What do you think?
Rate this book
Nadia
Nadia a fost cel mai mare boom din istoria gimnasticii. Si nu atat prin faptul ca a facut de ras omputerul de la Montreal, care nu prevazuse decarii ei de glorie, cat pentru alura ei de printesa. Cu Nadia se incheie "epoca printesei".
Nimic incrancenat, totul zambet, gratie si o hlamida regala invizibila. Nadia a fost un moment unic in povestea gimnasticii. Cu ea se incheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmeaza sunt mici capodopere tehnice carora le lipseste insa farmecul inegalabil al fetei din Onesti.
Ioan Chirila
Nimic incrancenat, totul zambet, gratie si o hlamida regala invizibila. Nadia a fost un moment unic in povestea gimnasticii. Cu ea se incheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmeaza sunt mici capodopere tehnice carora le lipseste insa farmecul inegalabil al fetei din Onesti.
Ioan Chirila
- GenresRomanian Literature
257 pages, Hardcover
First published January 1, 1977
4 people are currently reading
45 people want to read
About the author
Ioan Chirilă
27 books18 followersIoan Chirila was born on the 25th of October 1925 in Ismail, a city in Southern Besserabia, now a territory of Ukraine. When he was 15 he moved, along with his family to Brăila, Romania, following the taking of Besserabia by the Soviet Union. He then moved to Bucharest and graduated from the Law School of the University of Bucharest. He became interested in sports from an early age, playing football at ‘Cetatea Ismail’ and ‘Dacia Galaţi’ as well as volleyball and tennis during university.
He started writing for ‘Sportul Popular’ in 1951 and became a radio sports commentator in the 70s. After the Romanian Revolution he became CEO of ‘Gazeta Sporturilor’ and senior editor of ‘Pro Sport’.
He is regarded as Romania’s greatest sports writer and journalist. He was a very prolific writer, writing more than twenty seven books and hundreds of newspaper articles in thirty four years.
He started writing for ‘Sportul Popular’ in 1951 and became a radio sports commentator in the 70s. After the Romanian Revolution he became CEO of ‘Gazeta Sporturilor’ and senior editor of ‘Pro Sport’.
He is regarded as Romania’s greatest sports writer and journalist. He was a very prolific writer, writing more than twenty seven books and hundreds of newspaper articles in thirty four years.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
November 5, 2018
Stilul plăcut de scriere al lui Ioan Chirilă și performanța extraordinară a Nadiei Comăneci fac din această carte o lectură captivantă.
----
Ioan Chirilă's pleasant writing style and Nadia Comăneci's amazing performance make this book a gripping read.
----
Ioan Chirilă's pleasant writing style and Nadia Comăneci's amazing performance make this book a gripping read.
November 13, 2023
Astăzi este ziua Nadiei Comăneci, așa că este și cel mai potrivit moment să scriu câteva cuvinte despre o carte pe care am citit-o în vară: Nadia, de Ioan Chirilă (tatăl lui Tudor Chirilă).
La Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș Bolyai din Cluj Nappoca există o teză de doctorat cu titlul „Publicistica lui Ioan Chirilă” (student doctorand: Bianca-Ramona Dumitru) care are un capitol numit „Impactul cenzurii asupra scriiturii lui Ioan Chirilă”.
Nu găsesc teza integral pe internet, dar sper să reușesc să o consult în viitorul apropiat, deoarece și eu mi-am pus întrebări legate de cenzura specifică vremurilor în care autorul a scris.
La întrebarea „Ce este Ioan Chirilă, jurnalist sportiv sau scriitor?” aș răspunde „Amândouă!”. Este, în mod cert, jurnalist sportiv, dar felul în care scria în califică și drept scriitor.
Cred că orice om pasionat de sport ar savura cărțile lui!
În cartea NADIA, el face o istorie a treptelor urcate de Nadia spre marea ei glorie. Totul pare prea idilic și nu se pomenește nimic despre abuzurile din sport care știm acum că au existat, ceea ce m-a făcut să îmi pun întrebări cu privire la cenzură, după cum am menționat.
Pe de altă parte, nu putem nega calitățile deosebite ale copilului NADIA ca fiind cele care au făcut-o să se distingă de alți sportivi, iar cartea își propune să prezinte exact aceste aspecte. Și o face într-un mod deosebit.
„Nadia Comănesci a fost flacăra vie a Olimpiadei. Ea a transformat Jocurile într-un zâmbet de copil...Nadia Comănesci, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de a XXI-a ediții, este, într-un fel, o justificare a Olimpiadelor de până acum și a tuturor celor care vor veni.” (pagina 7)
Nadia despre orașul ei, Gheorghe Gheorghiu Dej pe atunci, care în 1977 împlinea 25 de ani și fusese ridicat peste vatra secularului sat Oneşti, vechi de cinci veacuri: prima mențiune scrisă e din anul 1458. La doi pasi de Oneşti se află Borzeştii, cu vestita biserică a lui Ștefan cel Mare, construită în 1493.
Se spune că stejarul din Borzeşti s-ar afla cu trunchiul său ros de vreme sub altarul bisericii: „În oraşul meu se adună - lucru destul de rar - patru râuri: Trotușul, care e râul cel mai mare, Cașinul, Oituzul şi, ceva mai jos, Tazlăul. La Caşin şi Oituz s-au dat bătălii mari între români şi germani, în timpul Primului Război Mondial. Au învins ai noştri, dar cu mari jertfe. Bunicii mamei şi ai tatălui meu, care au luptat în acel război, spuneau că apele Cașinului şi Oituzului erau mereu înroşite de sângele ostaşilor căzuţi".
Câteva curiozități despre cum era actualul oraș Onești la 25 de ani după construirea lui:
"Oraşul nostru nu are coşuri de sobă, pentru simplul motiv că a fost proiectat, încă de la prima clădire, cu calorifer".
"Vârsta medie a locuitorilor oraşului Oneşti în 1976 a fost de 27 de ani".
“În orașul nostru nu există pensionari. Meșterii veniți acum 20-25 de ani de prin alte părţi s-au întors acasă. Cei tineri, crescuţi aici, mai au mult până la pensie".
"Un ziarist a scris cândva că a poposit într-un oraş fără cimitir. Şi nu a fost o simplă figură de stil".
"Statistica spune că 92% din familiile oraşului nostru au copii. Probabil că restul de 8% stau mai mult în casă; eu n-am văzut femei fără un copil de mână".
"În 1975, în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au vândut cărţi de 39 de lei pe cap de locuitor. Dacă vor apărea cărți despre Nadia, sunt sigur că pe anul 1977 se va depăşi suma de 50 de lei".
(paginile 10-12)
Sunt interesante și pasajele din jurnalele lui Bela Karolyi:
Cum crezi că poate să crească ceva fără tradiție?». «Eu cred că se poate», am răspuns aproape automat. «(pagina 23)
„Vezi, matale, gândește-te la Ilie Năstase și încearcă să-i găsești o altă ocupație decât tenisul. Poți să te gândești cât vrei. Tot n-ai să reușești. Așa e și cu fetița asta a dumneavoastră. E făcută să zboare, sus de tot. Atât de sus, încât n-o să mai aibă timp să ajungă să facă rețete la farmacia din Onești.” [părinții Nadiei își doreau ca ea să ajungă farmacistă] (pagins 52)
„Am urmărit cu atenție profesională reacţia tuturor arbitrelor. Cele mai multe păreau dominate de Nadia, deşi încercau să pară detaşate. Secretul? Poate că n-am reuşit să-l desluşesc nici astăzi. Maria Pop, profesoara de română a Nadiei, citează două versuri celebre: Pentru că-n toată-a ei făptură/ E un «nu ştiu cum» şi-un «nu ştiu ce». La Montreal, un reporter american a făcut o comparație cu marea actriță suedeză Greta Garbo, despre care s-a spus că avea un « nu ştiu cum» şi un «nu ştiu ce».
Soţul meu, când aude aşa ceva, dă din cap: «Secretul lui "nu ştiu cum" şi "nu ştiu ce" e în muncă. Un om care munceşte din greu nu poate fi decât grav şi distins. La un copil, această gravitate cucereşte şi mai mult. Gravitatea Nadiei e din muncă. Și, dacă vreți, poate că vine și de la bunicii ei, care s-au aflat, singuri, ani în şir, în pădure, vara și toamna, tresărind doar la zogomotul brazilor.
Arbitrii se simt oarecum stingheriți în fața unui copil care nu ascunde, cu un zâmbet făcut sau cu o ocheadă, dimensiunile efortului pe care l-a depus. La Nadia, ceea ce farmecă este lipsa pozei. Copilul acesta nu s-a alintat niciodată. Pentru că n-a fost alintat. ” (pagina 65-66)
„Eu cred că Nadia a «izbutit» pentru că are mai mult curaj, stăpânire de sine, putere de muncă şi, mai ales, putere de concentrare, care e treapta superioară a puterii de muncă, deoarece nu e totuna dacă în decurs de o oră lucrezi 50 de minute efectiv, şi nu doar 30.
În afară de asta, copilul are o perspicacitate care m-a uimit, ajungând până acolo încât să salveze un exercițiu ratat, la un milimetru de o cădere foarte periculoasă, cu o continuare absolut personală, alăturea cu drumul, o continuare în fața căreia arbitrii au rămas perplecşi, nemaiînțelegând nimic, o continuare de felul celor pe care le «găseşte» uneori Ilie Năstase, când, depășit complet de minge, recurge la un procedeu la care n-a recurs şi nici nu va recurge vreodată cineva".
Câteva răspunsuri scurte la câteva din sutele de întrebări: "Nadia Comăneci lucrează mult. Între 7 şi 9 ani a lucrat două ore, inclusiv destule momente de joacă. După 9 ani, norma a crescut la aproape trei ceasuri. De la 12 ani a solicitat mai mult decât i s-a cerut. De atunci, suplimentele au crescut deseori".
"Tractiunea în brațe pe care o suportă Nadia Comăneci la paralele atinge uneori 250 de kilograme. Un copil neantrenat s-ar desprinde, literalmente, din articulațiile umerilor". (pagina 146)
„ A venit, în sfârşit, şi ziua plecării. Mergem la aeroport. Forfotă... Lotul care pleacă astăzi e masiv. Îmi aduc aminte de o altă plecare, la Roma, în 1960. Pleca Lenuța Leuștean, pleca Sonia. Echipa avea să se claseze pe locul III. Sonia pe IV. Au trecut 16 ani de atunci. Copiii lui Karolyi nici nu apăruseră pe lume. Din lotul care pleacă astăzi, făcuse ochi doar Anca Grigoraș, Anca sau, mai exact, Ancuţa, pentru că în preajma Olimpiadei de la Roma, abia învățase să meargă. Era vremea Larisei Latînina...” (pagina 170)
„Între Cupa Satelor și Jocurile Olimpice nu există nicio diferență. Ești tu, cu tine însuți, cu munca pe care ai depus-o și, mai ales, cu sacrificiile pe care le-ai făcut. Să mergem, copii!” (pagina 179)
Desigur, în carte sunt descrise cu lux de amănunte plecările spre concursuri, atmosfera din sălile de antrenament și din competiții, nota de 10 de la Montreal etc, textul curgând mai mult ca o poveste decât ca un articol sportiv.
La mulți ani, Nadia!
La Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș Bolyai din Cluj Nappoca există o teză de doctorat cu titlul „Publicistica lui Ioan Chirilă” (student doctorand: Bianca-Ramona Dumitru) care are un capitol numit „Impactul cenzurii asupra scriiturii lui Ioan Chirilă”.
Nu găsesc teza integral pe internet, dar sper să reușesc să o consult în viitorul apropiat, deoarece și eu mi-am pus întrebări legate de cenzura specifică vremurilor în care autorul a scris.
La întrebarea „Ce este Ioan Chirilă, jurnalist sportiv sau scriitor?” aș răspunde „Amândouă!”. Este, în mod cert, jurnalist sportiv, dar felul în care scria în califică și drept scriitor.
Cred că orice om pasionat de sport ar savura cărțile lui!
În cartea NADIA, el face o istorie a treptelor urcate de Nadia spre marea ei glorie. Totul pare prea idilic și nu se pomenește nimic despre abuzurile din sport care știm acum că au existat, ceea ce m-a făcut să îmi pun întrebări cu privire la cenzură, după cum am menționat.
Pe de altă parte, nu putem nega calitățile deosebite ale copilului NADIA ca fiind cele care au făcut-o să se distingă de alți sportivi, iar cartea își propune să prezinte exact aceste aspecte. Și o face într-un mod deosebit.
„Nadia Comănesci a fost flacăra vie a Olimpiadei. Ea a transformat Jocurile într-un zâmbet de copil...Nadia Comănesci, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de a XXI-a ediții, este, într-un fel, o justificare a Olimpiadelor de până acum și a tuturor celor care vor veni.” (pagina 7)
Nadia despre orașul ei, Gheorghe Gheorghiu Dej pe atunci, care în 1977 împlinea 25 de ani și fusese ridicat peste vatra secularului sat Oneşti, vechi de cinci veacuri: prima mențiune scrisă e din anul 1458. La doi pasi de Oneşti se află Borzeştii, cu vestita biserică a lui Ștefan cel Mare, construită în 1493.
Se spune că stejarul din Borzeşti s-ar afla cu trunchiul său ros de vreme sub altarul bisericii: „În oraşul meu se adună - lucru destul de rar - patru râuri: Trotușul, care e râul cel mai mare, Cașinul, Oituzul şi, ceva mai jos, Tazlăul. La Caşin şi Oituz s-au dat bătălii mari între români şi germani, în timpul Primului Război Mondial. Au învins ai noştri, dar cu mari jertfe. Bunicii mamei şi ai tatălui meu, care au luptat în acel război, spuneau că apele Cașinului şi Oituzului erau mereu înroşite de sângele ostaşilor căzuţi".
Câteva curiozități despre cum era actualul oraș Onești la 25 de ani după construirea lui:
"Oraşul nostru nu are coşuri de sobă, pentru simplul motiv că a fost proiectat, încă de la prima clădire, cu calorifer".
"Vârsta medie a locuitorilor oraşului Oneşti în 1976 a fost de 27 de ani".
“În orașul nostru nu există pensionari. Meșterii veniți acum 20-25 de ani de prin alte părţi s-au întors acasă. Cei tineri, crescuţi aici, mai au mult până la pensie".
"Un ziarist a scris cândva că a poposit într-un oraş fără cimitir. Şi nu a fost o simplă figură de stil".
"Statistica spune că 92% din familiile oraşului nostru au copii. Probabil că restul de 8% stau mai mult în casă; eu n-am văzut femei fără un copil de mână".
"În 1975, în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au vândut cărţi de 39 de lei pe cap de locuitor. Dacă vor apărea cărți despre Nadia, sunt sigur că pe anul 1977 se va depăşi suma de 50 de lei".
(paginile 10-12)
Sunt interesante și pasajele din jurnalele lui Bela Karolyi:
Cum crezi că poate să crească ceva fără tradiție?». «Eu cred că se poate», am răspuns aproape automat. «(pagina 23)
„Vezi, matale, gândește-te la Ilie Năstase și încearcă să-i găsești o altă ocupație decât tenisul. Poți să te gândești cât vrei. Tot n-ai să reușești. Așa e și cu fetița asta a dumneavoastră. E făcută să zboare, sus de tot. Atât de sus, încât n-o să mai aibă timp să ajungă să facă rețete la farmacia din Onești.” [părinții Nadiei își doreau ca ea să ajungă farmacistă] (pagins 52)
„Am urmărit cu atenție profesională reacţia tuturor arbitrelor. Cele mai multe păreau dominate de Nadia, deşi încercau să pară detaşate. Secretul? Poate că n-am reuşit să-l desluşesc nici astăzi. Maria Pop, profesoara de română a Nadiei, citează două versuri celebre: Pentru că-n toată-a ei făptură/ E un «nu ştiu cum» şi-un «nu ştiu ce». La Montreal, un reporter american a făcut o comparație cu marea actriță suedeză Greta Garbo, despre care s-a spus că avea un « nu ştiu cum» şi un «nu ştiu ce».
Soţul meu, când aude aşa ceva, dă din cap: «Secretul lui "nu ştiu cum" şi "nu ştiu ce" e în muncă. Un om care munceşte din greu nu poate fi decât grav şi distins. La un copil, această gravitate cucereşte şi mai mult. Gravitatea Nadiei e din muncă. Și, dacă vreți, poate că vine și de la bunicii ei, care s-au aflat, singuri, ani în şir, în pădure, vara și toamna, tresărind doar la zogomotul brazilor.
Arbitrii se simt oarecum stingheriți în fața unui copil care nu ascunde, cu un zâmbet făcut sau cu o ocheadă, dimensiunile efortului pe care l-a depus. La Nadia, ceea ce farmecă este lipsa pozei. Copilul acesta nu s-a alintat niciodată. Pentru că n-a fost alintat. ” (pagina 65-66)
„Eu cred că Nadia a «izbutit» pentru că are mai mult curaj, stăpânire de sine, putere de muncă şi, mai ales, putere de concentrare, care e treapta superioară a puterii de muncă, deoarece nu e totuna dacă în decurs de o oră lucrezi 50 de minute efectiv, şi nu doar 30.
În afară de asta, copilul are o perspicacitate care m-a uimit, ajungând până acolo încât să salveze un exercițiu ratat, la un milimetru de o cădere foarte periculoasă, cu o continuare absolut personală, alăturea cu drumul, o continuare în fața căreia arbitrii au rămas perplecşi, nemaiînțelegând nimic, o continuare de felul celor pe care le «găseşte» uneori Ilie Năstase, când, depășit complet de minge, recurge la un procedeu la care n-a recurs şi nici nu va recurge vreodată cineva".
Câteva răspunsuri scurte la câteva din sutele de întrebări: "Nadia Comăneci lucrează mult. Între 7 şi 9 ani a lucrat două ore, inclusiv destule momente de joacă. După 9 ani, norma a crescut la aproape trei ceasuri. De la 12 ani a solicitat mai mult decât i s-a cerut. De atunci, suplimentele au crescut deseori".
"Tractiunea în brațe pe care o suportă Nadia Comăneci la paralele atinge uneori 250 de kilograme. Un copil neantrenat s-ar desprinde, literalmente, din articulațiile umerilor". (pagina 146)
„ A venit, în sfârşit, şi ziua plecării. Mergem la aeroport. Forfotă... Lotul care pleacă astăzi e masiv. Îmi aduc aminte de o altă plecare, la Roma, în 1960. Pleca Lenuța Leuștean, pleca Sonia. Echipa avea să se claseze pe locul III. Sonia pe IV. Au trecut 16 ani de atunci. Copiii lui Karolyi nici nu apăruseră pe lume. Din lotul care pleacă astăzi, făcuse ochi doar Anca Grigoraș, Anca sau, mai exact, Ancuţa, pentru că în preajma Olimpiadei de la Roma, abia învățase să meargă. Era vremea Larisei Latînina...” (pagina 170)
„Între Cupa Satelor și Jocurile Olimpice nu există nicio diferență. Ești tu, cu tine însuți, cu munca pe care ai depus-o și, mai ales, cu sacrificiile pe care le-ai făcut. Să mergem, copii!” (pagina 179)
Desigur, în carte sunt descrise cu lux de amănunte plecările spre concursuri, atmosfera din sălile de antrenament și din competiții, nota de 10 de la Montreal etc, textul curgând mai mult ca o poveste decât ca un articol sportiv.
La mulți ani, Nadia!
January 12, 2026
Fără nici o îndoială, Ioan Chirilă a fost cu mult mai mult decât un simplu gazetar sportiv care îndrăgea fotbalul. Puține sporturi i-au fost străine, iar marii performeri (și nu numai) i-au fost mereu dragi.
Bineînțeles, Nadia, regina sportului românesc (nici Elisabeta Lipă nu este de neglijat, palmaresul ei olimpic și mondial fiind chiar mai strălucitor, chit că într-un sport cu mai puțină priză la publicul larg) nu putea lipsi dintre subiectele abordate. Iar faptul că volumul de față a apărut în 1977, la doar un an de la Montreal, când Nadia era încă o copilă, arată și flerul scriitorului.
Bineînțeles, Nadia, regina sportului românesc (nici Elisabeta Lipă nu este de neglijat, palmaresul ei olimpic și mondial fiind chiar mai strălucitor, chit că într-un sport cu mai puțină priză la publicul larg) nu putea lipsi dintre subiectele abordate. Iar faptul că volumul de față a apărut în 1977, la doar un an de la Montreal, când Nadia era încă o copilă, arată și flerul scriitorului.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews