Unul din multiplele euri lirice din Lumea e cămașa mea de forță e foarte curios de ceea ce găseşte în cărţile pe care le cumpără din anticariate – fotografii, bancnote vechi, hîrtii scrise, scoruri, însemnări… Cam aşa („la plimbare prin viața cu vechituri”) e şi Goran Mrakić în poezie, iar anticariatul lui se numeşte Timişoara, personaj principal în toate cărţile de pînă acum ale scriitorului. Goran Mrakić scrie o poezie cotidiană („încă o umilință, încă o bătaie / încă o moarte urîtă, încă o tigaie”), existenţială, socială („e o lume a personajelor secundare / a eroilor negativi”), politică, punk („Punk`s not dead”), narativă, prezentă şi actuală, dar cu multe intertexte cu perioada comunistă. Exact ca-n proza sa, avem foarte multe personaje, care n-au stare şi se plimbă peste tot, o poezie plină de acţiune, emoţii, ironii, nostalgii, trăiri, în care în loc de șampanie „deschidem niște sticle de sânge spumant”. Hai norock!
Goran ne prezintă de această dată o Timișoară sumbră, care îmi place mult mai puțin decât Timișoara pe care am găsit-o în precedentele lui cărți, "Punk Requiem" și "Povestiri din garaj". Stilul scrierii, propoziții scurte sau chiar numai cuvinte pe un rând aliniat obsesiv la stânga mărturisesc că m-a făcut să fiu nevoit să recitesc unele pasaje dar uneori, recunosc, nici asta nu m-a ajutat prea mult :)) Cu toate acestea, e o carte pe care am citit-o cu plăcere și curiozitate, să văd de pe ce colț al memoriei îmi va "șterge praful" următoarea poveste! :) După această carte, dacă citești acest review Goran, să știi că ne ești dator cu una veselă, poate despre perioada "județeană" a lui Poli, de ce nu?