What do you think?
Rate this book
Proză de pisică
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
March 16, 2023
Despre scrisul Cameliei nu se poate povesti, el se simte. Nu e chiar la îndemâna oricui, e plin de metafore exact acolo unde te-ai aștepta mai puțin. Te învăluie și te poartă în lumi neștiute, cu zâmbet sau momente de introspecție. Cartea Cameliei nu te antrenează într-o convorbire ușoară, pe care să o desfășori oriunde, oricum, dar te prinde atât de mult încât cu greu poți renunta să mai citești încă o pagină, măcar una. Sunt bucăți de suflet în ea, șlefuite cu migala zorilor ce abia se ivesc sau a înserărilor timide. E un ritual magic, acela pe care scriitoarea îl împlinește, doar de ea știut, din care ne lasă să întrezărim frânturi. Sunt ”poveștile mele de suflet” așa cum le-am numit de la bun început și le voi ține mereu aproape, recitindu-le la nesfârșit.
November 26, 2025
3,5. Genul de carte care te bântuie, îți disecă trupul emoțiilor cu o grație de balerină de porțelan spartă în dreptul inimii, cu o ardoare aproape insinuantă, cu un joc tulburător al cuvintelor... Când mângâie (deși mângâierea e una rece, ca atingerea unui fulg de zăpadă), când taie cu ascuțișul unei frunze puse la presat într-o carte.
O proză poetică prin excelență, așa cum rareori mi-a fost dat să citesc pe la noi. Camelia (zisă și Psi) are o înzestrare scriitoricească aparte și merită cu desăvârșire promovată și cunoscută pe o scară mai largă, mai ales în cercurile iubitorilor de poezie și proză poetică.
Am adorat multe din povestioare (sau vignette), însă unele nu m-au atins în aceeași măsură, cum se întâmplă adesea într-o colecție de povestiri, de aceea nu am acordat punctajul maxim. Cu toate astea, cartea asta m-a lăsat mască... Superbe imagini poetice, absolut minunate fresce sufletești țesute pe tapetul zgrunțuros al vieții. Povești-mituri, povești legendă, povești de-iubire-uitată, cioburi de povești, fragmente de amintiri, refrenuri poetice care se repetă de-a lungul mai multor povești de parcă ar fi reîncarnări de idei și experiențe, letimotive pictate în alb-zăpadă și roșu-cireașă, crime pasionale (dintre care una înfăptuită chiar de o umbră a unui bărbat!), dor, mult dor și iubire neîmplinită tresărind la cea mai mică atingere, chiar și când îți treci vârful degetului peste paginile cărții...
Inițial am încercat să înțeleg logic anumite întâmplări, pentru că autoarea pare să sugereze în unele povești că există o „intrigă” și un motiv, o înlănțuire logică, însă aceasta din urmă nu prea are un fundament „solid”...Se dizolvă tot în poezie. „Proză de pisică” este o carte de stare, de emoție...
Aș fi exclus din volum anumite proze care au părut cumva disonante în contrast cu delicatețea celorlalte sau au avut anumite mici stângăcii, ori un absurd pe care nu l-am gustat, însă per total aceste texte „pisicești” sunt splendide. Probabil Camelia le-a făurit la gura sobei (imaginare sau nu) cu un ceai (de iasomie?) pe masă și alături de cel puțin o pisică torcând pe ritmul cuvintelor nerostite care dansează unele cu celelalte pe coridoarele gândurilor. Asemeni unei feline, sunt imprevizibile, misterioase, catifelate, da pot să și zgârie. :)
* Fragment din povestirea „locuind într-un pahar de sticlă” (una din preferatele mele):
„aș locui, dacă mi s-ar da posibilitatea alegerii, într-un pahar de sticlă, unul înalt, transparent, cu picior fragil ca o lebădă grațioasă, tulburătoare în transparența ei. m-ar atinge ape grele de tanin câteodată, însă nu m-aș plânge și nici nu aș încerca să șterg roșul strivit al boabelor peste care, cândva, a trecut și soarele.
(...) aș locui, dacă astfel am fi mai aproape, în perechea paharului tău, pe o etajeră de nuc, alături de cărțile pe care le iubim amândoi. la vreme de seară, am coborî împreună pe masa cu zăpezi din damasc și cu sfeșnice de argint, acceptând tacit atingerea sfioasă a mâinilor și a buzelor care ar sorbi fără să ne vadă, fără să ne știe, prea flămânzi și prea atenți la propriile persoane, la măruntele lor nevoi și mai puțin la fragilitatea noastră”.
* Fragment din povestirea „nu-i nimic” :
„merg pe străzi fără o țintă anume, fără o destinație prestabilită, prin soarele curs pe asfalt ca o smoală îndelungă, aurie, lipicioasă și țin în brațe un imaginar coș de nuiele, așa cum au precupețele la piață, cele mari în care așază ouă, pe care le vând gălăgioase ca și cum ar peți o mireasă pe care nu o mai vrea nimeni. în coș sunt gândurile mele: sălbatice, năvalnice, incandescente, tăioase, pline, line, cuminți, un imens noian de gânduri mai vechi sau mai noi, mai potrivite sau nu.
(...) afară, în lumea prea mare și necunoscută, gândurile pot fi ușor strivite de mașini, de oameni și chiar de blocurile aliniate într-un straniu și deloc estetic puzzle, reminiscență a unui orgoliu procustian.
(...) înăuntru, în coșul meu mirosind a crengi uscate, aproape elastice în împletirea lor, gândurile, ce au forma unor șuruburi, se lovesc unele de celelalte (...) riscul de spargere, de rupere, de curgere, de sintetizare, este în jurul lor ca o pâclă în miezul căreia se luptă, se inflitrează voluntar, cu încăpățânare de nit la un capăt, în vreme ce eu le privesc.”
p.s. Camelia, dacă vezi acest review și tu ești cea care a adăugat cartea pe Goodreads, pune-i și o poză a copertei - pe lângă faptul că e tare frumoasă, atrage atenția și crește vizibilitatea, dar și șansa ca acest volum deosebit să fie găsit de alți cititori. :)
O proză poetică prin excelență, așa cum rareori mi-a fost dat să citesc pe la noi. Camelia (zisă și Psi) are o înzestrare scriitoricească aparte și merită cu desăvârșire promovată și cunoscută pe o scară mai largă, mai ales în cercurile iubitorilor de poezie și proză poetică.
Am adorat multe din povestioare (sau vignette), însă unele nu m-au atins în aceeași măsură, cum se întâmplă adesea într-o colecție de povestiri, de aceea nu am acordat punctajul maxim. Cu toate astea, cartea asta m-a lăsat mască... Superbe imagini poetice, absolut minunate fresce sufletești țesute pe tapetul zgrunțuros al vieții. Povești-mituri, povești legendă, povești de-iubire-uitată, cioburi de povești, fragmente de amintiri, refrenuri poetice care se repetă de-a lungul mai multor povești de parcă ar fi reîncarnări de idei și experiențe, letimotive pictate în alb-zăpadă și roșu-cireașă, crime pasionale (dintre care una înfăptuită chiar de o umbră a unui bărbat!), dor, mult dor și iubire neîmplinită tresărind la cea mai mică atingere, chiar și când îți treci vârful degetului peste paginile cărții...
Inițial am încercat să înțeleg logic anumite întâmplări, pentru că autoarea pare să sugereze în unele povești că există o „intrigă” și un motiv, o înlănțuire logică, însă aceasta din urmă nu prea are un fundament „solid”...Se dizolvă tot în poezie. „Proză de pisică” este o carte de stare, de emoție...
Aș fi exclus din volum anumite proze care au părut cumva disonante în contrast cu delicatețea celorlalte sau au avut anumite mici stângăcii, ori un absurd pe care nu l-am gustat, însă per total aceste texte „pisicești” sunt splendide. Probabil Camelia le-a făurit la gura sobei (imaginare sau nu) cu un ceai (de iasomie?) pe masă și alături de cel puțin o pisică torcând pe ritmul cuvintelor nerostite care dansează unele cu celelalte pe coridoarele gândurilor. Asemeni unei feline, sunt imprevizibile, misterioase, catifelate, da pot să și zgârie. :)
* Fragment din povestirea „locuind într-un pahar de sticlă” (una din preferatele mele):
„aș locui, dacă mi s-ar da posibilitatea alegerii, într-un pahar de sticlă, unul înalt, transparent, cu picior fragil ca o lebădă grațioasă, tulburătoare în transparența ei. m-ar atinge ape grele de tanin câteodată, însă nu m-aș plânge și nici nu aș încerca să șterg roșul strivit al boabelor peste care, cândva, a trecut și soarele.
(...) aș locui, dacă astfel am fi mai aproape, în perechea paharului tău, pe o etajeră de nuc, alături de cărțile pe care le iubim amândoi. la vreme de seară, am coborî împreună pe masa cu zăpezi din damasc și cu sfeșnice de argint, acceptând tacit atingerea sfioasă a mâinilor și a buzelor care ar sorbi fără să ne vadă, fără să ne știe, prea flămânzi și prea atenți la propriile persoane, la măruntele lor nevoi și mai puțin la fragilitatea noastră”.
* Fragment din povestirea „nu-i nimic” :
„merg pe străzi fără o țintă anume, fără o destinație prestabilită, prin soarele curs pe asfalt ca o smoală îndelungă, aurie, lipicioasă și țin în brațe un imaginar coș de nuiele, așa cum au precupețele la piață, cele mari în care așază ouă, pe care le vând gălăgioase ca și cum ar peți o mireasă pe care nu o mai vrea nimeni. în coș sunt gândurile mele: sălbatice, năvalnice, incandescente, tăioase, pline, line, cuminți, un imens noian de gânduri mai vechi sau mai noi, mai potrivite sau nu.
(...) afară, în lumea prea mare și necunoscută, gândurile pot fi ușor strivite de mașini, de oameni și chiar de blocurile aliniate într-un straniu și deloc estetic puzzle, reminiscență a unui orgoliu procustian.
(...) înăuntru, în coșul meu mirosind a crengi uscate, aproape elastice în împletirea lor, gândurile, ce au forma unor șuruburi, se lovesc unele de celelalte (...) riscul de spargere, de rupere, de curgere, de sintetizare, este în jurul lor ca o pâclă în miezul căreia se luptă, se inflitrează voluntar, cu încăpățânare de nit la un capăt, în vreme ce eu le privesc.”
p.s. Camelia, dacă vezi acest review și tu ești cea care a adăugat cartea pe Goodreads, pune-i și o poză a copertei - pe lângă faptul că e tare frumoasă, atrage atenția și crește vizibilitatea, dar și șansa ca acest volum deosebit să fie găsit de alți cititori. :)
May 8, 2022
proza de Pisică este un suflet spart în bucăți și apoi reasamblat ca un mozaic strălucitor pe alocuri, șters de timp în altele dar fiecare bucată purtând o poveste, fiecare îmbinare de bucăți schimbând sensul bucăților individuale, un glob de sticlă cu vitralii în care arde ființa scriitorului lăsând imagini diferite să se formeze pe pereții sufletelor cititorului.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews