What do you think?
Rate this book
Despre viață, destin & nostalgie
„La scara sensurilor lumii, îmi place să-mi imaginez că există un Înger al compasiunii și al suferinței irosite care lasă la îndemâna fiecărei națiuni lovite și călcate în picioare de istorie câteva instrumente de recuperare, restituire ori salvare. Națiunea le poate vedea ori ignora; folosi ori irosi; duce la finalitate ori abandona. Dar un timp ele sunt acolo, la îndemână, vizibile, pregătite să salveze ceea ce se mai poate salva din ceea ce fusese adânc, superior, profund și înalt în civilizația națiunilor lovite.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI
376 pages, Paperback
Published November 1, 2022
8 people are currently reading
99 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
January 20, 2024
4.5
Pentru mine, Horia-Roman Patapievici e unul dintre intelectualii români preferați. Cartea conține 36 de eseuri grupate în 3 capitole, denumite ,,Viața”, ,,Țara” și ,,Europa”. Printre altele, m-am bucurat să aflu tot felul de informații/detalii legate de viața unor personalități precum Monica Lovinescu, Alexandru Dragomir, Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara, etc.
HRP încheie ultimul eseu, ,,Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul” cu 3 citate, dintre care cel al lui George Weigel mi-a atras atenția:
,,Europenii s-au autoconvins că pentru a fi modern și liber trebuie să fii neaparat secular, și anume până la capăt. Această convingere are urmări cruciale, chiar letale, asupra vieții publice și culturii europene; într-adevăr, această convingere și consecințele ei publice se află la originea crizei morale a civilizației europene. Această criză morală, la rândul ei, explică de ce europenii sunt hotărâți să își uite istoria. [...] Afirmația că societățile libere, prospere și guvernate potrivit legii ale Europei de azi nu au nici o legătură cu creștinismul este mult mai mult decât o falsificare a trecutului, înseamnă angajarea Europei pe o cale în care adevărul moral nu joacă nici un rol în guvernare, în elaborarea politicilor publice, în realizarea dreptății [...].”
Pentru mine, Horia-Roman Patapievici e unul dintre intelectualii români preferați. Cartea conține 36 de eseuri grupate în 3 capitole, denumite ,,Viața”, ,,Țara” și ,,Europa”. Printre altele, m-am bucurat să aflu tot felul de informații/detalii legate de viața unor personalități precum Monica Lovinescu, Alexandru Dragomir, Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara, etc.
HRP încheie ultimul eseu, ,,Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul” cu 3 citate, dintre care cel al lui George Weigel mi-a atras atenția:
,,Europenii s-au autoconvins că pentru a fi modern și liber trebuie să fii neaparat secular, și anume până la capăt. Această convingere are urmări cruciale, chiar letale, asupra vieții publice și culturii europene; într-adevăr, această convingere și consecințele ei publice se află la originea crizei morale a civilizației europene. Această criză morală, la rândul ei, explică de ce europenii sunt hotărâți să își uite istoria. [...] Afirmația că societățile libere, prospere și guvernate potrivit legii ale Europei de azi nu au nici o legătură cu creștinismul este mult mai mult decât o falsificare a trecutului, înseamnă angajarea Europei pe o cale în care adevărul moral nu joacă nici un rol în guvernare, în elaborarea politicilor publice, în realizarea dreptății [...].”
December 3, 2022
Un volum alcătuit dintr-o serie de articole a căror teme variază de la descrierea cărților citite de către Patapievici în copilărie la exprimarea admirației față de personalități precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Alexandru Dragomir sau față de "geniul de admirație" a lui Gabriel Liiceanu până la îngrijorarea cauzată de persecutarea creștinilor și degradarea culturii europene de către adepții radicali ai corectitudinii politice.
Deși scris într-un stil diferit, acest volum îmi aduce aminte de volumele de articole publicate de Andrei Pleșu, ideile și profunzimea acestora fiind similare.
Deși scris într-un stil diferit, acest volum îmi aduce aminte de volumele de articole publicate de Andrei Pleșu, ideile și profunzimea acestora fiind similare.
December 31, 2024
Culegere de eseuri și articole, din anii anteriori, 1996-2020, pe care și azi le consideră de actualitate. Le-a grupat pe trei mari teme, sugerate prin titlul generic: „viața” are în vedere viața personală, cu mici aspecte din biografia proprie, „destin” se referă la aspecte politice și sociale, la probleme legate de națiune și țară, deci la soarta care i-a fost într-un fel stabilită încă de la naștere prin simplul fapt că s-a născut aici, pentru ca „nostalgie” să se refere la evoluția, sau mai exact involuția, decăderea Europei, ceea ce îi furnizează un sentiment de tristețe și regret.
De fapt nostalgia și regretul pentru ce s-a pierdut sunt sentimentele dominante ale volumului și la modul general ale autorului, care, în ciuda optimismului debordant pe care îl afișează, pare mai degrabă deprimat, scârbit, dezamăgit de lumea și de poporul acesta.
Vorbește despre noi ca despre o civilizație adamică, în ideea că tot ce construiește generația anterioară, cea imediat următoare distruge și o ia de la capăt, ca în legenda meșterului Manole.
„Civilizațiile „adamice” sunt cele condamnate să nu prospere, deoarece în cadrul fiecare inițiativă e constrânsă să reia totul de la capăt, ca și cum fiecare om ar acționa de unul singur și împotriva tuturor; or, se știe, prosperitatea e un efect al cooperării. Orice civilizație în sensul deplin al cuvântului oferă acțiunii individuale o structură subiacentă fertilă, în care fiecare acțiune, prin cooperare, se poate însuma, făcând astfel posibilă prosperitatea, care este o noțiune colectivă, nu individuală.” -p.14
Franța îi pare o țară cu cultură impusă de la centru, adică are un centrul cultural care e capitala, restul nemaifiind important, pe când Germania este o națiune în care cultura se face și la periferie.
„... impunerea culturii dintr-un centru unic are drept consecință inevitabilă scoaterea culturii dintre referințele firești ale vieții de zi cu zi a populației. La rigoare, în Statul-centru o elită perfect cultivată poate coexista cu o populație structural incultă, deși copios înconjurată de cărți, muzee, spectacole și monumente de calitate. Cultura emisă din Centru este deja muzeificată, astfel că valoarea ei formativă e foarte redusă. Dimpotrivă, singura cultură care participă efectiv la formarea instinctelor cotidiene este cea locală, adică tocmai acel tip de cultură pe care Centrul nu o propagă, pentru că nu este „mare”.” -p.19
Pe Alex Dragomir îl vede ca un fel de Platon, care refuză să scrie: „nu scria pentru că refuza să gândească scriind: voia să gândească gândind și să-și dezvolte gândurile vorbind.” -p.190 Platon, în Phaidros, se revoltă contra scrisului, din două motive.
Roland Barthes: „penser contre, cʼest penser comme”, combați o negativitate și te trezești că o combați așa cum te combate ea pe tine, în final ajungând să devii tu însuți negativitatea aceea.
E citat printre alții Goethe: „civilizația este o permanentă lecție de respect: respect față de divinitate, față de pământ, față de semenii noștri și, în acest fel, față de propria noastră demnitate.” -p.319
De fapt nostalgia și regretul pentru ce s-a pierdut sunt sentimentele dominante ale volumului și la modul general ale autorului, care, în ciuda optimismului debordant pe care îl afișează, pare mai degrabă deprimat, scârbit, dezamăgit de lumea și de poporul acesta.
Vorbește despre noi ca despre o civilizație adamică, în ideea că tot ce construiește generația anterioară, cea imediat următoare distruge și o ia de la capăt, ca în legenda meșterului Manole.
„Civilizațiile „adamice” sunt cele condamnate să nu prospere, deoarece în cadrul fiecare inițiativă e constrânsă să reia totul de la capăt, ca și cum fiecare om ar acționa de unul singur și împotriva tuturor; or, se știe, prosperitatea e un efect al cooperării. Orice civilizație în sensul deplin al cuvântului oferă acțiunii individuale o structură subiacentă fertilă, în care fiecare acțiune, prin cooperare, se poate însuma, făcând astfel posibilă prosperitatea, care este o noțiune colectivă, nu individuală.” -p.14
Franța îi pare o țară cu cultură impusă de la centru, adică are un centrul cultural care e capitala, restul nemaifiind important, pe când Germania este o națiune în care cultura se face și la periferie.
„... impunerea culturii dintr-un centru unic are drept consecință inevitabilă scoaterea culturii dintre referințele firești ale vieții de zi cu zi a populației. La rigoare, în Statul-centru o elită perfect cultivată poate coexista cu o populație structural incultă, deși copios înconjurată de cărți, muzee, spectacole și monumente de calitate. Cultura emisă din Centru este deja muzeificată, astfel că valoarea ei formativă e foarte redusă. Dimpotrivă, singura cultură care participă efectiv la formarea instinctelor cotidiene este cea locală, adică tocmai acel tip de cultură pe care Centrul nu o propagă, pentru că nu este „mare”.” -p.19
Pe Alex Dragomir îl vede ca un fel de Platon, care refuză să scrie: „nu scria pentru că refuza să gândească scriind: voia să gândească gândind și să-și dezvolte gândurile vorbind.” -p.190 Platon, în Phaidros, se revoltă contra scrisului, din două motive.
Roland Barthes: „penser contre, cʼest penser comme”, combați o negativitate și te trezești că o combați așa cum te combate ea pe tine, în final ajungând să devii tu însuți negativitatea aceea.
E citat printre alții Goethe: „civilizația este o permanentă lecție de respect: respect față de divinitate, față de pământ, față de semenii noștri și, în acest fel, față de propria noastră demnitate.” -p.319
September 4, 2023
O carte deosebita cum ma asteptam oricum din partea lui H.R.P. Desi contine eseuri incepand cu anii 90, nu am simtit ca sunt neactuale, ci dimpotriva (probabil din acelasi motiv a ales H.R.P sa le introduca)
Cartea e impartita in 3 parti continand eseuri din varii arii culturale/politice. Recunosc ca cel mai putin mi-au placut eseurile politice, insa doar din motivul ca nu sunt la curent cu notiunile/ideologiile politice pe care Patapievici le dezbate.
Pe langa o carte as putea sa zic formatoare ea este totodata si un manual de istorie, o istorie informala, pura, in cele mai multe cazuri nealterata, direct de la sursa. Am descoperit oameni care pentru mine erau cel mult personaje dintr-un univers decedat mult inainte sa ma nasc (parintele Scrima, Dinu Pillat si familia Pillat, Noica, Alexandru Dragomir, Alexandru Paleologu, Monica Lovinescu, Virgil Iernunca, Matei Calinescu). Spun ca erau personaje disparute pentru mine nu din lipsa de apreciere, ci din cauza zidului temporal-formal dintre mine si ei. H.R.P. zdrobeste zidul si ii aduce intr-un chip uman in fata mea, ii simt langa mine atunci cand citesc despre ei.
Recomand oricui cartea aceasta nu doar penteu aceste scurte biografii culturale, cat si pentru o reimprospatire a spiritului european de ce nu, a modului de a gandi critic.
Cartea e impartita in 3 parti continand eseuri din varii arii culturale/politice. Recunosc ca cel mai putin mi-au placut eseurile politice, insa doar din motivul ca nu sunt la curent cu notiunile/ideologiile politice pe care Patapievici le dezbate.
Pe langa o carte as putea sa zic formatoare ea este totodata si un manual de istorie, o istorie informala, pura, in cele mai multe cazuri nealterata, direct de la sursa. Am descoperit oameni care pentru mine erau cel mult personaje dintr-un univers decedat mult inainte sa ma nasc (parintele Scrima, Dinu Pillat si familia Pillat, Noica, Alexandru Dragomir, Alexandru Paleologu, Monica Lovinescu, Virgil Iernunca, Matei Calinescu). Spun ca erau personaje disparute pentru mine nu din lipsa de apreciere, ci din cauza zidului temporal-formal dintre mine si ei. H.R.P. zdrobeste zidul si ii aduce intr-un chip uman in fata mea, ii simt langa mine atunci cand citesc despre ei.
Recomand oricui cartea aceasta nu doar penteu aceste scurte biografii culturale, cat si pentru o reimprospatire a spiritului european de ce nu, a modului de a gandi critic.
February 15, 2023
Această carte este o antologie care cuprinde diferite eseuri, articole sau conferințe ale lui Patapievici, grupate în mai multe teme. Mi-au plăcut mult cele ușor autibiografice sau de evovare a unor mari personalități, dar și cele politice sau sociale.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews