Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul şi Francmasoneria

by Nicolae Constantin Paulescu

Profesorul Nicolae Paulescu s-a născut în Bucu­reşti în 1869, făcându-şi studiile în acelaşi oraş. Fiziolog de geniu, el a devenit pasionat de studiul secreţiei interne a pancreasului încă de la vârsta de 21 de ani, moment în care studiile în domeniu se aflau la un nivel destul de primitiv, legătura acestor secreţii cu teribilul diabet nefiind elucidată. Dacă primele studii asupra pancreasului le-a efectuat la Paris, reve­nirea în ţară se pare că i-a deschis orizonturi noi, în 1916 el efectuând primele ex­perimente pe baza extrac­telor pancreatice la Bucureşti.

Din păcate, munca i-a fost întreruptă de eveni­mente care aveau să marcheze atât atitudinea faţă de politică, cât şi viitorul întregii naţ Primul Război Mondial şi ocuparea ţării de către Puterile Centrale. Să nu uitam că după înfrângerea româ­nilor la Turtucaia, C. Argentoianu a prevăzut dispariţia încrederii românilor în sis­temul de partide, numind acest sentiment chiar „ura împotriva partidelor”. Iarna dintre 1916 şi 1917 a fost poate cea mai nefastă din istoria Româ ţara era ocu­pată, molimele făceau ravagii, iar perspectivele erau dintre cele mai sumbre.

Acest scurt excurs istoric are rolul de a schiţa con­textul în care medicul şi cer­cetătorul român era constrâns să îşi desfăşoare activitatea. Este uşor de înţeles de ce discursul naţionalist, antisemit şi autori­tarist al unor personalităţi ale epocii, pre­cum profeso­rul A. C. Cuza, a atras mulţi intelectuali şi spirite luminate care, efectiv, nu vedeau altă soluţie. Din 1920, ascensiunea lui Corneliu Zelea Codreanu şi ame­ninţarea invaziei bolşevice nu au făcut decât să acutizeze aceste tendinţe. Să ne aducem aminte şi semnalele de alarmă pe care viitorul Căpitan le trăgea în privinţa bolşevizării Universităţii din Bucureşti şi pierderii de teren pe care spiritul naţional, patriotis­mul o înregistrau.

Pentru a reveni la activitatea doctorului Paulescu, succesele incontestabile le­gate de descoperirea „pancreinei” îi deschideau acestuia calea către reali­zări fără precedent. În 1921, profesorul Nicolae Paulescu descoperă insulina (un hormon se­cretat de celulele endocrine ale pancreasului, folosit cu rezul­tate notabile în trata­rea diabetului, având ca efect scăderea glicemiei). Dincolo de această realizare, aplicarea tratamentului la fiinţele umane se lovea de factori neprevăzuţi – câinii fo­losiţi la experimente mureau din cauza scăderii dramatice a glicemiei – studiile trebuind continuate şi perfecţionate pentru stabilirea unui tratament eficient.

Din păcate pentru autorul nostru, cei care au pus la punct procedeul au fost cercetătorii de la Institutul Carolina. Cu toate că Paulescu descoperise, după cum am arătat insulina în 1921, laurii gloriei i-au fost refuzaţi – Doctorul Frederick Grant Banting şi profesorul John James Richard MacLeod, de la institutul menţionat mai sus, au primit în 1923 Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei. Această cruntă nedrep­tate se pare că a accentuat implicarea doctorului Paulescu în politica naţionalistă. Rezultatele muncii sale de-o viaţă fuseseră adjudecate de alţii. O teză destul de cre­dibilă în opinia noastră este aceea potrivit căreia refuzul Premiului Nobel ar fi avut ca motiv tocmai implicarea în politică a cercetătorului român, animat de o neţărmuită dragoste şi un devotament fără precedent faţă de greu încercata sa patrie, intrat însă în vizorul factorilor de influenţă globali care lucrau la destabili­zarea României şi propovăduiau cosmopolitismul.

Adoptând o poziţie radicală, de medic al trupului dar şi al sufletului, profesorul Nicolae Paulescu nu s-a mulţumit niciodată cu satisfacţia vindecării bolilor cărnii. Pentru el sufletul era mai important, iar medicul creştin avea datoria spirituală de a-l trata şi pe acesta. Şi în acest sens, Paulescu a fost un precur­sor, depăşindu-şi cu mult contemporanii. Astăzi, această abordare complexă este îmbrăţişată în toate ţările civilizate, chiar dacă latura profund creştină a fost abandonată în beneficiul unor aiureli psihanali­tice care au dus, după cum se vede, la legiferarea unor barbarii precum eutanasia.

În cartea de faţă ni se înfăţişează mentorul Nico­lae Paulescu. Chiar dacă atitu­dinile sale politice pot părea revolute, ele nu trebuie judecate prin prisma comodă a sentinţei istorice retroactive. Susţinător al lui A. C. Cuza, simpatizant legionar, Paulescu rămâne unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă români, iar opera sa tre­buie cunoscută şi citită în totalitate. Nu avem a ne ruşina de teoriile politico-religioase ale unui om care ne-a adus, în epoca sa, pe cele mai înalte culmi ale cercetării medicale. Ar trebui atunci să ne ruşinăm şi pentru că a descoperit insulina şi pen­tru că suntem români, ori acest lucru nu e cu putinţă.

Opiniile antisemite şi naţio­naliste exprimate aici de Paulescu fac parte integrantă din opera sa şi sunt rezultatul dezamăgirii faţă de o politică naţio­nală falimentară şi de un furt intelectual interna­ţion...

234 pages

About the author

Descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională , continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu ?

Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, Procedeul Paulescu ?

Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906 , intitulată Ipofiza creirului .

Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamentoase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu ?

Cauzele acestei situaţii sunt de căutat în politica naţională falimentară pe care o practică mai-marii zilei , dar şi în felul în care mijloacele de informare în masă înţeleg să slujească valorile naţionale .

Intelectualul de rând a abdicat de la datoria sacră de a sluji adevărul, hrănindu-se dintr-un vag fond aperceptiv negativ, pe care-l activează, la nevoie, în câteva formule imprecise, îi e, până la urmă, indiferentă orice problemă dacă nu este şi o problemă personală.

Dar dacă această latură a savantului Paulescu va intra, până la urmă, în conştiinţa contemporanilor, ceea ce este mult mai greu de primit este modelul apostolic pe care l-a întruchipat, simultan, Paulescu.

Cauzele, de această dată, trebuie căutate în propria noastră dezordine interioară, în conştiinţa schizoidă a omului modern care exhibă, public, nişte principii, dar se poartă, în fond, după cu totul altele.

Paulescu este dintre acei fericiţi oameni pentru care nici o dizarmonie nu tulbura echilibrul perfect dintre gând şi faptă.

Concepţia lui despre viaţă era una eminamente creştină ortodoxă :

„omul trebuie să slujească acest adevăr,

Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă !„

Aceasta a fost, timp de 31 de ani, deviza lui Paulescu, cât timp a ocupat catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Trebuie să probeze tot ce afirmă, inclusiv existenţa lui Dumnezeu;

Ceea ce a şi făcut, în toate cărţile şi cursurile sale, primind, ca urmare, titlul de :

„Cel mai mare interpret ştiinţific al Divinităţii.„

Omul, aflăm din lucrarea

„Instincte sociale, patimi şi conflicte, remedii morale„
din ciclul Fiziologie filozofică, 1910,

„a ieşit din mâna lui Dumnezeu perfect, dar l-au schimonosit patimile.

Singura regenerare posibilă stă în educaţia creştină, în trăirea în spritul exigenţelor Evangheliei.„

În acest context, clerului îi revine un rol fundamental, aşa cum arată Paulescu în lucrarea

„Sinagoga şi Biserica„ :

„trei sunt funcţiile fundamentale care îi revin clerului:

- cea apostolică Predica întemeiată pe porunca: mergeţi şi învăţaţi toate neamurile.

- ceea de săvârşire a Sfintelor Taine, întemeiată pe continuarea poruncii de mai sus: botezând pe oameni în numele Tatălui şi

- jurisdicţia sacerdotală, care constă în judecarea credincioşilor şi aplicarea de pedepse pur spirituale, în urma spovedaniei.„

Paulescu nu doar expune , la modul discursiv , aceste precepte:

Ci trăieşte el însuşi în cel mai deplin acord cu ele
______________________________________

Prietenia pe care marele savant a mai avut-o si cu Corneliu Zelea Codreanu , admiratia profesorului pentru le

Reviews

[Ietrio · Rating 1 out of 5]

The ravings of a mad mad man. Makes you wonder how such an sick person might have a claim to be a scientist.

[I · Rating 5 out of 5]

"trebuie să iubim pe orvei și să le facem bine, - pentru că avem învățător pe Hristos, - izvorul iubirii eterne, - care în înțelepciunea Sa dumnezeiască ne-a zis : Iubiți pe vrăjmașii voștri,... faceți bine celor ce vă urăsc.
Trebuie deci să-i iubim pe acești frați rătăciți."

"medicul, prin profesia sa, devine prietenul și chiar confidentul celor care suferă, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni"

[Alexandru · Rating 3 out of 5]

Excelenta descrierea răscoalei de la 1907. Destramă la câțiva ani după ce s-a petrecut, probabil una din primele manipulări și dezinformari din Romania, preluata până în ziua de azi.

[Lupu Adrian · Rating 2 out of 5]

Antisemitismul transpiră printre rânduri. Nu cred că este fondat.