Castelul, biblioteca, puşcăria: trei vămi ale feminităţii exemplare

by Dan C. Mihăilescu

„Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată... Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-woman show cu efecte invariabil seducătoare.
Feminitatea ultragiată, a cărei naturală, inocentă vulnerabilitate se vede călcată în copitele unei istorii bestiale, trecând umilitor din avuţie, adică din confortul domestic al gospodăriei ţărăneşti, sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor şi duhorile dormitoarelor colective.
Şi feminitatea spirituală, iniţial etic, apoi afectiv şi civic arhitecturată conform opreliştilor, cruzimilor, aberaţiilor şi malformărilor specifice unei istorii în care omul devenise doar o cifră în statisticile ororii.
Într-o Românie (şi-o lume) a deriziunii, mârlăniei şi pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunţile, cuminte şi recunoscător, cu buna-cuviinţă datorată celor care ne pot fi (ar trebui să ne fie) oricând modele de viaţă...“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Aniţa Nandriş

Genres: Nonfiction, Romanian Literature

200 pages, Paperback

First published January 1, 2013

About the author

Absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română (secţia română-franceză), Universitatea Bucureşti (1972 - 1976).

Cercetător ştiinţific la Institutul de istorie şi teorie literarã "G. Cãlinescu" (1980 - 2003).

Secretar de redacţie la Revista de istorie şi teorie literarã (1983 - 1986).

Editorul suplimentului "Litere, arte, idei" al ziarului "Cotidianul" (1991 - 1996, 2001 - 2004).

Membru al Uniunii Scriitorilor din 1990.

În 1999 este Consilier pe probleme de comunicare al Preşedintelui Societăţii Române de Televiziune.

Realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", Pro TV, din 2000.

Cronicar literar la revistele "Transilvania" (1984–1989), "22" (1994–2000), "Ziarul de duminică", supliment al "Ziarului financiar" (2000 - 2006).

Din februarie 2006 până în octombrie 2007 deţine rubrica săptămânală Lecturi la tavă în "Jurnalul National" (duminica).

Din 14 decembrie 2007 deţine rubrica săptămânală Cartea de vineri în "Evenimentul zilei".

În 2008 este membru în juriul Uniunii Scriitorilor, juriul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), juriul Festivalului de Comedie, juriul pentru premiile Clubului Român de Presă și membru în Consiliul director al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă (2008 - 2011).

Membru de trei ori în juriul UNITER « pentru cea mai bună piesă a anului », de șase ori în juriul FREEDOM HOUSE pentru jurnalism cultural, ales în 2005 pentru o perioadă de patru ani în juriul Uniunii Scriitorilor, membru în juriul URSUS, iar în 2007 membru în juriul premiilor Societăţii Civile, al AFCN, CNC şi Dakino.

Debut publicistic, după mai multe prezenţe în reviste liceale și studențești: 1974, România literarã.

Premii:
1. Premiul Uniunii Scriitorilor în 1982 (pentru debut) şi 1999 (pentry traducerea integralã a dramaturgiei lui Eugène Ionesco);
2. Premiul UTC, 1982, ș.a. Premiile revistelor Ateneu (1976, 2004), Luceafărul (1978), Tribuna (1980), Transilvania (1984, 2007), Flacăra (2004);
3. medalia “150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” (2000);
4. Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru emisiunea “Omul care aduce cartea”, difuzată de Pro TV ( 2003);
5. Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2004.

Nominalizări:
1. Nominalizat la premiul de critică al UNITER, 2001;
2. Nominalizat la premiul Radio Bucureşti, 2004;
3. Nominalizat la premiul Radio România Cultural, 2007;
4. Nominalizat la premiul de critică al UNITER, 2001;
5. Nominalizat la premiul revistei « Cuvântul », 2005;
6. Nominalizat la premiul « României literare », 2005.

Reviews

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

Mi-am luat Castelul, biblioteca, pușcăria încîntată, acum jumătate de an, după care mi-a mai pierit entuziasmul, și acum vreo săptămînă mi-a revenit un picuț și-am zis să vedem ce-i cu ea pînă rezistă. Entuziasmul.

Mie-mi place de Dan C. Mihăilescu de acum mult timp, cînd mă mai uitam la televizor și avea el emisiune pe PRO TV (poate încă are?) pe care o vedeam pe apucate. Așa am citit eu Jurnalul lui Jeni Acterian, tot el mi-a făcut poftă de
Midnight in the Garden of Good and Evil (care din păcate mi-a plăcut ceva mai puțin decît speram), și sigur și altele, de care am și uitat. Îi împărtășesc pasiunea pentru jurnalele și memoriile feminine și probabil marele (sau singurul, încă nu m-am hotărît) merit al lui, apropo de cartea asta, e faptul că a adunat un număr de doamne mai mult sau (mai ales) mai puțin profesioniste în ale scrisului, posesoare de jurnale, memorii sau corespondențe, motiv pentru care volumul poate fi interpretat mai degrabă ca îndrumar de lectură.

Le-am numărat, sînt în total 14 femei remarcabile, fiecare în felul ei, împărțite, cum zice și în titlu, în 3 categorii, înalta societate (Regina Maria, Martha Bibescu), intelectualele (Jeni Acterian, Alice Voinescu) și femeile simple, țărăncile (Anița Nandriș, Elisabeta Rizea).

Ce mi-a plăcut: că le-am găsit pe toate doamnele astea la un loc, cu citate din memorii/jurnale/corespondență. Pe unele dintre ele le citisem deja, dar mă bucur c-am mai aflat una alta despre societățile în care se învîrteau, picanterii (știați, de exemplu, că Enescu era poreclit Pinx, iar Eliade, Yoga? Nu știați!) și, mai ales mi-a plăcut pentru că mi-am făcut listă de femei faine pe care să le citesc: Zoe Cămărășescu, Regina Maria (deși a scris cam mult, ce bine era dacă avea un blog ceva), Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Anița Nandriș (vai, ce femeie!). Aici mi-ar fi prins bine o bibliotecă la îndemînă, am impresia, și cred că nu doar impresia, că volumele astea fie nu se găsesc foarte ușor, fie sînt scumpe. A da, și să nu uit că mi-a plăcut limbajul lui DCM, iată un tip care nu scrie pentru media lingvistică de clasa a 8-a!

Ce nu mi-a plăcut: (și asta am mai observat și la alții) că DCM, fiind el intelectualul de care tocmai ziceam, presupune că știm din start cine sînt doamnele astea de care vorbim (a da, să nu uit nici faptul că m-a obosit partea aia cu avem cui ne pleca frunțile, oh, hai să nu fim atît de patetici, vă rog!), așa că nu se obosește să scrie la început/sfîrșit două rînduri despre ele, gen cu ce s-au ocupat și cînd, ce au făcut remarcabil, dacă au făcut etc. Google de voie, dacă doriți informații suplimentare. Nu m-a încîntat prea tare nici faptul că unele prezentări erau prefețe sau articole de nu știu cînd, remixate pentru actuala ediție, în timp ce altele au fost scrise chiar pentru volumul de față, dar e cumva de înțeles, deci am trecut peste.

[Stela · Rating 4 out of 5]

Cînd palatul şi biblioteca nu mai sînt decît niste închisori ceva mai rafinate

După dezamăgitoarele lecturi ale romanelor unor scriitoare ca Cella Serghi şi Anişoara Odeanu , începusem să cred că îndemnul lui Heliade-Rădulescu (uşor adaptat pentru a se potrivi contextului în „Scrieţi, fetelor, orice, numai scrieţi”) se reverberase pînă în perioada interbelică, pentru a umple locul acela unde ar fi trebuit să se afle literatura noastră feminină şi care părea sa fie ocupat cu adevărat doar de un singur nume şi acela pus în dreptul scrierilor de calitate, dar care nu-s capodopere: Hortensia Papadat-Bengescu. A trebuit să-mi pice în mînă cartea lui Dan C. Mihăilescu, Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare, ca să-mi revizuiesc opiniile, vorba lui Caragiale, pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale.

E adevărat că opera celor paisprezece figuri evocate (şi care nu toate aparţin numai perioadei interbelice) face parte din zona aceea a literaturii care ezită între ficţiune şi non ficţiune, fiind vorba de jurnale, memorii şi epistole, dar, poate că, aşa cum susţine autorul în prefaţa sa, memorialistica s-ar cuveni şi ea inclusă în beletristică, alături de literatura epistolară. Pînă una alta însă, pentru că, aşa cum se întîmplă cu operele de acest fel, graniţa dintre autor şi narator se estompează, figurile evocate, plătind într-un fel sau altul, ca să împrumut frumoasa metaforă a autorului, vamă atît vieţii cît şi literaturii, se transformă în eroine exemplare, dînd naştere, în viziunea lui Dan C. Mihailescu, a trei tipuri, la fel de exemplare, ale feminităţii româneşti: prinţesa, intelectuala, martira.

Fiecare dintre ele îşi vede destinul îngrădit de vremurile tulburi care năvălesc asupră-i, astfel încît tema „feminităţii exemplare” se împleteşte cu tema ratării, creînd o imagine dezolantă a continuităţii în eşec sub presiunea evenimentelor care au dezorientat fie sufletele, fie trupurile, fie ambele, măcinindu-le sub pietrele de moară ale istoriei.

Povestea începe cu ce ar fi trebuit să fie epoca de aur a intelectualităţii româneşti, perioada interbelică:

În ciuda realizării unora, în ciuda celebrităţii, chiar mondiale, a altora, cartea generaţiei '27 este una a ratărilor: biografic şi bibliografic, emoţional şi istoric, psihologic şi politic, profesional şi moral. Iar patima confesivă, fie prin jurnalul scris la cald, fie prin memorii, evocări, interviuri, fie prin corespondenţă, a fost şi încă este, în cazul de faţă, mult mai mult decât obedienţa faţă de moda epocii Gide-Papini.”

Într-adevăr, chiar de la prima figură evocată, Regina Maria, aparent cea mai luminoasă, sentimentul eşecului se detaşează imediat, spectru inexorabil care însoţeşte confesiunile unei personalităţi care ar fi putut schimba istoria dacă n-ar fi avut neşansa de a se naşte femeie:

Aş vrea să fiu rege. Simt că mi-aş strînge oamenii laolaltă cu o energie aprigă. Este nevoie de mîna unui stăpîn. În cazuri extreme este nevoie de mijloace extreme.

Toate cele patru „castelane” evocate, Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu şi Cella Delavrancea, ridicînd pe rînd cîte un colţ din cortina lăsată peste controversat de fascinanta epocă interbelică, nu numai că ne lasă să întrezărim scene dintr-o lume dispărută pe vecie, dar ne oferă în mod indirect şi explicaţia drumului pe care acea epocă şi l-a ales, efect al unei lipse pe care regina a remarcat-o tăios şi concis („Imaginaţia este, de fapt, un dar rar. Scriitorilor noştri le cam lipseşte.”). Capricioase, tumultoase, sensibile şi foarte inteligente, ele devin cronicarii vremurilor moderne, uneori admirativi, uneori maliţioşi, uneori tragici, oferind în orice caz o perspectivă proaspătă şi neaşteptată asupra unor figuri şi evenimente pe care istoria le înţepenise în imagini imuabile: indeciziile şi slăbiciunile lui Nando (regele Ferdinand) aşa cum sînt ele relatate de Regina Maria, zgîrcenia lui Iacob Negruzzi, morga academică a lui „Tuti” Maiorescu şi scorţoşenia lui Duiliu Zamfirescu din evocările lui Zoe Cămărăşescu, dezastrele în iubire, uneori tragi-comice, ale „prinţesei moldave” Maria Cantacuzino-Enescu, culminînd cu aceea pentru Nae Ionescu, personaj central şi în viaţa capricioasei Cella Delavrancea, copil teribil şi nonconformist cînd nu e răuvoitor de-a binelea:

...proverbiala subiectivitate dătătoare de fiori a Cellei: „La Băneasa am ascultat jalnicele creaţii ale lui Enescu. Suita sătească este nocivă datorită lipsei de forţă. Şi atît de ovreiască încît mi-a amintit prin transpunere de Marcel Iancu! Cum se mai răzbună elementele bastarde ale unei rase pentru că nu au fost luate în seamă. Nimeni nu s-a gîndit să le stăvilească şi pătrund din nefericire în tot ce este mai important!”

Zidurile palatului nu mai oferă de mult protecţie şi intimitate acestor „suflete tari”, ci s-au transformat într-o închisoare pe cît de luxoasă pe atît de sufocantă.

Veriga de legătură între „castelane” şi „erudite” (Alice Voinescu, Annie Bentoiu, Pia şi Cornelia Pillat), adică între perioada interbelică şi perioada aceea tulbure de la sfîrşitul războiului şi începutul comunismului este constituită de Jeni Acterian, evocată într-unul dintre cele mai frumoase capitole ale cărţii, „Abecedar pentru Cartea ratărilor”. Singura ei operă, Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit, oferă un tablou atît de fidel al generaţiei interbelice încît autorul sugerează profesorilor de liceu să înceapă studiul acestei perioade a literaturii noastre cu ea.

Agonia acestei feminităţi, a cărei vulnerabilitate a crescut direct proporţional cu excesele propriei forţe de caracter, dă seama o dată mai mult de ratarea unei generaţii cu potenţial uriaş. În filigranul acestei (de)căderi se pot – şi se cer – întrevăzute nu reuşitele, nu individualităţile salvate, într-o măsură sau alta, de la răzbunările istoriei, ci enormul potenţial uman, intelectual, spulberat în România anilor 1940-1964. Căci Jeni Acterian nu este un caz izolat, e „doar” un factor exponenţial.

Vocea lui Jeni Acterian prefigurează celelalte voci ale intelectualităţii feminine, care se vor refugia în bibliotecă pentru a scăpa de barbaria epocii ca să realizeze că dincolo de uşile grele nu mai e nimic, nici siguranţa pămîntului moştenit (ce dulce amară e evocarea Miorcanilor pillatieni de către Pia şi Cornelia!), nici prestanţa numelui de veche viţă boierească (Annie Bentoiu) sau a titlurilor academice de prestigiu (Alice Voinescu). Incitantă la lectură a fost, pentru mine cel puţin, observaţia scriitorului că Jurnalul lui Alice Voinescu s-ar situa în prelungirea celui al lui Mihail Sebastian, descrierea atrocităţilor Dreptei fiind completată, în aceeaşi cheie gravă, cu cea a atrocităţilor comuniste:

...venind la puţină vreme după Jurnalul lui Mihail Sebastian, Jurnalul lui Alice Voinescu umple şi celălalt taler al balanţei, ca să zic aşa. Mărturia lui Sebastian se oprea la barbaria Dreptei şi se sfîrşea în iarna lui 1944. Mărturia lui Alice Voinescu (cele 32 de caiete cuprind perioada septembrie 1929 – mai 1961) desfăşoară cealaltă jumătate a sferei. Altfel spus, face pod peste ambele maluri ale aceleiaşi ape negre: ea se înfioară în anii ’30 de furia legionarismului, dar devine victima barbariei comuniste a anilor ’50.

Şi astfel, ajungem la ultimul cerc al infernului, în anii „obsedantului deceniu”, în care închisoarea nu mai are nici măcar aparenţa refugiului, ci devine instrument de tortură la vedere. E cercul „martirelor”, începînd cu mama Monicăi Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, trecînd prin treimea „feminităţii torturate”: Lena Constante, Adriana Georgescu şi Oana Orlea, pentru a sfîrşi cu vocea molcomă a Aniţei Nandriş, cuminte replică ţărănească la tonul exuberant princiar al Reginei Maria. Ca şi în celelalte cazuri, autorul preferă să citeze extensiv, făcînd doar notaţii inspirate pe margine şi introduceri punctuale în subiect:

Oricine frecventează, cu sfială sau stupoare, cu oroare şi revoltă sau cu jalnică resemnare ceea ce lumea de specialitate numeşte cu ifos academic „literatura universului concentraţionar” va fi constrîns să accepte în final că, faţă de suferinţele bărbaţilor, feminitatea torturată e ceva cu mult mai degradant, mai greu de imaginat şi suportat sufleteşte.

Cartea lui Dan C. Mihăilescu propune aşadar un altfel de itinerar al scriiturii feminine româneşti, care, deşi trece prin vama închisorilor şi este jalonat de suferinţe, eşecuri şi limitări, duce spre o luntre a lui Caron ce îi dirijează reprezentantele, surprinzător, nu spre infernul uitării ci spre purgatoriul marii literaturi.


N.B. De citit neapărat:

Pia Pillat, Zbor spre libertate (The Flight of Andrei Cosmin)
Cornelia Pillat, Eterna întoarcere
Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Scrisori către Monica
Lena Constante, Evadarea imposibilă (L’évasion silencieuse)
Adriana Georgescu, La început a fost sfîrşitul (Au commencement était la fin)
Oana Orlea, Ia-ţi boarfele şi mişcă! (Les années volées)
Aniţa Nandriş, 20 de ani în Siberia
Regina Maria, Povestea vieţii mele
Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre şi lumini
Zoe Cămărăşescu, Amintiri
Alice Voinescu, Jurnal
Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat

[Roxana Chirilă · Rating 1 out of 5]

O carte de introduceri la memoriile unor femei mai mult sau mai puțin celebre (de obicei mai puțin) din perioada interbelică și de la începutul comunismului.

Dan C. Mihăilescu își exprimă direct dorința de a oferi modele tinerilor din lumea de azi (pe care o consideră decăzută), dar nu reușește să prezinte autoarele astfel încât să înțelegem de ce crede că ele ar fi modele demne de urmat. Nu oferă introduceri, nu comunică biografii, cel mult ridică în slăvi o feminitate generică.

Teoretic, conform intențiilor exprimate în introducere, ar vrea să ne lase să le înțelegem doar prin vorbele lor, dar citatele date sunt puține și, deseori, banale - mai ales când sunt alese pentru a ne arăta cum descriau autoarele alte personalități ale epocii.

[Madalina · Rating 5 out of 5]

Splendida,ca oricare dintre cartile scrise de D.C.M.
Plus in aceasta carte am descoperit-o pe Alice Voinescu !

[Razmuzeta · Rating 3 out of 5]

O carte draguta...despre alte carti (memorii). Din descrierea de pe spate m-am asteptat sa gasesc detaliate destine de femei puternice/importante din Romania de-a lungul istoriei, sa aflu informatii multe si noi...insa am ramas dezamagita ca a trebuit sa-mi intrerup frecvent lectura cu search-uri ca sa pot integra cat de cat informatia prezentata (nici un cuvant de introducere despre cine sunt si ce au facut aceste doamne...si de unele chiar nu auzisem). Senzatia pe care mi-a lasat-o aceasta carte este de prefata pt alte carti si din punctul acesta de vedere, da, reuseste sa trezeasca curiozitate si au ajuns cateva titluri pe lunga lista TBR (in special memoriile din inchisorile comuniste). Insa daca nu ai citit nimic scris de aceste doamne, ramai in continuate cu curiozitatea de la inceput, iar daca ai citit ceva, cartea de fata nu aduce nimic nou. Plus ca lumina centrala a scriiturii nu este pe esenta lor, ci mai mult pe ratarea destinelor ca urmare a instalarii regimului comunist (in special in a 2a si a3a parte). Ca sa nu mai zic ca "feminitatea" laudata este vazuta si definita in cel mai stereotipic mod posibil. Nu prea am inteles de ce a ales autorul (din tot ce putea alege din jurnalele lor) sa puncteze, generos in economia cartii, tendinta spre "barfa/critica" a unor personaje sau importanta acordata grijilor si comentariilor casnice sau legate de aspectul fizic si in ce fel aceste informatii scot in evidenta importanta (chiar si numai literara/memorialistia) a doamnelor abordate (singura care scapa de aceasta abordare e Anita Nandris Cudla, pe final de carte).

[Denissa · Rating 4 out of 5]

Da, iata o carte pe care eu personal, as da-o ca lectura obligatorie elevilor de liceu, si chiar si celor de la facultate, ba mai mult, cred ca s-ar putea tine si un mic curs pe baza acesteia, cu titlul: Sa-i cunoastem pe oamenii adevarati din istoria Romaniei si sa invatam de la ei demnitatea, modestia, puterea de a lupta si de a ramane drept in fata furtunilor ce exista in destinul fiecaruia.
In carte sunt prezentate personalitati diverse, de la Regina Maria la Alice Voinescu, de la Cella Delavrancea la Anita Nandris , iar eu am descoperit-o pe Annie Bentoiu, de a carei descriere m-am simtit cel mai aproape, sufleteste vorbind.
"Despre dificultatile noastre, aveam obiceiul sa nu vorbim. A ne autocompatimi, a intra in panica sau, mai grav, a ne plange erau lucruri ce se aflau la antipodul felului nostru de a fi."
Iar Dan C. Mihailescu ii surprinde foarte bine calitatile: " Annie Bentoiu este o prezenta extrem de discreta in viata literara.Ea face parte din ceea ce se numea inainte, cu orgoliu sau dispret "publicul de la Ateneu".........Ca stil sufletesc, Annie Bentoiu este, cred eu, din aceeasi plamada cu Alice Voinescu. Aceeasi ingaduinta intelegatoare, asimiland intelept , cu nobila resemnare si sobra credinta, dramele si meandrele umilitoare ale destinului."
O carte dichisit scrisa, ce scoate la lumina multe nume destul de necunoscute, cel putin pentru mine, dar care in mediul in care au trait au reprezentat niste modele exemplare, pe care merita sa le cunoastem.

[Magda · Rating 4 out of 5]

Pe cât m-au pus pe gânduri confesiunile lui Alice Voinescu, ale lui Jeni Acterian, atât de nemiloase față de ele însele, pe atât de tare m-au întristat scrisorile Ecaterinei Lovinescu către fiica sa, Monica. Și au fost doar niște fragmente! De chinurile suportate de femei în închisorile comuniste nici nu voi mai aminti. Cartea aceasta nu ne oferă doar astfel de imagini, dar fiind așezate în ultima sa parte, n-au putut să nu-mi rămână ele proaspete în minte.

[Andreea · Rating 3 out of 5]

Mi s-a părut mai mult o trecere în revistă a personalităților feminine. Mi-ar fi plăcut să fie portretizate într-o manieră mai nuanțată (punerea în context, mai multe detalii despre cine au fost și ce au făcut acestea), renunțând la multitudinea de citate care a fragmentat lectura.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

„Nu vreau, repet, să se citească nimic altceva din această carte decât citatele. Ele singure sunt prea de ajuns ca să se vadă, cum spuneam cândva: ce mult am avut, ce nimic ne-a rămas.”