What do you think?
Rate this book
L'Invention de la drague - Histoire de la conquête amoureuse
J.C. Bologne revisite les succès et les échecs de l'art d'aimer à travers l'histoire de la séduction amoureuse, de ses risques, de ses pratiques, et montre en prenant exemple sur les figures célèbres d'Ovide, Don Juan, Cyrano, etc., que si les conceptions de l'amour évoluent, la difficulté et l'excitation du premier pas amoureux se maintiennent au cours des âges.
- GenresHistory
400 pages, Pocket Book
First published September 6, 2007
3 people are currently reading
51 people want to read
About the author
Jean Claude Bologne
83 books6 followersJean Claude Bologne, né le 4 septembre 1956 à Liège (Belgique), dans une famille d’enseignants, est un écrivain, romancier, journaliste, enseignant et conférencier belge. Il a publié une quarantaine d'ouvrages : poèmes, romans, essais, dictionnaires, etc. Ce sont aussi bien des ouvrages d’érudition, que de fiction romanesque. Parfois, il mêle histoire et roman. Ses ouvrages sont traduits en plusieurs langues. [https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Cl...]
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
September 4, 2023
Bibliografia iubirii e infinită, știm bine asta. Pentru a redacta Istoria cuceririi..., autorul a trebuit mai întîi să-și delimiteze un corpus de texte. S-a oprit la manualele de seducție, care nici ele nu sînt puține. A străbătut mai bine de 100 de tratate, de la Ars amatoria, poemul lui Ovidiu (și poate pricina exilului său la Tomis), la De amore, tratatul lui Andreas Capellanus, pînă la manualele iscusite de azi. S-a oprit la anul 2007.
Și-a ales, așadar, numai experți de experți. Se cuvenea, totuși, să decidă dacă autorii studiați vorbeau (și instruiau pe alții) din experiența personală sau inspirația și îndrăzneala lor proveneau, în realitate, din (alte) cărți. A examinat biografiile specialiștilor în seducție și a constatat, fără uimire, că mulți fuseseră de fapt niște timorați și că foarte puțini, infim de puțini, vizitaseră aievea cîmpul de luptă. Numai gura era de ei. Poți fi tare în teorie și nul în practică. Toți sîntem așa. Dar lipsa de experiență nu oprește niciodată imaginația să zburde și gura să înșire gogoși. Rudimentarul Casanova este exemplul desăvîrșit de furie erotomană și destăinuirile lui inspiră astăzi mai degrabă neîncredere.
În sfîrșit, Bologne a identificat în manualele demne de oarece crezare trucurile și vicleniile cuceritorilor. Și-a propus să noteze modele, stilurile, tehnicile amoroase, tradițiile. Ce strategii au folosit anticii? Dar medievalii? Dar oamenii din Renaștere? Dar modernii? Nu cumva seducția este un joc social? Ba da. Cine nu a auzit de serbările galante? Jean-Claude Bologne a realizat astfel un inventar de strategii și l-a ordonat cronologic, din Antichitate pînă în prezentul rostirii.
Rămîne să divulg trucul trucurilor, secretul secretelor, modul prin care poți incendia pînă și un ghețar. Către secolul al XIX-lea (odată cu iubirea romantică), cineva a inventat „sinuciderea aparentă / sinuciderea de formă”. Tocmai murise Werther cu un glonte înfipt în țeastă. De aici a pornit ideea. Cînd iubești complet, definitiv, ce poate fi mai convingător decît moartea, jertfa de sine, sacrificiul suprem, traversarea beznei, arderea de tot? Dacă reușeai să mori cu succes, lăsai în urmă o femeie în doliu perpetuu și o trimiteai în claustru (ca stareță). Dacă, din nefericire, ratai (nu toate sinuciderile reușesc!), erai un amant norocos, nu numai legendar. Puteai gusta din beatitudinea sfintelor.
Unii autori vorbesc de pistolul introdus în gură. Amantul trage, arma nu ia foc sau scoate doar fum. Femeia cedează. Dar exercițiul putea fi fatal. Mai sigur era să te otrăvești și să cazi lemn în fața iubitei, cu ochii ficși și fața vînătă.
Cînd s-a îndrăgostit de actrița Harriet Smithson (care juca la Théâtre de l'Odéon), Berlioz a încercat s-o cucerească. A asistat cu sfințenie la toate spectacolele ei. Harriet - nimic. I-a trimis zeci de epistole înlăcrimate. Harriet - nimic. A așteptat-o la ieșire cu buchete imense de flori. Harriet - nimic. Pînă într-o zi, cînd s-a hotărît să-și ia viața, așa cum îl înstruise un inițiat. I-a făcut o vizită. I-a jurat iubire eternă. Pentru a o convinge mai bine a luat o doză imensă de opiu. Harriet a făcut ochii mari și a cedat nervos. A căzut în genunchi. L-a implorat să nu moară. I-a promis că-i va fi o soție credincioasă.
Ceea ce actrița n-a știut niciodată este faptul minor că Berlioz pregătise un vomitiv puternic.
Ca bonus, citez și sfatul lui Ovidiu din Ars amatoria: „ Mergi la teatru... Așază-te lîngă fata care ți-a înflăcărat simțurile, ghemuiește-te sfios lîngă ea, căci limita locurilor este imprecisă și conformația spațiului îți dă această libertate. Trage-te mai aproape. Și mai aproape. Caută apoi un pretext pentru a intra-n vorbă, un subiect banal, numai bun pentru a începe. Laudă-i ținuta, albastrul ochilor, cosițele parfumate...”.
Din păcate, la vreme de pandemie, teatrele sînt închise... Nu mai pun la socoteală că femeile s-au emancipat și-l pot mirosi pe fățarnic instantaneu, prin termoscanare.
P. S. Un proiect la fel de pasionant ar fi, desigur, studiul tehnicilor folosite de matroane pentru a-i ameți pe burlaci.
Și-a ales, așadar, numai experți de experți. Se cuvenea, totuși, să decidă dacă autorii studiați vorbeau (și instruiau pe alții) din experiența personală sau inspirația și îndrăzneala lor proveneau, în realitate, din (alte) cărți. A examinat biografiile specialiștilor în seducție și a constatat, fără uimire, că mulți fuseseră de fapt niște timorați și că foarte puțini, infim de puțini, vizitaseră aievea cîmpul de luptă. Numai gura era de ei. Poți fi tare în teorie și nul în practică. Toți sîntem așa. Dar lipsa de experiență nu oprește niciodată imaginația să zburde și gura să înșire gogoși. Rudimentarul Casanova este exemplul desăvîrșit de furie erotomană și destăinuirile lui inspiră astăzi mai degrabă neîncredere.
În sfîrșit, Bologne a identificat în manualele demne de oarece crezare trucurile și vicleniile cuceritorilor. Și-a propus să noteze modele, stilurile, tehnicile amoroase, tradițiile. Ce strategii au folosit anticii? Dar medievalii? Dar oamenii din Renaștere? Dar modernii? Nu cumva seducția este un joc social? Ba da. Cine nu a auzit de serbările galante? Jean-Claude Bologne a realizat astfel un inventar de strategii și l-a ordonat cronologic, din Antichitate pînă în prezentul rostirii.
Rămîne să divulg trucul trucurilor, secretul secretelor, modul prin care poți incendia pînă și un ghețar. Către secolul al XIX-lea (odată cu iubirea romantică), cineva a inventat „sinuciderea aparentă / sinuciderea de formă”. Tocmai murise Werther cu un glonte înfipt în țeastă. De aici a pornit ideea. Cînd iubești complet, definitiv, ce poate fi mai convingător decît moartea, jertfa de sine, sacrificiul suprem, traversarea beznei, arderea de tot? Dacă reușeai să mori cu succes, lăsai în urmă o femeie în doliu perpetuu și o trimiteai în claustru (ca stareță). Dacă, din nefericire, ratai (nu toate sinuciderile reușesc!), erai un amant norocos, nu numai legendar. Puteai gusta din beatitudinea sfintelor.
Unii autori vorbesc de pistolul introdus în gură. Amantul trage, arma nu ia foc sau scoate doar fum. Femeia cedează. Dar exercițiul putea fi fatal. Mai sigur era să te otrăvești și să cazi lemn în fața iubitei, cu ochii ficși și fața vînătă.
Cînd s-a îndrăgostit de actrița Harriet Smithson (care juca la Théâtre de l'Odéon), Berlioz a încercat s-o cucerească. A asistat cu sfințenie la toate spectacolele ei. Harriet - nimic. I-a trimis zeci de epistole înlăcrimate. Harriet - nimic. A așteptat-o la ieșire cu buchete imense de flori. Harriet - nimic. Pînă într-o zi, cînd s-a hotărît să-și ia viața, așa cum îl înstruise un inițiat. I-a făcut o vizită. I-a jurat iubire eternă. Pentru a o convinge mai bine a luat o doză imensă de opiu. Harriet a făcut ochii mari și a cedat nervos. A căzut în genunchi. L-a implorat să nu moară. I-a promis că-i va fi o soție credincioasă.
Ceea ce actrița n-a știut niciodată este faptul minor că Berlioz pregătise un vomitiv puternic.
Ca bonus, citez și sfatul lui Ovidiu din Ars amatoria: „ Mergi la teatru... Așază-te lîngă fata care ți-a înflăcărat simțurile, ghemuiește-te sfios lîngă ea, căci limita locurilor este imprecisă și conformația spațiului îți dă această libertate. Trage-te mai aproape. Și mai aproape. Caută apoi un pretext pentru a intra-n vorbă, un subiect banal, numai bun pentru a începe. Laudă-i ținuta, albastrul ochilor, cosițele parfumate...”.
Din păcate, la vreme de pandemie, teatrele sînt închise... Nu mai pun la socoteală că femeile s-au emancipat și-l pot mirosi pe fățarnic instantaneu, prin termoscanare.
P. S. Un proiect la fel de pasionant ar fi, desigur, studiul tehnicilor folosite de matroane pentru a-i ameți pe burlaci.
Displaying 1 of 1 review