What do you think?
Rate this book
Diderot's Letters to Sophie Volland
The Letters to Sophie Volland are a documentary record of Diderot's relationship with Louise-Henriette Volland (1716–84), whom the philosophe decides to call ‘Sophie’, a name evoking wisdom. As Sophie's own letters have disappeared without trace, this correspondence can seem like a long monologue on Diderot's part, a drawn-out plaint from the man of letters who has fallen in love, an extended apostrophe.
Jacques Chouillet uses the striking phrase ‘un dialogue à une voix’ (‘a one-voice dialogue’) to describe the collection. To add to this effect, history records almost nothing about Louise-Henriette. Trousson is only able to furnish the sparsest of details. He notes: ‘[elle] était fille d'un avocat au Parlement de Paris, ensuite directeur des gabelles – l'impôt sur le sel’ (‘she was daughter of a lawyer at the Paris parlement, who went on to become director of gabelles – the salt tax’), adding that Diderot remembers her mother's maiden name (Carlière) when he writes one of his short stories. So we have no choice but to follow the example of Odile Richard-Pauchet and reconstruct ‘Sophie’ from the image which Diderot has bequeathed in his correspondence.
His object of love is also his ideal addressee: ‘Épistolière esthète et philosophe à ses heures, lectrice enthousiaste d'une œuvre qui n'a pas donné toute sa mesure, sensible et indépendante, telle est Sophie.’ (‘A letter-writer capable of being an aesthete and a philosopher; the enthusiastic reader of a work that has not yet fully blossomed; sensitive and independent: such is Sophie.’)
Jacques Chouillet uses the striking phrase ‘un dialogue à une voix’ (‘a one-voice dialogue’) to describe the collection. To add to this effect, history records almost nothing about Louise-Henriette. Trousson is only able to furnish the sparsest of details. He notes: ‘[elle] était fille d'un avocat au Parlement de Paris, ensuite directeur des gabelles – l'impôt sur le sel’ (‘she was daughter of a lawyer at the Paris parlement, who went on to become director of gabelles – the salt tax’), adding that Diderot remembers her mother's maiden name (Carlière) when he writes one of his short stories. So we have no choice but to follow the example of Odile Richard-Pauchet and reconstruct ‘Sophie’ from the image which Diderot has bequeathed in his correspondence.
His object of love is also his ideal addressee: ‘Épistolière esthète et philosophe à ses heures, lectrice enthousiaste d'une œuvre qui n'a pas donné toute sa mesure, sensible et indépendante, telle est Sophie.’ (‘A letter-writer capable of being an aesthete and a philosopher; the enthusiastic reader of a work that has not yet fully blossomed; sensitive and independent: such is Sophie.’)
218 pages, Hardcover
Published January 1, 1972
4 people are currently reading
130 people want to read
About the author
Denis Diderot
2,459 books587 followersWork on the
Encyclopédie
(1751-1772), supreme accomplishment of French philosopher and writer Denis Diderot, epitomized the spirit of thought of Enlightenment; he also wrote novels, plays, critical essays, and brilliant letters to a wide circle of friends and colleagues.
Jean le Rond d'Alembert contributed.
This artistic prominent persona served as best known co-founder, chief editor, and contributor.
He also contributed notably to literature with Jacques le fataliste et son maître (Jacques the Fatalist and his Master), which emulated Laurence Sterne in challenging conventions regarding structure and content, while also examining ideas about free will. Diderot also authored of the known dialogue, Le Neveu de Rameau (Rameau's Nephew), basis of many articles and sermons about consumer desire. His articles included many topics.
Diderot speculated on free will, held a completely materialistic view of the universe, and suggested that heredity determines all human behavior. He therefore warned his fellows against an overemphasis on mathematics and against the blind optimism that sees in the growth of physical knowledge an automatic social and human progress. He rejected the idea of progress. His opinion doomed the aim of progressing through technology to fail. He founded on experiment and the study of probabilities. He wrote several articles and supplements concerning gambling, mortality rates, and inoculation against smallpox. He discreetly but firmly refuted technical errors and personal positions of d'Alembert on probability.
Jean le Rond d'Alembert contributed.
This artistic prominent persona served as best known co-founder, chief editor, and contributor.
He also contributed notably to literature with Jacques le fataliste et son maître (Jacques the Fatalist and his Master), which emulated Laurence Sterne in challenging conventions regarding structure and content, while also examining ideas about free will. Diderot also authored of the known dialogue, Le Neveu de Rameau (Rameau's Nephew), basis of many articles and sermons about consumer desire. His articles included many topics.
Diderot speculated on free will, held a completely materialistic view of the universe, and suggested that heredity determines all human behavior. He therefore warned his fellows against an overemphasis on mathematics and against the blind optimism that sees in the growth of physical knowledge an automatic social and human progress. He rejected the idea of progress. His opinion doomed the aim of progressing through technology to fail. He founded on experiment and the study of probabilities. He wrote several articles and supplements concerning gambling, mortality rates, and inoculation against smallpox. He discreetly but firmly refuted technical errors and personal positions of d'Alembert on probability.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
July 26, 2016
Title: Lettres à Mademoiselle de Volland
Author: Denis Diderot
Release Date: December 4, 2015 [EBook #50605]
Language: French
Produced by Laura N.R. & Marc D'Hooghe at http://wwww.freeliterature.org (Images generously made available by Gallica, Bobliothèque nationale de France.)
Free download available at Project Gutenberg.
The original files are provided by Part I - InternetArchive
The original files are provided by Part II - InternetArchive
NOTICE PRÉLIMINAIRE
Vers 1753, Diderot était enfin célèbre. L'homme « sans qualité qui faisait le bel esprit et trophée d'impiété », dénoncé par l'abbé Pierre Hardy, curé de Saint-Médard, « le garçon plein d'esprit mais extrêmement dangereux» qu'un exempt signalait au lieutenant de police Berryer[1], tenait, sans conteste, à Paris, le premier rang dans la secte philosophique. La publication de l’Encyclopédie se poursuivait à travers travers obstacles. La famille de Diderot semblait seule lui garder rancune de l'éclat qu'il jetait sur un nom si longtemps obscur, lorsque le vieux coutelier de Langres, « dont l'âge et la faible santé ne promettaient promettaient une longue vie », désira tout à coup revoir sa bru et embrasser Marie-Angélique, l'unique enfant qui restait à son fils. « J'avais quatre ou cinq ans, dit Mme de Vandeul; pendant les trois mois que nous restâmes en Champagne, mon père se lia avec Mme Volland, veuve d'un financier; il prit pour sa fille une passion qui a duré jusqu'à la mort de l'un et de l'autre. « Diderot avait quarante-deux ans et cette passion si profonde n'était pas la première.
3* La Religieuse
4* Le Neveu de Rameau
3* Jacques the Fatalist
4* Lettres à Sophie Volland
TR Les Bijoux Indiscrets
TR Voyage en Hollande
Author: Denis Diderot
Release Date: December 4, 2015 [EBook #50605]
Language: French
Produced by Laura N.R. & Marc D'Hooghe at http://wwww.freeliterature.org (Images generously made available by Gallica, Bobliothèque nationale de France.)
Free download available at Project Gutenberg.
The original files are provided by Part I - InternetArchive
The original files are provided by Part II - InternetArchive
NOTICE PRÉLIMINAIRE
Vers 1753, Diderot était enfin célèbre. L'homme « sans qualité qui faisait le bel esprit et trophée d'impiété », dénoncé par l'abbé Pierre Hardy, curé de Saint-Médard, « le garçon plein d'esprit mais extrêmement dangereux» qu'un exempt signalait au lieutenant de police Berryer[1], tenait, sans conteste, à Paris, le premier rang dans la secte philosophique. La publication de l’Encyclopédie se poursuivait à travers travers obstacles. La famille de Diderot semblait seule lui garder rancune de l'éclat qu'il jetait sur un nom si longtemps obscur, lorsque le vieux coutelier de Langres, « dont l'âge et la faible santé ne promettaient promettaient une longue vie », désira tout à coup revoir sa bru et embrasser Marie-Angélique, l'unique enfant qui restait à son fils. « J'avais quatre ou cinq ans, dit Mme de Vandeul; pendant les trois mois que nous restâmes en Champagne, mon père se lia avec Mme Volland, veuve d'un financier; il prit pour sa fille une passion qui a duré jusqu'à la mort de l'un et de l'autre. « Diderot avait quarante-deux ans et cette passion si profonde n'était pas la première.
3* La Religieuse
4* Le Neveu de Rameau
3* Jacques the Fatalist
4* Lettres à Sophie Volland
TR Les Bijoux Indiscrets
TR Voyage en Hollande
November 29, 2021
Delightful, insightful, and full of love.
February 6, 2025
Filozoful francez Denis Diderot este considerat "cel mai indraznet si mai original ganditor al Scecolului Luminilor". Scrisorile de dragoste catre Sophie Volland sunt o capodopera a literaturii franceze in care autorul si-a aratat din plin "efervescenta intelectuala" dar care abunda si de sinceritate sau pasiune. Cei doi s-au cunoscut la maturitate, in 1755, el avand 42 de ani iar ea 39.
Diderot era casatorit, insa nefericit in casnicie, adesea povestindu-i lui Sophie despre "furtunile domestice" dintre el si Nanette, dar si despre fiica sa - lumina ochilor sai.
In ceea ce o priveste pe Sophie figura ei este invaluita in mister nestiindu-se mare lucru despre ea. Asa cum reiese din scrisori era mai degraba inteligenta decat frumoasa si il provoca intelectual pe filozof:
"Nicicand n-a existat pasiune mai justificata din punct de vedere rational decat a mea."
Sophie traia impreuna cu mama ei, o doamna aspra si autoritara, ce nu prea era de acord cu relatia lor:
"Sufletul mamei dumitale este pecetluit cu cele 7 peceti ale Apocalipsului."
Diderot a iubit-o insa pe Sophie enorm de mult si cu pasiune, respectand-o ca pe o icoana si scriindu-i timp de 30 de ani in continuu scrisori. N-au putut sa traiasca unul fara altul iar cand Sophie a murit la cateva luni a urmat-o si el.
Prima scrisoare din cele care s-au pastrat dateaza din 10 mai 1759 iar ultima este din 3 septembrie 1774. In total sunt 553 de scrisori lipsind cele din ultimii 10 ani dar si primele 134. Acestea sunt foarte variate iar in ele Diderot ne povesteste si despre locul sau natal, despre familia sa, etalandu-si totodata si opinia despre discutiile de salon, cartile la moda in Franta din acea perioada, piesele care se jucau la teatru sau conversatiile sale cu alti scriitori sau filozofi. Asa cum ne asteptam ne vorbeste si despre operele proprii, despre cat de mult s-a lupat pentru ideile sale care nu erau mereu bine primite in acea epoca. Sophie il incurajeaza in acest discurs filozofic stimulandu-l intelectual cu remarci pertinente, ironice sau de sustinere.
Scrisorile sunt de factura romantica - iubita care lipseste este adulata, are trasaturi hiperbolizate, este pura, ideala, aproape sfanta:
"Acum 4 ani te-am socotit frumoasa; astazi te socotesc si mai frumoasa; aceasta este magia statorniciei, cea mai dificila si cea mai rara dintre virtutile noastre."
Toate obiectele care ii apartin iubitei si care aduc aminte de ea sunt fetisizate:
"Sarut inelul pe care l-ai purtat."
Iubirea lui Diderot pentru Sophie este fidela, asidua si constant demonstrata:
"... nu-ti voi scrie ca te iubesc. Ti-o voi spune personal. Ti-o voi jura. Ti-o voi dovedi si vei fi fericita."
Cuvintele 'te iubesc' se repeta constant si sunt spuse cu mandrie si placere, scrisorile devenind adesea inflacarate de dorinta:
"Te sorb cu privirea; imi tremura buzele; as vrea sa-ti spun ceva dar nu pot".
"La revedere, duioasa mea prietena. Te sarut. Te sarut bine, nu-i asa? Si totdeauna imi face aceeasi placere... Totdeauna."
In concluzie avem de-a face cu o colectie de scrisori ce mi s-a parut potrivit pentru a fi citita acum in februarie, care poate fi luna iubirii si am petrecut multe clipe frumoase alaturi de Diderot, ce este fara indoiala un povestitor excelent, plin de umor si inteligenta.
Am atasat mai multe citate pentru ca am avut de unde si as mai fi putut sa adaug inca pe atat:
"Mai bine intarzie savarsirea unei anumite actiuni, decat sa te grabesti sa comiti o nedreptate."
"Urmati impulsul inimii dumneavoastra: totdeauna va va indruma spre bine."
"Ce problema mai importanta as putea avea decat sa-ti spun ca zbor catre dumneata cu o bucurie a carei frenezie nu se compara decat cu cea a durerii mele cand am fost nevoit sa te parasesc?"
"Cine-i poate intelege pe indragostiti? Nu par meniti nici sa fie mereu impreuna, dar nici sa stea despartiti. Vesnic alaturi s-ar uza, zice-se; despartiti sufera prea mult."
"Micul nostru castel va fi un lacas intr-adevar binecuvantat! Acolo, fara oglinzi, fara tablouri, fara canapele, vom fi cei mai fericiti dintre muritori, datorita binelui pe care-l vom face si a vorbelor bune ce se vor spune despre noi. Iar daca nu se vor spune, fi-vom oare mai putin fericiti?"
"Imi place sa cred pentru onoarea omenirii, ca pamantul a acoperit si va mai acoperi o infinitate de fiinte care n-au savarsit decat fapte bune. Sunt adeptul unei filosofii care preamareste speta umana."
"Daca viata este un rau necesar, cel putin ratiunea, care ne ajuta sa suportam vicisitudinile, este un lucru bun."
"Smerenia! neinsemnata virtute; ipocrizia! viciu a carui apologie n-ar fi greu de facut. Le-ati vazut cu totii. Le veti mai vedea."
"Montamy m-a intrebat cine poate fi fericit pe lumea asta? I-am raspuns: Cel caruia natura i-a daruit o minte limpede, un suflet cinstit si o avere proportionala cu rangul sau. "
"Femei! Imi veti fi foarte indiferente in ziua in care va voi lasa sa faceti si sa ziceti tot ce poftiti! Ii iubesc pe cei care ma cearta si-s totdeauna gata sa-i cert pe cei pe care-i iubesc; iar cand nu-i mai cert, nu-i mai iubesc. Dintre toti cei apropiati mie, pe mine ma bomban cel mai adesea;"
"Sufletul e o pestera, dar in bezna ei licaresc ici colo raze de o clipa, si atunci se lumineaza si pentru ceilalti, si pentru noi insine."
"... totdeauna ceea ce intuneca frumusetea morala sporeste frumusetea poetica. Avand drept subiect doar virtutea, nu realizezi decat opere plate si glaciale; numai patima si viciul dau suflet compozitiilor pictorului, poetului sau muzicianului."
"Si asta fiindca fara un suflet sensibil si o minte ascutita, binele nu face nici doi bani."
"Oamenilor nu le place sa li se dea pilde pe care stiu ca nu au curajul sa le urmeze."
Diderot era casatorit, insa nefericit in casnicie, adesea povestindu-i lui Sophie despre "furtunile domestice" dintre el si Nanette, dar si despre fiica sa - lumina ochilor sai.
In ceea ce o priveste pe Sophie figura ei este invaluita in mister nestiindu-se mare lucru despre ea. Asa cum reiese din scrisori era mai degraba inteligenta decat frumoasa si il provoca intelectual pe filozof:
"Nicicand n-a existat pasiune mai justificata din punct de vedere rational decat a mea."
Sophie traia impreuna cu mama ei, o doamna aspra si autoritara, ce nu prea era de acord cu relatia lor:
"Sufletul mamei dumitale este pecetluit cu cele 7 peceti ale Apocalipsului."
Diderot a iubit-o insa pe Sophie enorm de mult si cu pasiune, respectand-o ca pe o icoana si scriindu-i timp de 30 de ani in continuu scrisori. N-au putut sa traiasca unul fara altul iar cand Sophie a murit la cateva luni a urmat-o si el.
Prima scrisoare din cele care s-au pastrat dateaza din 10 mai 1759 iar ultima este din 3 septembrie 1774. In total sunt 553 de scrisori lipsind cele din ultimii 10 ani dar si primele 134. Acestea sunt foarte variate iar in ele Diderot ne povesteste si despre locul sau natal, despre familia sa, etalandu-si totodata si opinia despre discutiile de salon, cartile la moda in Franta din acea perioada, piesele care se jucau la teatru sau conversatiile sale cu alti scriitori sau filozofi. Asa cum ne asteptam ne vorbeste si despre operele proprii, despre cat de mult s-a lupat pentru ideile sale care nu erau mereu bine primite in acea epoca. Sophie il incurajeaza in acest discurs filozofic stimulandu-l intelectual cu remarci pertinente, ironice sau de sustinere.
Scrisorile sunt de factura romantica - iubita care lipseste este adulata, are trasaturi hiperbolizate, este pura, ideala, aproape sfanta:
"Acum 4 ani te-am socotit frumoasa; astazi te socotesc si mai frumoasa; aceasta este magia statorniciei, cea mai dificila si cea mai rara dintre virtutile noastre."
Toate obiectele care ii apartin iubitei si care aduc aminte de ea sunt fetisizate:
"Sarut inelul pe care l-ai purtat."
Iubirea lui Diderot pentru Sophie este fidela, asidua si constant demonstrata:
"... nu-ti voi scrie ca te iubesc. Ti-o voi spune personal. Ti-o voi jura. Ti-o voi dovedi si vei fi fericita."
Cuvintele 'te iubesc' se repeta constant si sunt spuse cu mandrie si placere, scrisorile devenind adesea inflacarate de dorinta:
"Te sorb cu privirea; imi tremura buzele; as vrea sa-ti spun ceva dar nu pot".
"La revedere, duioasa mea prietena. Te sarut. Te sarut bine, nu-i asa? Si totdeauna imi face aceeasi placere... Totdeauna."
In concluzie avem de-a face cu o colectie de scrisori ce mi s-a parut potrivit pentru a fi citita acum in februarie, care poate fi luna iubirii si am petrecut multe clipe frumoase alaturi de Diderot, ce este fara indoiala un povestitor excelent, plin de umor si inteligenta.
Am atasat mai multe citate pentru ca am avut de unde si as mai fi putut sa adaug inca pe atat:
"Mai bine intarzie savarsirea unei anumite actiuni, decat sa te grabesti sa comiti o nedreptate."
"Urmati impulsul inimii dumneavoastra: totdeauna va va indruma spre bine."
"Ce problema mai importanta as putea avea decat sa-ti spun ca zbor catre dumneata cu o bucurie a carei frenezie nu se compara decat cu cea a durerii mele cand am fost nevoit sa te parasesc?"
"Cine-i poate intelege pe indragostiti? Nu par meniti nici sa fie mereu impreuna, dar nici sa stea despartiti. Vesnic alaturi s-ar uza, zice-se; despartiti sufera prea mult."
"Micul nostru castel va fi un lacas intr-adevar binecuvantat! Acolo, fara oglinzi, fara tablouri, fara canapele, vom fi cei mai fericiti dintre muritori, datorita binelui pe care-l vom face si a vorbelor bune ce se vor spune despre noi. Iar daca nu se vor spune, fi-vom oare mai putin fericiti?"
"Imi place sa cred pentru onoarea omenirii, ca pamantul a acoperit si va mai acoperi o infinitate de fiinte care n-au savarsit decat fapte bune. Sunt adeptul unei filosofii care preamareste speta umana."
"Daca viata este un rau necesar, cel putin ratiunea, care ne ajuta sa suportam vicisitudinile, este un lucru bun."
"Smerenia! neinsemnata virtute; ipocrizia! viciu a carui apologie n-ar fi greu de facut. Le-ati vazut cu totii. Le veti mai vedea."
"Montamy m-a intrebat cine poate fi fericit pe lumea asta? I-am raspuns: Cel caruia natura i-a daruit o minte limpede, un suflet cinstit si o avere proportionala cu rangul sau. "
"Femei! Imi veti fi foarte indiferente in ziua in care va voi lasa sa faceti si sa ziceti tot ce poftiti! Ii iubesc pe cei care ma cearta si-s totdeauna gata sa-i cert pe cei pe care-i iubesc; iar cand nu-i mai cert, nu-i mai iubesc. Dintre toti cei apropiati mie, pe mine ma bomban cel mai adesea;"
"Sufletul e o pestera, dar in bezna ei licaresc ici colo raze de o clipa, si atunci se lumineaza si pentru ceilalti, si pentru noi insine."
"... totdeauna ceea ce intuneca frumusetea morala sporeste frumusetea poetica. Avand drept subiect doar virtutea, nu realizezi decat opere plate si glaciale; numai patima si viciul dau suflet compozitiilor pictorului, poetului sau muzicianului."
"Si asta fiindca fara un suflet sensibil si o minte ascutita, binele nu face nici doi bani."
"Oamenilor nu le place sa li se dea pilde pe care stiu ca nu au curajul sa le urmeze."
Displaying 1 - 3 of 3 reviews