Jump to ratings and reviews
Rate this book

CPSF A #23

Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice

Rate this book
Kim Stanley Robinson • LUNATECII
Dănuţ Ungureanu • OM CU O MARE, ŢARĂ CU Ţ MIC
Connie Willis • S.O.S.
Viorel Pîrligras • zona de vest
Kim Stanley Robinson • LUNATECII

„La începutul următoarei ture Oliver a fost preluat de un supraveghetor, apoi și-a făcut drum, prin întuneric, spre capătul filonului albastru, lung şi subţire la care lucra. Oliver era un tânăr înalt, iar galeria, pe alocuri, avea o înălţime mică. Nu se pierduse timpul cu netezirea formei neregulate a filonului. Trebuia să se târască printre şinele înguste, fixate de solul stâncos, neuniform, zgâriindu-se la trecerea prin gâtuituri ca şi cum ar fi lucrat într-un intestin mare şi întortocheat.“

Connie Willis • S.O.S.

„Ismay își strecurase din nou mâna sub masă. Stelele erau foarte luminoase și străluceau pe suprafața gheții. Vasul se contura pe cerul întunecat precum o bijuterie, cu luminile punților scufundate licărind sub apă. Face el ceva, gândise Amy, face ceva special ca să mă sperie. Încercase să se împotrivească și să se țină deoparte de fantoma falsă a Debrei, care se apropia ușor de masă. Pe unde trecea, lumânările pâlpâiau și se stingeau. Se îndreptase spre scaunul sculptat.“

80 pages, Paperback

First published October 1, 2014

Loading...
Loading...

About the author

Marian Truță

49 books40 followers
Scriitor român contemporan de science fiction și fantasy.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
1 (12%)
4 stars
3 (37%)
3 stars
2 (25%)
2 stars
2 (25%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
Profile Image for Bogdan.
996 reviews1 follower
April 23, 2016
Fara sare si piper textele celor doi autori straini.

Numarul este salvat de povestirea lui Danut Ungureanu situata undeva intre parodie si fantezie autohtona. De obicei imi plac textele sale si nici cel de fata nu face exceptie.

Pe undeva este de inteles de ce s-a renuntat la a se continua seria asta de Anticipatie.

Nu inteleg de ce nu au incercat sa publice texte semnate doar de scriitori romani combinate(poate) cu niste fragmente de roman de la Nemira.

Poate si o structura cat mai simpla a copertii ar fi redus semnificativ costurile de productie si ar fi permis plata unor texte decente.

Pentru ce a oferit pretul era destul de piperat. E adevarat ca 2 euro nu e o suma mare, dar prin afara textele concureaza si mai si castiga diverse premii de profil...

Plus ca acum cativa ani o perioada a mers si experimentul Sci-fi Magazin, in care erau (aproape) numai povestiri premiate sau intrate in cursa premiilor de prin afara (din zona anilor 90 sau mai devreme). Pacat ca nu a prins o perioada fasta si a fost nevoita sa inchida portile.

Poate cu un plan bine gandit pe termen lung si ceva rezerve de avarie s-ar fi reusit mentinerea revistei in viata.

Zic si eu...:)

2 stele pentru numarul de revista si 3 stele pentru povestirea lui Danut Ungureanu.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews