What do you think?
Rate this book
Femei la graniță
,,Cred într-o prietenie ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți. Cred într-o prietenie în care îți poți povesti viața atunci când credeai că n-o s-o mai faci. Cred într-o prietenie plină de umor, de tandrețe și durere, pe drumul spre Marele Gif, cu gândul la lucrurile mărunte din care se compune o viață. Tocător. Înot. Familie. Război. Iubire. Lubeniță. Frică. Portocale. Două femei care nu s-au născut surori, dar pentru care cu siguranță e nevoie să inventăm un cuvânt. Scrisorile lor traversează istoria și recompun o geografie intimidantă a femininului. O prietenie care naște o asemenea carte mă face geloasă, mă obligă să-mi vizitez anxietățile, mă trimite acolo unde închisesem în mine uși. Sunt vie, îmi spun. Respir. Am mâinile roșii ale unui lung șir de femei. Ce șmecherie! Citesc și știu că în seara asta, după ani lungi de secetă, în sfârșit îmi voi râde și-mi voi plânge toată inima.” Lavinia Bălulescu
,,Întâlnirea în scris dintre Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu îmi evocă o imagine din Cortázar: plonjezi într-un bazin și acolo, în adâncul lui, dai peste un alt înotător, amândoi atingeți fundul bazinului în același timp, întrezărindu-vă preț de o clipă în apă. Asta e și senzația pe care o ai citind Femei la graniță, cea a unei intimități inefabile, a unei apropieri în timpul căreia, ținându-ți respirația, nu pot fi spuse decât lucrurile esențiale. Urgența și complexitatea confesiunii fac ca vocile lor să se hibridizeze, să se confunde, formând structura unui singur ADN și nici nu-ți mai dai seama când e una și când e cealaltă și când, de fapt, e și povestea ta acolo. O poveste despre chimiile complicate ale vieții și geografia neîmblânzită a memoriei, la capătul căreia te simți mai puțin singur.” Anastasia Gavrilovici
,,Femei la graniță, aidoma unei evanghelii apocrife după Alexandra și Maria, este o arhivă epistolară cu dublu helix, scrisă în clipe de răgaz casnic. Conversația lor e umană cap-coadă. Prin detalii și acorduri fine, observarea reciprocă devine o instalație din țesuturi ale surorității. Această colecție de scrisori generează o mitologie unică, cu ritualuri originale. Supuse de bună voie analizei, ca în teatrul anatomic, cele două autoare merg în sus pe firul înaintașelor, mixând genealogii, ironizându-și, adesea, procesul de lucru. Intrăm în detaliile intime ale unei duble memorii corp-minte, unde, cu spasmele lor înrâurite, prietenele sondează limitele relației. În această realitate pâlpâitoare, mustind de trimiteri contemporane, singurele opriri sunt în stațiile umorului. Aici, în episoade cu țuici de portocale și povești deocheate ale unor mătuși contrabandiste, cu Marele Gif, Curcubina, copii fotbaliști și iubiți-litere, recolte impresionante de lubenițe, războaie ale bărbaților și mâncăruri-memorie, prin contaminarea a două experiențe contra cronometru, frica pur și simplu dispare. Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, care parcă-și continuă gândurile, flexează mușchiul confesiunii până la durere. Pentru fanii memoriei și voyeurismului, scrisorile lor, amplu exercițiu de admirație reciprocă, vindecă și dezleagă. «Unde (se) termină una, începe cealaltă». Conversația atinge cote înalte pentru că, dincolo de evidentele afinități, amândouă au vocația prieteniei.” Andrei Măjeri
,,Întâlnirea în scris dintre Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu îmi evocă o imagine din Cortázar: plonjezi într-un bazin și acolo, în adâncul lui, dai peste un alt înotător, amândoi atingeți fundul bazinului în același timp, întrezărindu-vă preț de o clipă în apă. Asta e și senzația pe care o ai citind Femei la graniță, cea a unei intimități inefabile, a unei apropieri în timpul căreia, ținându-ți respirația, nu pot fi spuse decât lucrurile esențiale. Urgența și complexitatea confesiunii fac ca vocile lor să se hibridizeze, să se confunde, formând structura unui singur ADN și nici nu-ți mai dai seama când e una și când e cealaltă și când, de fapt, e și povestea ta acolo. O poveste despre chimiile complicate ale vieții și geografia neîmblânzită a memoriei, la capătul căreia te simți mai puțin singur.” Anastasia Gavrilovici
,,Femei la graniță, aidoma unei evanghelii apocrife după Alexandra și Maria, este o arhivă epistolară cu dublu helix, scrisă în clipe de răgaz casnic. Conversația lor e umană cap-coadă. Prin detalii și acorduri fine, observarea reciprocă devine o instalație din țesuturi ale surorității. Această colecție de scrisori generează o mitologie unică, cu ritualuri originale. Supuse de bună voie analizei, ca în teatrul anatomic, cele două autoare merg în sus pe firul înaintașelor, mixând genealogii, ironizându-și, adesea, procesul de lucru. Intrăm în detaliile intime ale unei duble memorii corp-minte, unde, cu spasmele lor înrâurite, prietenele sondează limitele relației. În această realitate pâlpâitoare, mustind de trimiteri contemporane, singurele opriri sunt în stațiile umorului. Aici, în episoade cu țuici de portocale și povești deocheate ale unor mătuși contrabandiste, cu Marele Gif, Curcubina, copii fotbaliști și iubiți-litere, recolte impresionante de lubenițe, războaie ale bărbaților și mâncăruri-memorie, prin contaminarea a două experiențe contra cronometru, frica pur și simplu dispare. Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, care parcă-și continuă gândurile, flexează mușchiul confesiunii până la durere. Pentru fanii memoriei și voyeurismului, scrisorile lor, amplu exercițiu de admirație reciprocă, vindecă și dezleagă. «Unde (se) termină una, începe cealaltă». Conversația atinge cote înalte pentru că, dincolo de evidentele afinități, amândouă au vocația prieteniei.” Andrei Măjeri
208 pages, Paperback
Published September 1, 2024
14 people are currently reading
278 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 32 reviews
January 23, 2025
2.5 * Not my cup of tea. Am vazut insa “Breaking the waves” pomenit in carte, film din ‘96 regizat de Lars von Trier, care a meritat sa fie vazut.
July 8, 2025
nu știu ce am citit, dar mi-a plăcut când am rezonat,
also m-am și pierdut și m-am simțit ca un outsider, unul chiar gelos pe prietenia asta superbă - aici nu mi-a mai plăcut
(gelozia e nașpa și devii subiectiv)
also m-am și pierdut și m-am simțit ca un outsider, unul chiar gelos pe prietenia asta superbă - aici nu mi-a mai plăcut
(gelozia e nașpa și devii subiectiv)
November 7, 2024
Am simțit permanent că îmi place dar parcă nu-mi place.
Au fost părți cu care am rezonat și multe părți pe care n-an putut să le străpung, de foarte multe ori am simțit că este prea intimă, personală și nu este destinată publicului larg ci e mai mult o corespondentă privată a celor două autoare; foarte metaforică.
Au fost părți cu care am rezonat și multe părți pe care n-an putut să le străpung, de foarte multe ori am simțit că este prea intimă, personală și nu este destinată publicului larg ci e mai mult o corespondentă privată a celor două autoare; foarte metaforică.
December 31, 2024
Am.devorat-o in doua ore, doua femei smart care-si scriu despre ele.
February 4, 2025
Citind această carte mi-am dat seama că nu am prea scris scrisori, cu puține excepții: i-am răspuns în câteva ocazii iubitei din liceu, care-mi umplea cu rânduri mici și ordonate zeci de pagini de caiet. Am rămas bun prieteni până azi (coincidență?). De curând, am compus lungi emailuri actualei iubite, când mesajele de Whatsapp nu mai erau suficiente să ne facem auziți cum învățasem la terapie.
Îmi aduc însă aminte de scrisorile citite: bătută de mineri în iunie 1990, mătușa mea și-a luat băiatul de doisprezece ani pe care îl creștea oricum singură și a cerut azil în Olanda. Era cea mai bună prietenă a mamei, obișnuiau să petreacă nopți întregi ca două adolescente la telefon, imune la ceștile de cafea și fumul de țigară, să-și spună secrete și să râdă cu poftă în timp ce mama amesteca într-o oală cu ciorbă pe care ne-o gătea pentru a doua zi sau corecta lucrările elevilor.
După ce s-a instalat într-un apartament înghesuit din Amesterdam, au început să curgă scrisorile. Veneau întotdeauna câte două, în plicuri cu multe timbre și ștampile: una pentru întreaga familie, pe hârtie albă și poroasă și cealaltă doar pentru mama, pe hârtie colorată, de obicei roșie. Nu mai văzusem niciodată hârtie colorată și, sunt convins, nici mama nu mai văzuse și, probabil, nici prietena ei, până când nu călcase pentru întâia dată în acea papetărie din Amsterdam care, în 1990, trebuie să i se fi părut mai frumoasă decât Paradisul. În fine, tata ne citea cu voce tare tuturor în bucătăria mică scrisoarea albă, iar mama se retrăgea apoi în baia de serviciu, unde prefera să se machieze dimineața pentru că niciunul din noi nu o deranja acolo. Auzeam zgomotul brichetei, miroseam fumul de țigară și știam că citește hârtia roșie.
A scrie astăzi scrisori mi se pare un exercițiu pe cât de intim, pe atât de improbabil, iar această carte exact asta este: un exercițiu improbabil despre prietenie. Cele două voci capată aura unor protagoniste de film european. Îți este greu să crezi că sunt reale, vocile lor sunt “too good to be true” și dezgroapă cu fiecare rând o sensibilitate demult uitată, cea în care scriam și, mai ales, primeam scrisori, cea în care ni se răspundea, în care relația între doi oameni era cu atât mai prețioasă, cu cât era mai secretă.
Îmi aduc însă aminte de scrisorile citite: bătută de mineri în iunie 1990, mătușa mea și-a luat băiatul de doisprezece ani pe care îl creștea oricum singură și a cerut azil în Olanda. Era cea mai bună prietenă a mamei, obișnuiau să petreacă nopți întregi ca două adolescente la telefon, imune la ceștile de cafea și fumul de țigară, să-și spună secrete și să râdă cu poftă în timp ce mama amesteca într-o oală cu ciorbă pe care ne-o gătea pentru a doua zi sau corecta lucrările elevilor.
După ce s-a instalat într-un apartament înghesuit din Amesterdam, au început să curgă scrisorile. Veneau întotdeauna câte două, în plicuri cu multe timbre și ștampile: una pentru întreaga familie, pe hârtie albă și poroasă și cealaltă doar pentru mama, pe hârtie colorată, de obicei roșie. Nu mai văzusem niciodată hârtie colorată și, sunt convins, nici mama nu mai văzuse și, probabil, nici prietena ei, până când nu călcase pentru întâia dată în acea papetărie din Amsterdam care, în 1990, trebuie să i se fi părut mai frumoasă decât Paradisul. În fine, tata ne citea cu voce tare tuturor în bucătăria mică scrisoarea albă, iar mama se retrăgea apoi în baia de serviciu, unde prefera să se machieze dimineața pentru că niciunul din noi nu o deranja acolo. Auzeam zgomotul brichetei, miroseam fumul de țigară și știam că citește hârtia roșie.
A scrie astăzi scrisori mi se pare un exercițiu pe cât de intim, pe atât de improbabil, iar această carte exact asta este: un exercițiu improbabil despre prietenie. Cele două voci capată aura unor protagoniste de film european. Îți este greu să crezi că sunt reale, vocile lor sunt “too good to be true” și dezgroapă cu fiecare rând o sensibilitate demult uitată, cea în care scriam și, mai ales, primeam scrisori, cea în care ni se răspundea, în care relația între doi oameni era cu atât mai prețioasă, cu cât era mai secretă.
October 13, 2024
Dragă Maria și dragă Alexandra,
Din pandemie mă joc, cu intermitențe, de-a jurnalul de călătorie printre paginile scrise de alții, dar paginilor voastre nu le pot dedica altceva decât tot, ce să vezi, o scrisoare. V-am citit cu sete și dorință, de mult aștept cuvintele Mariei tipărite pe hârtie, și tare m-am bucurat să le găsesc oglindite atât de simbiotic de ale tale, Alexandra. Am țopăit printre rândurile voastre când cu nesaț și validare, când cu pași insesizabili de pisică precaută că asistă la ceva intim și poate totuși nu ar trebui să își facă simțită prezența. Nimic nu mi s-a părut inutil sau excesiv din ce-am citit, însă, și dincolo de imaginile aproape cinematice și sintagmele foarte plastice care m-au făcut parcă să mă simt acolo în mijlocul evenimentelor sau cel puțin într-un colț voyeuristic, am rămas cu dansul ăsta al vostru în tandem și complicitatea perfect imperfectă și asta m-a făcut să meditez la relațiile cu femeile din viața mea de-a lungul timpului și să mă simt recunoscătoare pentru momentele în care am simțit fix asta.
N-am să închei scrisoarea, cum n-aș fi încheiat nici lectura, aș fi lăsat-o suspendată undeva cum voi lăsa și cartea la îndemână să revin la ea din când în cand, dar mulțumesc că v-ați scris și că ne-ați primit și pe noi în șantierul-atelier pe care vi l-ați inventat din nevoia de împărtășire.
Din pandemie mă joc, cu intermitențe, de-a jurnalul de călătorie printre paginile scrise de alții, dar paginilor voastre nu le pot dedica altceva decât tot, ce să vezi, o scrisoare. V-am citit cu sete și dorință, de mult aștept cuvintele Mariei tipărite pe hârtie, și tare m-am bucurat să le găsesc oglindite atât de simbiotic de ale tale, Alexandra. Am țopăit printre rândurile voastre când cu nesaț și validare, când cu pași insesizabili de pisică precaută că asistă la ceva intim și poate totuși nu ar trebui să își facă simțită prezența. Nimic nu mi s-a părut inutil sau excesiv din ce-am citit, însă, și dincolo de imaginile aproape cinematice și sintagmele foarte plastice care m-au făcut parcă să mă simt acolo în mijlocul evenimentelor sau cel puțin într-un colț voyeuristic, am rămas cu dansul ăsta al vostru în tandem și complicitatea perfect imperfectă și asta m-a făcut să meditez la relațiile cu femeile din viața mea de-a lungul timpului și să mă simt recunoscătoare pentru momentele în care am simțit fix asta.
N-am să închei scrisoarea, cum n-aș fi încheiat nici lectura, aș fi lăsat-o suspendată undeva cum voi lăsa și cartea la îndemână să revin la ea din când în cand, dar mulțumesc că v-ați scris și că ne-ați primit și pe noi în șantierul-atelier pe care vi l-ați inventat din nevoia de împărtășire.
December 14, 2024
“Putem conveni că memoria este un verb ușor amețit de martini, care se vaită că i-au plecat copii de acasă, deși de fapt îi convine atât de tare?”
Cum m-a păcălit această carte. Am avut așteptări cu carul, mai cu seamă că se epuizase un tiraj de cărți și vorbim despre 2 autoare românce. Nu pot descrie dorința pe care o aveam ca aceasta să facă parte din biblioteca mea.
A început foarte bine, a adus vorba despre mâncare, bunici, mame. Exact ca Tăcerea vine prima valorifica atât de frumos cultura și obiceiurile românilor. Eram convinsă că va menține acest ritm până în final.
Pentru mine, structura cărții a fost problema, nu a existat substanța, acțiunea, intriga, umorul a fost și el limitat. Am fost neutră pe tot parcursul lecturii.
Femei la graniță Ce ne scriem când nu ne citește nimeni este compusă în întregime din scrisori, mi-aș fi dorit ca aceste scrisori să aibă răspuns, să cunosc mai mult personajele, în schimb am avut parte doar de introspecție, multe pagini și scrisori fiind de umplutură, deși o scriu cu mare regret. Până și finalul a sec. Nici nu mi-am dat seama că am ajuns la ultima ei pagină.
Mă așteptam să găsesc o carte emoționantă, cel puțin asta îmi sugera coperta și titlul, însă realitatea a fost diferită.
Din păcate, pentru mine nu a funcționat nicicum, deși mi-am dorit din tot sufletul.
2 ⭐️
November 6, 2024
Așa de mult mă bucur că particip la clubul de carte @femeialacarte organizat de @devorbacumami ! Pentru cea de-a doua întâlnire la care merg am citit "Femei la graniță", care este un schimb de scrisori între două femei, două prietene care își vorbesc prin scris despre tot: mâncare, război, iubiți de mult uitați, oameni dragi, muzică, frici. Schimbul lor pare un jurnal intim la care avem și noi, cititorii, voie să aruncăm un ochi și să descoperim frânturi din viețile Alexandrei și Mariei, două surori din părinți diferiți așa cum și ele o spun:
"Mie mi s-a născut o soră la 38 de ani.(...) Ne suntem una alteia o familie completă..."
Am citit cartea pe nerăsuflate, fiind parte a confesiunilor celor două autoare care ne determină prin scrierile lor să ne oprim și să reflectăm asupra noastră, a femeilor din viețile noastre, a celor care au fost înaintea noastră și a celor ce vor fi, a felului în care ducem cu noi părți din femeile din trecut (mame, bunici, mătuși, străbunici), părți ce le vom da mai departe ca pe o moștenire sacră doar de femei înțeleasă.
"Acum două săptămâni, înotam singură în largul coastei, apa aproape caldă și valurile aproape mari, marea solicitantă, cât să nu uiți unde ești; am întors capul spre țărm și mi-am dat seama că sunt încă în viață. În ultimii ani am avut momente în care m-am cam îndoit."
"Mie mi s-a născut o soră la 38 de ani.(...) Ne suntem una alteia o familie completă..."
Am citit cartea pe nerăsuflate, fiind parte a confesiunilor celor două autoare care ne determină prin scrierile lor să ne oprim și să reflectăm asupra noastră, a femeilor din viețile noastre, a celor care au fost înaintea noastră și a celor ce vor fi, a felului în care ducem cu noi părți din femeile din trecut (mame, bunici, mătuși, străbunici), părți ce le vom da mai departe ca pe o moștenire sacră doar de femei înțeleasă.
"Acum două săptămâni, înotam singură în largul coastei, apa aproape caldă și valurile aproape mari, marea solicitantă, cât să nu uiți unde ești; am întors capul spre țărm și mi-am dat seama că sunt încă în viață. În ultimii ani am avut momente în care m-am cam îndoit."
January 5, 2025
Nu am cuvinte suficiente să recomand această carte. Am sorbit fiecare cuvânt, m-am simțit a treia roată la bicicleta and I loved it.
Read
May 22, 2025Admir tare mult genul de prietenie care exista intre Alexandra si Maria. Una cu mult sens, profunzime, tandrete, iubire si grija pentru cuvinte, pentru confesiuni - un fel anume de a-ti scrie cu cineva care i se adreseaza si sufletului si mintii tale. O lungime de unda pe care traiesc amandoua, o bula doar a lor. Si cat de speciala e aceasta comunicare epistolara prin mailuri, mai usoara, mai cruda, mai intima, cand poti scrie fara sa ti se intrerupa gandul, ca si cand nu ar citi nimeni (asa cum scrie si pe coperta), nici macar destinatara, cand scrii ca pentru tine si pentru a-ti face liniste si ordine in cap. Ador scrisul asta, dialogul prin scrisori.
Si totusi... cartea nu a ajuns la mine cum a ajuns la alti cititori. Tocmai din cauza acestei intimitati am simtit ca m-am trezit citind ceva din care nu inteleg multe, pentru ca imi lipsesc informatii. Referinte fie la muzica, fie la alte evenimente din trecut - neimportant din ce domeniu, apropouri, lacune si acele inside jokes (si nu doar jokes) ale celor doua autoare, nu au sens si pentru noi. Am subliniat fraze in care m-am regasit sau panseuri cu care am rezonat, insa pe toata durata lecturii nu m-a parasit sentimentul ca trag cu urechea degeaba pentru ca prea multe imi sunt necunoscute.
Si totusi... cartea nu a ajuns la mine cum a ajuns la alti cititori. Tocmai din cauza acestei intimitati am simtit ca m-am trezit citind ceva din care nu inteleg multe, pentru ca imi lipsesc informatii. Referinte fie la muzica, fie la alte evenimente din trecut - neimportant din ce domeniu, apropouri, lacune si acele inside jokes (si nu doar jokes) ale celor doua autoare, nu au sens si pentru noi. Am subliniat fraze in care m-am regasit sau panseuri cu care am rezonat, insa pe toata durata lecturii nu m-a parasit sentimentul ca trag cu urechea degeaba pentru ca prea multe imi sunt necunoscute.
November 19, 2025
as vrea sa pot sa mi sterg din memorie toate celelalte carti pe care le am citit in viata si sa ramana doar asta
maria ily
maria ily
September 12, 2025
Au fost părți la care am rezonat, și chiar mi le-am notat, și altele în care m-am pierdut.
Read
October 28, 2024Nu reușesc să spun mereu la timp cât de tare îmi place ceea ce citesc. Nu aș putea să spun ce persoană eram înainte și cine sunt după ce am citit această carte, dar mă gândesc din nou că nimeni, dar absolut nimeni nu este o insulă.
“Cred într-o 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲 ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți.”
Și eu cred într-o prietenie.
Și în cărți care vin să te țină în viață.
Frumos proiect Maria Tănăsescu & Alexandra Rusu!
“Cred într-o 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲 ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți.”
Și eu cred într-o prietenie.
Și în cărți care vin să te țină în viață.
Frumos proiect Maria Tănăsescu & Alexandra Rusu!
December 3, 2024
dulce și duioasă ca pâinea cu unt și gem mâncată de dimineață cu un ceai lângă. e plină de comparații care mai de care, de te miri câtă imaginație și frumusețe încape în mintea unui om.
November 7, 2024
Am avut deosebita șansă de a descoperi această carte în sânul clubului de carte pe care îl frecventez de 5 ani - CititOARE - alături de înseși autoarele ei. Cum bine zice chiar una dintre recomandările de pe copertă, legătura intimă care se dezvoltă între cele două aproape că provoacă gelozie, parcă te-ai vedea și tu continuând o astfel de provocare cu cineva asemenea ție... Deși la început scrisorile sunt mai timide și o idee prea abstracte, devin din ce în ce mai îndrăznețe, mai bine lucrate, mai valoroase. Pornesc de la dialoguri despre pandemie, ulterior despre Putin și invazia sa din țara vecină, continuând cu abordarea vârstei a doua, femeile din neam, relația cu gătitul și copiii, până la încheierea apoteotică prin trimiterea la maternitatea fecioarei Maria.
December 19, 2024
"Femei la graniță" este un volum pe care fie îl savurezi dintr-o înghițitură, cu totul cufundat în schimbul de scrisori dintre cele două protagoniste, fie în cantități mici, câte o porție pentru fiecare zi în care simți că a fi femeie este copleșitor și nesemnificativ deopotrivă. Scrisă la două perechi de mâini extrem de talentate, Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, cartea ne invită în intimitatea gândurilor feminine, ce rememorează impactul celorlalte femei din viața lor, dar care duc mai departe șirul de idei și înspre contextul actual, un prezent găurit de războaie și un program cât de poate de saturat. Mai multe găsiți într-un articol publicat pe blog.
„Uneori, cartea asta e despre nume. Alteori, e despre frică. Alteori, cartea asta e despre mâncare. Și iar: despre frică, despre nume, despre mâncare. Uneori, e despre tine, alteori, despre mine. Alteori, e doar un schimb de scrisori. Uneori, e o muzică. Alteori, un reflux. De cele mai multe ori se scrie singură.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
„Uneori, cartea asta e despre nume. Alteori, e despre frică. Alteori, cartea asta e despre mâncare. Și iar: despre frică, despre nume, despre mâncare. Uneori, e despre tine, alteori, despre mine. Alteori, e doar un schimb de scrisori. Uneori, e o muzică. Alteori, un reflux. De cele mai multe ori se scrie singură.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
February 28, 2025
Adorabile povestile fetelor :) m-am simtit ca si cum as sta la cafelutsa sau la un pahar de vin cu doua prietene de suflet!
August 29, 2025
Imi place foarte mult cartea asta desteapta, cu cuvintele alaturate surprinzator si foarte potrivit, cu inside jokes, cu inima pe tava si pe fuga. Am citit la ea pe nerasuflate si nemestecate, n-am pus nimic pe tocator. Mi-ar fi placut sa fie toamna, sa am ceai cald, fotoliu moale si tihna si o carioca frumoasa cu care sa subliniez aproape tot. Sunt foarte fericita ca se scrie si ca s-a scris asa ceva. Mai vreau :)
September 1, 2025
Ca o poezie epistolara.
May 24, 2025
O carte-poezie care m-a făcut să savurez limba română.
November 29, 2024
Cinstite și mai curând triste.
November 17, 2024
Wow! 👏
Atât pot să spun vis-à-vis de această carte.
A trecut ceva timp de când nu mi s-a mai întâmplat să încep o carte şi să nu o las din mână până nu o termin.
Este incredibil dialogul dintre Maria şi Alexandra, schimbul lor de replici, în care se completează una pe cealaltă ca într-un dans, o armonie şi o compatibilitate cum rar întâlnești între două femei.
Umorul fin combinat cu sarcasmul, vis-à-vis de situațiile actuale din lume, împletite cu activitățile casnice, dar trecute printr-un filtru atât de smart, replicile care vin una după alta-on point, toate acestea preschimbă cititorul într-un spectator fidel care vrea şi cere mai mult, şi mai mult, şi mai mult.
“Uneori cartea asta e despre nume. Alteori, e despre frică. Alteori, cartea asta e despre mâncare. Uneori, e despre tine, alteori, despre mine. Alteori, e doar un schimb de scrisori. Uneori, e o muzică. Alteori, un reflux. De cele mai multe ori se scrie singură.”
Atât pot să spun vis-à-vis de această carte.
A trecut ceva timp de când nu mi s-a mai întâmplat să încep o carte şi să nu o las din mână până nu o termin.
Este incredibil dialogul dintre Maria şi Alexandra, schimbul lor de replici, în care se completează una pe cealaltă ca într-un dans, o armonie şi o compatibilitate cum rar întâlnești între două femei.
Umorul fin combinat cu sarcasmul, vis-à-vis de situațiile actuale din lume, împletite cu activitățile casnice, dar trecute printr-un filtru atât de smart, replicile care vin una după alta-on point, toate acestea preschimbă cititorul într-un spectator fidel care vrea şi cere mai mult, şi mai mult, şi mai mult.
“Uneori cartea asta e despre nume. Alteori, e despre frică. Alteori, cartea asta e despre mâncare. Uneori, e despre tine, alteori, despre mine. Alteori, e doar un schimb de scrisori. Uneori, e o muzică. Alteori, un reflux. De cele mai multe ori se scrie singură.”
January 6, 2025
Nu am mai citit pana acum așa ceva, dar am încercat sa tin mintea deschisă si după jumătate, m-am întors si am reluat unele pagini. Am rezonat cu unele scrisori. A fost o experienta. 😊
June 1, 2025
Imi pare rau ca nu pot gasi in romana echivalentul pentru cum pot descrie eficient in engleza aceasta carte. Nu din snobism aleg engleza, ci pentru ca romana e saraca, incapabila in a descrie sentimentul pe care l-am avut citind, anume "pretentious, self-absorbed, navel-gazing bollocks". In special partea cu "navel-gazing".
Imi place sa citesc literatura feminina, de altfel si la cartea asta am ajuns printr-o recomandare de literatura feminina romaneasca. Primele pagini chiar m-au captivat, credeam ca va fi ceva misto. Pe la pagina 30 deja am inceput alta carte, am revenit din sentiment de vinovatie, la 56 eram deja sastisita, am zis hai sa o trag pana la 100 (cam jumatate), iar la 123 imi uram atat de mult viata cu cartea asta in ea, incat am trantit-o dracului definitiv. Literalmente am aruncat-o din fotoliul in care citeam.
Era mai bine, sincer, daca femeile astea doua isi pastrau gandurile sa nu fie citite de nimeni. Atata attention seeking si filosofie a chibritului, si incercari scremute de a lăsa lumii niste ganduri "speciale" cu greu mai gasesti. "Un spectacol ratat", ca sa il citez pe Daniil Harms. O incercare de un patetism absolut de a fi si femei moderne, si feministe, si independente, care insa nu reuseste decat sa creioneze doua personaje frustrate, care incearca fara succes sa faca din banalul vietilor lor proverbialul bici, sau proverbiala basca.
Doua stele pentru ca sunt dama buna, si pentru ca in primele 30 (din 206) de pagini chiar am crezut in proiectul lor.
Imi place sa citesc literatura feminina, de altfel si la cartea asta am ajuns printr-o recomandare de literatura feminina romaneasca. Primele pagini chiar m-au captivat, credeam ca va fi ceva misto. Pe la pagina 30 deja am inceput alta carte, am revenit din sentiment de vinovatie, la 56 eram deja sastisita, am zis hai sa o trag pana la 100 (cam jumatate), iar la 123 imi uram atat de mult viata cu cartea asta in ea, incat am trantit-o dracului definitiv. Literalmente am aruncat-o din fotoliul in care citeam.
Era mai bine, sincer, daca femeile astea doua isi pastrau gandurile sa nu fie citite de nimeni. Atata attention seeking si filosofie a chibritului, si incercari scremute de a lăsa lumii niste ganduri "speciale" cu greu mai gasesti. "Un spectacol ratat", ca sa il citez pe Daniil Harms. O incercare de un patetism absolut de a fi si femei moderne, si feministe, si independente, care insa nu reuseste decat sa creioneze doua personaje frustrate, care incearca fara succes sa faca din banalul vietilor lor proverbialul bici, sau proverbiala basca.
Doua stele pentru ca sunt dama buna, si pentru ca in primele 30 (din 206) de pagini chiar am crezut in proiectul lor.
January 20, 2025
M-a atras tare mult conceptul de ,,scrisori”, să aflu tot ce are de prezentat cartea prin două personaje care povestesc despre viața lor, opiniile lor (cu care sunt sau nu de acord). Poate asta m-a și ,,păcălit” sa o cumpăr.
Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai legată, sa existe totuși un fir al narațiunii, chit ca nu exista per se un plot. Erau momente în care se vedea și se simțea ca e vorba doar de câteva scrisori între două prietene
În schimb, am ras, am văzut idei ce au rămas cu mine, am citit despre oameni reali, pe care îi simt de parcă ar fi o amintire veche din copilărie.
O lectură ușoară și plăcută
Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai legată, sa existe totuși un fir al narațiunii, chit ca nu exista per se un plot. Erau momente în care se vedea și se simțea ca e vorba doar de câteva scrisori între două prietene
În schimb, am ras, am văzut idei ce au rămas cu mine, am citit despre oameni reali, pe care îi simt de parcă ar fi o amintire veche din copilărie.
O lectură ușoară și plăcută
January 15, 2025
Am citit cartea voastră ca pe o conversație purtată la ceas de seară, când cuvintele se rostogolesc natural, sincer, și lasă în urmă o liniște plină. Mi s-a părut mai mult decât o simplă lectură – un ritual de intimitate împărtășită, un dans al gândurilor în care m-am strecurat cu pași timizi, dar curioși.
M-ați dus cu voi într-un spațiu care pare construit din fragilitate și forță deopotrivă, un atelier al emoțiilor brute, în care fiecare frază este o unealtă ce cioplește ceva în sufletul cititorului. Complicitatea dintre voi, exprimată atât de firesc și visceral, mi-a amintit de legăturile pe care le prețuiesc și de cele care mi-au scăpat printre degete.
Am simțit nevoia să mă opresc adesea, să privesc în gol și să respir mai adânc – nu pentru că lectura m-a copleșit, ci pentru că m-a umplut. Voi reveni la carte, la fel cum te întorci la un loc drag pentru a regăsi o parte din tine.
Vă mulțumesc că v-ați deschis universul și că m-ați lăsat să mă plimb printre gândurile și emoțiile voastre. E un cadou pe care îl voi păstra aproape.
M-ați dus cu voi într-un spațiu care pare construit din fragilitate și forță deopotrivă, un atelier al emoțiilor brute, în care fiecare frază este o unealtă ce cioplește ceva în sufletul cititorului. Complicitatea dintre voi, exprimată atât de firesc și visceral, mi-a amintit de legăturile pe care le prețuiesc și de cele care mi-au scăpat printre degete.
Am simțit nevoia să mă opresc adesea, să privesc în gol și să respir mai adânc – nu pentru că lectura m-a copleșit, ci pentru că m-a umplut. Voi reveni la carte, la fel cum te întorci la un loc drag pentru a regăsi o parte din tine.
Vă mulțumesc că v-ați deschis universul și că m-ați lăsat să mă plimb printre gândurile și emoțiile voastre. E un cadou pe care îl voi păstra aproape.
May 27, 2025
Două femei își povestesc despre familie, despre viața de zi cu zi, despre politică și război. Explorarea lor e metaforică, tandră și mai ales plină de umor. Fie că e vorba de maternitate, gătit sau invazia Ucrainei, scrisorile lor se simt vii, intime.
Pe parcursul lecturii, am ajuns să mă simt și eu destinatarul acestor scrisori. Purtându-mi întregul nume, cele două autoare, Alexandra și Maria, m-au făcut să mă regăsesc în fiecare dintre ele, ba chiar și între rânduri.
În pauzele de citit, parcă mă urmăreau bucuria lor, frustrarea, curiozitatea. Mă întrebam cum ar fi să-i scriu și eu prietenei mele cititoare, scriitoare de mesaje lungi și poetice.
Sau poate să-mi scriu mie. Așa cum și conversația celor două pare, pe alocuri, un dialog cu sinele.
Pe parcursul lecturii, am ajuns să mă simt și eu destinatarul acestor scrisori. Purtându-mi întregul nume, cele două autoare, Alexandra și Maria, m-au făcut să mă regăsesc în fiecare dintre ele, ba chiar și între rânduri.
În pauzele de citit, parcă mă urmăreau bucuria lor, frustrarea, curiozitatea. Mă întrebam cum ar fi să-i scriu și eu prietenei mele cititoare, scriitoare de mesaje lungi și poetice.
Sau poate să-mi scriu mie. Așa cum și conversația celor două pare, pe alocuri, un dialog cu sinele.
Displaying 1 - 30 of 32 reviews