Fără să se cunoască prea bine, Ruxi și Adela devin peste noapte surori. Adela notează și desenează de zor în jurnalul ei de naturalist, pe când Ruxi scrie povești și are grijă de Colăcel, puiul de găină. Teritoriile sunt destul de clar stabilite între ele; mama e a Adelei, tatăl e al lui Ruxi; postul de observație din vișin e al Adelei, Ruxi se joacă în curte cu puiul.
Cele două surori se cunosc puțin câte puțin de la o zi la alta, mirate și temătoare. Luțu, calul legat de gardul vecin, aduce o schimbare: cele două fete urcă împreună în vișin. De sus, lucrurile se văd altfel și așa ajung să imagineze povești despre căluț. Iar pe măsură ce Ruxi le scrie și Adela le desenează, sentimentele lor devin tot mai amestecate.
Lavinia Braniște s-a născut la Brăila în 1983. A studiat limbi străine la universitățile din Cluj și București. A debutat în literatură în 2006 cu volumul de poezii „Povești cu mine” (Paralela 45), după care a publicat o colecție de proză scurtă, „Cinci minute pe zi” (Casa de Pariuri Literare) în 2011. Polirom i-a publicat și colecția de povestiri „Escapada” (2014). „Interior zero” este primul ei roman.
Lavinia, spre deosebire de alți autori români pe care i-am citit recent, surprinde foarte bine momentele de infinită intimitate și vulnerabilitate cu care e presărat universul copiilor și relațiile (dificele de astă dată) pe care le au aceștia cu părinții. Și micile bucurii, și micile descoperiri din proximitatea casei, și micile apropieri tacite și portițele de scăpare, și fricile aparent nefondate. Unde se poate ascunde un copil care vrea să fugă? Într-un copac? Într-un insectar? Într-un cabinet de biologie sau într-o poveste scrisă și desenată în tandem? Sunt o mulțime de evadări în cartea asta, evadări subtile, evadări constructive, care duc, pas cu pas, spre formarea unei familii noi. A unui nou acasă. Nu e moralizatoare, nu idealizează, nu forțează pedala schematismului narativ (nu, nu exista un punct culminant), dar nici nu se rezumă la schimburi de replici minimale, doldora de slanguri. E doar un fin observator al oamenilor mici. Mă bucur să o fi citit!
“Sora lui Colăcel” de Lavinia Braniște a fost o lectură ușoară,care de altfel nu prea m-a impresionat într-un mod special.Personajele au fost caracterizate destul de interesant,însă acțiunea nu a fost prea entertaining.