What do you think?
Rate this book
Dumineca orbului
„In Dumineca Orbului actiunea se intinde de-a lungul unei singure zile si poate fi rezumata in cateva cuvinte: doi tineri se cunosc pe peronul Garii de Nord, se indragostesc si isi dau intalnire pe mai tarziu. E o melodrama in care se reflecta cinematograful anilor ’30, dar si o satira deloc tandra a vietii din Capitala, cu umbrele, viciile si politicienii ei. Cine asteapta un happy-end trebuie sa stie ca autorul este un sadic depresiv si ca, in romanul lui Cezar Petrescu, Duminica Orbului cade intr-o zi de 13.“ - Mihai Iovanel
304 pages, Hardcover
First published January 1, 1934
3 people are currently reading
254 people want to read
About the author
Cezar Petrescu
102 books55 followersS-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
January 18, 2025
Tare fragile personaje a mai construit Cezar Petrescu in Dumineca Orbului.
Romanul decurge pe parcursul a 24 de ore si ii are in rolurile principale pe Gina si pe Sergiu, doi tineri care nu se cunosteau, si a caror intalnire debuteaza cu o neintelegere, fireasca aglomerarilor si zarvei din orice gara, dar care sfarsesc prin a se descoperi ca fiind predestinati unul altuia, hotarati sa se vada a doua zi, desi merg la evenimente simbolic diametral opuse, Sergiu la inmormantarea mamei vitrege, Gina la nunta celei mai bune prietene, Odeta, de la un moment dat, dar cu siguranta nu in momentul prezent.
De aici imprejurarile construite de autor se inversuneaza sa nu-i mai apropie, ba mai mult, sa-i arunce in bratele vechilor lor cai de pierzanie, pe fiecare pe alt drum.
Tot simbolic este si faptul ca orbul din romanul nostru, care tocmai de Duminica lui sfarseste rapus, asasinat de doi talhari, dupa ce se rugase pentru toate cate i se incredintasera, desigur si acest sfarsit este, se intelege, tot simbolic. "Parinte, in mainile cui dau duhul meu? Dar raspunsul nu l-a stiut. Fara zvarcolire si geamat, a trecut dintr-un intuneric in altul mai mare, ghetos si vesnic. Se biruise", pg. 374.
Orbul din Evanghelie a crezut si apoi a putut sa vada, in cartea noastra, toti par in realitate sa fie orbi, bolnavi sufleteste, iar autorul nu incearca defel sa-i vindece.
"Si alte si alte ferestre se deschid. Incepe viata sa curga ca ieri si ca maine. Nimic nu-i schimbat si nimica nu-i nou. In fiecare casa au fost si vor fi un mort, o amagire, o nadejde, o inselare. Nimic nu-i nou. Totul a mai fost", pg. 379.
... si viata merge inainte.
Romanul decurge pe parcursul a 24 de ore si ii are in rolurile principale pe Gina si pe Sergiu, doi tineri care nu se cunosteau, si a caror intalnire debuteaza cu o neintelegere, fireasca aglomerarilor si zarvei din orice gara, dar care sfarsesc prin a se descoperi ca fiind predestinati unul altuia, hotarati sa se vada a doua zi, desi merg la evenimente simbolic diametral opuse, Sergiu la inmormantarea mamei vitrege, Gina la nunta celei mai bune prietene, Odeta, de la un moment dat, dar cu siguranta nu in momentul prezent.
De aici imprejurarile construite de autor se inversuneaza sa nu-i mai apropie, ba mai mult, sa-i arunce in bratele vechilor lor cai de pierzanie, pe fiecare pe alt drum.
Tot simbolic este si faptul ca orbul din romanul nostru, care tocmai de Duminica lui sfarseste rapus, asasinat de doi talhari, dupa ce se rugase pentru toate cate i se incredintasera, desigur si acest sfarsit este, se intelege, tot simbolic. "Parinte, in mainile cui dau duhul meu? Dar raspunsul nu l-a stiut. Fara zvarcolire si geamat, a trecut dintr-un intuneric in altul mai mare, ghetos si vesnic. Se biruise", pg. 374.
Orbul din Evanghelie a crezut si apoi a putut sa vada, in cartea noastra, toti par in realitate sa fie orbi, bolnavi sufleteste, iar autorul nu incearca defel sa-i vindece.
"Si alte si alte ferestre se deschid. Incepe viata sa curga ca ieri si ca maine. Nimic nu-i schimbat si nimica nu-i nou. In fiecare casa au fost si vor fi un mort, o amagire, o nadejde, o inselare. Nimic nu-i nou. Totul a mai fost", pg. 379.
... si viata merge inainte.
October 14, 2016
Un roman in care coincidentele apar la tot pasul, destinele se intalnesc si impletesc in moduri nebanuite. O poveste halucinanta, care te tine cu sufletul la gura pana la ultimele paragrafe, facandu-te chiar sa iti doresti, poate, un alt deznodamant.
January 7, 2019
"Și alte și alte ferestre se deschid. Începe viața să curgă ca ieri și ca mâine. Nimic nu-i schimbat și nimica nu-i nou. În fiecare casă au fost și vor fi un mort, o amăgire, o nădejde, o înșelare. Nimica nu-i nou.
Totul a mai fost."
Superb și fascinant de urmărit cât de ramificate sunt poveștile, universurile personajelor și felul în care se împletesc (sau se despletesc). O poveste atât de simplă care se complică atât de tare; piese de puzzle forțate în locuri de care nu aparțin.
Coincidențe, momente și locuri (ne)potrivite, legături, abateri, greșeli, tensiune, eternitate și efemeritate, umor negru, onoare, transparență.
Totul a mai fost."
Superb și fascinant de urmărit cât de ramificate sunt poveștile, universurile personajelor și felul în care se împletesc (sau se despletesc). O poveste atât de simplă care se complică atât de tare; piese de puzzle forțate în locuri de care nu aparțin.
Coincidențe, momente și locuri (ne)potrivite, legături, abateri, greșeli, tensiune, eternitate și efemeritate, umor negru, onoare, transparență.
April 27, 2020
Iubirea poate apărea peste tot, însă împrejurările şi întâmplările vieţii o pot destrăma...
Un roman care relatează o zi din viața a două personaje, destinul cărora putea fi altfel dacă...
Un roman care relatează o zi din viața a două personaje, destinul cărora putea fi altfel dacă...
October 23, 2024
Se discută în prefața romanului (cea e ediției de la Jurnalul Național), în accepțiunea lui Mihai Iovănel, trei concepte aparent definitorii pentru Dumineca orbului: fatalitatea, contratimpul și evadarea. Totodată, se remarcă o trăsătură recurentă a prozelor scriitorului și anume lipsa de happy-end. Toate acestea, deși mult prea succint dezbătute de autorul prefaței, sunt într-adevăr prezente și în romanul în cauză.
Șerban Miclăuș și Gina Alimănescu au mult de suferit din pricina acestei țesături diabolice construite de autor. Se întîlnesc, se îndrăgostesc și doresc să se mai întîlnească, chiar în aceeași zi ( întreaga acțiunea ocupă numai un interval de 24 de ore), eventual să-și petreacă întreaga viață împreună (tot ce ți-ai putea dori de la un veritabil coup de foudre). Treaba face că aceștia par a fi, de fapt, predestinați să nu se mai vadă vreodată, întreg universul pare să conspire la despărțirea lor și reușește. Iar întreg farmecul constă în faptul că deși cititorul are certitudinea că cei doi protagoniști nu-și vor petrece restul vieții împreună (clar, dacă nu e happy-end nu e nici un lived happily ever-after), acesta nu-i pierde speranța că totuși soarta le va mai intersecta odată drumurile. Pînă la urmă, numai de atît ar fi fost nevoie pentru ca iubirea lor să dăinuie. Eu, cel puțin, mi i-am tot imaginat regăsindu-se și fugind, ținîndu-se de mînă, în lume. Dar tot ce le este prevestit eroilor lui Cezar Petrescu este durerea. Iar precum Solomon spunea, ,,totul ține de vremuri și împrejurimi". Idem și aici. Indiferent de ce hotărîri ar fi luat, ce ar fi ales, sfîrșitul, rezultatul pentru ei avea să fie inevitabil. Liberul arbitru pare să existe, însă cu o conștiință proprie și, deci, numai cînd dorește el. Forțele externe par a fi, în final, întotdeauna mai puternice decât voința umană.
,,- Poate că da... poate că nu... Cei care fug de ei înșiși fiindcă se tem de ei înșiși sunt în stahe să meahgă și pînă la capătul pămîntului."
,,Minunea o așteaptă toți: nu se împlinește niciodată, pentru nimeni. Vremea presară o cenușă mocnită peste licărul tot mai agonic al închipuirii. Copiii se resemnează adevărului prozaic. Uită, țși află alte mediocre amăgiri; tîrziu, își rîd cu o înfiorătoare indiferență de tot ce n-a fost și nici n-avea cum să fie."
,,Gina era mai pierdută pentru el decît ar fi fost o moartă."
Șerban Miclăuș și Gina Alimănescu au mult de suferit din pricina acestei țesături diabolice construite de autor. Se întîlnesc, se îndrăgostesc și doresc să se mai întîlnească, chiar în aceeași zi ( întreaga acțiunea ocupă numai un interval de 24 de ore), eventual să-și petreacă întreaga viață împreună (tot ce ți-ai putea dori de la un veritabil coup de foudre). Treaba face că aceștia par a fi, de fapt, predestinați să nu se mai vadă vreodată, întreg universul pare să conspire la despărțirea lor și reușește. Iar întreg farmecul constă în faptul că deși cititorul are certitudinea că cei doi protagoniști nu-și vor petrece restul vieții împreună (clar, dacă nu e happy-end nu e nici un lived happily ever-after), acesta nu-i pierde speranța că totuși soarta le va mai intersecta odată drumurile. Pînă la urmă, numai de atît ar fi fost nevoie pentru ca iubirea lor să dăinuie. Eu, cel puțin, mi i-am tot imaginat regăsindu-se și fugind, ținîndu-se de mînă, în lume. Dar tot ce le este prevestit eroilor lui Cezar Petrescu este durerea. Iar precum Solomon spunea, ,,totul ține de vremuri și împrejurimi". Idem și aici. Indiferent de ce hotărîri ar fi luat, ce ar fi ales, sfîrșitul, rezultatul pentru ei avea să fie inevitabil. Liberul arbitru pare să existe, însă cu o conștiință proprie și, deci, numai cînd dorește el. Forțele externe par a fi, în final, întotdeauna mai puternice decât voința umană.
,,- Poate că da... poate că nu... Cei care fug de ei înșiși fiindcă se tem de ei înșiși sunt în stahe să meahgă și pînă la capătul pămîntului."
,,Minunea o așteaptă toți: nu se împlinește niciodată, pentru nimeni. Vremea presară o cenușă mocnită peste licărul tot mai agonic al închipuirii. Copiii se resemnează adevărului prozaic. Uită, țși află alte mediocre amăgiri; tîrziu, își rîd cu o înfiorătoare indiferență de tot ce n-a fost și nici n-avea cum să fie."
,,Gina era mai pierdută pentru el decît ar fi fost o moartă."
October 14, 2024
Construiește Cezar Petrescu un superb castel și ne arată cât de frumos se năruie... Construiește el un puzzle și treptat - treptat îl împinge spre capătul mesei...Construiește personaje minunate, inteligente în nebunia lor, le ridică pentru ca treptat...superb !
Oare ce se poate petrece în Dumineca Orbului? Ce se poate petrece într-o zi și o noapte...ce se construiește și apoi...? Apoi!
Frumos mai scriu românii noștri!
Oare ce se poate petrece în Dumineca Orbului? Ce se poate petrece într-o zi și o noapte...ce se construiește și apoi...? Apoi!
Frumos mai scriu românii noștri!
September 12, 2017
O carte de un tragism total si iremediabil, repetitii ad nauseatum de motive, 'dragalasenii' in felul de a vorbi a personajului principal feminin care au enervat 'inglozitol' - un roman care, daca ar fii existat mobilul, s-ar fii rezolvat printr-un singur text/apel: 'dlaga mea, intarzii, nu te-am uitat, nu iti face gliji'.
March 29, 2020
E o carte tare trista. Si nu are un sfarsit deloc fericit. Dar daca e ceva de invatat din ea, acel lucru este un adevar simplu: viata iti da niste sanse, fiecare la vremea ei. Iar acele sanse, daca nu sunt intelese cum trebuie, trec lasand pustiu in urma lor. Cezar Petrescu spune asta insa intr-o limba a lui proprie, pe care o poti interpreta in foarte multe feluri. Poate parea o carte scrisa cu naduf, la repezeala. Insa, daca te gandesti mai bine, vei descoperi ca mana hazardului nu isi face de cap, ci aseaza simbolurile unui joc gandit perfect, pana in cele mai mici detalii.
April 5, 2020
A miscat ceva placi tectonice in interior;
"ce-ar fi putut fi.." - aspect tragic al conditiei umane.
Mi-a amintit usor de M. Eliade prin jocul de sacru si profan. Focus-ul se muta aleatoriu din mreaja de ganduri a unuia in a celuilalt. Iar elementul orbului pluteste ca un nor metafizic deasupra punctului indirect de intersectie al personajelor.
"ce-ar fi putut fi.." - aspect tragic al conditiei umane.
Mi-a amintit usor de M. Eliade prin jocul de sacru si profan. Focus-ul se muta aleatoriu din mreaja de ganduri a unuia in a celuilalt. Iar elementul orbului pluteste ca un nor metafizic deasupra punctului indirect de intersectie al personajelor.
October 16, 2013
Dezordinea exteriorală e un semn al dezordinii lăuntrice.
August 30, 2025
Cezar Petrescu, în Dumineca orbului, nu face altceva decât să ne reamintească un adevăr incomod: oamenii își trăiesc destinele nu dintr-o viziune clară, ci dintr-o placidă şi aleasă orbire. Personajele sale nu privesc lumea, ci își privesc propriile iluzii, iar tragedia lor izvorăște nu din fapte, ci din incapacitatea de a distinge între adevăr și minciună. Intriga nu se învârte în jurul eroismului, ci al unei slăbiciuni generalizate: oameni în preajma unor tragedii personale care caută eliberarea, dar se pierd într-un univers întunecat, lipsit de fericire, presărat doar cu urme de speranţe zadarnice.
O duminică întreagă se pierde aici nu din cauza unor evenimente grandioase, ci din cauza unei orbiri consimțite, oamenii nu sunt pedepsiți pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce refuză să vadă. Petrescu ne conduce printr-un București mic, compact, în care destinul nu explodează, ci se strânge încet, ca o frânghie care piere în nod.
Personajele nu intră în legendă, ci se împiedică de propriile obiceiuri. Dorințele lor, atât de vii atunci când sunt rostite în șoaptă, rămân în stadiul de promisiune neîmplinită. Ironic, singura care se împlinește este cea a lui Ioachim, satisfacție meschină privind încetarea temporară a indfidelităților soției prietenlui său. Cu toate astea, deznodământul este unul crud, iar aceasta a luat proporții chiar și în absența rugăciunilor orbului, semn că nu doar divinitatea are putere în acest univers. În mod paradoxal, aparent, aproape singurul personaj ancorat în realitate este nebunul (cu excepția mamei sale, ocazie prin care destinul își arată din nou jocul ciclic), iar tocmai asta îl transformă într-un pericol pentru iluzia colectivă.
Pentru ceilalți, niciuna dintre dorințe nu se împlinește. Sergiu nu o întâlnește pe Gina, Leon nu devine ministru, Catriona nu reușește să o protejeze, Matei și Reveica, deși atât de aproape, nu se regăsesc. Culmea ironiei este că soțul ajunge să o judece. Iar orbului, simbolic încheind Duminica Orbului, i se curmă viața în propria casă, tâlhărit. La rândul său, nici acesta nu reușește să își realizeze gestul de milostenie în final. Din contră, banii ajung pe mâna unor criminali.
Fiecare personaj se apropie periculos de mult de gestul care ar fi putut schimba totul, iar responsabilitatea lor personală pare, în aceeași măsură cu hazardul, vinovată pentru nefericirea care se așterne.
Într-unul dintre ultimele cadre, întâlnirea lui Leon cu Odeta și Barbu desenează o paralelă între viața lui și cea a Sandei, o viață lipsită de iubire, reîncepută de alții, ca și cum destinul nu face decât să se repete. La rândul lor, Sergiu și Gina revin la vechile lor păcate, iar concluzia romanului “totul a mai fost, totul va fi cum a mai fost” cade ca o sentință asupra tuturor.
Ciclicitatea, ironia și imposibilitatea de a depăși condiția reală domină această lume. Atmosfera este grea și densă, dar paradoxal seducătoare, impregnată de neliniște și de sentimentul că ceva ireparabil este pe cale să se întâmple. Tocmai această vibrație apăsătoare face romanul hipnotic.
O duminică întreagă se pierde aici nu din cauza unor evenimente grandioase, ci din cauza unei orbiri consimțite, oamenii nu sunt pedepsiți pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce refuză să vadă. Petrescu ne conduce printr-un București mic, compact, în care destinul nu explodează, ci se strânge încet, ca o frânghie care piere în nod.
Personajele nu intră în legendă, ci se împiedică de propriile obiceiuri. Dorințele lor, atât de vii atunci când sunt rostite în șoaptă, rămân în stadiul de promisiune neîmplinită. Ironic, singura care se împlinește este cea a lui Ioachim, satisfacție meschină privind încetarea temporară a indfidelităților soției prietenlui său. Cu toate astea, deznodământul este unul crud, iar aceasta a luat proporții chiar și în absența rugăciunilor orbului, semn că nu doar divinitatea are putere în acest univers. În mod paradoxal, aparent, aproape singurul personaj ancorat în realitate este nebunul (cu excepția mamei sale, ocazie prin care destinul își arată din nou jocul ciclic), iar tocmai asta îl transformă într-un pericol pentru iluzia colectivă.
Pentru ceilalți, niciuna dintre dorințe nu se împlinește. Sergiu nu o întâlnește pe Gina, Leon nu devine ministru, Catriona nu reușește să o protejeze, Matei și Reveica, deși atât de aproape, nu se regăsesc. Culmea ironiei este că soțul ajunge să o judece. Iar orbului, simbolic încheind Duminica Orbului, i se curmă viața în propria casă, tâlhărit. La rândul său, nici acesta nu reușește să își realizeze gestul de milostenie în final. Din contră, banii ajung pe mâna unor criminali.
Fiecare personaj se apropie periculos de mult de gestul care ar fi putut schimba totul, iar responsabilitatea lor personală pare, în aceeași măsură cu hazardul, vinovată pentru nefericirea care se așterne.
Într-unul dintre ultimele cadre, întâlnirea lui Leon cu Odeta și Barbu desenează o paralelă între viața lui și cea a Sandei, o viață lipsită de iubire, reîncepută de alții, ca și cum destinul nu face decât să se repete. La rândul lor, Sergiu și Gina revin la vechile lor păcate, iar concluzia romanului “totul a mai fost, totul va fi cum a mai fost” cade ca o sentință asupra tuturor.
Ciclicitatea, ironia și imposibilitatea de a depăși condiția reală domină această lume. Atmosfera este grea și densă, dar paradoxal seducătoare, impregnată de neliniște și de sentimentul că ceva ireparabil este pe cale să se întâmple. Tocmai această vibrație apăsătoare face romanul hipnotic.
November 22, 2021
Acceleratul intra în Gara de Nord cu o întârziere de două ceasuri; la unu după miezul nopţii.
Când au prins a se perinda constelaţiile semnalelor luminoase, discurile semafoarelor oblice şi albastrele panouri de reclame, Sergiu Miclăuş nu-şi mai stăpâni neastâmpărul. Înşfăcă valiza uşurică din plasă. Zvârli pardesiul de gabardină pe braţ şi, în loc de politicos salut, o privire asasină de gangster celor două văduve de funcţionari superiori, care tot drumul i-au pus răbdarea la amarnic supliciu cu discuţia lor mai volubilă decât duruitul de ventilator. Ambele persoane au rămas pietrificate pe marginea banchetelor. Pentru prima oară în decurs de şase ore şi-au pierdut graiul. Iar sincopa aceasta neprevăzută a dat tăcerii o elocvenţă cu atât mai teribilă. Tot astfel se întinde o neliniştitoare acalmie în natura paralizată de panică înainte de a se dezlănţui cicloanele.
– Şi să mai spui că e magistrat, dragă Doamne! explodă călătoarea cea voluminoasă când îşi recăpătă, în sfârşit, glasul surprinzător de subţire şi şuierat printre buze, cum ţiuie expirând o supapă plesnită. Tocmai cele ce vorbeam noi! Iată în a cui pază încredinţează statul averea şi onoarea noastră în ziua de azi! Altfel era pe vremea lui bietu Iorgu…
– Magistrat? pufni cealaltă, osoasă şi cu nasul prelung. Arată a magistrat cum arăt eu a mitropolitul Pimen, scumpă doamnă! Poate pretinde, oare, cineva una ca asta?
Scumpa doamnă recunoscu fără ezitare că tovarăşa ciolănoasă de compartiment nu arăta a mitropolit, deşi pălăria-i înaltă aducea leit cu tiara preacuvioşilor vlădici.
Când au prins a se perinda constelaţiile semnalelor luminoase, discurile semafoarelor oblice şi albastrele panouri de reclame, Sergiu Miclăuş nu-şi mai stăpâni neastâmpărul. Înşfăcă valiza uşurică din plasă. Zvârli pardesiul de gabardină pe braţ şi, în loc de politicos salut, o privire asasină de gangster celor două văduve de funcţionari superiori, care tot drumul i-au pus răbdarea la amarnic supliciu cu discuţia lor mai volubilă decât duruitul de ventilator. Ambele persoane au rămas pietrificate pe marginea banchetelor. Pentru prima oară în decurs de şase ore şi-au pierdut graiul. Iar sincopa aceasta neprevăzută a dat tăcerii o elocvenţă cu atât mai teribilă. Tot astfel se întinde o neliniştitoare acalmie în natura paralizată de panică înainte de a se dezlănţui cicloanele.
– Şi să mai spui că e magistrat, dragă Doamne! explodă călătoarea cea voluminoasă când îşi recăpătă, în sfârşit, glasul surprinzător de subţire şi şuierat printre buze, cum ţiuie expirând o supapă plesnită. Tocmai cele ce vorbeam noi! Iată în a cui pază încredinţează statul averea şi onoarea noastră în ziua de azi! Altfel era pe vremea lui bietu Iorgu…
– Magistrat? pufni cealaltă, osoasă şi cu nasul prelung. Arată a magistrat cum arăt eu a mitropolitul Pimen, scumpă doamnă! Poate pretinde, oare, cineva una ca asta?
Scumpa doamnă recunoscu fără ezitare că tovarăşa ciolănoasă de compartiment nu arăta a mitropolit, deşi pălăria-i înaltă aducea leit cu tiara preacuvioşilor vlădici.
September 30, 2023
Mi-a plăcut mult stilul lui Cezar Petrescu și mai ales modul de a încheia un capitol cu o frază care se repetă la începutul noului capitol.
Puțin deranjant până te obișnuiești cu rârâiala personajului principal feminin - Gina.
Finalul m-a făcut să nu îi acord cinci steluțe, mi-aș fi dorit ca cei doi să se reîntâlnească. Nu am înțeles-o pe mătușă de ce nu a favorizat revederea lor. Un gest mic cu urmări prea mari...
Puțin deranjant până te obișnuiești cu rârâiala personajului principal feminin - Gina.
Finalul m-a făcut să nu îi acord cinci steluțe, mi-aș fi dorit ca cei doi să se reîntâlnească. Nu am înțeles-o pe mătușă de ce nu a favorizat revederea lor. Un gest mic cu urmări prea mari...
September 23, 2018
Un joc de lumini și umbre ale sentimentelor protagoniștilor care sunt orbiți de șansele nefaste ale clipei.
O recenzie foarte faina poate fi gasita aici: http://www.bookblog.ro/x-woodisor/dum...
Poate mai bine citeam atenta toată recenzia înainte să citesc cartea și să mă întristez :)))
O recenzie foarte faina poate fi gasita aici: http://www.bookblog.ro/x-woodisor/dum...
Poate mai bine citeam atenta toată recenzia înainte să citesc cartea și să mă întristez :)))
October 10, 2020
Viața curge ca ieri, ca alaltăieri, de o veșnicie...
Acțiunea romanului se desfășoară în timp scurt, dar intens - personajele se întâlnesc, se îndrăgostesc, se despart pentru a se reîntâlni, și la final ajung în hăul de unde au urcat (((
Acțiunea romanului se desfășoară în timp scurt, dar intens - personajele se întâlnesc, se îndrăgostesc, se despart pentru a se reîntâlni, și la final ajung în hăul de unde au urcat (((
Read
April 28, 20193,65/5
Displaying 1 - 16 of 16 reviews