Viața ca o glumă proastă

by Liviu Ornea

Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – familie, prieteni, partenere – și a colaboratorilor. Tragem cu urechea la conversațiile sale sau ale celor din jurul lui, îl însoțim în călătorii, parcurgem jurnale și e-mailuri, îi scotocim în gânduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O reconstrucție minuțioasă, în fond, a unei vieți care are toate premisele pentru succes, dar care îl ratează conștient și magistral.

„«Da, sunt un iremediabil rațional sentimental – sau invers, nu are nicio importanță», spune Paul, personajul central din Viața ca o glumă proastă, roman construit antitetic din livresc și oralitate frustă, tragedie și bășcălie, duritate și nostalgii, substanța științei și substanța artei. Închipuiți-vă un cântec al lui Jacques Brel care se transformă pe nesimțite într-un cântec al lui Georges Brassens și viceversa, iar cântecele sunt interpretate pe rând de fiecare personaj, într-un șir de dialoguri, monologuri, schimburi de mesaje, fragmente de jurnal, condensând peste treizeci de ani de soartă colectivă și individuală: așa sună romanul lui Liviu Ornea. Despre ratare, ar fi, poate, vorba, dar «ratare» e un cuvânt prea îngust, sau mai curând despre prăbușire, numai că e o prăbușire lucidă, autoironică. La urmă, nici nu știi cui să-i dai dreptate: lui Brel sau lui Brassens? Liviu Ornea e prea inteligent ca să impună verdicte.“ (Vlad Zografi)

„Primul roman al scriitorului, matematicianului, eseistului și traducătorului Liviu Ornea este o carte desăvârșită despre eșec.
Paul, cel a cărui viață e ca o glumă proastă, un intelectual de familie bună, fizician seducător, nu frânează nicio clipă în timpul lungii sale prăbușiri, ba dimpotrivă, accelerează pe ici, pe colo, îndepărtând oamenii care gravitează în jurul său și asezonându-și zilele cu alcool, mult alcool. După Viitorul anterior, iată încă un volum splendid, care se citește cu un nod în gât, chiar dacă nu totul este apăsător, chiar dacă livrescul ori referințele culturale și științifice te provoacă, chiar dacă umorul țâșnește la fiecare pas.“ (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)

312 pages, Paperback

First published January 1, 2022

Reviews

[Andreea Ursu-Listeveanu · Rating 4 out of 5]

Ce iese in evidenta inca de la inceput e structura cartii. Faptele si gandurile personajelor se descopera prin dialoguri, convorbiri telefonice (intre personajele feminine, intre cele masculine, insa mai ales intre mama si fiica sau mama si fiu - incredibil cat de deschisi erau toti fata de mamele lor, cumva nespecific familiilor romanesti din anii comunismului), pagini de jurnal, foarte foarte putina naratiune la persoana a treia, emailuri. Mi-a amintit putin de Valurile Virginiei Woolf, pentru ca si in cartea lui Ornea exista pasaje care au nevoie de atentie la detalii pentru a distinge cine vorbeste.

Tot la plus as pune si mentionarea diverselor orientari si practici sexuale pe care eu nu le-am prea intalnit in literatura românească. Nu sunt naiva sa cred ca nu au existat, insa sunt surprinsa sa le vad scrise in contextul anilor imediat urmatori prabusirii comunismului si dupa.

Desi am fost usor incomodata de subiectul preferat al tuturor (sexul si observarea ‘exemplarelor’ masculine sau feminine), si de muuuult prea multe referinte literare, cinematografice si artistice, pana la urma am inteles ca erau toate necesare pentru a duce povestea unde trebuia sa ajunga. La decaderea completa a lui Paul (nu ma prea coafeaza termenul ‘ratare’. Sau ‘esec’) si la incapacitatea de a se extrage din ea.

Am ales sa citesc cartea pentru ca am citit ca e cu Timisoara si Loga, iar dezamagirea ca nu a fost deloc cu si despre vreuna dintre ele aproape ca mi-a taiat pofta de a o termina. Insa ma bucur ca nu am facut-o pentru ca spre final am ajuns sa o apreciez altfel.

[simona.citeste · Rating 4 out of 5]

Deși puțin haotică și așezată "dezordonat", toate lucrurile au avut farmec, construcția i-a dat un plus de autenticitate și m-am simțit parte din poveste.
Cartea este despre oameni obișnuiti, despre viața așa cum este ea, despre iubiri, dezamăgiri, carieră, familie și multă degradare.
Mesajul din spate cred că va fi perceput diferit de către fiecare cititor.

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

Nu știu cum, pentru că de obicei urăsc poveștile construite atăt de mult pe dialog, dar cartea asta mi-a intrat treptat pe sub piele și până la urmă a fost un fel de pansament pentru deznădejde. Probabil m-a cucerit din start umorul, dar a crescut altceva, mult mai profund, pe parcurs, o frăție a dezolării, poate.
Vad eșecul final al personajului ca pe un fel de salvare, de fapt. Încă n-a ajuns la fund, n-a căzut definitiv.

[Elena Spiridon · Rating 1 out of 5]

Cred că această carte este ca o glumă proastă.

[Oana Strugariu · Rating 4 out of 5]

“ ... a trăi înseamnă a te prăbuși progresiv”.

Deși are acest motto, nu aș defini romanul drept unul despre eșc și despre ratare.
E despre oameni. Oameni care eșuează? Da! Oameni singuri, oameni care și-au asumat mediocritatea, care își plâng de milă. E despre a nu ști cine, unde și de ce ești. E despre viață, așa cum e ea. Necosmetizată.

Cred că despre un singur lucru nu e romanul lui Liviu Ornea: despre viața ca o glumă proastă.

[Ralu Alexandra · Rating 4 out of 5]

Viața ca o glumă proastă
Liviu Ornea
2022
Nemira

„Nu te duci la un prieten să verși tot răul din tine, nu vrei să-i transferi lui urâtul și întunericul din tine, tocmai pentru că ți-e prieten, ții la el și vrei să-l protejezi, să-l ferești. Cum să-ți vină, sănătos fiind, nu bolnav psihic, să scoți din adânc și să-l împroști cu toată urâciunea care zace-n tine?” (pag. 202)
„Oricât de un prieten mi-ar fi, nu pot să-i spun chiar tot. Și nu doar dintr-un fel de pudoare, pentru că, oricum ai lua-o, nu-i ușor să te descoperi complet nici chiar în fața celui mai bun și apropiat prieten, ci, mai ales, pentru că mă tem că sunt și lucruri pe care nu le-ar înțelege și, dacă nici el nu le înțelege și reacționează prost, atunci ce mă fac?” (pag. 203).
„Dacă cineva vrea să priceapă măcar o parte din lumea asta, atunci trebuie să moară cel puțin o dată și că, așa stând lucrurile, e mai bine să mori de tânăr, când ai încă atâta vreme la dispoziție ca să te trezești și să-ți revii în simțiri- să mori când ești deja bătrân fiind, din motive evidente, mult mai urât” (pag. 179).
„O femeie frumoasă, încă tânără, care te părăsește într-o după-amiază de toamnă târzie, pe o vreme mohorâtă, ploioasă, iar tu o contempli de la geam cum se duce, precum tinerețea” (pag. 117).
„Iar acuzația că opera doar cu rațiunea era absurdă, pentru că însuși actul îndrăgostirii era profund irațional, cum irațională, în esența ei ultimă, e și iubirea” (pag.112).
„Bine, dar până la urmă, ce e real într-o iubire? E ceva real Nu e orice îndrăgostire o halucinație? Un proces mental autoindus, cu prea puține legături cu obicetul real al îndrăgostirii? Te îndrăgostești de ce ai în față” (pag 90).
„Originalitatea e aproape întotdeauna o iluzie, Bogdane. Ți-o spune și fizicianul care am fost” (pag. 298).
„Da, uite ce au în comun. Ăsta-i pattern-ul: femei frumoase și inteligente, care sfârșesc prin a mă urî” (pag. 297).
”Credeam într-o vreme, că deși totul se schimbă în jurul nostru, fiecare dintre noi rămâne, în mod esențial, același, adică rămâne așa cum s-a format în adolescență și prima tinerețe” (pag. 257).

Cred că ceea ce mi-a plăcut și m-a uimit cel mai mult la această carte scrisă de un român este libertatea limbajului, lipsa pudorii și modul tranșant de a expune niște realități și adevăruri pe care, chiar și acum (oare de ce), ne este greu să le acceptăm.
Deși poate părea la început haotică prin modul în care este structurată (o sumedenie de gânduri, însemnări, convorbiri, emailuri, conversații ale mai multor personaje), cu fiecare pagină ajungi citită ajungi să înțelegi mai bine și să rezonezi cu anumite trăiri ale personajelor.

Liviu Ornea este cu siguranță un autor pe care voi continua să-l citesc și pe care să doresc să-l descopăr prin scrierile sale autentice.

[Andrei Geornoiu · Rating 3 out of 5]

o carte începută cu stângul, poate și pentru că primele aproximativ 50 de pagini mi s-au părut extrem de haotice și mi-a luat mai mult decât credeam să mă obișnuiesc cu modul în care este construită povestea (dialog exagerat sub diverse forme: email, conversații telefonice, scrisori etc.)

ce a salvat mare parte din roman pentru mine este umorul și cât de satisfăcător se simte ratarea personajului principal

ba chiar aș spune că, la cât de incredibil de nesuferit este Paul ca personaj, declinul său nu este într-atât de total pe cât aș fi vrut ca să mă simt complet satisfăcut

[Stefy · Rating 3 out of 5]

2.5