Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra. (Antonio Patraș)
Cartea [Arhipelag interior] a lui Virgil Nemoianu este una dintre cele mai pasionante de acest fel scrise în anii din urmă la noi; o bună literatură memorialistică, de o sinceritate cuceritoare și de un farmec al relatării faptelor, caracterizat printr-o seninătate și destindere aparte, ce țin, la urma urmelor de calitatea umană a autorului, nealterată și nealterabilă sub presiunea unor inevitabile dezamăgiri. (Constantin Cubleșan)
Virgil Nemoianu was a Romanian-American essayist, literary critic, and philosopher of culture. He was generally described as a specialist in comparative literature, but this is a somewhat limiting label, only partially covering the wider range of his activities and accomplishments. His thinking placed him at the intersection of neo-Platonism and neo-Kantianism, which he turned into an instrument meant to qualify, channel, and tame the asperities, as well as what he regarded as the impatient accelerations and even absurdities of modernity and post-modernity. He chose early on to write within the intellectual horizons outlined by Goethe and Leibniz, and continued to do so throughout his life.