"Dar nu se poate admite ca inteligența și neliniștea omului tânăr de azi să fie numai prilej de scepticism și deznădejde, iar nu și de creație. E prea mult îndemn la lucru, în împrejurările culturale pe care le trăim, pentru a nu simți sau pentru a nu face pe alții să simtă că avem cu toții o oarecare misiune de îndeplinit."
"Hotărât, e un destin în toate astea: destinul de-a ști necontenit totul, afară de puținul care trebuia știut."
"M-am gândit odată la lucrul acesta, cu adevărat tragic: nu țesuturile îmbătrânesc; nu arterele, nu inima; ci spiritul acesta, incoruptibil, care, tocmai pentru că este incoruptibil, nu se mai înnoiește și nu mai înnoiește. Murim pentru că nu mai avem altceva de făcut."
"Partea pierde din înțeles în favoarea întregului. Dar întregul însuși nu se resimte oare de această deficiență a părții?"
"Într-un bărbat pasiunea creează aproape întotdeauna dezastre; la femei ai impresia că, dimpotrivă, dă certitudini."
"Feminitatea se definește, poate, tocmai prin această virtute de a se transfigura prin dragoste; de a se spori pe sine, iar nu împuțina. Farmecul fizic, resorturile voinței, antenele inteligenței, ființa însăși, totul e augmentat prin dragoste. Ceea ce la Lewis paralizează, la Julie însuflețește. Feminitatea este ceva care poate fi, necontenit, mai viu.
De aceea, într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ține de o anumită lege a "degradării energiei", unde toate decad și toate obosesc, faptul feminității e un miracol - despre care încă nu se vorbește îndeajuns."
"Idealismul nu este decât doctrina care pune înțelesuri în cele ale lumii. Dar rostul lui nu e să nesocotească lumea sau să o refuze, ci să o întemeieze. Prin urmare el se întreabă mai puțin dacă e îndreptățit sau nu un lucru să se întâmple, dacă e vrednic sau nu de admirație un lucru că s-a întâmplat, ci pur și simplu cum a fost cu putință ca el să se întâmple."
"Dacă este într-adevăr un destin pentru cărturar să fie idealist, destinul e și nițel mai nobil și nițel mai trudnic decât cel pe care i-l prescria bunul-simț. Nu e un destin de om care protestează; nu unul de om care osândește; nu unul de om care se supără pe lume și se refugiază în ideal. Dar nici unul de ființă care se predă realității. Ci un destin de permanentă elaborare, dinăuntru în afară, a realității. Realitate pe care insul o slujește, în aparență. Realitate care îl slujește, în fond."
"Există două feluri de-a fi simplu - iar cei care te-ndeamnă la simplitate nu vor să le deosebească: există o simplitate a tuturor și una a fiecăruia. Când ți se spune să gândești ca toată lumea, să scrii ca toată lumea, să vezi ca toată lumea, ți se cere să-ți condamni singur viața spirituală. Când însă ți se cere să ajungi la expresia ei simplă, atunci ești îndemnat să ți-o desăvârșești. Căci fiecare împlinire creatoare și spirituală atinge un termen simplu. Dar unul propriu vieții spirituale care se împlinește."
"Dar a fi bun înseamnă a înțelege cu adevărat că n-ai să fii niciodată îndeajuns de bun pentru ca să începi a primi în loc de-a continua să dai."
"Poate suna ca un paradox, dar așa este: nu ne distrăm fiindcă ne plictisim, ci ne plictisim tocmai fiindcă ne distrăm. Sau, mai precis, fiindcă ne-am distrat în unele rânduri.
Ați observat că foarte rar spune cineva: mă distrez; de cele mai multe ori spune: m-am distrat. Distracția a avut loc cândva, în trecut, ca o fericire de care, momentan, nici nu ți-ai dat bine seama. Prezentul e numai așteptare, dorință neîmplinită, gol."
"Și ce constată timpul nostru? Constată că într-unele privințe e momentul să ne lepădăm de înțelesurile și formulele gata făcute și să căutăm noi altele, ca pentru noi; adică să ieșim din indiviziune."
"Dar ce e viața spirituală? Unde apare ea? În orice atitudine a omului unde nu poruncesc interesele sale, ci idealurile sale."
"Dar singuraticul adevărat nu fuge de oameni decât spre a regăsi tovărășia mai adâncă dintre el și ceilalți. Și o găsește, într-adevăr, el, și nu cel care trăiește de-a valma cu lumea. Omul care știe să fie și singur, acela te înțelege cu adevărat, acela te iubește cu adevărat. Celălalt, prea de-aproape, îți ține doar umbră.
E timpul să nu ne mai ținem atâta umbră unii altora!"
"Căci, e adevărat, durerea reprezintă ieșirea dintr-un anumit echilibru, organic sau sufletesc; durerea e deci o încercare, a puterilor străine ție, de a te dezorganiza și dezmembra și dizolva, până la urmă; dar, tocmai pentru că vrea să te scoată din echilibrul în care stai, durerea nu reușește, de cele mai multe ori, decât să te așeze, prin propria-ți luptă, în echilibrul cel adevărat."
"Dar dacă umanismul e pur și simplu definiție a omului, atunci omul de azi plătește nu păcatul de a nu se fi definit , ci tocmai păcatul de a fi crezut prea devreme că s-a definit."
"Ceea ce dă orizont lumii e spiritul, acest dincoace de lume, acest factor transcendental, nu transcendent, față de ea. De la Kant am început să simțim limpede acest lucru: că purtăm cu noi propriul nostru orizont."
"Sunt bucurii care ne scot parcă din noi. Sunt bucurii atât de mari, încât creează și ele un dezechilibru."
"Așa se degradează și cuvintele. E în ele, la început, o bogăție, o plinătate care le face revelatoare pentru viața noastră sufletească. Pe urmă numai buzele le rostesc. Inima nu le mai prinde."
"Filozofia e singura orientare care dă omului sensul prieteniei cu lumea."
"Și dacă iubiți poezia sau muzica, pierderile, creșterile, curgerile, dacă vă plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă sunteți în stare de un dram de nebunie și un munte de măsură - veți întâlni cândva filozofia."