What do you think?
Rate this book
Mašen’ka
«La nota propensione dei principianti a violare la propria vita privata inserendo sé stessi, o un sostituto, nel loro primo romanzo è dettata, più che dall’attrattiva di un tema già pronto, dal sollievo di sbarazzarsi di sé prima di passare a cose migliori» scrive Nabokov introducendo la traduzione inglese di «Mašen’ka» con l’abituale, «scintillante alterigia» (la formula è di Citati). Ma di che cosa, in realtà, deve «sbarazzarsi» l’autore attraverso Ganin, l’émigré russo che nei primi anni Venti trascina la sua «insulsa indolenza» per le strade di Berlino? Il Nabokov appena ventiseienne che dedica il libro alla giovane moglie ha ormai capito che occorre lasciarsi alle spalle «i flirt di anni passati». Così, negli ultimi quattro giorni in cui condividerà i pasti con i tragicomici personaggi che popolano la sordida «pension» della vedova Dorn (un vecchio poeta, due ballerini classici «leziosi e incipriati», una polposa ragazza), mentre aspetta in un’ansia crescente l’arrivo di Mašen’ka, la donna che è stata il suo primo amore e che oggi è la moglie di un altro, Ganin rivivrà, con intensità lancinante, la stagione trascorsa con lei, da adolescente, nella diletta casa di campagna, sullo sfondo della natura fiabesca della Russia, la terra natìa per sempre perduta. Intuendo, in qualche modo, che quei quattro giorni, in cui non c’è alcuna «discrepanza fra il corso della vita passata e quello della vita presente», rimarranno forse «i più belli della sua vita».
128 pages, Kindle Edition
Published September 27, 2022
4 people are currently reading
58 people want to read
About the author
Vladimir Nabokov
894 books15k followersVladimir Nabokov (Russian: Владимир Набоков) was a writer defined by a life of forced movement and extraordinary linguistic transformation. Born into a wealthy, liberal aristocratic family in St. Petersburg, Russia, he grew up trilingual, speaking Russian, English, and French in a household that nurtured his intellectual curiosities, including a lifelong passion for butterflies. This seemingly idyllic, privileged existence was abruptly shattered by the Bolshevik Revolution, which forced the family into permanent exile in 1919. This early, profound experience of displacement and the loss of a homeland became a central, enduring theme in his subsequent work, fueling his exploration of memory, nostalgia, and the irretrievable past.
The first phase of his literary life began in Europe, primarily in Berlin, where he established himself as a leading voice among the Russian émigré community under the pseudonym "Vladimir Sirin". During this prolific period, he penned nine novels in his native tongue, showcasing a precocious talent for intricate plotting and character study. Works like The Defense explored obsession through the extended metaphor of chess, while Invitation to a Beheading served as a potent, surreal critique of totalitarian absurdity. In 1925, he married Véra Slonim, an intellectual force in her own right, who would become his indispensable partner, editor, translator, and lifelong anchor.
The escalating shadow of Nazism necessitated another, urgent relocation in 1940, this time to the United States. It was here that Nabokov undertook an extraordinary linguistic metamorphosis, making the challenging yet resolute shift from Russian to English as his primary language of expression. He became a U.S. citizen in 1945, solidifying his new life in North America. To support his family, he took on academic positions, first founding the Russian department at Wellesley College, and later serving as a highly regarded professor of Russian and European literature at Cornell University from 1948 to 1959.
During this academic tenure, he also dedicated significant time to his other great passion: lepidoptery. He worked as an unpaid curator of butterflies at Harvard University's Museum of Comparative Zoology. His scientific work was far from amateurish; he developed novel taxonomic methods and a groundbreaking, highly debated theory on the migration patterns and phylogeny of the Polyommatus blue butterflies, a hypothesis that modern DNA analysis confirmed decades later.
Nabokov achieved widespread international fame and financial independence with the publication of Lolita in 1955, a novel that was initially met with controversy and censorship battles due to its provocative subject matter concerning a middle-aged literature professor and his obsession with a twelve-year-old girl. The novel's critical and commercial success finally allowed him to leave teaching and academia behind. In 1959, he and Véra moved permanently to the quiet luxury of the Montreux Palace Hotel in Switzerland, where he focused solely on writing, translating his earlier Russian works into meticulous English, and studying local butterflies.
His later English novels, such as Pale Fire (1962), a complex, postmodern narrative structured around a 999-line poem and its delusional commentator, cemented his reputation as a master stylist and a technical genius. His literary style is characterized by intricate wordplay, a profound use of allusion, structural complexity, and an insistence on the artist's total, almost tyrannical, control over their created world. Nabokov often expressed disdain for what he termed "topical trash" and the simplistic interpretations of Freudian psychoanalysis, preferring instead to focus on the power of individual consciousness, the mechanics of memory, and the intricate, often deceptive, interplay between art and perceived "reality". His unique body of work, straddling multiple cultures and languages, continues to
The first phase of his literary life began in Europe, primarily in Berlin, where he established himself as a leading voice among the Russian émigré community under the pseudonym "Vladimir Sirin". During this prolific period, he penned nine novels in his native tongue, showcasing a precocious talent for intricate plotting and character study. Works like The Defense explored obsession through the extended metaphor of chess, while Invitation to a Beheading served as a potent, surreal critique of totalitarian absurdity. In 1925, he married Véra Slonim, an intellectual force in her own right, who would become his indispensable partner, editor, translator, and lifelong anchor.
The escalating shadow of Nazism necessitated another, urgent relocation in 1940, this time to the United States. It was here that Nabokov undertook an extraordinary linguistic metamorphosis, making the challenging yet resolute shift from Russian to English as his primary language of expression. He became a U.S. citizen in 1945, solidifying his new life in North America. To support his family, he took on academic positions, first founding the Russian department at Wellesley College, and later serving as a highly regarded professor of Russian and European literature at Cornell University from 1948 to 1959.
During this academic tenure, he also dedicated significant time to his other great passion: lepidoptery. He worked as an unpaid curator of butterflies at Harvard University's Museum of Comparative Zoology. His scientific work was far from amateurish; he developed novel taxonomic methods and a groundbreaking, highly debated theory on the migration patterns and phylogeny of the Polyommatus blue butterflies, a hypothesis that modern DNA analysis confirmed decades later.
Nabokov achieved widespread international fame and financial independence with the publication of Lolita in 1955, a novel that was initially met with controversy and censorship battles due to its provocative subject matter concerning a middle-aged literature professor and his obsession with a twelve-year-old girl. The novel's critical and commercial success finally allowed him to leave teaching and academia behind. In 1959, he and Véra moved permanently to the quiet luxury of the Montreux Palace Hotel in Switzerland, where he focused solely on writing, translating his earlier Russian works into meticulous English, and studying local butterflies.
His later English novels, such as Pale Fire (1962), a complex, postmodern narrative structured around a 999-line poem and its delusional commentator, cemented his reputation as a master stylist and a technical genius. His literary style is characterized by intricate wordplay, a profound use of allusion, structural complexity, and an insistence on the artist's total, almost tyrannical, control over their created world. Nabokov often expressed disdain for what he termed "topical trash" and the simplistic interpretations of Freudian psychoanalysis, preferring instead to focus on the power of individual consciousness, the mechanics of memory, and the intricate, often deceptive, interplay between art and perceived "reality". His unique body of work, straddling multiple cultures and languages, continues to
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
February 21, 2023
„Mașenka”
Vladimir Nabokov 5/5
Atât de multă dragoste este amintirea. Ganin, protagonistul primului roman al lui Nabokov, este ascuns la Berlin, rapsodând despre o poveste de dragoste a adolescenților recalibrată de mult în „labirintul memoriei.” Bazându-se pe propriile sale experiențe în exilul din Rusia anilor 1920, Nabokov schițează un portret sumbru al emigratului. Viața: Ganin este „deprimat de moarte”, absorbit de amintirile sale despre Maria, în măsura în care devine „inconștient de timp”. Puținele sale zile trecătoare cu Mașa constituie „o viață care a fost mult mai reală, mult mai intensă decât viața trăită de umbra lui la Berlin”.
În mod grăitor, romanul se deschide cu Ganin închis într-un lift avariat cu doar Alfiorov, compatriotul său exasperant de optimist, pentru companie. Într-o întorsătură care pare aproape prea îngrijită, Ganin descoperă că Alfyorov este căsătorit cu Mașenka, care urmează să sosească la Berlin în șase zile. Confruntat cu oportunitatea de a transforma fantezia în realitate, Ganin plănuiește să o întâlnească pe Mașa la gară și să fugă cu ea într-un viitor imposibil.
În ramurile centrale ale intrigii, vedem ceea ce Nabokov a numit „binecunoscuta tendință a începătorului de a pătrunde asupra propriei sale intimități, prezentându-se… în primul său roman” – bâjbâiala scriitorului neexperimentat către autobiografie. Aspecte ale relației dintre Ganin și Mașa oglindesc îndrăzneala de scurtă durată a lui Nabokov cu Lyussya Shulgin, în timp ce disecția ascuțită a vieții emigranților ruși se bazează în mare măsură pe timpul lui Nabokov la Berlin. Dacă această încredere în ceea ce s-ar numi acum „a scrie ceea ce știi” ar trebui interpretată ca o slăbiciune este deschisă dezbaterii: în prefața sa la traducerea în engleză a romanului, Nabokov exprimă opinia că o astfel de scriere „datorează mai puțin atracției o temă gata decât spre uşurarea de a scăpa de sine, înainte de a trece la lucruri mai bune.'
Presupunerea simplă că „Mașenka” a fost pur și simplu o piatră de temelie necesară pe drumul către „lucruri mai bune” arată o modestie falsă caracteristică. Întorsătura finală – Ganin realizând „cu o claritate nemiloasă că aventura lui cu Maria s-a încheiat deja” – deschide finalul suficient de larg pentru a cere o a doua lectură, iar la o privire mai atentă, „Mașenka” este la fel de multidimensională ca lucrarea ulterioară a lui Nabokov. Este împodobită cu nostalgie pentru „vechea Rusie”, cu imagini pirotehnice (roan, roșii cu fructe, un „evantai al căilor ferate”, „tunsul translucid” al unei luni noi) și cu un tânăr, sentiment unic de oboseală în lume.
Mai presus de toate, „Mașenka” este o interogație complexă a iubirii: putem spune că iubirea ca realitate este subordonată dragostei ca idee? Într-un roman care îi poartă numele, Mașa apare doar prin amintirile lui Ganin despre Rusia – el recunoaște că „în calitate de persoană vie, ea a fost doar o continuare neîntreruptă a imaginii care o prefigurase.” Ganin concluzionează că „În afară de această imagine, nu a existat nicio Mașenka, nici nu ar putea exista’ –pentru el, amintirile câtorva zile petrecute într-o aproximare ardentă a iubirii adolescentine înlocuiește orice posibilă relație adultă. În cele din urmă, prima dragoste aprigă trebuie să fie suficientă.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți care se concentrează pe intrigă sau pe acțiune cu suspans, „Mașenka” nu este pentru tine. De-a lungul romanului, Nabokov plonjează în narațiune pentru a se juca cu cuvintele, a descrie în mod complicat o singură amintire sau a se îndrepta spre o discuție despre natura nostalgiei și tinereții. Pentru majoritatea scriitorilor, o carte ca „Mașenka” ar fi citită ca un dezastru incoerent. Dar Nabokov are capacitatea rară de a face ca astfel de detalii și gânduri să devină părți interdependente ale unei idei mai mari, făcând din creația sa o lectură surprinzător de bună și o carte profundă care va rezona cu tine mult după ce vei întoarce ultima pagină.
#foxbooks
Vladimir Nabokov 5/5
Atât de multă dragoste este amintirea. Ganin, protagonistul primului roman al lui Nabokov, este ascuns la Berlin, rapsodând despre o poveste de dragoste a adolescenților recalibrată de mult în „labirintul memoriei.” Bazându-se pe propriile sale experiențe în exilul din Rusia anilor 1920, Nabokov schițează un portret sumbru al emigratului. Viața: Ganin este „deprimat de moarte”, absorbit de amintirile sale despre Maria, în măsura în care devine „inconștient de timp”. Puținele sale zile trecătoare cu Mașa constituie „o viață care a fost mult mai reală, mult mai intensă decât viața trăită de umbra lui la Berlin”.
În mod grăitor, romanul se deschide cu Ganin închis într-un lift avariat cu doar Alfiorov, compatriotul său exasperant de optimist, pentru companie. Într-o întorsătură care pare aproape prea îngrijită, Ganin descoperă că Alfyorov este căsătorit cu Mașenka, care urmează să sosească la Berlin în șase zile. Confruntat cu oportunitatea de a transforma fantezia în realitate, Ganin plănuiește să o întâlnească pe Mașa la gară și să fugă cu ea într-un viitor imposibil.
În ramurile centrale ale intrigii, vedem ceea ce Nabokov a numit „binecunoscuta tendință a începătorului de a pătrunde asupra propriei sale intimități, prezentându-se… în primul său roman” – bâjbâiala scriitorului neexperimentat către autobiografie. Aspecte ale relației dintre Ganin și Mașa oglindesc îndrăzneala de scurtă durată a lui Nabokov cu Lyussya Shulgin, în timp ce disecția ascuțită a vieții emigranților ruși se bazează în mare măsură pe timpul lui Nabokov la Berlin. Dacă această încredere în ceea ce s-ar numi acum „a scrie ceea ce știi” ar trebui interpretată ca o slăbiciune este deschisă dezbaterii: în prefața sa la traducerea în engleză a romanului, Nabokov exprimă opinia că o astfel de scriere „datorează mai puțin atracției o temă gata decât spre uşurarea de a scăpa de sine, înainte de a trece la lucruri mai bune.'
Presupunerea simplă că „Mașenka” a fost pur și simplu o piatră de temelie necesară pe drumul către „lucruri mai bune” arată o modestie falsă caracteristică. Întorsătura finală – Ganin realizând „cu o claritate nemiloasă că aventura lui cu Maria s-a încheiat deja” – deschide finalul suficient de larg pentru a cere o a doua lectură, iar la o privire mai atentă, „Mașenka” este la fel de multidimensională ca lucrarea ulterioară a lui Nabokov. Este împodobită cu nostalgie pentru „vechea Rusie”, cu imagini pirotehnice (roan, roșii cu fructe, un „evantai al căilor ferate”, „tunsul translucid” al unei luni noi) și cu un tânăr, sentiment unic de oboseală în lume.
Mai presus de toate, „Mașenka” este o interogație complexă a iubirii: putem spune că iubirea ca realitate este subordonată dragostei ca idee? Într-un roman care îi poartă numele, Mașa apare doar prin amintirile lui Ganin despre Rusia – el recunoaște că „în calitate de persoană vie, ea a fost doar o continuare neîntreruptă a imaginii care o prefigurase.” Ganin concluzionează că „În afară de această imagine, nu a existat nicio Mașenka, nici nu ar putea exista’ –pentru el, amintirile câtorva zile petrecute într-o aproximare ardentă a iubirii adolescentine înlocuiește orice posibilă relație adultă. În cele din urmă, prima dragoste aprigă trebuie să fie suficientă.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți care se concentrează pe intrigă sau pe acțiune cu suspans, „Mașenka” nu este pentru tine. De-a lungul romanului, Nabokov plonjează în narațiune pentru a se juca cu cuvintele, a descrie în mod complicat o singură amintire sau a se îndrepta spre o discuție despre natura nostalgiei și tinereții. Pentru majoritatea scriitorilor, o carte ca „Mașenka” ar fi citită ca un dezastru incoerent. Dar Nabokov are capacitatea rară de a face ca astfel de detalii și gânduri să devină părți interdependente ale unei idei mai mari, făcând din creația sa o lectură surprinzător de bună și o carte profundă care va rezona cu tine mult după ce vei întoarce ultima pagină.
#foxbooks
May 6, 2024
Am întrezărit un pic din Pnin in Ganin.
March 16, 2023
Quando ho bisogno di bellezza consolatoria, mi estraneo da tutto e leggo uno dei miei scrittori preferiti, tra cui Nabokov. Qualsiasi sia la trama del romanzo, il suo stile perfetto, quasi inarrivabile, e la prosa elegante e limpida hanno la capacità di rasserenarmi. Le sue parole mi riempiono gli occhi e la mente di armonia e di musica.
Nabokov ha scritto Mašen’ka, il suo primo romanzo, appena ventisettenne, nel 1926, ma questo suo esordio già lascia intravedere la penna geniale che diventerà.
La storia è semplice: Ganin, uno dei tanti russi espatriati a Berlino dopo la rivoluzione bolscevica, sta per incontrare Mašen’ka, il suo primo amore mai dimenticato. Lei però nel frattempo ha sposato un altro. Nel romanzo l’amore per Mašen’ka s’intesse e confonde con la nostalgia per il proprio paese e il senso di estraniamento dal mondo circostante. E’ vero, è una storia semplice, ma elevata dalla scrittura squisita di Nabokov. Lo consiglio.
Nabokov ha scritto Mašen’ka, il suo primo romanzo, appena ventisettenne, nel 1926, ma questo suo esordio già lascia intravedere la penna geniale che diventerà.
La storia è semplice: Ganin, uno dei tanti russi espatriati a Berlino dopo la rivoluzione bolscevica, sta per incontrare Mašen’ka, il suo primo amore mai dimenticato. Lei però nel frattempo ha sposato un altro. Nel romanzo l’amore per Mašen’ka s’intesse e confonde con la nostalgia per il proprio paese e il senso di estraniamento dal mondo circostante. E’ vero, è una storia semplice, ma elevata dalla scrittura squisita di Nabokov. Lo consiglio.
Read
July 9, 2025Să nu citiți acest roman cu gândul că veți găsi aici o 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆 sau foarte multă acțiune.
Veți găsi în schimb foarte multă MIZERIE. Am simțit de la primele pagini 𝐦𝐢𝐳𝐞𝐫𝐢𝐚 de care Lev Glebovici Ganin pare că nu poate să scape. Ea este în casă, pe holuri, în haine și în el, alimentând 𝐝𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐚 cu care acesta trăiește.
Ca o ultimă încercare de a-și recăpăta vitalitatea, apare Mașenka, o mare 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞 din tinerețe.
Dacă mă întrebați pe mine, aici e miza cărții: poate o iubire să mai salveze? Poate Mașenka să reînvie sufletul pierdut al lui Ganin?
Am descoperit un Nabokov diferit în acest roman (în mai puțin de 150 de pagini). Îl recomand. Nu cred că va plăcea neapărat tuturor, dar e un exercițiu bun.
Veți găsi în schimb foarte multă MIZERIE. Am simțit de la primele pagini 𝐦𝐢𝐳𝐞𝐫𝐢𝐚 de care Lev Glebovici Ganin pare că nu poate să scape. Ea este în casă, pe holuri, în haine și în el, alimentând 𝐝𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐚 cu care acesta trăiește.
Ca o ultimă încercare de a-și recăpăta vitalitatea, apare Mașenka, o mare 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞 din tinerețe.
Dacă mă întrebați pe mine, aici e miza cărții: poate o iubire să mai salveze? Poate Mașenka să reînvie sufletul pierdut al lui Ganin?
Am descoperit un Nabokov diferit în acest roman (în mai puțin de 150 de pagini). Îl recomand. Nu cred că va plăcea neapărat tuturor, dar e un exercițiu bun.
July 14, 2023
3.5
Mašen'ka me la sono immaginata come un fantasma persecutore vivo ma distante. Una ricapitolazione nostalgica di bellissimi momenti passati con un vecchio amore che si conclude con sentimenti prima confusi e accesi, poi spenti. Belle le descrizioni analitiche e dettagliate usate da Nabokov e riadattate soavemente dalla Pece (anche se ella, durante la prefazione, ha ammesso di aver tradotto il libro inglese, non l'originale, pur mantenendo il titolo di quest'ultimo; mi fido comunque dello stile di Nabokov).
Mašen'ka me la sono immaginata come un fantasma persecutore vivo ma distante. Una ricapitolazione nostalgica di bellissimi momenti passati con un vecchio amore che si conclude con sentimenti prima confusi e accesi, poi spenti. Belle le descrizioni analitiche e dettagliate usate da Nabokov e riadattate soavemente dalla Pece (anche se ella, durante la prefazione, ha ammesso di aver tradotto il libro inglese, non l'originale, pur mantenendo il titolo di quest'ultimo; mi fido comunque dello stile di Nabokov).
October 1, 2023
Un roman simplu, fără subtilități narative și fără digresiuni metafizice. A intrat în biblioteca mea afectivă de la prima lectură (în 1997), într-o traducere scoasă de răposata editură Albatros.
Tema primei iubiri nu era o noutate în literatura rusă. Turgheniev (Prima iubire) și Dostoievski (Adolescentul) oferiseră deja două ilustrații. Nu știu dacă există cu adevărat o primă iubire, eu nu-mi amintesc să fi avut una, poate am început cu a doua sau, poate, cu ultima. Dar Lev Ganin, eroul cărții lui Nabokov, romanul lui de debut (scris în 1925), e sigur că a trăit o astfel de iubire. Și e sigur și că această iubire nu se va stinge niciodată: e o „iubire pentru totdeauna”. Are dreptate. Tot ceea ce urmează în viața noastră amoroasă, iubirile succesive, iubirea pentru Liudmila (în cazul lui Ganin), e doar încercarea zadarnică de a retrăi iubirea dintîi.
Într-o viață de om, nu iubim de multe ori (de două-trei ori, cel mult), cei care pretind că au avut zeci și zeci de iubiri necruțătoare se iluzionează sau mint. Nimeni nu are un suflet atît de încăpător. Nu mai are rost să notez că iubirea e una și erosul e cu totul altceva. Rareori coincid.
Ciudat e că Mașenka, prima iubire a lui Ganin și actuala soție a searbădului Alfiorov, e, de-a lungul cărții, o absență luminoasă. Mașenka nu apare în roman. Dar e mult mai prezentă decît „sufletele moarte”, care locuiesc în pensiunea din Berlin („casa cu umbre”), mai prezentă decît blînda Klara, să zicem. Mașenka trăiește prin / în discuțiile sumare dintre cei doi bărbați, în replicile extaziate ale lui Alfiorov, în fotografiile pe care soțul i le arată lui Ganin („Mașenka e cea care stă jos, cu rochie mai deschisă”) și, îndeosebi, în amintirile celui din urmă (și în cele 5 scrisori pe care le-a păstrat). Vladimir Nabokov ar fi trebuit să folosească aici monologul interior: cînd prezinți gîndurile unui personaj, naratorul omniscient nu e cel mai potrivit.
Mașenka e solid situată în trecut (în trecutul lui Alfiorov care nu a mai văzut-o de patru ani, în trecutul și mai îndepărtat al lui Ganin) și, din clipa în care protagonistul părăsește gara și refuză s-o întîlnească, rămîne pentru totdeauna acolo, fără vîrstă și chip, o femeie atemporală, mai frumoasă decît toate femeile prezente...
Rămîne pentru o notă viitoare întrebarea cu privire la refuzul lui Ganin de a se re-întîlni cu Mașenka. Vrea să evite o dezamăgire? Sau a înțeles că repetiția nu e cu putință? S-ar putea ca romanul lui Nabokov să fie și o meditație despre imposibilitatea repetiției. Nimic nu se repetă întocmai, cum credea Nietzsche. Mai ales (și din păcate), iubirea. (25.04.23, marți)
Tema primei iubiri nu era o noutate în literatura rusă. Turgheniev (Prima iubire) și Dostoievski (Adolescentul) oferiseră deja două ilustrații. Nu știu dacă există cu adevărat o primă iubire, eu nu-mi amintesc să fi avut una, poate am început cu a doua sau, poate, cu ultima. Dar Lev Ganin, eroul cărții lui Nabokov, romanul lui de debut (scris în 1925), e sigur că a trăit o astfel de iubire. Și e sigur și că această iubire nu se va stinge niciodată: e o „iubire pentru totdeauna”. Are dreptate. Tot ceea ce urmează în viața noastră amoroasă, iubirile succesive, iubirea pentru Liudmila (în cazul lui Ganin), e doar încercarea zadarnică de a retrăi iubirea dintîi.
Într-o viață de om, nu iubim de multe ori (de două-trei ori, cel mult), cei care pretind că au avut zeci și zeci de iubiri necruțătoare se iluzionează sau mint. Nimeni nu are un suflet atît de încăpător. Nu mai are rost să notez că iubirea e una și erosul e cu totul altceva. Rareori coincid.
Ciudat e că Mașenka, prima iubire a lui Ganin și actuala soție a searbădului Alfiorov, e, de-a lungul cărții, o absență luminoasă. Mașenka nu apare în roman. Dar e mult mai prezentă decît „sufletele moarte”, care locuiesc în pensiunea din Berlin („casa cu umbre”), mai prezentă decît blînda Klara, să zicem. Mașenka trăiește prin / în discuțiile sumare dintre cei doi bărbați, în replicile extaziate ale lui Alfiorov, în fotografiile pe care soțul i le arată lui Ganin („Mașenka e cea care stă jos, cu rochie mai deschisă”) și, îndeosebi, în amintirile celui din urmă (și în cele 5 scrisori pe care le-a păstrat). Vladimir Nabokov ar fi trebuit să folosească aici monologul interior: cînd prezinți gîndurile unui personaj, naratorul omniscient nu e cel mai potrivit.
Mașenka e solid situată în trecut (în trecutul lui Alfiorov care nu a mai văzut-o de patru ani, în trecutul și mai îndepărtat al lui Ganin) și, din clipa în care protagonistul părăsește gara și refuză s-o întîlnească, rămîne pentru totdeauna acolo, fără vîrstă și chip, o femeie atemporală, mai frumoasă decît toate femeile prezente...
Rămîne pentru o notă viitoare întrebarea cu privire la refuzul lui Ganin de a se re-întîlni cu Mașenka. Vrea să evite o dezamăgire? Sau a înțeles că repetiția nu e cu putință? S-ar putea ca romanul lui Nabokov să fie și o meditație despre imposibilitatea repetiției. Nimic nu se repetă întocmai, cum credea Nietzsche. Mai ales (și din păcate), iubirea. (25.04.23, marți)
June 18, 2023
You can't be serious
Displaying 1 - 9 of 9 reviews