What do you think?
Rate this book
Le Comte de Monte-Cristo / The Count of Monte Cristo #4/4
Le comte de Monte-Cristo, Tome IV
This is a reproduction of a book published before 1923. This book may have occasional imperfections such as missing or blurred pages, poor pictures, errant marks, etc. that were either part of the original artifact, or were introduced by the scanning process. We believe this work is culturally important, and despite the imperfections, have elected to bring it back into print as part of our continuing commitment to the preservation of printed works worldwide. We appreciate your understanding of the imperfections in the preservation process, and hope you enjoy this valuable book.
373 pages, Kindle Edition
Published March 30, 2011
32 people are currently reading
304 people want to read
About the author
Alexandre Dumas
7,032 books12.4k followersThis note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 35 reviews
January 14, 2013
- Tu n-ai citit Graf dă Monte Cristo??!! o_O
- Nu…
- Vabșe deloc?! O_O
- Așa, un volum în rusă, da-mi era greu că eram ceva mai mititel…
- Ș de-atunci n-ai mai citit?!!!!
- Acum citesc.
- Mda… herova.
Un dialog obișnuit atunci când de prin clasa a 5-a până în prezent atingeam în vreun fel subiectul romanului lui Dumas. Îți dai seama ce prost mă simțeam? Da' de astăzi gata! Mi-am spălat cu niște nopți nedormite numele pătat de rușinea ignoranței! Am fost dezonorat, dar mi-am rebilitat numele! Am citit Contele de Monte Cristo și e rândul meu să-i condamn pe toți necărturarii și semidocții din Republică.
Dar, să mă-ntorc în trecut. Prima oară am auzit de cartea asta de la mama, cred… Apoi nu știu cum am prins câteva frânturi dintr-un film, cred… Oricum, ideea e că mi s-a format un 'to do' și o impresie că ăsta va fi romanul romanelor. Atunci, când încă nu-mi prea ocupam timpul cu cititul, mama împrumutase de la o colegă vestitele 3 volume sovietice din Graf de Monte Cristo. Vreo 4 luni m-am trudit să dau gata măcar primul volum, apoi cărțile au stat pe raft, vreo 2 ani. A trebuit să le întorc.
Acum, că tot au apărut într-o nouă colecție accesibilă, am lăsat să aștepte toate celelalte lecturi și am citit romanul. Impresii? Nu încape îndoială că e a doua operă monument citită în 2012 (2013 nu se pune), asta după Mizerabilii. Din 'recenziile' unor prieteni am înțeles că ar fi fost foarte bine s-o citit mai înainte că acum poate să nu mă prindă. Mă bucur să le dărâm convingerea. E o carte formidabilă, un colos al literaturii universale. La fiecare alt nod în firul narativ, Dumas te obligă să pornești în cap scenarii și posibilități, care deseori se realizau. Însă nu poți spune că era previzibil. Aici trebuie să-i apreciez meritul autorului de a crea suspans chiar și în momentele când știi cum se vor desfășura acțiunile. Drept confirmare servește iritarea și enervarea mea când ziarul responsabil de colecția A. Dumas a intrat în concediu după ce a scos al 3-lea volum și abia mai târziu urma să apară ultimul. A fost cea mai urâtă intrare în noul an (din punct de vedere literar, normal).
Multe ar fi de spus, dar astea sunt deja subiecte bine păstrate pentru beții și pilde plicticoase de care mă simt îndatorat să mă folosesc. Până atunci: Tu n-ai citit Graf dă Monte Cristo?!
- Nu…
- Vabșe deloc?! O_O
- Așa, un volum în rusă, da-mi era greu că eram ceva mai mititel…
- Ș de-atunci n-ai mai citit?!!!!
- Acum citesc.
- Mda… herova.
Un dialog obișnuit atunci când de prin clasa a 5-a până în prezent atingeam în vreun fel subiectul romanului lui Dumas. Îți dai seama ce prost mă simțeam? Da' de astăzi gata! Mi-am spălat cu niște nopți nedormite numele pătat de rușinea ignoranței! Am fost dezonorat, dar mi-am rebilitat numele! Am citit Contele de Monte Cristo și e rândul meu să-i condamn pe toți necărturarii și semidocții din Republică.
Dar, să mă-ntorc în trecut. Prima oară am auzit de cartea asta de la mama, cred… Apoi nu știu cum am prins câteva frânturi dintr-un film, cred… Oricum, ideea e că mi s-a format un 'to do' și o impresie că ăsta va fi romanul romanelor. Atunci, când încă nu-mi prea ocupam timpul cu cititul, mama împrumutase de la o colegă vestitele 3 volume sovietice din Graf de Monte Cristo. Vreo 4 luni m-am trudit să dau gata măcar primul volum, apoi cărțile au stat pe raft, vreo 2 ani. A trebuit să le întorc.
Acum, că tot au apărut într-o nouă colecție accesibilă, am lăsat să aștepte toate celelalte lecturi și am citit romanul. Impresii? Nu încape îndoială că e a doua operă monument citită în 2012 (2013 nu se pune), asta după Mizerabilii. Din 'recenziile' unor prieteni am înțeles că ar fi fost foarte bine s-o citit mai înainte că acum poate să nu mă prindă. Mă bucur să le dărâm convingerea. E o carte formidabilă, un colos al literaturii universale. La fiecare alt nod în firul narativ, Dumas te obligă să pornești în cap scenarii și posibilități, care deseori se realizau. Însă nu poți spune că era previzibil. Aici trebuie să-i apreciez meritul autorului de a crea suspans chiar și în momentele când știi cum se vor desfășura acțiunile. Drept confirmare servește iritarea și enervarea mea când ziarul responsabil de colecția A. Dumas a intrat în concediu după ce a scos al 3-lea volum și abia mai târziu urma să apară ultimul. A fost cea mai urâtă intrare în noul an (din punct de vedere literar, normal).
Multe ar fi de spus, dar astea sunt deja subiecte bine păstrate pentru beții și pilde plicticoase de care mă simt îndatorat să mă folosesc. Până atunci: Tu n-ai citit Graf dă Monte Cristo?!
January 21, 2021
Deja vreau să uit povestea cărții numai ca să o pot citi din nou, ca și când ar fi prima dată. Povestea este fascinantă și merită cu desăvârșire fiecare pagină! ❤️
"Așteaptă și nădăjduiește!"
"Așteaptă și nădăjduiește!"
April 29, 2022
mi-aș fi dorit să înțeleg de ce acel sfârșit...
July 7, 2016
Superbă, genială, misterioasă, plină de aventuri, învățături și sentimente.
July 22, 2021
Amazing story! Satisfying until the last page! 🥰
August 16, 2025
"-Dragul meu, îi aminti Valentine, contele ne-a spus că înțelepciunea omenească stă în aceste cuvinte:
Așteaptă si speră!"
Așteaptă si speră!"
December 17, 2024
Oh... okay...so, this is finally the end. All I can say is that this is the very reason why I LOVE revenge stories. Edmond Dante was a legend and...I don't even have words. All I know is that this is not the end for me. I'll read it again sometime, and again and again and again.
March 25, 2013
Dans un premier temps, mon intention était de commencer ces notes de lecture avec une liste malicieuse des gaucheries stylistiques qui m’ont déterminé de sanctionner chacun des trois premiers volumes avec deux étoiles.
Je me suis ravisée. Tout d’un coup, je me suis rendu compte que ce n’est pas malgré ces imperfections que j’aime ce roman, c’est plutôt avec. En plus, elles révèlent les habitudes littéraires et le gout d’une époque qui exigeait d’un best-seller beaucoup plus de qualités qu’aujourd’hui
Y a-t-il des pages entières qui tournent en rond, des comparaisons nobles en excès, des phrases embarrassantes par leur pathétisme, etc. etc., etc.? Sans doute. En fin de compte, il s’agit d’un roman feuilleton dont la longueur est essentielle, d’où les inévitables redondances. Et puis, plus d’un grand écrivain a été accusé, au mois une fois, de ne pas savoir écrire. Encore un argument que le roman est beaucoup plus que le style, que son succès demeure souvent dans un je ne sais quoi que la critique s’efforce à dénicher sans trop réussir.
Peut-être la fascination de ce roman consiste dans la création d’un héros exemplaire. Exemplaire dans le sens des contes de fées et des mythes. On a souvent mis en évidence le rapport du roman feuilleton avec la littérature orale – dans le sens que l’auteur est en permanence défié de répondre à l’horizon d’attente du public. Son œuvre change continuellement pour satisfaire cette attente. Un but lucratif qui peut pourtant aboutir à de grandes créations, malgré leurs trames souvent simples et stéréotypes.
Edmond Dantès, un simple marin doué de toutes les qualités qui incarnent le Bien, est frappé par les trois pouvoirs de l’État que le peuple craint et abhorre : l’armée (Morcerf), la justice (Villefort) et l’argent (Danglars). Comme un héros mythologique, il vit une épreuve initiatique qui le lui donne des pouvoirs inimaginables. Cette épreuve est annoncée par l’arrestation injuste le moment même de son mariage (lui déniant le cérémonial habituel vers maturité), est approfondie par la mort initiatique dans le château d’If (où il souffre et apprend) et accomplie par l’évasion équivalant à une renaissance (non par hasard, facilitée par les eaux de la mer). Ainsi devient-il un justicier et à la fois un vengeur, au-delà du bien et du mal, dans les mains duquel les autres personnages deviennent des marionnettes incapables de voir leurs chaînes avant qu’il soit trop tard. Je l’avais comparé à un deus ex machina, mais celui-ci était tout simplement une solution que l’auteur antique utilisait in extremis pour sauver une situation devenue insoluble. Lui, il est le grand maître de cérémonie, qui ne frappe jamais lui-même mais aide les autres se détruire par les mêmes procédés qui ont fait leur fortune. Parfois il recule, parfois il se repent, mais pour la plupart du temps il est inflexible comme la nature, impitoyable comme un Dieu. Même sa générosité est une leçon, car il faut souffrir pour la mériter. Son legs de départ est un don de Pandore pour une humanité qu’il ne pense pas vraiment être capable de se rédimer : « Attendre et espérer ».
Aussi pourrait-on conclure que, plus qu’un héros romantique du 19e siècle, dont il a quand même les attributs – beauté, force, intelligence, ruse, etc., le comte de Monte-Cristo est surgi d’un rêve populaire. Le rêve qu'on a devant chaque injustice, chaque mal qui triomphe: que pour une fois nous ayons le pouvoir de tout venger, de refaire l'équilibre, de remédier toute iniquité. À vrai dire, chacun de nous s'est rêvé, au moins une fois, Monte-Cristo...
Je me suis ravisée. Tout d’un coup, je me suis rendu compte que ce n’est pas malgré ces imperfections que j’aime ce roman, c’est plutôt avec. En plus, elles révèlent les habitudes littéraires et le gout d’une époque qui exigeait d’un best-seller beaucoup plus de qualités qu’aujourd’hui
Y a-t-il des pages entières qui tournent en rond, des comparaisons nobles en excès, des phrases embarrassantes par leur pathétisme, etc. etc., etc.? Sans doute. En fin de compte, il s’agit d’un roman feuilleton dont la longueur est essentielle, d’où les inévitables redondances. Et puis, plus d’un grand écrivain a été accusé, au mois une fois, de ne pas savoir écrire. Encore un argument que le roman est beaucoup plus que le style, que son succès demeure souvent dans un je ne sais quoi que la critique s’efforce à dénicher sans trop réussir.
Peut-être la fascination de ce roman consiste dans la création d’un héros exemplaire. Exemplaire dans le sens des contes de fées et des mythes. On a souvent mis en évidence le rapport du roman feuilleton avec la littérature orale – dans le sens que l’auteur est en permanence défié de répondre à l’horizon d’attente du public. Son œuvre change continuellement pour satisfaire cette attente. Un but lucratif qui peut pourtant aboutir à de grandes créations, malgré leurs trames souvent simples et stéréotypes.
Edmond Dantès, un simple marin doué de toutes les qualités qui incarnent le Bien, est frappé par les trois pouvoirs de l’État que le peuple craint et abhorre : l’armée (Morcerf), la justice (Villefort) et l’argent (Danglars). Comme un héros mythologique, il vit une épreuve initiatique qui le lui donne des pouvoirs inimaginables. Cette épreuve est annoncée par l’arrestation injuste le moment même de son mariage (lui déniant le cérémonial habituel vers maturité), est approfondie par la mort initiatique dans le château d’If (où il souffre et apprend) et accomplie par l’évasion équivalant à une renaissance (non par hasard, facilitée par les eaux de la mer). Ainsi devient-il un justicier et à la fois un vengeur, au-delà du bien et du mal, dans les mains duquel les autres personnages deviennent des marionnettes incapables de voir leurs chaînes avant qu’il soit trop tard. Je l’avais comparé à un deus ex machina, mais celui-ci était tout simplement une solution que l’auteur antique utilisait in extremis pour sauver une situation devenue insoluble. Lui, il est le grand maître de cérémonie, qui ne frappe jamais lui-même mais aide les autres se détruire par les mêmes procédés qui ont fait leur fortune. Parfois il recule, parfois il se repent, mais pour la plupart du temps il est inflexible comme la nature, impitoyable comme un Dieu. Même sa générosité est une leçon, car il faut souffrir pour la mériter. Son legs de départ est un don de Pandore pour une humanité qu’il ne pense pas vraiment être capable de se rédimer : « Attendre et espérer ».
Aussi pourrait-on conclure que, plus qu’un héros romantique du 19e siècle, dont il a quand même les attributs – beauté, force, intelligence, ruse, etc., le comte de Monte-Cristo est surgi d’un rêve populaire. Le rêve qu'on a devant chaque injustice, chaque mal qui triomphe: que pour une fois nous ayons le pouvoir de tout venger, de refaire l'équilibre, de remédier toute iniquité. À vrai dire, chacun de nous s'est rêvé, au moins une fois, Monte-Cristo...
July 5, 2016
La conclusion de cette histoire à rallonge mais un très bon au final.
Malgré le ton over-dramatique qui frise parfois le ridicule, je me suis laissé prendre par l'intensité du récit au point de louper ma station de métro, c'est pour dire ! ;D
Malgré le ton over-dramatique qui frise parfois le ridicule, je me suis laissé prendre par l'intensité du récit au point de louper ma station de métro, c'est pour dire ! ;D
November 16, 2018
Apesar de ser um clássico, comecei este livro com um pouco de receio de ser fastidioso, uma vez que foi escrito no séc. XIX. No entanto, surpreendeu-me muito pela positiva. É uma história em constante ação e absolutamente viciante da primeira à última página! Maravilhoso!
November 25, 2025
O poveste intensă despre trădare, răzbunare și transformare, devenită unul dintre marile clasice ale literaturii.
Deși a fost cea mai lungă carte a mea pe care am citit-o am devorat-o pur și simplu.
Deși a fost cea mai lungă carte a mea pe care am citit-o am devorat-o pur și simplu.
December 25, 2025
Classique
April 3, 2024
Le comte de Monte Cristo est, dans les termes les plus sincères, un des meilleurs roman jamais écrits. Le comte est un personnage qui fascine sans cesse et les grandes lignes de l’histoire sont de toute beauté. Avec des péripéties accrochantes et excitantes, ce livre est aisément un de mes favoris. Touchant, authentique et philosophique tout en étant légèrement comique pour apaiser la lourdeur du contenu. Quel chef-d’œuvre. Alexandre Dumas était vraiment un écrivain spectaculaire. 11/10
January 27, 2016
"Le Comte de Monte-Cristo", by Alexandre Dumas
There is a certain feeling you get when you finish a book that you've been reading for the past three and a half months. There is also a specific feeling you get when you finish a 1200-page work by one of your favourite authors. I think everyone should experience these feelings, 'cause they're quite amazing, and so is this book.
In October 2015, I decided to challenge myself. In May, I found out that a TV show I had just finished watching (Revenge, an ABC drama series) was loosely based on this book. The opportunity to borrow it arose and, since I had never read a book with a page length of more than 500, I took it upon myself to read Dumas' novel.
The edition I borrowed was split into 4 volumes. Even though I had put off reading The Count of Monte Cristo for a few months, because I was afraid to commit to finishing such a lengthy book, I still remember being completely fascinated by the first volume and wondering why I didn't start reading earlier. I knew that the story was supposed to be about revenge, so I was pleasantly surprised to see that the first volume represents an accurate description of young Edmond, while the other three described his adventures as the Count of Monte Cristo. Throughout the second and third tomes, there were moments when I was really intrigued and read more than usual – I became more captivated with each new small detail Dumas introduced about the life of the mysterious count. This primarily happened during the fourth one, though, as the story was coming to its conclusion. It was fulfilling to follow Edmond as he was getting his revenge, as much as it was seeing him repent in the end. I had to return the edition I had borrowed by the time I reached Volume 4, but I managed to finish reading the last few chapters of it on my Kindle.
What I regret most is that I had to take a break from reading to take my midterms (I was reading Vol. 2 at the time), which made me lose interest in the story for a while, but I soon started reading again and it was great :)
I had forgotten how Dumas and his stories about 19th century France manage to captivate me, which is usually hard for an author to do. The characters have powerful personalities and I really feel like I would have if I had witnessed the events firsthand. It's really hard to be both glad to have finished a book and sad to have left the universe it got you into.
Sincerely,
Alex
There is a certain feeling you get when you finish a book that you've been reading for the past three and a half months. There is also a specific feeling you get when you finish a 1200-page work by one of your favourite authors. I think everyone should experience these feelings, 'cause they're quite amazing, and so is this book.
In October 2015, I decided to challenge myself. In May, I found out that a TV show I had just finished watching (Revenge, an ABC drama series) was loosely based on this book. The opportunity to borrow it arose and, since I had never read a book with a page length of more than 500, I took it upon myself to read Dumas' novel.
The edition I borrowed was split into 4 volumes. Even though I had put off reading The Count of Monte Cristo for a few months, because I was afraid to commit to finishing such a lengthy book, I still remember being completely fascinated by the first volume and wondering why I didn't start reading earlier. I knew that the story was supposed to be about revenge, so I was pleasantly surprised to see that the first volume represents an accurate description of young Edmond, while the other three described his adventures as the Count of Monte Cristo. Throughout the second and third tomes, there were moments when I was really intrigued and read more than usual – I became more captivated with each new small detail Dumas introduced about the life of the mysterious count. This primarily happened during the fourth one, though, as the story was coming to its conclusion. It was fulfilling to follow Edmond as he was getting his revenge, as much as it was seeing him repent in the end. I had to return the edition I had borrowed by the time I reached Volume 4, but I managed to finish reading the last few chapters of it on my Kindle.
What I regret most is that I had to take a break from reading to take my midterms (I was reading Vol. 2 at the time), which made me lose interest in the story for a while, but I soon started reading again and it was great :)
I had forgotten how Dumas and his stories about 19th century France manage to captivate me, which is usually hard for an author to do. The characters have powerful personalities and I really feel like I would have if I had witnessed the events firsthand. It's really hard to be both glad to have finished a book and sad to have left the universe it got you into.
Sincerely,
Alex
February 11, 2022
III e IV volumes de IV.
Maravilhoso!!! Adorei!!!!!
Dentro dos clássicos, está no meu top de favoritos. Que história adorável, que escrita envolvente, que livro intenso!
Maravilhoso!!! Adorei!!!!!
Dentro dos clássicos, está no meu top de favoritos. Que história adorável, que escrita envolvente, que livro intenso!
June 13, 2025
💙Totul mi-a plăcut la acest volum, cum a început, cum s-au desfășurat lucrurile exact dupa vrerea Contelui de Monte-Cristo și exact dupa cum i-a greșit fiecare, pana la finalul emoționant si fericit pe care fiecare dintre ei îl merita pe deplin!
Am avut mari emoții în acest volum pentru ca pericolul s-a apropiat cel mai mult de Conte si m-am temut la fiecare pas ca ceea ce si-a propus nu ii va reuși si ca va fi învins de dușmanii pe care si i-a făcut pe tot parcursul poveștii. Am avut momente când am crezut ca a mers prea departe, ca a fost cam nedrept, dar m-am înșelat amarnic, pentru ca pana la final mi-a demonstrat ca va pedepsi doar vinovații si ca va face tot posibilul pentru a-i apara pe cei nevinovati.
Daca a fost o pedeapsa care mi s-a părut cea mai potrivita a fost aceea a lui Danglars, el chiar a primit dupa fapta si răsplată, m-am amuzat tare mult aici.
Cat despre Conte? Totul este bine cand se termina cu bine, nu? Nu știu de ce ma asteptam sa ii fie altcineva alături la final, dar ar fi fost prea cliseic, într-adevăr, pe cand acest final chiar a fost unul magic!
Pentru doua persoane mi-a părut rau si acelea au fost Albert si Mercedes, dar cred ca autorul a crezut in a doua șansă in ceea ce ii privește pe cei doi si le-a ales un destin propriu, un destin ales de ei înșiși.
Daca recomand aceasta serie? Da da si de inca o mie de ori da! Este o capodopera care trebuie citita de fiecare dintre noi!
🌟🌟🌟🌟🌟
Am avut mari emoții în acest volum pentru ca pericolul s-a apropiat cel mai mult de Conte si m-am temut la fiecare pas ca ceea ce si-a propus nu ii va reuși si ca va fi învins de dușmanii pe care si i-a făcut pe tot parcursul poveștii. Am avut momente când am crezut ca a mers prea departe, ca a fost cam nedrept, dar m-am înșelat amarnic, pentru ca pana la final mi-a demonstrat ca va pedepsi doar vinovații si ca va face tot posibilul pentru a-i apara pe cei nevinovati.
Daca a fost o pedeapsa care mi s-a părut cea mai potrivita a fost aceea a lui Danglars, el chiar a primit dupa fapta si răsplată, m-am amuzat tare mult aici.
Cat despre Conte? Totul este bine cand se termina cu bine, nu? Nu știu de ce ma asteptam sa ii fie altcineva alături la final, dar ar fi fost prea cliseic, într-adevăr, pe cand acest final chiar a fost unul magic!
Pentru doua persoane mi-a părut rau si acelea au fost Albert si Mercedes, dar cred ca autorul a crezut in a doua șansă in ceea ce ii privește pe cei doi si le-a ales un destin propriu, un destin ales de ei înșiși.
Daca recomand aceasta serie? Da da si de inca o mie de ori da! Este o capodopera care trebuie citita de fiecare dintre noi!
🌟🌟🌟🌟🌟
June 13, 2023
J'ai eu moins de mal à terminer celui-ci que le précédent, peut-être un peu moins de longueur et j'aime les moments où on retrouve, ne serait-ce que rapidement, Mercedes. L'histoire entre les deux jeunes amoureux prend par moment beaucoup de place au détriment du reste de l'intrigue. Même si j'imagine que cela va servir la suite de l'histoire. A suivre donc.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 27, 2024
Je me suis laissée porter par cette aventure, ce voyage dans le temps. Par quel concours de circonstances le jeune Edmond Dantès parviendra-t-il à mener à bien son incroyable vengeance ? Et à quel prix (dans tous les sens du terme 😉) ?
September 24, 2024
La vengeance approche.
October 27, 2024
Très bien !
Read
September 13, 2025"Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lumea aceasta, ci doar comparația unei stări cu alta."
"Trebuie să fi vrut să mori, Maximilien, ca să știi cât de plăcut e să trăiesti."
"Trebuie să fi vrut să mori, Maximilien, ca să știi cât de plăcut e să trăiesti."
October 26, 2025
Roman. France XIXe s. Classique indémodable!
May 1, 2025
🗝️ Cuvinte cheie: 🗝️
"narcotic"
👨👩👧👦 Relatiile dintre personaje👨👩👧👦
📖🔖 Cititie preferate (editie online): 🔖📖
👉[p. 130] "Rănile morale au particularitatea că se ascund, dar nu se închid; totdeauna dureroase, totdeauna gata să sângereze când le atingi, ele rămân vii şi deschise în inimă."
👉[p. 159] "Şi, tremurând de teamă că va ceda rugăminţilor aceleia pe care o iubise atâta, contele îşi chema amintirile în ajutorul urii. — Răzbună-te, Edmond, strigă biata mamă, dar răzbună-te asupra vinovaţilor; răzbună-te pe el, răzbună-te pe mine, dar nu te răzbuna pe fiul meu. — E scris în Cartea Sfântă, răspunse Monte-Cristo, că "greşelile părinţilor vor cădea asupra copiilor până la a treia şi a patra generaţie". Deoarece Dumnezeu a dictat cuvintele acestea profetului său, de ce aş fi eu mai bun decât Dumnezeu? — Pentru că Dumnezeu are timpul şi eternitatea, aceste două lucruri care scapă oamenilor. Monte-Cristo scoase un oftat care semăna cu un muget şi îşi înfipse mâinile în păru-i frumos. "
👉[p. 371] "— O, conte, fie-vă milă de mine! Conte, sunt aşa de nefericit!
— Am cunoscut un om mai nefericit decât dumneata, Morrel.
— Cu neputinţă.
— O, unul din orgoliile bietei noastre omeniri, glăsui Monte-Cristo, este că fiecare se crede mai nefericit decât alt nefericit care plânge şi geme lângă el."
👉[p. 408-409] "Spune îngerului care va veghea asupra vieţii voastre, Morrel, să se roage din când în când pentru un om care, asemeni lui Satan, s-a crezut o clipă egalul Domnului şi care a recunoscut, cu toată smerenia unui creştin, că numai în mâinile lui Dumnezeu stau puterea supremă şi înţelepciunea infinită.
Rugăciunile acestea vor alina, poate, remuşcarea pe care o poartă în adâncul inimii sale.
Întrucât te priveşte, Morrel, iată întreg secretul purtării mele faţă de dumneata; nu există nici fericire, nici nenorocire pe lumea aceasta. Există comparaţia unei stări cu alta. Atâta tot.
Numai cel care a încercat nefericirea extremă e capabil să resimtă fericirea extremă.
Trebuie să fi vrut să mori, Maximilien, ca să ştii cât de plăcut e să trăieşti.
Trăiţi deci şi fiţi fericiţi, copii dragi ai inimii mele şi nu uitaţi niciodată că, până în ziua când Dumnezeu va binevoi să dezvăluie omului viitorul, întreaga înţelepciune omenească se va cuprinde în aceste cuvinte: Aşteaptă şi nădăjduieşte!
Prietenul vostru,
Edmond Dantès conte de Monte-Cristo".
🖼️Poveste ilustrata in limba engleza:🖼️
https://www.gutenberg.org/files/1184/...
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 21, 2012
Well...didn't realize when I started this monster that it was over 1200 pages long. I'm not sure I would have had the courage, to be honest. But finish it I did, and I wasn't impressed. Maybe part of the problem was that I thought I had already read this novel years ago, and had a better "memory" of the story. Turns out, I realized within 100 pages that I had NOT read this book, and events were happening differently from the way I thought they should have gone, if that makes sense.
Recently saw the movie of "The Count of Monte Cristo" with Jim Caviezel, and while the production wasn't perfect, it did move quickly and hook me into the plot - and kept me there. Unfortunately, the book didn't follow the film, which was a shame. I know, I know: the book came first, and should be the definitive foundation for any adaptation. But, while the first 150 or so pages were gripping, the next 300 were s-l-o-w, and I almost gave up. Actually, I just kept waiting for the main plot to start moving forward again, but Dumas seemed to enjoy his side plots (and secondary characters) too much to want to get back to the main event. Dumas could really have used a good editor; I wonder if he was paid by the word, as I seem to remember Dickens was? That might explain the excruciating detail of the unimportant wanderings he leads us on...
And, worst of all, the ending was completely unsatisfying and came out of left field. Won't give it away, but much preferred the film's ending. So, started out fine, went downhill from there. Wouldn't encourage anyone to tackle this, except as an exercise in improving French vocabulary.
Recently saw the movie of "The Count of Monte Cristo" with Jim Caviezel, and while the production wasn't perfect, it did move quickly and hook me into the plot - and kept me there. Unfortunately, the book didn't follow the film, which was a shame. I know, I know: the book came first, and should be the definitive foundation for any adaptation. But, while the first 150 or so pages were gripping, the next 300 were s-l-o-w, and I almost gave up. Actually, I just kept waiting for the main plot to start moving forward again, but Dumas seemed to enjoy his side plots (and secondary characters) too much to want to get back to the main event. Dumas could really have used a good editor; I wonder if he was paid by the word, as I seem to remember Dickens was? That might explain the excruciating detail of the unimportant wanderings he leads us on...
And, worst of all, the ending was completely unsatisfying and came out of left field. Won't give it away, but much preferred the film's ending. So, started out fine, went downhill from there. Wouldn't encourage anyone to tackle this, except as an exercise in improving French vocabulary.
March 7, 2021
O IV e último volume do Conde de Monte-Cristo.
Edmond Dantès recolhe todos os seus recibos e é delicioso, mas fica a ideia de que o fim foi apressado. As histórias de Villefort e Mondego correm até ao fim, mas a história de Danglars fica suspensa. Isto não porque o Conde mudou de ideias, mas porque Danglars nunca é apresentado a lidar com a sua nova condição de pessoa com menos dinheiro. Eugénie e Mme. Danglars ficam também com a história suspensa. Edmond e Haydée declaram o seu amor um pelo outro numa página, depois do Conde ter dedicado um mês da sua vida a torturar Maximilien Morrel.
Não é que o fim seja mau, é que por cada página que lemos do Conde a fazer Morrel sentir-se mal só porque o livro tem de ter uma moral porque estamos no século XIX e o autor tem que opinar acerca de filosofia, podíamos ter lido mais uma página a fechar as narrativas Danglars e o autor a dedicar-se a escrever o fim de um livro.
Edmond Dantès recolhe todos os seus recibos e é delicioso, mas fica a ideia de que o fim foi apressado. As histórias de Villefort e Mondego correm até ao fim, mas a história de Danglars fica suspensa. Isto não porque o Conde mudou de ideias, mas porque Danglars nunca é apresentado a lidar com a sua nova condição de pessoa com menos dinheiro. Eugénie e Mme. Danglars ficam também com a história suspensa. Edmond e Haydée declaram o seu amor um pelo outro numa página, depois do Conde ter dedicado um mês da sua vida a torturar Maximilien Morrel.
Não é que o fim seja mau, é que por cada página que lemos do Conde a fazer Morrel sentir-se mal só porque o livro tem de ter uma moral porque estamos no século XIX e o autor tem que opinar acerca de filosofia, podíamos ter lido mais uma página a fechar as narrativas Danglars e o autor a dedicar-se a escrever o fim de um livro.
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 22, 2013
Il fallait bien que cela prenne fin...
Il fallait bien que le Comte fasse ses adieux au Dantès qu'il avait été ; qu'il cesse de désirer ce qu'il avait perdu, qu'il porte son regard vers un ailleurs et que son cœur s'apaise...
Ce personnage universel, cette écriture vive et portée, et cette histoire grandiloquente et pourtant si naturelle resteront avec moi...
Et c'est avec plaisir j'en suis sûre, que je relirai l'histoire d'Edmond Dantés, que je retrouverai en lui les malheurs de l'homme, les caprices d'un destin, et la magnifique et terrifiante vengeance d'un Dieu...
Il fallait bien que le Comte fasse ses adieux au Dantès qu'il avait été ; qu'il cesse de désirer ce qu'il avait perdu, qu'il porte son regard vers un ailleurs et que son cœur s'apaise...
Ce personnage universel, cette écriture vive et portée, et cette histoire grandiloquente et pourtant si naturelle resteront avec moi...
Et c'est avec plaisir j'en suis sûre, que je relirai l'histoire d'Edmond Dantés, que je retrouverai en lui les malheurs de l'homme, les caprices d'un destin, et la magnifique et terrifiante vengeance d'un Dieu...
December 1, 2024
“nu există nici fericire, nici nenorocire în lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă și atâta tot. Doar cel care a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca să-ți dai seama cât de bine e să trăiești, trebuie să-ți fi dorit să mori.
Trăiți, deci, și fiți fericiți, copii dragi ai inimii mele! Nu uitați niciodată că până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înțelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte:
Așteaptă și nădăjduiește!”
Trăiți, deci, și fiți fericiți, copii dragi ai inimii mele! Nu uitați niciodată că până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înțelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte:
Așteaptă și nădăjduiește!”
January 13, 2022
Mi-a plăcut mai mult decât volumele 2 și 3, care, 2 mai mult decât 3, parcă băteau câmpii și tot pregăteau acțiunea care era prea puțină iar evenimentele nu prea aveau loc.
Ca un volum de final, care ar trebui să explice și să concluzioneze multe dintre întâmplări, da, face asta.
Însă pe final, am rămas dezamăgit tare de deznodământul unui personaj. Nu dau nume ca să nu fac spoiler.
Totuși, mi-a plăcut... și am rămas plăcut impresionat.
Ca un volum de final, care ar trebui să explice și să concluzioneze multe dintre întâmplări, da, face asta.
Însă pe final, am rămas dezamăgit tare de deznodământul unui personaj. Nu dau nume ca să nu fac spoiler.
Totuși, mi-a plăcut... și am rămas plăcut impresionat.
May 15, 2022
Nu m-am așteptat ca în ultimul volum să fie atît de multă fatalitate. A fost o lectură plină de noblețe, de clasă înaltă, durere și răzbunare, nedreptate și fatalism- totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine.
Displaying 1 - 30 of 35 reviews