Am început să citesc această carte cu gândul că voi explora universul adolescentului Kawabata; mai citisem Dansatoarea din Izu și vroiam să văd începuturile literare ale acestui scriitor japonez.
Jurnal de la șaisprezece ani este o redare a unor pagini de jurnal scrise de adolescentul Kuwabata, completate pe alocuri de autorul de 50 de ani, care manifesta uimire față de propriile rânduri, el deja uitând aceste zile, si lamentare ca acele randuri nu am valoare literara. (Cred ca e un om foarte critic cu el insusi si cu creatia sa.)
Jurnalul a fost ținut de autor în timpul ultimilor săptămâni de viață ale bunicului, și mi-au adus aminte de ultimile zile de viață ale bunicului meu, care s-a stins tot din cauza unor boli și care spre sfarșit era la fel de neputincios ca și acest bunic.
Adolescentul e o piesă pusă laolaltă din mai multe surse - jurnal, fragmente de scrisori scrise pentru Kiyono, fragmente de scrisori primite de la Kiyono. De la început am intuit că nu o să am parte de tot. Adolescentul aflat la internat vorbește despre colegii de camera, în special Kiyono cu care are o relație specială (care nu e așa de platonică cum scrie pe copertă), și despre interacțiunile sale cu secta Omoto căreia Kiyono ajunge să i se alăture ulterior. Avem și o imagine a culturii literare a elevului în acest moment, fiind pomenite multe dintre cărîile pe care le cumpara sau le împrumuta și pe care le citea chiar și la școală. Ceea ce nu îmi place aici este sentimentul de ”incomplet”, sau de ceva pus laolalta, un pic incoerent ca fir epic (autorul revine asupra unor lucruri pe care le-a spus anterior, face completari sau infirmă câte ceva). Senzația ca autorul lasă deoparte o grămadă de lucruri nu mi-a disparut pe tot parcursul acestei părți. Astfel, am o imagine vagă a acelor zile, care mă lasă cu un gust amar. Aș vrea să pun aceste lipsuri pe seama pierderii memoriei o data cu trecerea anilor, dar însusi Kuwabata spune că va reda numai un fragment sau fragmente din scrisori, sau că nu va povesti anumite întamplari, și atunci ce sa faci? Al doilea lucru care nu mi-a plăcut este faptul că autorul spune clar că după ce a transcris paginile din jurnal și fragmentele de scrisori ale lui Kiyono, a ars toate aceste pagini. Nu știu, eu nu aș putea sa fac asa ceva. Jurnalul tău, hai, treacă-meargă, dar scrisorile primei tale iubiri? Niciodată.