Autoportret cu palimpsest

by Ana Blandiana

Genres: Nonfiction, Romanian Literature

190 pages, Paperback

First published January 1, 1986

About the author

Ana Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.

Reviews

[Aamaris · Rating 5 out of 5]

,,Pentru că nimeni și niciodată nu va putea înțelege de ce apare și de ce dispare un POET."

[Socrate · Rating 4 out of 5]

PALIMPSEST

O ciupercă a hârtiei mai vechi sau numai o inconsistenţa a celei noi (lipsa nu ştiu cărui element chimic fără de care substanţa cărţilor se face cu timpul friabilă şi se destramă) reduc ― spun cei pesimişti sau numai bine informaţi– speranţa noastră de nemurire la zero sau o fac, în cel mai bun caz, tributară viitoarelor descoperiri ştiinţifice în stare să o salveze. Nu spun o noutate, sunt ani de când se vorbeşte de această misterioasă ameninţare şi, totuşi, nici numărul cărţilor, nici acela al scriitorilor nu a scăzut pe pământ. Optimism sau numai inconştienţă, eroismul lor de a continua să lase mărturii, despre care ştiu că sunt condamnate să dispară, mi se pare emoţionant şi misterios într-un fel ţinând nu de natura sufletului, ci, mai adânc, de natură pur şi simplu, respectând legi mai inexorabile decât cele umane. De altfel, primul gând care îmi vine, firesc, în faţa acestei situaţii, este să mă întreb dacă anticii ― scriitori, filosofi, istorici, matematicieni ― ar fi continuat să scrie ştiind dinainte soarta care le pândeşte papirusurile şi pergamentele. Ar fi continuat, oare, dacă ar fi bănuit câte biblioteci vor fi incendiate? Câte cetăţi îşi vor amesteca praful în care se vor fărâma cu cel al opurilor care le-au făcut gloria? Câte capodopere vor pieri sub copitele cailor migratori? Ar mai fi scris anticii dacă li s-ar fi explicat de pe atunci înţelesul viitorului cuvânt palimpsest? Nu pot încerca să răspund înainte de a-mi exprima eu însămi spaima în faţa acestei monstruoase vocabule. Puţine noţiuni mi se par mai înfiorătoare decât aceasta şi nu cred că repulsia şi spaima mea vin numai din faptul că sunt eu însămi scriitor. Îmi amintesc sentimentul de oroare pe care l-am avut în clipa în care am înţeles-o prima oară, viziunea de coşmar a miilor de călugări aplecaţi asupra pergamentelor acoperite cu operele antichităţii şi răzându-le pentru a aşterne pe ele adevăruri noi, uneori de sens contrar. Cât de multe opere vor fi supravieţuit, totuşi, până atunci ― în pofida tuturor incendiilor, migraţiilor, cutremurelor, jafurilor, măcelurilor ― dacă recuperarea pergamentelor putea reprezenta o economie, dacă locul gol lăsat de împingerea lor în neant a fost în stare să creeze un cuvânt şi să poarte un nume! Da, cuvântul palimpsest este unul dintre cele mai triste din dicţionarul, inepuizabil în tristeţe, al istoriei, dar ― chiar dacă ar fi avut cum să-l bănuiască ― anticii, sunt convinsă, ar fi continuat să scrie, aşa cum, înconjuraţi de pericolele sfârşitului de mileniu, continuăm şi noi să o facem.

[Mario · Rating 5 out of 5]

"165. Am primit de la viață atâtea daruri, încât nu mi-am permis niciodată să-i urăsc pe cei ce încearcă să mi le ia; m-am străduit să le interpretez gestul ca o încercare de echitate."
"170. O întreagă săptămână ca o pată albă pe hartă. N-am făcut nimic. Nici măcar n-am suferit că n-am făcut nimic. Dacă aș fi fost moartă în tot acest timp, aș fi putut avea cel puțin șansa de a cunoaște ceva din moarte."

Deși cartea de față s-ar putea citi foarte rapid, având doar 185 de pagini, eu am ales să o citesc într-un ritm mult mai lent (am ales să citesc câte puțin, pentru a mă bucura și mai mult de frumusețea și naturalețea ei).
Eseurile din această carte au fost pur și simplu superbe. Nu pot să explic ce sentiment m-a cuprins când am intrat în universul acestei cărți - mirific.

[teodosia · Rating 3 out of 5]

„Stăteam încremenită minute lungi în fața pânzelor de păianjen care la oraș erau niște biete zdrențe sfâșiate, vânate de gospodine, nesemnificând nimic, lipsite de formă și străine de ideea creației, în timp ce acolo, între două ramuri de prun, între o grindă și fușteii unei scări, între o ștreașină și acoperișul de papură care o continua, desenau miraculoase arhitecturi vii, pulsând de forța malefică a creatorului lor vorace și ingenios, pe care nu mă puteam împiedica nici să-l admir, nici să-l urăsc.” sau: cum să nu te îndrăgostești pe loc de Ana Blandiana, care descrie astfel o pânză de păianjen?

[Scortisoara9]

Capacitatea de a decupa din șirul nesfârșit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum.


Abstragere - capabilitatea de a alege ceea ce este esențial de ceea ce este accesoriu fericirii.