Mapa cenușie G.R.

by Haralamb Zincă

........
roman

320 pages, Paperback

First published January 1, 1977

About the author

Literary pseudonym of Hary Isaac Zilberman

A fost bibliotecar la ARLUS (1945-1946). A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu" (1950-1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele 'Tânărul scriitor' și Luceafărul, redactor la Viața românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967.
Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj.


Source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Haralam...

Reviews

[Dana-Adriana B. · Rating 4 out of 5]

Spioni, romani, spioni americani, spioni peste tot si un cutremur devastator in Bucuresti si imprejurimi. Frumos.

[Sorina · Rating 4 out of 5]

„Cred că autorul pur și simplu a scris această carte pentru a păstra între pagini imaginile și simțirile de atunci. Spun asta pentru că accentul nu este pus pe acțiune, ci pe atmosferă, te transpune atât de bine, încât ai impresia că ești acolo, te ia cu fiori. Vezi cu ochii minții cum Bucureștiul, dintr-un oraș plin de viață, în care totul părea la locul lui, se transformă într-un minut în dezastru.” https://literaturapetocuri.ro/mapa-ce...

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Ca şi în alte seri, femeia apăru în barul hotelului „Intercontinental” la aceeaşi oră. Larry Maclean o zări încă de la intrare şi o însoţi discret cu privirile, până ce o văzu aşezându-se la o masă de lângă geamul dinspre strada Batistei. „Vine ca la serviciu, îşi spuse după ce-şi consultă ceasul. Prea e punctuală, ca să nu-mi dea de bănuit!”Tânăra, mai mult din obişnuinţă, îşi roti ochii albaştri cu gene lungi, parcă în căutarea unui punct de sprijin. Nu-l găsea, poate de aici şi tristeţea sau, mai curând, blazarea afişată fără ostentaţie. „Prea e punctuală, ca să nu-mi dea de bănuit”, îşi repetă Larry propria concluzie. Totuşi, experienţa sa de ziarist umblat prin lume îi spunea că românca, asemenea altor bucureştence, căuta anturajul străinilor din motive de Shop, cum aflase din istorisirile unor colegi cu stagiu mai vechi în România şi cum, de altfel, i se oferise şi lui ocazia să se convingă.
Larry o remarcase pentru prima oară cu câteva seri în urmă şi o botezase în gând, în mod inexplicabil, „Dona Alba”. Fără doar şi poate că prezenţa femeii seară de seară la bar îi amintea ceva – poate de un vis. Poate chiar de portretul unei tinere cu părul lung, întâlnită la „Prado” când trecuse fugitiv prin faţa tablourilor lui Goya.
Iscodind-o, îi redescoperi frumuseţea rece, absentă; iată, şi-a aprins o ţigară – din acelaşi pachet „Kent” pe care-l aşeza întotdeauna lângă păhărelul de coniac, ca pe nişte scule de lucru – şi începu să fumeze cu tristeţe, dacă nu chiar cu o oarecare deznădejde, ca şi când ar fi oficiat un act obligatoriu înainte de a părăsi scena vieţii. După aprecierea lui Larry, nu avea mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Dorea „Dona Alba” sau nu, dar ovalul chipului ei, cu tenul alb, catifelat, adumbrit de părul negru şi lung, despărţit la mijloc de cărare, te ademenea, apoi te silea s-o admiri. Iar dacă o studiai ceva mai îndelung şi cu insistenţă, aşa cum făcuse şi Larry, ajungeai să constaţi că blazarea ei nedisimulată iradia straniu, enigmatic, în jurul fiinţei sale.