Romanul “Un om între oameni”, de Camil Petrescu a fost scris de autor între anii 1953 și 1957, fiind neterminat, autorul decedând în mai 1957. Romanul a fost împărțit în mai multe volume, prima ediție priceps, de la editura Tineretului, structurând opera în trei volume cartonate de o valoare incontestabilă, în care autorul mulțumește personalității celui care a fost în istorie, revoluționarul, Nicolae Bălcescu.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura pentru Literatură, din colecția Biblioteca pentru toți, 1960, în cinci volume broșate, editura Tineretului, 1975, în trei volume cartonate, cu supracopertă sau editura Cartea Românească, 1988, în trei volume în format broșat.
Romanul “Un om între oameni”, de Camil Petrescu a reprezentat una dintre cele mai ample opere pe care acesta le-a scris, totul pornind de la o aniversare a celui ce a fost Nicolae Bălcescu, propunându-i-se să realizeze un studiu despre acesta la centenar, în anul 1948.
În primăvara anului 1950, acestuia i se propune realizarea unei nuvele, însă acesta se documentează foarte intens și ajunge să scrie o foarte amplă operă în care Bălcescu este ridicat la rangul de mare istoric și revoluționar, rang cu care a fost înzestrat în timpul vieții.
Romanul readuce în atenție o epocă și o readaptare socială a unei vieți din secolul al XIX-lea, acesta încercând în așa fel să recompună și să pună bazele unei atmosfere din ce în ce mai minuțios asamblate, având scopul principal, acela de creionare a personalității marcante a marelui Nicolae Bălcescu. Așadar, Camil Petrescu marchează mai multe evenimente istorice importante, pornind de la mișcările avute de Tudor Vladimirescu, până la viața lui Bălcescu și mai târziu, până la eșecul din cadrul Revoluției, când acesta ajunge în Franța. Pe de altă parte, Camil Petrescu vorbește despre revoluția din cele trei regiuni, Moldova, Țara Românească și Transilvania, povestind de asemenea și despre statuturile din societate, de la boierime, burghezimea mare și mică, la țărănime și protoproletariat, până la preoți, militari, haiduci, intelectuali, sau invadatori de toate categoriile.
Camil Petrescu își spune și punctul de vedere în legătură cu revoluțiile din societate, fiind un mare atuu în ceea ce a însemnat societatea modernă de astăzi, chiar dacă multe din aceste episoade au reprezentat un moment tragic, acestea au dus la schimbări ideatice, care au dat la o parte interese meschine, sau vechile idei care trăgeau în jos societatea umană.
Fiind în ADN-ul autorului, acesta oferă o latură morală operei, folosindu-se de psihologie în conturarea unor personaje memorabile care marchează o epocă, Bălcescu fiind și el creionat în spiritul eroului care nu pierde niciodată și rămâne întotdeauna dârz în fața nedreptății, pentru un sacrificiu suprem, acela al unirii într-un singur stat.
Camil Petrescu was a Romanian playwright, novelist, poet and philosopher. He marked the end of the traditional novel era and laid the foundation of the modern novel era in Romanian literature.
Am citit această carte din presupunerea că autorul nu putea coborî atât de mult. Camil Petrescu scriind realism socialist? Ei bine, da. N-o să intru în dezbaterea despre compromisul novelistului, că ar fi trebuit să stea pur, că trebuia să scrie așa ca să nu moară... Nu știu, n-am trăit vremurile acelea ale stalinismului dezlănțuit de armata roșie și câțiva trădători. Despre ce mă pot pronunța este calitatea acestei vieți romanțate (și inventate) a lui Nicolae Bălcescu. Și părerea mea este că nu avem aici literatură ci propagandă.
Suntem în 1821 pe la începutul lui februarie. Iarna fusese destul de uşoară, căci după o zăpadă moale şi deasă, căzută cam după Sfântu Dumitru, vremea fusese mai mult uscată până la Bobotează, care trecuse cu zloată şi pâclă. Micii boieri de ţară, de prin Argeş şi Olt, se tot întâlneau, vizitându-se speriaţi pe la conacele lor, întrebându-se ce e de făcut, dacă să fugă din calea pandurilor lui Tudor Vladimirescu sau să rămână locului, fie ce-o fi. Umbla zvonul pretutindeni că pandurii vin cu urgie asupra boierilor, că jefuiesc conacele şi îi supun la chinuri, ca să spună unde ţin ascunşi banii, giuvaerele şi sculele de preţ. Se ştia, e drept, că Tudor dăduse, nu demult, porunci straşnice şi că pedepsea cu mânie jafurile, ba pe unul dintre căpitani, pe Ioniţă Răduţoiu, boier de la Steic din Mehedinţi, pusese să-l bată la tălpi, cu nuiele, fiindcă doi oameni ai săi jefuiseră un conac pe lângă Severin. Se vede că asta nu era de ajuns. Oamenii nu erau liniştiţi. De la Bucureşti, mai toţi marii boieri – în frunte cu banul Brâncoveanu şi Teodor Văcărescu, zis Furtună – fugiseră, ori erau pe cale să fugă la Braşov. Umblau tot felul de veşti, de se încreţea carnea pe om. Acuma, întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova şi se apropia, cu mult popor după ea, de Olt.
Cele mai proaste pagini scrise de autor sunt acestea. Din păcate totul este artificial, o plată pentru ca autorul să fie lăsat în pace de autoritățile comuniste. Poate dacă ar fi apucat anii 60 nu l-ar mai fi publicat în această formă.
Această nuvelă cu caracter biografic s-a dorit a fi un omagiu adus uneia dintre figurile cele mai de seamă ale istoriei românilor, revoluționarul pașoptist Nicolae Bălcescu. Mai mult decât atât, Camil Petrescu și-a dorit să-l plaseze pe Bălcescu în contextul frământărilor sociale ce au zguduit secolul XVIII, plecând de la mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu (Revoluția de la 1821) , trecând prin Revoluția de la 1848, exilul protagonistului la Palermo și urmările mișcărilor protestatare în cele trei principate. Moartea lui Camil Petrescu la 14 mai 1957 face ca lucrarea să rămână neterminată, dar chiar și așa ea rămâne un reper demn de luat în seamă de istoriografia contemporană.