O biografie

by Andrei Serban, Basarab Nicolescu (postf.)

„De tânăr, ca să mă apăr, fiind vulnerabil, am pretins arogant că pot să mă bizui doar pe mine. Ca să dovedesc că «sunt cineva», am pretins că ştiu tot. Doar treptat mi-am descoperit lipsa de putere, slăbiciunea. Am simţit gustul amar al neputinţei. Şi, paradoxal, recunoscând şi acceptând această realitate, m-am trezit conectat la o forţă nebănuită. În timp, orgoliul nu a dispărut, cum aş fi vrut, dar s-a diminuat considerabil. Am avut noroc să simt acel gust amar al neputinţei... şi să mă doară. Dar nu m-am lăsat învins.” (Andrei Şerban)

„Scriind cu lejeritate, cu graţie şi deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Şerban se regăseşte în paginile cărţii aşa cum este şi în viaţa de fiecare zi, într-o rară îmbinare între inocenţa copilului şi experienţa înţeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Şerban cunoaşte bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigenţă, el este tolerant fără nici o concesie de substanţă. Simplitatea sa surprinde – nici o urmă a infatuării de mare maestru şi profesor nu umbreşte prezenţa sa umană. Andrei Şerban nu încremeneşte în propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului.” (Basarab Nicolescu)

Genres: Romanian Literature

376 pages, Paperback

First published January 1, 2006

About the author

Andrei Șerban (born June 21, 1943) is a Romanian-born American theater director. A major name in twentieth-century theater, he is renowned for his innovative and iconoclastic interpretations and stagings. Since 1992, he has been Professor of Theater at the Columbia University School of the Arts.

Born in Bucharest, he is the son of Gheorghe Șerban, a photographer, and Elpis Șerban, a teacher. As a child, he was presenting puppet shows at home and staging mock battles with his friends in Bucharest's Grădina Icoanei. From 1961 to 1968, he studied at the Theatrical and Cinematographic Art Institute in Bucharest. As a student, he directed Julius Caesar, which he now calls his "most daring production ever". Set in the Japanese Kabuki style, with a flower bridge built over the audience, and with Caesar's death performed in slow motion created an enormous scandal. After that, it became very hard for him to find a job in Romania.

In 1969, Șerban emigrated to the United States, with the help of Ellen Stewart, and a grant from the Ford Foundation. In 1970, he went to Paris to study at Peter Brook's International Centre for Theatre Research. In 1971, he staged Medea at La MaMa, E.T.C., the experimental theater club in New York City. Three years later, he directed Fragments of a Greek Trilogy (Medea, The Trojan Women, and Electra), also at La MaMa.

Reviews

[Lavinia · Rating 5 out of 5]

In primul rind, cartea lui Serban e mai mult decit o biografie. E o viata, un stil de lucru, sint oportunitati, lectii pe care el le-a invatat si din care altii, la rindul lor, pot invata. Nu intentionez sa-l ridic prea mult in slavi, stiu ca e un personaj controversat in lumea teatrului romanesc, insa daca e sa ma iau doar dupa cum l-am simtit dincolo de paginile cartii, sau mai degraba in paginile ei, e un om minunat. Sigur ca incomodeaza, pentru ca e neconventional, pentru ca lucrul cu el e cercetare, eclectism, experimentare si inovatie. Incepind cu el, regizorul, trecind pe la actori, scenografi, muzicieni, cor, dirijor (cind e vorba de opera) si pina la tehnicieni. Se recunoaste usor in carte punctul de cotitura al regizorului, marcat de intilnirea cu Peter Brooks si consecintele acestei intilniri, care se rasfring asupra muncii lui ulterioare (cautare = actionare / joc si nu analiza; mersul inapoi = debarasarea de idei preconcepute si obiceiuri mecanice; impresionante tehnici de lucru cu actorii!). Cartea e marcata, normal, de bucuria succesului, a experimentelor fructuoase, dar, din nefericire, si de tristetea esecurilor, de cele mai multe ori legate de Romania.
Am invatat, sper, de la Serban, "sa privesc" teatrul cu alti ochi. Imi asum snobismul de a fi vrut sa vad un spectacol doar pentru ca e "mare" sau de a fi citit o piesa doar pentru ca e Shakespeare, Ibsen sau Cehov si trebuie bifate si alea cindva. Dar m-am prins, desi nu cred ca el mentioneaza asta voit undeva, ca mergind la teatru e bine sa-ti lasi asteptarile (si mai ales prejudecatile) acasa, sa nu cauti sa vezi daca se respecta piesa rind cu rind – ba chiar mai bine sa uiti ca ai si citit-o - sa te lasi pe mina regizorului, sa-l lasi sa se joace cu mintea si imaginatia ta si sa savurezi momentul atunci si acolo.


***
Bine ca de 3 ani ma gindesc daca vreau sau nu sa vad Purificare, si cind in sfirsit ma hotarasc ca da, se incheie stagiunea.

[Vlad Pîrvu · Rating 5 out of 5]

O carte care intră direct pe raftul favoritelor. Biografia lui Andrei Șerban este o încântare și pentru cei care-i cunosc activitatea și pentru cei care nu i-au văzut nicio piesă. Este o enciclopedie spirituală, nu o abordare superficială a palmaresului, care, între noi fie vorba, este năucitor.

Șerban mi-a reconfirmat dragostea ce o port teatrului și m-a făcut să privesc cu totul altfel clădirea operei, pe care încă nu am vizitat-o niciodată. M-a interogat atât pe orizontală, cât mai ales pe verticală, după cum îi place atât de mult să se exprime, și mi-a oferit o călătorie pe care am găsit-o fascinantă nu prin prisma destinației, ci a drumului propriu-zis: întâlnirea cu Peter Brook, procesiunile nipone și nord-africane de cunoaștere a sinelui, triumful cu „Trilogia antică”, provocările conservatorismului sponsorizat din operă, tragismul cuțitelor în spate pe care le-a primit repetat de fiecare dată când a revenit în țară și multe altele.

Nu în ultimul rând, am avut parte de o lectură pe cât de profundă, pe atât de lejeră. Ideală, din punctul meu de vedere.