„Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. «Ce poate omul?» – se întreabă statornic domnul Teste.“ — MARIUS GHICA
Ambroise-Paul-Toussaint-Jules Valéry was a French poet, essayist, and philosopher. His interests were sufficiently broad that he can be classified as a polymath. In addition to his fiction (poetry, drama and dialogues), he also wrote many essays and aphorisms on art, history, letters, music, and current events.
Valéry is best known as a poet, and is sometimes considered to be the last of the French Symbolists. But he published fewer than a hundred poems, and none that drew much attention. On the night of 4 October 1892, during a heavy storm, Paul Valéry entered an existential crisis, which made a big impact on his writing career. Around 1898, his writing activity even came to a near-standstill, due partly to the death of his mentor Stéphane Mallarmé and for nearly twenty years from that time on, Valery did not publish a single word until 1917, when he finally broke this 'Great Silence' with the publication of La Jeune Parque at forty-six years of age. This obscure but superbly musical masterpiece, of 512 alexandrine lines in rhyming pairs, had taken him four years to complete, and immediately secured his fame. It is esteemed by many in France as the greatest French poem of the 20th century.
Bijzondere selectie uit de beruchte ‘Cahiers’ van Paul Valéry, die in 261 schriften meer dan 26.600 bladzijden volschreef met de meest erudiete en poëtische gedachten. Eerder verscheen onder de titel ‘De macht van de afwezigheid’ een gulle selectie bij de Historische Uitgeverij. Deze minstens even rijke editie, in een oplage van 250 exemplaren bij de kleine Amsterdamse uitgever De Buitenkant, kiest voor 3 pijlers (en stokpaardjes) in Valéry’s denken: poëzie, literatuur en het gevoel. Een vat vol wijsheden dat zich traag laat leegdrinken en de geest onverhoeds in een euforische roes brengt.
Getrouwe vertaling van en summiere aantekeningen door Jan Fontijn, die zich in het echte leven meneer Charlotte Mutsaers mag noemen.
Ar fi nepotrivit să atribui stele unei cărți de care mă despart ceva etaje de cultură. Am vrut să ajung la cartea asta după ce am auzit fraza: “L'homme sait assez souvent ce qu'il fait, il ne sait jamais ce que fait ce qu'il fait.”
- Abuzul este marca proprietății și a puterii. - Fondul este o formă rea (impură). -”Forma” nu ne frapează decât dacă ”fondul” nu domină. - Forma face organică ideea. - Unul are capul ca un turn, altul ca un butoi: auzi cum sună înăuntru boabele de năut. Privindu-i portretul, Kant pare un negustor de plante medicinale. Nietzsche un furibund șef de orchestră danubian. Socrate este înțeleptul dintr-o cafenea de provincie. Descartes are ceva dintr-un comandat de batalion la o armă specială. - Nimic real nu este universal... și poate că nimic real nu este necesar! Este întotdeauna o închipuire, o falsificare, un act de rotunjire faptul de a generaliza și a necesita. - Scriitorul adevărat este un om care nu își găsește cuvintele. Atunci le caută. Și, căutându-le, găsește ceva mai bun. - Dorința de originalitate este părintele tuturor împrumuturilor. (...) Leul este făcut din oaie asimilată. - Versurile bune nu se fac cu un suflet bun. - Opera este o modificare a autorului. Cu fiecare mișcare prin care o scoate din el, autorul suferă o alterare. Și când opera este terminată, aceasta reacționează încă o dată asupra lui. El devine (de exemplu) acela care a fost capabil să o producă. (Proust - nota mea). - Un principiu absolut: a nu utiliza exercițiul literar decât pentru a anume înaintare a sinelui. - Ați reprezenta pe cineva este cel mai mare dar al scriitorului. - Actul de creație al artistului – în faza sa spontană, reflexă – îmi pare a fi comparabil cu o reechilibrare, cu pătrunderea unui gaz într-un vas. - Nu există durere fără eu. - În orice țară partidul cel mai puternic este acela care satisface deopotrivă cel mai mare număr al viciilor naționale. - Democrație nu are alt sens lipsit de absurditate decât acela de formare continuă a unei aristocrații. - Istoria care se predă în școli nu se gândește niciodată să dea măcar o idee despre modul în care se petrec lucrurile din aproape în aproape. - Libertate. Egalitate. Aceste două principii își dăunează reciproc. Căci libertatea permite dezvoltarea inegalităților naturale. Cel mai dotat are dreptul să-l devoreze sau să-l domine pe cel mai puțin dotat. Celălalt, cu oarecare întârziere, reacționează și prin tresăriri bruște vrea să redevină egal cu primul. Este imposibil să egalizăm intelectele și caracterele.
La disciplina de Valéry es evidente: décadas de dedicación a labrar este diario íntimo, obra de arte lingüística, literaria y filosófica, en la que escarba con erudición en el funcionamiento de la mente, las esquinas de la poesía y en un sistema filosófico que provocó que Octavio Paz dijera: "En realidad, el gran filósofo francés del siglo XX no fue Sartre, sino Valéry". La evidencia son sus Cuadernos.
Una perspectiva poco ortodoxa pero interesante acerca del amor, filosofía, poesía y escritura. Este libro es un must de aquellos que buscan pensamientos no alienados.
Escritura fragmentaria y reflexiva como puede ser El libro del desasosiego de Pessoa. Tiene momentos de una densidad filosófica y una belleza impresionantes. Gran libro
Densă. Bună, dar densă. Cred sunt cuvintele cele mai potrivite pentru această carte. M-am bucurat să regăsesc gânduri din multe alte subiecte, de la semiologie la antropologie. Dar amalgamul asta de “idei netrezite încă”, plus pasaje neterminate și ordonarea nu chiar perfectă a textelor, face din cartea asta ceva greu de urmărit. M-am găsit de multe ori recitind texte pentru că fie punctuația folosită de Valéry e foarte… originală, fie pentru că pur și simplu nu am înțeles nimic. Cartea începe cu un capitol despre limbaj, lucru care te prinde. După ce am citit aceasta parte am rămas cu multe întrebări cvasi-metafizice legate de aceasta parte a experienței umane. A urmat capitolul Filosofie. Nu prea multe de spus, pentru că e relativ scurt și nu e foarte… reprezentativ pentru ce cred că poetul credea despre filosofie, deși observațiile despre Descartes si problema filosofiei ca formă sunt foarte bune. Artă și estetică e un capitol… nu foarte articulat, iar capitolul Poetică e de-a dreptul închis, cel puțin pentru mine. De departe cea mai bună parte a acestei cărți e cea despre poezie. Aici Paul strălucește prin pasiunea, cunoașterea și exprimarea sa. Ultima parte, legată de politică și istorie(deși as fi zis că e doar despre istorie în concepția poetului) e o serie de observații despre societatea franceză care taie foarte adânc în mentalul colectiv al francezilor din jumătatea secolului XX. Cred că din cele 26.600 de pagini se puteau alege mai bine textele, mai spumoase sau mai tăioase. Introducerea lui Marius Ghica setează cam sus așteptările atunci când spune “monument de gândire vie” pentru că impresia lăsată de carte e una impersonală, anorganică. Cred că structurarea acestei cărți a luat cumva din… spontaneitatea gândului poetului francez… și ca un efect secundar, a produs o carte bună dar nu foarte reprezentativă pentru Paul Valéry.