What do you think?
Rate this book
Les Cantemir: l'aventure européenne d'une famille princière au XVIIIe siècle
...
- GenresHistory
368 pages, Paperback
First published January 1, 2009
1 person is currently reading
50 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
January 30, 2024
Impecabilă și, sincer, surprinzătoare. Eram cât se poate de ignorantă cu privire la rolul familiei Cantemir în istoria politică și literară a Imperiului Țarist.
Nu e doar o carte despre istoria Cantemireștilor, ci și despre raporturile de putere la nivel european în secolul XVIII, despre cum s-a reformat (și nu prea) Rusia, despre cât de mare a fost Petru cel Mare.
Prima parte pune sub lupă Imperiul Otoman, jocurile și intrigile politice din Moldova și Valahia și pe Dimitrie Cantemir. Moștenirea lui politică pălește în comparație cu cea culturală. Și-a câștigat, pe bună dreptate, locul printre intelectualii europeni ai vremii. Și, aparent, a guvernat pentru o vreme Kharkovul, una dintre regiunile cele mai afectate de invazia rusească din 2022.
Numele de Antioh Cantemir nu mi-ar fi spus nimic acum șase luni. A fost ambasadorul Rusiei țariste la Londra și Paris, frenemy-ul lui Voltaire și Montesquieu, autorul unor Satire care l-au propulsat printre fondatorii poeziei ruse moderne. Partea a doua, dedicată lui, pune sub lupă intrigile de la marile curți europene unde a fost ambasador, relația cu Montesquieu și Voltaire, diferențele majore de abordare dintre autoritarismul rus și monarhia britanică de exemplu (cenzură, libertate de exprimare).
Finalul cărții aduce, bineînțeles, și un pic de queer erasure. Se pare că Ecaterina, una dintre fiicele lui Dimitrie, a avut o prietenie atât de apropiată cu o actriță franceză, încât la moartea Ecaterinei, ziarele franceze o denumesc în mod ironic pe tragediană ,,văduvă”. Lemny susține că acestea sunt doar calomnii și răutăcisme, dar eu zic că lol, totally queer.
Nu e doar o carte despre istoria Cantemireștilor, ci și despre raporturile de putere la nivel european în secolul XVIII, despre cum s-a reformat (și nu prea) Rusia, despre cât de mare a fost Petru cel Mare.
Prima parte pune sub lupă Imperiul Otoman, jocurile și intrigile politice din Moldova și Valahia și pe Dimitrie Cantemir. Moștenirea lui politică pălește în comparație cu cea culturală. Și-a câștigat, pe bună dreptate, locul printre intelectualii europeni ai vremii. Și, aparent, a guvernat pentru o vreme Kharkovul, una dintre regiunile cele mai afectate de invazia rusească din 2022.
Numele de Antioh Cantemir nu mi-ar fi spus nimic acum șase luni. A fost ambasadorul Rusiei țariste la Londra și Paris, frenemy-ul lui Voltaire și Montesquieu, autorul unor Satire care l-au propulsat printre fondatorii poeziei ruse moderne. Partea a doua, dedicată lui, pune sub lupă intrigile de la marile curți europene unde a fost ambasador, relația cu Montesquieu și Voltaire, diferențele majore de abordare dintre autoritarismul rus și monarhia britanică de exemplu (cenzură, libertate de exprimare).
Finalul cărții aduce, bineînțeles, și un pic de queer erasure. Se pare că Ecaterina, una dintre fiicele lui Dimitrie, a avut o prietenie atât de apropiată cu o actriță franceză, încât la moartea Ecaterinei, ziarele franceze o denumesc în mod ironic pe tragediană ,,văduvă”. Lemny susține că acestea sunt doar calomnii și răutăcisme, dar eu zic că lol, totally queer.
July 1, 2025
Superbă lucrare. Las un sumar al notelor pe care mi le-am făcut după lectură:
Dimitrie Cantemir (1673-1723), fost domn al Moldovei și consilier al lui Petru cel Mare, este prezentat ca un cărturar strălucit care a devenit cunoscut în Europa prin Istoria Imperiului Otoman, lucrare care i-a asigurat statutul de membru al Academiei din Berlin. Fiul său, Antioh Cantemir (1708-1744), ambasador al Rusiei la Londra și Paris, apropiat al lui Montesquieu și Voltaire, este considerat unul dintre fondatorii poeziei ruse moderne datorită Satirelor sale.
Antioh nu a fost doar un simplu imitator al modelelor occidentale, ci un creator original care a reușit să adapteze formele clasice europene la specificul cultural rus, introducând în literatura rusă nu doar noi forme poetice, ci și o nouă sensibilitate critică.
Dimitrie Cantemir nu a fost doar un cărturar, ci și un politician ambițios ale cărui aspirații au depășit granițele Moldovei. Prin căsătoria cu Casandra Cantacuzino, s-a considerat îndreptățit nu doar la tronul Moldovei, ci și la cel al Țării Românești. Rivalitatea cu Constantin Brâncoveanu a fost una dintre cele mai intense din istoria politică românească - domnul muntean s-a folosit de toate relațiile pentru a-l ponegri pe rivalul său moldovean.
Una dintre cele mai captivante povești se referă la relația dintre Petru cel Mare și Maria Cantemir (1700-1754), fiica lui Dimitrie. În 1720, Maria, o femeie extrem de educată, a devenit amanta țarului. Dacă ar fi născut un băiat, Petru ar fi putut să-și repudieze soția pentru a se căsători cu favorita. Există suspiciuni că ar fi pierdut sarcina datorită medicului familiei imperiale, dar și sub influența împărătesei Ecaterina. Lemny nu oferă o concluzie clară a acestui incident, ci doar o trecere în revistă a bârfelor din acea epocă.
Dimitrie Cantemir a jucat un rol fundamental în promovarea teoriei originii latine a românilor, anticipând cu aproape un secol tezele Școlii Ardelene. În "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" (1719-1722), a susținut cu argumente erudite originea romană a poporului român, aplicând metodele critice ale historiografiei moderne. Spre deosebire de cronicarii anteriori ca Grigore Ureche și Miron Costin, care s-au concentrat pe istoria locală, Cantemir a plasat istoria românilor în contextul european și oriental.
Meritul principal al lucrării constă în folosirea biografiei ca mijloc de a scoate în relief apropierea culturală dintre mai multe regiuni. Lemny reușește să ilustreze perfect întâlnirea unor tendințe divergente: cei doi Cantemir sunt un produs fericit al unor culturi diferite, în care Orientul și Occidentul se întâlnesc armonios. Cartea demonstrează că pentru Dimitrie Cantemir totul făcea parte din același demers intelectual unitar, indiferent dacă scria Divanul, Istoria ieroglifică sau Hronicul.
Portretul expus în colecția Muzeului de artă din Roen, care prezintă un bărbat cu perucă și turban, a fost atribuit de către Nicolae Iorga tânărului domnitor moldovean. Chiar și Toynbee a expus în lucrarea sa, „A Study of History”, această pictură care reflectă elegant simbioza dintre Vest și Est. Cercetările recente au demonstrat că nu era Dimitrie Cantemir în acea imagine, însă imaginea l-ar fi putut caracteriza la fel de bine.
Cantemireștii reprezintă cea mai bună sinteză despre Dimitrie și Antioh Cantemir din ultimele decenii și o contribuție valoroasă la înțelegerea unei familii care a marcat profund istoria culturală europeană. Ștefan Lemny reușește să combine rigoarea științifică cu eleganța narativă, oferind o lectură indispensabilă pentru înțelegerea complexității epocii luminilor în spațiul est-european.
Dimitrie Cantemir (1673-1723), fost domn al Moldovei și consilier al lui Petru cel Mare, este prezentat ca un cărturar strălucit care a devenit cunoscut în Europa prin Istoria Imperiului Otoman, lucrare care i-a asigurat statutul de membru al Academiei din Berlin. Fiul său, Antioh Cantemir (1708-1744), ambasador al Rusiei la Londra și Paris, apropiat al lui Montesquieu și Voltaire, este considerat unul dintre fondatorii poeziei ruse moderne datorită Satirelor sale.
Antioh nu a fost doar un simplu imitator al modelelor occidentale, ci un creator original care a reușit să adapteze formele clasice europene la specificul cultural rus, introducând în literatura rusă nu doar noi forme poetice, ci și o nouă sensibilitate critică.
Dimitrie Cantemir nu a fost doar un cărturar, ci și un politician ambițios ale cărui aspirații au depășit granițele Moldovei. Prin căsătoria cu Casandra Cantacuzino, s-a considerat îndreptățit nu doar la tronul Moldovei, ci și la cel al Țării Românești. Rivalitatea cu Constantin Brâncoveanu a fost una dintre cele mai intense din istoria politică românească - domnul muntean s-a folosit de toate relațiile pentru a-l ponegri pe rivalul său moldovean.
Una dintre cele mai captivante povești se referă la relația dintre Petru cel Mare și Maria Cantemir (1700-1754), fiica lui Dimitrie. În 1720, Maria, o femeie extrem de educată, a devenit amanta țarului. Dacă ar fi născut un băiat, Petru ar fi putut să-și repudieze soția pentru a se căsători cu favorita. Există suspiciuni că ar fi pierdut sarcina datorită medicului familiei imperiale, dar și sub influența împărătesei Ecaterina. Lemny nu oferă o concluzie clară a acestui incident, ci doar o trecere în revistă a bârfelor din acea epocă.
Dimitrie Cantemir a jucat un rol fundamental în promovarea teoriei originii latine a românilor, anticipând cu aproape un secol tezele Școlii Ardelene. În "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" (1719-1722), a susținut cu argumente erudite originea romană a poporului român, aplicând metodele critice ale historiografiei moderne. Spre deosebire de cronicarii anteriori ca Grigore Ureche și Miron Costin, care s-au concentrat pe istoria locală, Cantemir a plasat istoria românilor în contextul european și oriental.
Meritul principal al lucrării constă în folosirea biografiei ca mijloc de a scoate în relief apropierea culturală dintre mai multe regiuni. Lemny reușește să ilustreze perfect întâlnirea unor tendințe divergente: cei doi Cantemir sunt un produs fericit al unor culturi diferite, în care Orientul și Occidentul se întâlnesc armonios. Cartea demonstrează că pentru Dimitrie Cantemir totul făcea parte din același demers intelectual unitar, indiferent dacă scria Divanul, Istoria ieroglifică sau Hronicul.
Portretul expus în colecția Muzeului de artă din Roen, care prezintă un bărbat cu perucă și turban, a fost atribuit de către Nicolae Iorga tânărului domnitor moldovean. Chiar și Toynbee a expus în lucrarea sa, „A Study of History”, această pictură care reflectă elegant simbioza dintre Vest și Est. Cercetările recente au demonstrat că nu era Dimitrie Cantemir în acea imagine, însă imaginea l-ar fi putut caracteriza la fel de bine.
Cantemireștii reprezintă cea mai bună sinteză despre Dimitrie și Antioh Cantemir din ultimele decenii și o contribuție valoroasă la înțelegerea unei familii care a marcat profund istoria culturală europeană. Ștefan Lemny reușește să combine rigoarea științifică cu eleganța narativă, oferind o lectură indispensabilă pentru înțelegerea complexității epocii luminilor în spațiul est-european.
May 3, 2024
De departe o monografie scurta, dar densa, a familiei Cantemir.
Merita citita atat pentru documentatia ei solida, cat și pentru ochiul critic cu care autorul, Ștefan Lemny, privește unele lucruri rămase neclare.
Autorul face dreptate Cantemirestilor după ce istoriografia i-a tratat necuviincios atâta vreme.
Merită citită. Cine știe, poate la final o să deveniți și voi inorogi... sau altceva 🤷♂️
Merita citita atat pentru documentatia ei solida, cat și pentru ochiul critic cu care autorul, Ștefan Lemny, privește unele lucruri rămase neclare.
Autorul face dreptate Cantemirestilor după ce istoriografia i-a tratat necuviincios atâta vreme.
Merită citită. Cine știe, poate la final o să deveniți și voi inorogi... sau altceva 🤷♂️
Displaying 1 - 4 of 4 reviews