*Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova la categoria „Cartea de debut” pe anul 2022 *Premiul pentru debut în literatură al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău (2023) *Premiul pentru literatură al emisiunii „Vânturile, valurile” de la postul JurnalTV (Chișinău) *Roman inclus în programul de lectură „Chișinăul citește” , ediția a XX-a (2023), al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău „Avem prin Montana poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria. În acest retard mezozoic, timpul a înghețat, conservând în glaciațiunea sa politico-socială realitățile sovietice de care noi am și început să uităm. Miezul narațiunii reface epic războiul din Transnistria, văzut cu ochii unui copil și sedimentat apoi în psihicul zdruncinat al adultului. Sângerosul conflict e derulat prin mai multe episoade sinistre succedate cinematografic. Autorul își conduce cu mână forte personajele, toate credibile ca profiluri umane și ca entități ficționale. Detaliile cu revers simbolic – ceasul „Montana”, gutuile, cărțile tipărite cu caractere latine ș.a. – adaugă artisticitate prozei și mărturisesc în favoarea unui prozator pe deplin format, absolvit de ezitările noviciatului. Proza are antren, jocurile suspansului captivează și – mărturisesc eu, cititorul! – și că e unul dintre puținele noastre romane pe care nu vrei să le lași din mână.” Eugen LUNGU
Născut în anul 1987 în oraşul Bender (Tighina), Republica Moldova. Licențiat în ştiințe ale comunicării al Universității Libere Internaționale din Moldova. Am lucrat mai mulți ani în calitate de reporter pentru agenții de ştiri şi posturi TV din Chişinău. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 2023), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2025). Actualmente, stabilit în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Romanul, oferă o perspectivă largă asupra războiului din Transnistria și a ororilor care au continuat mulți ani după... La mine, romanul lui Alexandru Popescu - "Montana", s-a ascociat primordial cu romanul lui Gheorghiu " Ora 25 " poate că ambele urmăresc în prim-plan evoluția protagonistului pentru a redobândi sensul în viața distrusă de niște încadrări într-o categorie care nu merita să fie acolo. Poate, pentru că ambii și Josan Ion și Johann Moritz, au avut libertatea ca scop?! Nu știu. Cert este faptul că opera este una de o importanță istorică care redă cu lux de amănunte chinurile și gratuitățile ce au urmat viață simplă a țăranilor de dinainte și de după conflictul transnistrean, care a distrus și a furat mii de vieți nevinovate... Însăși acțiunile descrise, au un farmec aparte, au farmecul, ca și cum cititorul trăiește ceea ce citește... Este un roman care merită citit pentru o formare a unor cunoștințe despre ceea ce s-a petrecut. Mi-a plăcut opera, m-a lăsat oripilată in anumite fragmente...
E un roman foarte bun, dovada că avem literatură şi scriitori basarabeni talentaţi, ce merită citiţi, susținuți, promovaţi.
Bun de citit pentru generaţia Z, cei care cunoaştem evenimentele doar prin ochii părinţilor şi buneilor. Şi un roman care va provoca amintiri şi va deschide răni celor care au fost martorii războiului "de pe Nistru" şi evenimentelor ce l-au succedat.
Am citit pe nerăsuflate cartea și, în ciuda avertismentului autorului cum că niciunul dintre personajele acestei cărți nu reprezintă vreo persoană reală, am avut mereu sentimentul că citesc un roman autobiografic. Jonas și Eva și Denis și Claire si toate întâmplările lor sunt de-un realism cutremurător iar lectura cărții îți dezvăluie un emoționant fragment de istorie - istoria românilor din Transnistria.
Bună sunt o elevă din clasa a 12-a și am rămas profund influențată și emoționată de cartea dumneavoastră.Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit. Sunt din Moldova și copilăria lui Ivan din Transnistria m-a emoționat până la lacrimi, i-am povestit și mamei și la fel a plâns cu mine. Apreciez autorii care povestesc cu brutalitate opresiunea timpurilor care au fost și care mai sunt prezente, este un subiect atât de important și fragil care categoric nu trebuie uitat. Am rămas fără cuvinte după ce am citit, doar cu sughițuri de la plâns. Vă Mulțumesc enorm pentru contribuția dumneavoastră în literatura română.❤️
Un roman care scoate la suprafață acele trăiri din acei ani..Emoții și amintiri din acea perioada care le-am tot evitat pina acum ... Ne modernizam, avem drepturi si copiii sunt protejati altfel.. Dar, ma tem ca Transnistria de azi nu este foarte diferita de cea descrisa în perioada ceea din roman. Am citit cartea dintr-o suflare. Foarte bun romanul
5 ⭐️ . Aceasta carte a fost minunată. M-a lăsat fără cuvinte. Voi fi sinceră și chiar voi spune că mi-a fost greu la început să o citesc din cauza capitolelor lungi, însă totul a fost făcut cu un motiv în această carte. E minunată.
Citisem la un moment dat că T este o țară care nu există. Au trecut 20 de ani de când și-a declarat independența, dar nimeni nu-l recunoaște ca stat. Are imn, steag și armată, dar mai ales, a avut și are locuitori cărora Alexandru Popescu le-a dat în mod indirect o voce.
Despre ce este 𝐌𝐨𝐧𝐭𝐚𝐧𝐚? Despre trecut și prezent. Despre traumele unui adult-copil, a cărui copilărie a fost delimitată de un zid fizic, iar maturitatea de unul emoțional.
Găsiți și iubire în roman. Pentru că nu poate lipsi din viață, dar povestea m-a copleșit. Sper să revin cu o recenzie completă cândva.
Am sorbit cu multa sete din acest roman. Autorul a reusit sa imbine armonios doua planuri temporale care developeaza o istorie a unui tanar care a trait drama unui razboi a unui stat nerecunoscut. Asistam la multiplele incercari ale personajului de a isi depasi traumele fizice si psiho emotionale iar atmosfera romanului care imbina elemente vizuale si senzoriale completeaza perfect firul narativ.
O carte dureros de realistă, despre ororile războiului și impactul acestuia asupra oamenilor de rând. De o sinceritate frapantă, Alexandru Popescu explică traumele personajului principal (cu un feeling autobiografic) povestindu-i copilăria din “bază”, unde pericolele și moartea făceau parte din cotidian. Un roman cutremurator si captivant care te bântuie la final. De trecut la literatura obligatorie pentru cei care susțin necesitatea conflictului armat pentru obținerea păcii.
E atât de bună cartea asta că nu am putut să o las din mână. Povestea lui Ivan este captivantă, cu detalii atât de vii și copleșitoare. O poveste a unui copil care oricât ar fi fugit nu a putut scăpa de zidul, la propriu, care i-a marcat copilăria.
Mi-a plăcut romanul! Are de toate, amintiri din copilărie, o istorie de dragoste și realitate dură în urma unui război. Bravoooooo succes în continuare!
Ai citit această carte? Participă la sondajul „Topul celor mai citite cărți a autorilor din Republica Moldova editate în 2022”, organizat de către Biblioteca Națională a Republici Moldova. Votează cartea aici: https://forms.gle/Tqy3buRftQEEKodN6
Ceasul care i-a marcat copilăria în Transnistria este cel care dă numele acestei cărți. Mi-a plăcut alternanța planurilor temporale, descoperirile treptate ale poveștii și temerile atât de bine prezentate.