What do you think?
Rate this book
Ţara fetelor
Inca de la aparitia sa, la finele lui 1937, s-au cautat explicatii, pentru impresia consistenta de noutate produsa de ciclul Tara fetelor, in cutezanta poetei debutante de a concilia marturia unei senzualitati feminine explozive cu pastrarea candorilor adolescentine.Remarca era indreptatita, numai ca lipsea identificarea factorului coagulant,capabil sa asigure combustia coerenta necesara pentru a transmite intacta tensiunea experientelor traite de autoarea versurilor,astfel incat navala senzatiilor sa treaca prin filtrul durabilei cristalizari artistice.Dincolo de impresia de cuceritoare sinceritate lasata cititorului, chemat sa ia act de metamorfozele launtrice sub efectul unei iubiri ravasitoare, capata consistenta starea de spirit propice eliberarii fiintei din capcanele prejudecatilor.Ceea ce la inceput poate fi receptat doar ca risipa de gesturi indraznete, izvorite din propriile revelatii ale trupului prada unor fiori tulburatori,nestiuti din vreme, dezvaluie, in timp ce probele se acumuleaza, o pornire mai radicala spre fronda vestitoare de limpeziri ale constiintei in context uman si istoric.
Oarecum in trena miscarilor social-politice de emancipare feminista,de la inceput de secol, creatia artistica se raliaza orientarilor de divulgare a filistinismului burghez.
Sunt vizate inlantuirile de incorsetari morale rigide,aflate prin traditie la baza inegalitatilor dintre partenerii vietii de familie. Literatura devine mesagerul starilor de spirit adversare conservatorismului sufocant.
Oarecum in trena miscarilor social-politice de emancipare feminista,de la inceput de secol, creatia artistica se raliaza orientarilor de divulgare a filistinismului burghez.
Sunt vizate inlantuirile de incorsetari morale rigide,aflate prin traditie la baza inegalitatilor dintre partenerii vietii de familie. Literatura devine mesagerul starilor de spirit adversare conservatorismului sufocant.
- GenresPoetry
54 pages, Paperback
First published January 1, 1937
1 person is currently reading
35 people want to read
About the author
Maria Banuș
42 books8 followersMarioara Banuș was a Romanian poet, essayist, prose writer and translator.
Born into a Jewish family in Bucharest, her parents were Max Banuș, an accountant and later a director at the Carol Street branch of Marmorosch Blank Bank, and his wife Anette (née Marcus). Due to her fragile health, she began primary school with private lessons, taking tests at the Lucaci Street School from 1920 to 1923.
She attended high school at the Pompilian Institute from 1923 to 1931, and from 1931 to 1934, studied at the University of Bucharest's faculties of law and literature. She made her published debut as an adolescent, with the poem "14 ani", which appeared in Bilete de Papagal in 1928, under her birth name Marioara Banuș. In 1932, while she was a student, her poems appeared in Zaharia Stancu's Azi magazine, as did her translations from Rainer Maria Rilke and Arthur Rimbaud. It was Stancu who changed her given name to Maria.
Born into a Jewish family in Bucharest, her parents were Max Banuș, an accountant and later a director at the Carol Street branch of Marmorosch Blank Bank, and his wife Anette (née Marcus). Due to her fragile health, she began primary school with private lessons, taking tests at the Lucaci Street School from 1920 to 1923.
She attended high school at the Pompilian Institute from 1923 to 1931, and from 1931 to 1934, studied at the University of Bucharest's faculties of law and literature. She made her published debut as an adolescent, with the poem "14 ani", which appeared in Bilete de Papagal in 1928, under her birth name Marioara Banuș. In 1932, while she was a student, her poems appeared in Zaharia Stancu's Azi magazine, as did her translations from Rainer Maria Rilke and Arthur Rimbaud. It was Stancu who changed her given name to Maria.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
November 16, 2025
"Singurătățile mele s-or fugări pe drumuri de-a bușile,
să-mi aducă miros de om, de praf, de lemne tăiate..."
"Te sorb cu ochii lacom deschiși, de țânc nătâng.
Gestul ce-l fac, și tu râzi, dinadins e grotesc.
Spiridușii și clovnii din mine-s ai tăi și plâng.
Saltul și tumba de puf pentru tine-nfloresc."
să-mi aducă miros de om, de praf, de lemne tăiate..."
"Te sorb cu ochii lacom deschiși, de țânc nătâng.
Gestul ce-l fac, și tu râzi, dinadins e grotesc.
Spiridușii și clovnii din mine-s ai tăi și plâng.
Saltul și tumba de puf pentru tine-nfloresc."
January 25, 2025
„Mi-e inima clopot de dealuri gîfîind a furtună.”
Read
February 1, 2025"mi-e inima amară ca palma unde-ai strivit busuioc
și-nghețată ca un șir fermecat de clape."
și-nghețată ca un șir fermecat de clape."
Read
February 20, 2022„Mă gândesc să sorb din viață ca atâția alți golani,
dar mă frige până și aburul iute al zemii.
Știți, am împlinit azi optsprezece ani.”
dar mă frige până și aburul iute al zemii.
Știți, am împlinit azi optsprezece ani.”
August 11, 2025
Cîntec mic
Pe vîrful degetelor, pe vîrful degetelor,
ca pe carnea cireșelor albe,
spre ceasuri frînte, cu ploi de salbe,
cu tristeţea abia şopotită a fetelor.
În miezul palmelor, în miezul pîntecului,
s-adoarmă anii neştiuţi şi grei,
şi trup cu umbre de stînjenei,
s-adoarmă-n mersul stîngaci al cîntecului.
Palinodie
Nu ne mai cunoaştem. Inima s-a zvîntat de atunci, cînd tremuram de freamătul omului şi cățelelor,
de nopţile-ncleştate-n subsoluri și-n lunci,
de copiii păienjeni, îmbrăţişați tăcut în dosul cişmelelor,
unde-s doar buruieni şi furnici,
pleoscăitul apei pe fundul găleţii şi cîntecul servitoarei.
Dîrdîiam, eram mici.
Dac-ai şti, astăzi nici de guşa bătrînilor
nu mai mi-e frică,
nici de măcelarul roşcat, nici de comicul ce sare pe cap,
redingotă și ochi răsuciți.
Mă mir mai ales de serile acelea putrede din august,
cînd o vecină peltică,
îmi arăta la zugravul din colț, lampioanele aprinse
fumegînd în pepeni scobiţi.
Cînd, ghemuite sub scară, pe-ntuneric,
cu palmele subțioară,
o lăsam să-mi bîiguie cald în ureche,
şi bănuiam c-am să plîng.
Nu ştiu de cine vorbiți, domnişoară.
Fragment de primăvară
O stradă pe care trec îndoită din umeri,
sub primăvara grea ca un pîntec de bivol.
Pietrele drumului şi stelele
stau cuminţi de poţi să le numeri,
numai cîntecul meu îmi sfîşie rochia,
sub primăvara grea ca un pîntec de bivol.
Bolborosesc. Și tac. Degeaba aştept între uluci,
învinețirea liliacului.
Dedesubtul genunchilor carnea e umedă ca un măr despicat,
şi albul ochilor tulbure, tulbure.
Mă gîndesc, mergînd aşa, îndoită din umeri,
la primăvara asta golaşe şi tristă ca un gît de băiat.
Gînd
Un gînd cald a căzut de-a dura.
Mi s-au aprins obrajii şi gura.
I-am dezmierdat carnea şovăielnic, pufoasă,
ca un vǎl de mireasă.
Un gînd cald mi-a sărit în poală,
crupă de piersică, vinețiu goală.
I-am pipăit trupul crud cum e ceaţa,
pe iaz, dimineața.
M-am lipit toată, lung şi tăcută,
de-un gînd ca şoldul zglobiu de ciută,
zvîcnind de frică, umed de goană,
gînd, gînd de codană.
Cîntec bolnav
Te-am chemat cu dinţii strînşi şi cu genunchii la gură.
Eram mîţă la pîndă. Eram coardă-ndoită.
De-atîta tăcere îmi tremură buza de jos, sleită,
şi-n ceafa mîncată de vînt se-ncleștează chiciură.
Te-am împroşcat cu strigăt dulceag ca un val de sînge.
Aluatul inimii l-am întins peste lume, departe. Braţele-mi atîrn-acum ca două sfîrcuri moarte,
cerul mi-e praştie-n ochi şi tot nu pot plînge.
Un deochi a găsit cîndva zăvoarele sparte.
Pan
Cu vişinele putrede, să-mi scuturi,
tu, coapsă, somnul toamnelor din mine,
şi somnul mîngîierilor prea line,
ca lungi, păroase pîntece de fluturi.
De-a lungul vremii, să se urce pline
de clipe răcoroase, grele ciuturi.
Cuvintele să uiți să ți le fluturi,
pe mîini să crească verde muşchi de vine.
Și cînd, sub cerurile moi, stufoase,
aud copita-n iarba de mătase,
aud în sînge cîntecul lopeții,
cînd gura se-ntristează-n preajma gurii,
deasupra, şters să-ți licăre pomeții,
ca două foi din platina pădurii.
Scrisoare
Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă sîntem atît de uituci amîndoi.
Curînd şi bătaia fumurie a pleoapelor, vom uita-o, cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit, îmi căzu peste față. Țîşnise vîntul.
Crengile arse de praf, se căutau între ele cu foşnet moale.
Era un salcîm, era şi marea. Ne-am oprit să-mi scutur nisipul strîns în sandale.
Atîta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi decît cerul și decît pămîntul.
Pe vîrful degetelor, pe vîrful degetelor,
ca pe carnea cireșelor albe,
spre ceasuri frînte, cu ploi de salbe,
cu tristeţea abia şopotită a fetelor.
În miezul palmelor, în miezul pîntecului,
s-adoarmă anii neştiuţi şi grei,
şi trup cu umbre de stînjenei,
s-adoarmă-n mersul stîngaci al cîntecului.
Palinodie
Nu ne mai cunoaştem. Inima s-a zvîntat de atunci, cînd tremuram de freamătul omului şi cățelelor,
de nopţile-ncleştate-n subsoluri și-n lunci,
de copiii păienjeni, îmbrăţişați tăcut în dosul cişmelelor,
unde-s doar buruieni şi furnici,
pleoscăitul apei pe fundul găleţii şi cîntecul servitoarei.
Dîrdîiam, eram mici.
Dac-ai şti, astăzi nici de guşa bătrînilor
nu mai mi-e frică,
nici de măcelarul roşcat, nici de comicul ce sare pe cap,
redingotă și ochi răsuciți.
Mă mir mai ales de serile acelea putrede din august,
cînd o vecină peltică,
îmi arăta la zugravul din colț, lampioanele aprinse
fumegînd în pepeni scobiţi.
Cînd, ghemuite sub scară, pe-ntuneric,
cu palmele subțioară,
o lăsam să-mi bîiguie cald în ureche,
şi bănuiam c-am să plîng.
Nu ştiu de cine vorbiți, domnişoară.
Fragment de primăvară
O stradă pe care trec îndoită din umeri,
sub primăvara grea ca un pîntec de bivol.
Pietrele drumului şi stelele
stau cuminţi de poţi să le numeri,
numai cîntecul meu îmi sfîşie rochia,
sub primăvara grea ca un pîntec de bivol.
Bolborosesc. Și tac. Degeaba aştept între uluci,
învinețirea liliacului.
Dedesubtul genunchilor carnea e umedă ca un măr despicat,
şi albul ochilor tulbure, tulbure.
Mă gîndesc, mergînd aşa, îndoită din umeri,
la primăvara asta golaşe şi tristă ca un gît de băiat.
Gînd
Un gînd cald a căzut de-a dura.
Mi s-au aprins obrajii şi gura.
I-am dezmierdat carnea şovăielnic, pufoasă,
ca un vǎl de mireasă.
Un gînd cald mi-a sărit în poală,
crupă de piersică, vinețiu goală.
I-am pipăit trupul crud cum e ceaţa,
pe iaz, dimineața.
M-am lipit toată, lung şi tăcută,
de-un gînd ca şoldul zglobiu de ciută,
zvîcnind de frică, umed de goană,
gînd, gînd de codană.
Cîntec bolnav
Te-am chemat cu dinţii strînşi şi cu genunchii la gură.
Eram mîţă la pîndă. Eram coardă-ndoită.
De-atîta tăcere îmi tremură buza de jos, sleită,
şi-n ceafa mîncată de vînt se-ncleștează chiciură.
Te-am împroşcat cu strigăt dulceag ca un val de sînge.
Aluatul inimii l-am întins peste lume, departe. Braţele-mi atîrn-acum ca două sfîrcuri moarte,
cerul mi-e praştie-n ochi şi tot nu pot plînge.
Un deochi a găsit cîndva zăvoarele sparte.
Pan
Cu vişinele putrede, să-mi scuturi,
tu, coapsă, somnul toamnelor din mine,
şi somnul mîngîierilor prea line,
ca lungi, păroase pîntece de fluturi.
De-a lungul vremii, să se urce pline
de clipe răcoroase, grele ciuturi.
Cuvintele să uiți să ți le fluturi,
pe mîini să crească verde muşchi de vine.
Și cînd, sub cerurile moi, stufoase,
aud copita-n iarba de mătase,
aud în sînge cîntecul lopeții,
cînd gura se-ntristează-n preajma gurii,
deasupra, şters să-ți licăre pomeții,
ca două foi din platina pădurii.
Scrisoare
Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă sîntem atît de uituci amîndoi.
Curînd şi bătaia fumurie a pleoapelor, vom uita-o, cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit, îmi căzu peste față. Țîşnise vîntul.
Crengile arse de praf, se căutau între ele cu foşnet moale.
Era un salcîm, era şi marea. Ne-am oprit să-mi scutur nisipul strîns în sandale.
Atîta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi decît cerul și decît pămîntul.
November 27, 2024
"A fâșâit ceva. A fluturat nimic.
Nepipăit s-a strecurat prin oase,
din scama visurilor tale mătăsoase,
un fir cît unghia degetului mic.
Nimic. De-atunci îmi gîlgîi, însă, lung, prin vine,
tu, străveziu ca somnul mușchiului din apă,
unde vin turmele sleite de s-adapă.
De-atunci, de mult, treci val și val prin mine.
(...)
Aș vrea în tine să mă-nec de vie,
tu, străveziu ca ziua cea învoaltă
și ca ciorchinii ce s-au copt la vie."
Nepipăit s-a strecurat prin oase,
din scama visurilor tale mătăsoase,
un fir cît unghia degetului mic.
Nimic. De-atunci îmi gîlgîi, însă, lung, prin vine,
tu, străveziu ca somnul mușchiului din apă,
unde vin turmele sleite de s-adapă.
De-atunci, de mult, treci val și val prin mine.
(...)
Aș vrea în tine să mă-nec de vie,
tu, străveziu ca ziua cea învoaltă
și ca ciorchinii ce s-au copt la vie."
Displaying 1 - 6 of 6 reviews