: nu atât visul, cât trezirea. Și nu atât spaima din minutele de după, când respiri dispneic pe întuneric, încercând să nu-i trezești; spaima trece. Greul vine dimineața, când micile rutine adorabile refuză să mai fie rutine - fiecare lucrușor, cât de mic, are reverberații barbare. Când desfaci o bavețică, de pildă, îți dai seama că tot așa ai desfăcut un ștreang. Absolut fiecare gest e hipersemantizat, parcă i s-au retezat pleoapele și vezi, cu un exces de claritate, un exces corespunzător de sensuri. Cu fiecare vis, se mai excavează un strat din lumea de lumină & paranoia. După fiecare vis, universul e oribil de sentimentalizat.]

- [Nu înțelegi cum se poate că visele astea să te facă în egală măsur de fericit și nefericit. Însă fericirea e pentru nefericiți. Fericirea celor fericiți e mizerie. Așa gândesti, și îți pipăi într-una inima fericită, cu delicatețea unui elefant tânăr zdrobindu-și liniștit craniul cu trompa.]

- Ce-ți spune unul dintre morții tăi cei mai dragi,
cel mai iubit dintre morți,
când te lasă inima să-l visezi :

„Dragule, mi-e rușine să intru în visul maică-ti,
mi-o aduc aminte cum tremura pe scaunul din bucătărie
când eu zăceam în brațele tale în camera mică,
cu rafia de gât și cu zâmbetul ăla tâmp pe față.

Așa că spune-i tu, te rog, că mă gândesc la ea, la voi.
Și mai spune-i așa: Veroni,
când râdeai, aerul se umplea de fluturi.

Când tăceai, era o întindere uriașă de zăpezi
pe care oameni agili târau foci însângerate
din care urmau să facă untură
pentru lumânările nopților boreale de amor.

Când făceam amor, foci cu ochi triști ne priveau,
băteau din libuțele lor caraghioase
până când movilițele de grăsime ce erau
se făceau lumina.

Când râzi, îngerii își deschid aripile de fluturi albinosi site privim toți tremurând, atât de frumoasã,
incât Dumnezeu te transcrie pe curat în jurnal."

- Ce-ți spune unul dintre morții tăi cei mai dragi,
cel mai iubit dintre morți,
când te lasă inima să-l visezi:

„Dragule, în ziua aia când soarele de noiembrie era călduț ca un cadavru proaspăt
și eu îți muream în brațe

nu-mi închipuiam că aici,
unde totu-i înfricoșător de bine,
e un aer tare ca vodcă, îți taie genunchii

și-ți râcâie stomacul, încă te aștept
cu fiecare zi tot mai zdrențuit,
mai matolit, mai lihnit.

Tu nu te grăbi, vezi-ți de traiul tău,
eu o duc aici pe picioare
până o să vii tu -

ca ciorbă acră după beția dulce,
ca iaurtul peste ficatul cu steatoză,
ca glucoză în venele macerate.

Chiar dacă aerul de aici mă face cirotic,
nu te grăbi, de aici n-am unde să mai mor.
Cred. Așa că trăiește-ți fericirea,

o să te mănânc din ochi când o să vii,
n-o să-mi ajungi nici pe o măsea, ce-i drept,
Însă o să mă ții, ca atunci, în brațe

sub soarele călduț de aici,
și poate că de data asta o să-mi revin,
îmbrățișarea ta de mort proaspăt

o să-mi pătrundă ca o injecție cu adrenalină în inimă.
Fii deci viu, fii fericit de viață ta vie,
oricât de ridicolă-i chestia asta."

Aici te trezeșți cu obrajii arzând și creierul
aburind în crăticioară craniului ca un cartof fierbinte, fiert îndelung pentru o masă seacă.

[Florin Iroftei]

„Visul, așadar. Visul ca pedeapsă pentru fericirea de a fi/ împreună.]”

[anda]

[Fermecător cadavru, cum altfel, de vreme ce de paisprezece ani îți tot farmecă visele. Într-atât de fermecător, încât carisma lui trece în fapt dincoace de vise - nu e zi în care gesticulația realului să nu-ți amintească de el, atât cât să înțelegi că se uită la filmul cu tine și se amuză să-ți facă din când în când semn.
Un Hitchcock paralitic, întins în sicriu ca-ntr-un șezlong confortabil, cu pâmântul tras ca un pled călduros peste picioare, uitându-se de unul singur la cele mai dragi filme ale lui și trecând din când în când dincoace, printre imaginile mișcătoare, nu mult, îndeajuns ca unul dintre actori să simtă că energia aia e acolo și să întoarcă suprins-îngrozit-fermecat capul și inima - dar el deja să nu mai fie printre imaginile mișcătoare ci, revenit dincolo, să râdă mulțumit de spaima plină de speranță a bietului actor. Fermecător cadavru, ghiduș ca un cadavre exquis viu, trecând așa de iute dintr-o lume în alta că le pune în dicteu automat.
Îl vezi zi de zi, nu-l vei mai vedea niciodată.] 

[Virginia Petric]

Cel mai profund volum de poezie pe care l-am citit, despre care e frivol să pui în cuvinte ce mai rămâne din straturile sfârtecate de "iubire & spaimă".

Rămân pe gânduri, mai cu seamă la metafora că în lumea de apoi totul e pe dos, morții contrazic repede viii, "ca să se țină lumile în cumpănă".

[Popa Mihaela]

Citesc deja a doua oară în ultima jumătate de an volumul “Frânghia Înflorită” și cuvântul care îmi reapare permanent în minte este “sfâșiere”. Asta am simțit la fiecare pagină, o sfâșiere profundă și totodată minunată, iar când închizi cartea, știi că ai fost pe deplin schimbat.

[Adelina Levărdă]

Să citesc acest volum a însemnat să las versurile să taie adânc în durere sau să observ cum Paradisul personal complotează împotriva lor și nu le lasă "să mă doară".🖤

[Ada]

Original initial idea, but while reading, I often thought I would have dared to publish writings as subjective and average

[Costache Raisa]

Excepțională.

[Usturoi8]

foarte greu la mine cu cartea asta, dar s-a lăsat cu lacrimi și cu iubire mare

[tudor]

,,Visul, așadar. Visul ca pedeapsă pentru fericirea de a fi împreună.”