What do you think?
Rate this book
De la France
Traduit du roumain en français par Alain Paruit.
Translated in French from Romanian by Alain Paruit.
Translated in French from Romanian by Alain Paruit.
- GenresPhilosophy
94 pages, Paperback
First published January 1, 2009
7 people are currently reading
122 people want to read
About the author
Emil M. Cioran
179 books4,330 followersBorn in 1911 in Rășinari, a small village in the Carpathian Mountains of Romania, raised under the rule of a father who was a Romanian Orthodox priest and a mother who was prone to depression, Emil Cioran wrote his first five books in Romanian. Some of these are collections of brief essays (one or two pages, on average); others are collections of aphorisms. Suffering from insomnia since his adolescent years in Sibiu, the young Cioran studied philosophy in the “little Paris” of Bucarest.
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
November 22, 2025
Gânduri de tinerețe, exaltări adolescentine - dar cu mijloacele unui adult lucid, erudit. Multe opinii dubioase, peste care trecem cuceriți de modul pasional în care Cioran le expune.
Patima asta o va păstra până la sfârșitul creației sale, însă pusă în slujba altor idei, mai bine șlefuite, mai adânci. Hiper-adjectivarea din lucrările sale scrise în românește va lăsa locul - în opera sa scrisă în franceză - preciziei, formulei concentrate, pastilei cântărite de o mie de ori până să o dea tiparului.
“Despre Franța” este un fel de schiță pentru un eseu pe care nu l-a mai scris. Mie îmi pare bună de tipar.
Cioran glorifică aici sălbăticia, expansiunea, neliniștea unui neam în comparație cu civilizația, așezarea, bien-être, joie de vivre - înspre care ne conduce, firesc, o istorie măreață. Modelele sale, pot bănui, sunt Germania și URSS - popoare care la data aceea împingeau pe cele mai înalte culmi distrugerea și cotropirea altora în numele unui iluzoriu spațiu vital.
Mă gândesc și la faptul că România decade de când a apărut. Vârfurile sale istorice au fost unele domoale, ca niște dealuri, și cucerite cu un masiv sprijin extern.
Patima asta o va păstra până la sfârșitul creației sale, însă pusă în slujba altor idei, mai bine șlefuite, mai adânci. Hiper-adjectivarea din lucrările sale scrise în românește va lăsa locul - în opera sa scrisă în franceză - preciziei, formulei concentrate, pastilei cântărite de o mie de ori până să o dea tiparului.
“Despre Franța” este un fel de schiță pentru un eseu pe care nu l-a mai scris. Mie îmi pare bună de tipar.
Cioran glorifică aici sălbăticia, expansiunea, neliniștea unui neam în comparație cu civilizația, așezarea, bien-être, joie de vivre - înspre care ne conduce, firesc, o istorie măreață. Modelele sale, pot bănui, sunt Germania și URSS - popoare care la data aceea împingeau pe cele mai înalte culmi distrugerea și cotropirea altora în numele unui iluzoriu spațiu vital.
Mă gândesc și la faptul că România decade de când a apărut. Vârfurile sale istorice au fost unele domoale, ca niște dealuri, și cucerite cu un masiv sprijin extern.
August 19, 2021
O carte scurtă ,dar care trebuie citită cu mare atenție pentru a fi înțeleasă pe deplin.
Poate fi pesimistă sau optimistă ,depinde de ochiul și mintea cititorului.
Poate fi pesimistă sau optimistă ,depinde de ochiul și mintea cititorului.
November 10, 2020
Cu romanele înghesuite pe rafturi (maestră-n dialog, firește) și ochii plictisiți ne primește Franța. Nu, așa ceva nu poate fi doar o țară. E o ea. Sau un el? N-am idee, dar cu siguranță e cea mai bătrână dintre contemporani. Bunul gust desăvârșit. Veșnicia-i aranjată. Înțeleaptă și rece - oare mai trăiește?
Iată și un citat ca să nu adormim încruntați: „Ei [francezii] s-au bătut ca să aibă ce povesti.”
Iată și un citat ca să nu adormim încruntați: „Ei [francezii] s-au bătut ca să aibă ce povesti.”
November 20, 2020
Hay muchas cosas que surgen de un libro tan breve, difícil resumir lo que se expresa.
Cioran que es tan lucido, cae un poco en la farsa de hacer Francia un solo país cuando realidad son un montón de pueblos juntos, quizás su amor a Paris lo cegó.
De todas maneras es excelente, solo Cioran escribe de esa manera.
Cioran que es tan lucido, cae un poco en la farsa de hacer Francia un solo país cuando realidad son un montón de pueblos juntos, quizás su amor a Paris lo cegó.
De todas maneras es excelente, solo Cioran escribe de esa manera.
December 7, 2018
O mai frumoasă și profundă descriere a Franței nu am citit.
Frumoasă carte.
Frumoasă carte.
September 24, 2018
Uma ode à França por meio da crítica ao seu racionalismo e à obsessão pelo progresso civilizacional.
Algumas passagens marcantes:
• ‘A França opôs a elegância ao infinito. (...) O espírito torna-se inquisitivo no momento em que nada lhe parece mais absurdo do que a evidência. Mas o que é a sua elegância, se não um culto rebuscado das evidências? A densidade da obscuridade nas profundezas de uma civilização sustenta o seu dinamismo, ao passo que o somatório de luz a condena à esterilidade. É a condenação do equilíbrio imóvel, a supressão do ritmo e da dialética. O racionalismo enquanto forma de vida é a negação da vida. (...) O próprio progresso - que só pode ser concebido como um tempo pleno - é uma ruína constante da dimensão formal da existência.
• ‘O conceito de progresso - no plano histórico, ‘recusa da morte’-, que germinou a partir do otimismo mais dinâmico e superficial, peca pela falta de metafísica. Acreditar numa eterna e incurável progressão equivale a vendar os olhos para não ver o essencial. A deficiência metafísica do homem moderno não pode se revelar de maneira mais significativa do que nesse conceito. E, como a França o sustentou, é a primeira a sofrer as consequências.(...) A história a pune por ter querido conferir-lhe mais do que devia, e uma dignidade da qual não é capaz.’
•’Eu sonho com uma cultura de oráculos de lógica, com Pítias lúcidas... e com um homem que controle seus reflexos com um suplemento de vida, e não com austeridade.’
•’Aquele que deseja abraçar tudo falsifica o mundo (...) e não se entende mais. A França é, porém, (...) uma lição contra o eu ilimitado. Quem não teve essa experiência, corre o risco de envelhecer na condição de aprendiz das virtualidades.’
Algumas passagens marcantes:
• ‘A França opôs a elegância ao infinito. (...) O espírito torna-se inquisitivo no momento em que nada lhe parece mais absurdo do que a evidência. Mas o que é a sua elegância, se não um culto rebuscado das evidências? A densidade da obscuridade nas profundezas de uma civilização sustenta o seu dinamismo, ao passo que o somatório de luz a condena à esterilidade. É a condenação do equilíbrio imóvel, a supressão do ritmo e da dialética. O racionalismo enquanto forma de vida é a negação da vida. (...) O próprio progresso - que só pode ser concebido como um tempo pleno - é uma ruína constante da dimensão formal da existência.
• ‘O conceito de progresso - no plano histórico, ‘recusa da morte’-, que germinou a partir do otimismo mais dinâmico e superficial, peca pela falta de metafísica. Acreditar numa eterna e incurável progressão equivale a vendar os olhos para não ver o essencial. A deficiência metafísica do homem moderno não pode se revelar de maneira mais significativa do que nesse conceito. E, como a França o sustentou, é a primeira a sofrer as consequências.(...) A história a pune por ter querido conferir-lhe mais do que devia, e uma dignidade da qual não é capaz.’
•’Eu sonho com uma cultura de oráculos de lógica, com Pítias lúcidas... e com um homem que controle seus reflexos com um suplemento de vida, e não com austeridade.’
•’Aquele que deseja abraçar tudo falsifica o mundo (...) e não se entende mais. A França é, porém, (...) uma lição contra o eu ilimitado. Quem não teve essa experiência, corre o risco de envelhecer na condição de aprendiz das virtualidades.’
April 27, 2018
Cine a cutreierat satele franceze, desigur animate altădată de suflu și de pasiune, cu greu învinge o strângere de inimă în fața unei monotonii și-a unei tăceri făcute și mai grave și mai iremediabile prin prezența exclusivă a câtorva bătrâni, ale căror zbârcituri nu consolează nici măcar prin amintirea unui alt trecut. În orice parte a provinciei franceze te ucide totala lipsa de viață, de ritm, de copii, de viitor. E moartea completă, vegheată de farmecul străvechi al bisericilor singure, a căror turle resemnate, cu o vagă și vetustă cochetărie, te invită parcă să pleci, să nu rămâi, cu domurile tale, în preajma definitivei lor absențe.
December 28, 2024
"Franța este Notre-Dame răsfrântă în Sena - o catedrală refuzând cerul."
Să fie Franța cu adevărat astfel, sau să fi văzut Cioran în ea aceeași neputiință românească? Suntem oameni - dar ne lipsește înțelegerea, avem resurse - dar ne lipsește recunoștința, avem natura prin care ne respiră zeii - dar ne lipsește conștința.
"Decadența nu e altceva decât neputința de a mai crea în cercul de valori care te definesc."
Decadența Franței măcar a fost elegantă. A noastră se joacă la păcănele.
Să fie Franța cu adevărat astfel, sau să fi văzut Cioran în ea aceeași neputiință românească? Suntem oameni - dar ne lipsește înțelegerea, avem resurse - dar ne lipsește recunoștința, avem natura prin care ne respiră zeii - dar ne lipsește conștința.
"Decadența nu e altceva decât neputința de a mai crea în cercul de valori care te definesc."
Decadența Franței măcar a fost elegantă. A noastră se joacă la păcănele.
May 15, 2020
Țările - din păcate - există. Fiecare își cristalizează o sumă de erori numite valori, pe care le cultivă, le combină, le dă curs și valabilitate. Totalitatea lor alcătuiește individualitatea și orgoliul implicit. Dar și tirania. Căci ele apasă inconștient insul. Cu cât el este mai înzestrat, cu atât se detașează mai mult de presiunea lor. Cum însă el uită – prin faptul că trăiește-, deficiențele identității lui personale îl asimilează nației din care face parte. Așa se explică de ce până și sfinții au un caracter național.”
”Popoarele încep în epopei și sfârșesc în elegii.”
”Națiunile își croiesc drumul prin erori sublime și îl sfârșesc în adevăruri seci.”
”De la francezii cruciadelor am ajuns la bucătărie și cafenea: la bien-etre și plictiseală.”
”A fi acasă pretutindeni e legea ce-o impune civilizația coaptă omului, din sămânță ajuns rodul ei putred.
”Când nu crezi în nimic, simțurile devin religie. Și stomacul finalitate.”
”Popoarele încep în epopei și sfârșesc în elegii.”
”Națiunile își croiesc drumul prin erori sublime și îl sfârșesc în adevăruri seci.”
”De la francezii cruciadelor am ajuns la bucătărie și cafenea: la bien-etre și plictiseală.”
”A fi acasă pretutindeni e legea ce-o impune civilizația coaptă omului, din sămânță ajuns rodul ei putred.
”Când nu crezi în nimic, simțurile devin religie. Și stomacul finalitate.”
November 14, 2020
Sin ser tan mordaz nos encontramos a un Cioran joven que exuda una pasión desbordante por y para el pueblo en el que se acogerá hasta su muerte.
Escrito entre el limbo del rumano que rehuye de su pasado nazi; reformalizado ante el horror de la guerra nos contará sus razones del porque Francia es una nación sublime, contrastando con Alemania y Rusia; su prosa hilvanará la segregación del glamour francés y su estrépito choque con lo que denomina "bárbaros" (los procedentes de Valaquia). Aquí no se encontrará al Cioran caústico de sus demás honras aunque sí veremos el esbozo de sus obsesiones y su perpetuo contraste entre extremos o polos descriptivos.
Escrito entre el limbo del rumano que rehuye de su pasado nazi; reformalizado ante el horror de la guerra nos contará sus razones del porque Francia es una nación sublime, contrastando con Alemania y Rusia; su prosa hilvanará la segregación del glamour francés y su estrépito choque con lo que denomina "bárbaros" (los procedentes de Valaquia). Aquí no se encontrará al Cioran caústico de sus demás honras aunque sí veremos el esbozo de sus obsesiones y su perpetuo contraste entre extremos o polos descriptivos.
Read
October 11, 2022"Nicość w salonie - cóż za definicja prestiżu!" (17).
"Bóstwo Francji: smak. Dobry smak!" (19).
"Upadek to tylko wyłączny kult życia" (47).
"Życie jest pełne wyłącznie w nieświadomości" (64).
"Na świecie wszystko więdnie: pragnienia, myśli, nieba i cywilizacje; tylko jedno nadal kwitnie: absurd, ponadczasowy absurd (81).
"Bywają chwile, gdy nadzieja równoznaczna jest z brakiem godności, a pogoń za szczęściem - z nieprzyzwoitością" (83).
"Bóstwo Francji: smak. Dobry smak!" (19).
"Upadek to tylko wyłączny kult życia" (47).
"Życie jest pełne wyłącznie w nieświadomości" (64).
"Na świecie wszystko więdnie: pragnienia, myśli, nieba i cywilizacje; tylko jedno nadal kwitnie: absurd, ponadczasowy absurd (81).
"Bywają chwile, gdy nadzieja równoznaczna jest z brakiem godności, a pogoń za szczęściem - z nieprzyzwoitością" (83).
November 1, 2021
Cioran e un geniu, un Dumnezeu al literaturii prin felul in care “picteaza” universul francez. O adoratie bazata pe fapte, scrisa cu multa aversiune fata de alte culturi, cu multe argumente bine aduse.
November 23, 2017
Es un gran ensayo sobre la decadencia de Francia. Ninguna nación puede escapar de la degradación, esa es la premisa de la que Cioran nos habla en este libro.
December 22, 2018
a very good, concentrated essay-book which conveys the very essence of the French spirit
May 29, 2019
Un minunat eseu despre decadența Franței.
January 1, 2021
Cioran e genial!
Să scrii așa ceva la douăzeci-și-ceva de ani este mai mult decât genial!
Să scrii așa ceva la douăzeci-și-ceva de ani este mai mult decât genial!
January 9, 2022
impresioneaza prin felul in care Cioran stilizeaza lexicul utilizat, iar tabloul creionat despre Franta este atat de...bine individualizat
October 1, 2017
"Lo stile è l'architettura dello spirito." (p. 35)
"Le nazioni costruiscono il loro cammino attraverso errori sublimi e lo concludono in aride verità." (p. 60)
"In fondo, cos'è una civiltà? Un'organizzazione dell'assurdità della vita, un ordine provvisorio dell'incomprensibile. Appena i suoi valori si esauriscono e non spingono più l'individuo verso la fede e verso l'azione, la vita rivela il suo non-senso." (p. 73)
"Le nazioni costruiscono il loro cammino attraverso errori sublimi e lo concludono in aride verità." (p. 60)
"In fondo, cos'è una civiltà? Un'organizzazione dell'assurdità della vita, un ordine provvisorio dell'incomprensibile. Appena i suoi valori si esauriscono e non spingono più l'individuo verso la fede e verso l'azione, la vita rivela il suo non-senso." (p. 73)
June 5, 2015
Come ogni opera di Cioran, anche questa procede con un andamento aforismatico. Cioran non ha un sistema, né una visione d’insieme del soggetto che abbraccia. Procede con brevi e rapide pennellate...
http://www.piegodilibri.it/recensioni...
http://www.piegodilibri.it/recensioni...
Displaying 1 - 19 of 19 reviews