17

by Kenzaburō Ōe, Roman Paşca (Translator)

Protagonistul din 17, un adolescent timid care nu pare sa aiba alta preocupare decit exercitiul solitar al masturbarii, se trezeste prins intr-un virtej de intimplari care il apropie de o grupare politica de extrema dreapta. Asa incepe o calatorie initiatica de regasire a identitatii – aceea de activist si asasin. Autorul ne ofera o poveste alerta in care se regasesc mai multe mize importante si relevante pentru societatea contemporana, precum legatura dintre pornirile sexuale si politica, conflictul dintre eul privat si cel public, violenta sau extremismul. Romanul 17 este inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya, care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez in 1960, apoi s-a sinucis, dupa trei saptamini, in inchisoare.

Genres: Japan, Fiction, Japanese Literature, Nobel Prize, Asia, Classics, 20th Century

104 pages, Paperback

First published January 1, 1961

About the author

Kenzaburō Ōe (大江 健三郎) was a major figure in contemporary Japanese literature. His works, strongly influenced by French and American literature and literary theory, engages with political, social and philosophical issues including nuclear weapons, social non-conformism and existentialism.

Ōe was awarded the Nobel Prize in Literature in 1994 for creating "an imagined world, where life and myth condense to form a disconcerting picture of the human predicament today."

Reviews

[Ali · Rating 3 out of 5]

3.5*

[Costin Stanciu · Rating 4 out of 5]

cartea asta chiar a fost ceva...un adolescent ce are o constanta frica de a muri in somn, tendinte sinucigase si self esteem mai jos decat sina de tren, ajunge sa se regaseasca pe sine intr-o grupare extremista de dreapta. Cartea e scrisa folosind un limbaj explicit, descriind in amanunt scenele in care personajul se masturbeaza, dar si cand in el mocneste o ura fata de sine intensa. Mi se pare o radiografie bine conturata a unui personaj ce are complexe de inferioritate.
Mi-a luat ceva timp pana eram in starea potrivita de a o citi, pentru ca imaginile se succed intr-un mod raw, asa cum obisnuieste Kenzaburo Oe sa scrie

[Jennifer ⋆˙⟡♡]

I’m not gonna rate this because I don’t think this it was bad I just absolutely hated having to read the inner monologue of a seventeen year old boy. Big YIKES.

[Daniel · Rating 4 out of 5]

Un roman ciudat, intens și crud. Cred că poate fi mai bine înțeles de iubitorii literaturii și istoriei moderne japoneze. Amestecul de viață privată, trăiri adolescentine, occidentalism prost înțeles (liberalism mai bine zis) și implicare politică extremă sunt ingrediente specifice japoniei cu rezultate, la nivel personal, dezastruoase. Intens și crud. Da, un roman deosebit.

[Capucine · Rating 4 out of 5]

Le monologue d’un adolescent qui tombe dans le piège de l’extrême-droite, c’est glaçant

[Myriam · Rating 2 out of 5]

Anticlimatique

[Ana · Rating 1 out of 5]

The protagonist of this book has lived most of his youth in fear, shame and isolation. He feels bitter and stray and these feelings render him unable to forge any bonds with his family or schoolmates. Moreover, he has severe anger management problems which foster the identity of an impetuous outcast. One day, he has the opportunity to join an extremist right wing political party. He seizes this opportunity and becomes a fervent advocate of the conservative ideology which in time grants him a position of power within this party. The young man is bitter once again, only this time his bitterness is reorientated towards the opposing political party and the ones who disagree with him. His self-esteem increases and he is no longer afraid to stand up to people because his association with the party has emerged as an armor that can both shield and strengthen him. He feels limitless and impenetrable, but he is actually living an illusion of power, as the reader can very well note as the plot draws to a close.

[Reve Gourdon · Rating 4 out of 5]

Tres positivement surpris par ce livre. Première fois que je tombe sur un livre qui dépeint la colère liée à une dépression adolescente. Et comment une idéologie politique est utiliser pour mettre du sens à sont existence. Et faire switch ça depression en sentiment de supériorité.
Tres cours livre que je recommande grandement juste pour le point de vue mis en scène ici

[Luj · Rating 3 out of 5]

TRÈS intéressant

[Razvan Zamfirescu · Rating 3 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu

17 este un bildungsroman transformat într-un haiku. Nu e de mirare că autorul a luat Premiul Nobel pentru Literatură.

Romanul e în egală măsură un manifest politic , dar și o avertizare lansată societății nipone. Agresivitatea extremei drepte alături de o politică deficitară pentru populație poate să atragă tinerii și să-i transforme în soldați înfocați care să fie în stare să ucidă în numele idealului pe care partidul îl plantează în mințile lor fragede. Este adevărat că Oe a avut multe conflicte cu extrema dreaptă și că în realitate pare a fi un stângist veritabil, iar acest lucru se vede în microromanul 17, însă, dincolo de aceste aspecte, autorul subliniază problemele cu care Japonia se înfruntă după ce s-a găsit de partea învinșilor în al doilea război mondial, probleme pe care nu și le poate nici rezolva, nici depăși la 20 de ani după înfrângere.

[ocean · Rating 3 out of 5]

Contrairement à certains (beaucoup?) la nouvelle en soit ne m’a pas percutée MAIS le message qu’elle délivre est, je trouve, précieux. Dans Seventeen, Kenzaburo Ôé écrit le chemin qui mène de la haine de soi à la haine de l’autre. Il décrit la radicalisation comme ce qu’elle est trop souvent : un oubli de soi-même libérateur dans une masse qui possède un but, qui donne, en plus d’une place dans la société et dans un groupe, une direction et un sens à la vie de quelqu’un.

En écrivant crûment cet adolescent oscillant entre dégoût de lui-même et narcissisme poussé, puis en écrivant sa radicalisation salvatrice -car il a maintenant une cause à laquelle s’accrocher, il est à la fois spécial et noyé dans une idéologie partagée par d’autres-, Ôé déploie un avertissement universel, parce que toute société à ses extrêmes. Il montre bien ce que le radical cache toujours : un visage pathétique et peureux, un visage humain.

[ozzwoy · Rating 4 out of 5]

Life is hell, I think, and I’m a slave, gasping for air with the devil forcing me on.

***

The individual I is dead. Selfishness is dead. The instant I slaughtered my selfishness, the instant I locked the individual I into the dungeon, a new I was born, a child of the Emperor without anxiety. I feel liberated. I no longer know the anxiety of those who have to choose. His Majesty the Emperor makes the choices. Stones and trees don’t know anxiety, they can’t fall into uncertainty. By casting away my selfishness, I have become a stone, a tree of His Majesty the Emperor. I have no anxiety, I cannot fall into uncertainty. I feel that I can go on living with burden. I feel I can give a plain and simple interpretation of a real world that once was so complicated and incomprehensible. It is the truth that devotion and selfishness are incompatible.

John Nathan, in his biography of Yukio Mishima, advertised this novella as an ironic antidote to Mishima’s Patriotism, which saw the world in the same year, 1961. What I did not expect, however, was that this hellish chronicle of self-loathing inside the exceedingly self-conscious mind of a seventeen-year-old boy would be so relatable as to become traumatizing. Kenzaburō Ōe presents far-right ideology as a remedy for the disease of self-consciousness, a placebo pill promising to relieve existential angst.

A teenager, once radicalized against himself, turns his rage on Others and finds peace in complete submission to a clearly ridiculous imperialist ideology. This transition is depicted naturally, in an immersive fashion through first-person narration. The author treats his subject with sympathy, providing a horrifyingly detailed glimpse into his psyche. The mind of a terrorist is transgressed, and the reader finds oneself in the vulnerable position of an accomplice. Overall, Seventeen is a valuable account of the decline into terrorism born out of insecurity, the one that we every so often meet in cinema (Taxi Driver) and in real life (school shootings).

Yet, Ōe’s story feels at times overly grotesque in that it is unfortunately full of blatant derision and contempt towards its protagonist (even if it reflects protagonist’s own stance towards himself). Numerous annoying references to masturbation reduce the character to a stereotypical teenager. The overlooked balance between psychological realism and satire loosens the prose terribly. If one is to penetrate a villain's mind, one must love him wholeheartedly.

[Alexandru Nan · Rating 4 out of 5]

Nu știu cum se face că, de puțin timp, orice aș citi tot la extremismul politic mă duce.
Protagonistul fără nume este un adolescent introvertit, constant rușinat de propriul lui corp, cu gânduri suicidale, mizantrop, neglijat, ce-și găsește inițial refugiul in onanie. Este un Seventeen. Însă unul disperat.
Trăsăturile personajul principal formează, după părerea mea, portretul extremistului politic: indiferent că e unul de stânga, așa cum sunt colegii lui de liceu, sau că e unul de dreapta, așa cum spre final, protagonistul însuși devine. (El spune că abia după ce s-a înscris în partidul de extremă dreapta, după ce și-a pierdut virginitatea, după ce a citit Mein Kampf (și alte asemenea lucrări), după ce a snopit în bătaie mai mulți comuniști și după ce și-a fixat în minte obiectivul principal de a ucide fiecare om din această lume; a devenit un Seventeen fericit)
Cartea lui Ōe este dură, sumbră, o distopie a sufletului și deși este redusă ca întindere și ușor de citit, s-ar putea să fie un ac care sparge bule, iar cei mai sensibili dintre cititori fie vor abandona cartea, fie vor trece cu greu prin aceasta.
Are o singură problemă: E mult prea scurtă. S-ar fi putut scrie mult mai multe despre psihologia extremismului și a extremistului politic, însă autorul s-a decis să se oprească la 100 de pagini.

Aveți grijă de voi!

[LAVINIA 07 · Rating 3 out of 5]

(...)Am senzatia ca totul mi se scurge printre degete. Simt ca lumea asta le apartine celorlalti si eu nu am libertatea sa fac nimic.(...)

(..)nu citim decat cartile pe care ni le recomanda seful nostru. asa dobandim intelepciunea care ne da puterea.

[stionely · Rating 4 out of 5]

Très bon, court, efficace, bien écrit. Illustre les mécanismes de recrutement des ados complexés puis leur dévouement aveugle envers une cause ignoble qui leur permet d'oublier leurs problèmes. C'était quand même de la torture de lire ça

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 3 out of 5]

Pretty mediocre, but it's written nicely tho.

[Cristina Boncea · Rating 3 out of 5]

Kenzaburo a spus multe lucruri în doar 100 de pagini prin microromanul 17. Acțiunea începe chiar de ziua de naștere a tânărului protagonist, al cărui familie nu-l sărbătorește în niciun fel. Ajunge chiar să o lovească destul de tare pe sora lui într-o dezbatere politică de tipul stânga versus dreapta, după care se retrage în lăcașul său din curte, unde se confruntă cu diverse crize existențiale pe întuneric. Se urăște pe sine și urăște oamenii din jur, tocmai pentru că îl fac conștient de sine. Totul se schimbă însă când decide să se alăture unei grupări extremiste de dreapta. Presupun că autorul a creat un backstory fictiv pentru Yamaguchi Otoya, ucigașul real al liderului Partidului Socialist Japonez din anul 1960.

Descoperim cum neglijența parentală produce tineri cu stimă de sine scăzută care sunt astfel nevoiți să își găsească validarea prin ceva extern; cu cât relația cu sinele este mai proastă, cu atât nevoia de a adera la ceva extremist este mai mare. Intrăm direct în mintea acestui adolescent care, la început, nu pare a fi diferit de mulți alții aflați în aceeași situație. Cu toate acestea, o microdecizie poate schimba chiar cursul istoriei și este foarte interesant de observat care sunt toate celelalte decizii ce au condus aici - dacă poate fi vorba cu adevărat de decizii conștiente, nu doar de impulsuri și credințe introiectate. Iată cât de periculoasă poate fi o dezvoltare nedirijată de către figurile parentale.

Nu pot spune că mi-a făcut plăcere să parcurg cele 100 de pagini, dar pot înțelege starea de rușine și frică ce te împinge să iei decizii extreme, tocmai pentru că nu mai suporți să exiști în interiorul tău în forma de până atunci. Aceasta a fost prima mea interacțiune cu Kenzaburo, premiat cu Nobelul în 1994. Sunt de acord că literatura are aproape întotdeauna un substrat politic, dar 17 face acest lucru cu atât mai greu de digerat; cititorul trece de la compătimire la dezgust, iar emoțiile cauzate de lectură se amalgamează. Faptul că autorul a reușit să creeze această plenitudine de emoții intense îi confirmă meritele literare.

[Lisa Mangiullo · Rating 3 out of 5]

Moui

Discours toujours d'actualité sur le recrutement par l'extrême-droite des personnes fragiles

Mais bad cringe par moment

[Anastasia Vahtin · Rating 3 out of 5]

Daca adolescentul lui Sallinger din romanul "De veghe in lanul de secara" traia in Japonia postbelica, ar fi fost aruncat intr-o familie unde nu se mai serbau zilele de nastere, mai mult, erau uitate de tot, cu niste parinti absenti si frati insingurati, ar fi devenit probabil adolescentul extremist din 17. Autorul reuseste in o mica nuvela sa concentreze drama unui seventeen care-si striga singuratatea, furia, teama de moarte si toate complexele adolescentei intr-un mod brutal. Analiza demna de priceperea unui psiholog uns cu toate alifiile te impiedica sa lasi cartea din mana chiar si in momentele in care tristetea personajului devine infioratoare.

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Protagonistul are identitate, are nerv, duce bine firul narativ, e credibil, te pierzi în poveste. Subiectul cărții nu e WOW, e unul dintre sutele, miile de cazuri în care o fire impresionabilă, sensibilă, la vârsta pubertății, o ia pe căi delirante dacă nimerește în contextul nepotrivit. De comparat cu A Clockwork Orange și Full Metal Jacket.

[Irina · Rating 4 out of 5]

Kenzaburo Oe surprised me with extremely detailed depictions of the inner dialog of his protagonist. You can almost feel his fears, his needs, his mental pain (doubled by a physical one), his embarrassments, everything.
A brilliant novel which haunted me for weeks.

[Ege · Rating 1 out of 5]

no.

[Fin]

incel to alt-right pipeline

[Tenzin · Rating 2 out of 5]

étrange…

[Cam david · Rating 4 out of 5]

‘’ En abandonnant mon esprit individuel, je suis devenu la pierre ou l'arbre de Sa Majesté Impériale. Je ne connais pas l'angoisse et je ne saurais y sombrer. Je sentis que désormais je pourrais vivre sans pesanteur. Ce monde réel qui était si complexe et si incompréhensible est devenu très aisément classifiable. Oui, c'est cela, c'est cela : dans la loyauté, il ne peut pas y avoir d'esprit individuel. ‘’

Gagnant d’un prix Nobel de la littérature, Kenzaburô Ôé va nous emporter au Japon dans cet ambiance de guerre des années 60 ou la gauche communiste s’affronte avec la droite extrémiste, mais aussi du sentiment de solitude et du besoin d’appartenance qu’on ressent à l’adolescence. La colère qui monte facilement, l’anxiété et ce besoin de se sentir valorisé qui représente la dernière ligne droite vers l’âge adulte était très bien illustré. Un roman à la fois dérangeant et immergeant qu’on ne peut pas s’empêché de ressentir cette curiosité malsaine venant du malaise.

On commence la nouvelle sur une vision très crue, voir presque cruelle, de l’adolescence, de la découverte de sa sexualité qui tourne à l’obsession malsaine, mais aussi au sentiment de solitude. Le personnage fête sa fête dans la plus grande solitude et on comprend l’isolement dans lequel il vit malgré sa famille. Ses parents et frère et sœur semblent indifférent à lui, de sa vision d’adolescent et il n’a pas d’amis. Personne pour lui apprendre à avoir une meilleure relation avec son corps, autant au niveau de son obsession avec la masturbation qui va même à le faire dans des lieux publics, à son apparence physique. Comme la plupart des adolescents, il manque de confiance, il a honte de lui-même, se trouve répugnant, mais va avoir en même temps cette espèce de narcissisme exacerbé.

Le texte autant dans ses propos que dans son écriture très directe et vulgaire va nous entrainer dans cette spirale grise de gêne monochrome et ainsi va apporter une vision plus lourde du Japon des années 60e moins aborder, et définitivement moins mis de l’avant par son côté très trash. On va se laisser nous aussi emporter par cette ambiance mortifère qui va nous faire découvrir ou redécouvre tout ce que les États-Unis ont apporté comme conflit moraux (quand la majorité de la population était contre leur présence) en faisant siège au Japon. Et alors qu’il se disait de gauche, car c’est ce que les gens de sa classe sont, on réalise qu’il n’a pas vraiment d’argument à apporter, car c’est plus appartenir à un mouvement qui lui importe que le mouvement en soit, faisant de lui la proie idéal à l’Action Impérial. Il y a beaucoup se sentiment d’appartenance, s’il s’implique autant dans la droite, c’est qu’elle le fait sentir inclus et important dans le projet et c’est tout ce qu’il avait toujours voulu, car il n’a toujours pas de réel argument. Mais en portant son uniforme il se sent puissant.

J’ai vraiment aimé le point de vue apporter sur la radicalisation. Ici, il était clair que ce n’était pas un jeune qui à la base avec des idéologies horribles, il était certes troublé, mais surtout pas très informer, ce qu’il ne va jamais vraiment prendre la peine de faire sauf auprès des gens qu’il connaît et donc dans le mouvement aussi. On nous montre la radicalisation comme une fuite avant tout, comme une oublie de soi dans la masse, devenir qu’une partie d’un tout et supprimer l’incertitude.

Par contre, je crois que j’aurais aimé un plus long développement, j’ai trouvé le contraste entre je suis de gauche et je suis d’extrême droite trop facile et j’aurai aimé qu’on développe un peu plus à se niveau là je crois.

C’était un livre bien écrit quoi que son rapport à la sexualité fût un peu déroutant, mais le message sur la monter de la violence était super bien démontrer. Une courte lecture qui se lit bien et qui à été couronner de plusieurs prix!

[Ryn · Rating 4 out of 5]

I picked this book up from the library because it was very short and I wanted something to end the year with.

I wasn’t surprised by the language or by the explicit descriptions of masturbation and violence, because I’m used to contemporary Japanese literature. This allowed me to understand the book on a deeper level.

Seventeen is a book about identity struggle and the identity crisis of a teenager. The protagonist feels repelling, like an impostor, and tries to “fit in” by copying everyone else’s opinions. He feels as if he no longer knows himself. This feeling exists in the heart of every seventeen-year-old. I remember feeling the same way at that age, surrounded by people who seemed to know everything, especially about their future. I was trying to fit in and to find myself, while being unable to see any purpose for my life because I didn’t understand who I was.

Because he cannot understand himself, the only way he manages to connect with himself is through masturbation. From the very first pages, he seems addicted to it, doing it everywhere because it is his only way to feel pleasure in a life filled with boredom. I like the idea the author explores: that through this act, the protagonist is actually searching for himself. He wants to find a life so exciting that masturbation is no longer his only source of happiness.

Even if his opinions are not always right or coherent, I love the way the character is portrayed, especially how he finds his “greater purpose” in the end even if he likes it mainly because it gives him power over others. We can clearly see that he may have mental health issues, reflected in his fascination with violence and killing.

It’s just a shame that the book is so short.

4.5/5

[Mélie Nasr · Rating 3 out of 5]

I had previously read "A Personal Matter" which I loved. This time I'm much less under the spell.

The style is overall beautiful, dense and compact, there are even a few heart-stopping sentences. But here and there, repetitions pop up and it's unclear whether they are due to the translation or to the original style.

I must admit this teenager has no redeeming quality, which is probably the one thing I hold against the plot. It makes it all too predictable. But the book is short and so very intense, especially as everything is seen through the eyes of said teenager so that it seems like the lack of subtlety might come from the teenager himself. It's hard to tell.

I'd give this a 3.5 star rating if I could, I rounded down to encourage people to read one of his other books first! This one is temptingly short, but I have a feeling it might drive some people away from his style.

Ps, if you're uncomfortable with the long and detailed descriptions of masturbation, you might not like this book at all.

[abfrvw · Rating 3 out of 5]

not a big fan of this book but i admit that it was good. i didnt particulary liked the story (im not much into politic honestly) and the fact that there is so much talk about the sex was starting to be annoying.
i didnt agree at all with the idea of the character, but it was interesting seeing how he went to from one side of politic to another one.
and i could see how some teenagers were thinking in the time after the war!
i seen myself sometimes in him because we are almost the same age and we get through teenage year with the same fear and anxious time.
the story is short, i finished it in one day, the writing was okay, i didnt struggle to read it and it was very flowing!


i liked this quote (sorry i dont have it in english):
"peut être, la nuit venue, je tremblerais de honte au point de désirer me tuer, mais pour le moment je jouissais d'un sursis"

[Nerewa · Rating 3 out of 5]

Quasi-monologue d'un adolescent en pleine dépression qui tombe dans la toile du nationalisme japonais. Livre super intéressant, parfois assez dur a lire (que ça soit a cause de la violence des propos ou des moments très, très gênants autour des métaphores autour de la masturbation etc)
Il faut avoir un peu de background sur la situation politique et historique du Japon des années 60 afin de pouvoir vraiment profiter du livre.
Même si c'est une nouvelle, et que ça doit rester court par essence, j'aurais bien aimé en lire un peu plus sur la descente politique du jeune. Que ce soit en retirant des moments de masturbation parfois pas nécessaire ou en rajoutant quelques pages

[Maxim Voussure · Rating 3 out of 5]

The book was alright.

It does a good job telling the story of how someone that lacks confidence and is a loser can join extremists groups, and how facism generally works.

However, it doesn't really have anything special to it. No really shocking moments, or sad, or anything at all.

Could've been much better if it was longer, with a longer story of his journey to the group, and what he does when he's joined it. It feels like the author was given a certain number of pages for his work and so was limited to that