Miscarea discursului filosofic face aproape o figura coregrafica: filosofia se scoate din cimpul discursurilor stiintifice prin proprie miscare discursiva si este parca aspirata de miscarea de retragere a literaturii din teritoriile sensului spre cele ale jocului de limbaj. In acest caz, chiar pragmatica discursului filosofic este cea care, ca initiere negativa si ca deconstructie, situeaza in zona literara a culturii discursul filosofic. Eroziunea functiei sale pozitiv initiatice, retragerea rolului sau de cunoastere si comutarea travaliului discursiv de la comunicare la semnificare favorizeaza etalarea mesajului ca obiect de limbaj si reliefeaza functiile sale poetice. Intrucit trimite tot mai putin la ceva din afara sa, multumindu-se sa opereze deconstructiv in textul sau, discursul filosofic atrage mai mult privirea asupra sa ca asupra unui obiect poetic. Intrucit nu mai initiaza pozitiv, oferind o cunoastere de felul unei “imagini asupra lumii”, ci negativ, intr-o activitate deconstructiva, discursul filosofic se etaleaza pe sine ca un joc semnificant.