Jump to ratings and reviews
Rate this book

Dependența

Rate this book
”Există în romanul lui Constantin Cheianu doi Dan Mătăsaru: unul e ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e cel fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și mama autoritară. Tot ce a urmat e o evadare nereușită din acea copilărie brutală. Numai că smulgerea definitivă nu e posibilă. Între ipostaza infantilă și aceea matură se înșiră câteva experiențe erotice cu rol formator. E nevoie de multe stângăcii, nereușite, dar și confirmări de sine descoperite de-a lungul câtorva întâmplări afective și senzuale, pentru a putea suplini iubirea atât de dură a mamei. La finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase-șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac, și caută o împăcare cu trecutul. Dependența e un roman social, politic, erotic, dar mai ales un bildungsroman scris dezinhibat, cu ruperi de ritm tematice și stilistice, care se citește pe nerăsuflate.”

Bogdan Crețu

152 pages, Paperback

First published March 1, 2020

1 person is currently reading
67 people want to read

About the author

Constantin Cheianu

12 books23 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
52 (70%)
4 stars
17 (22%)
3 stars
3 (4%)
2 stars
2 (2%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
Profile Image for Nata.
511 reviews151 followers
December 27, 2020
Waaa, Epilogul m-a lăsat gură cască. Nu că ar fi fost imprevizibil, dar mă gândeam, totuși, că finalul tuturor traumelor vor avea un alt impact asupra vieții lui, psihanalistul să fi reușit să descopere un alt traseu al vieții lui, chiar dacă era trecut de 50 de ani. Niciodată nu e prea târziu.

Ce ai făcut, Dane, nu ai fost cu nimic mai departe decât colegii tăi. Ce păcat!

Cartea e scurtă, dar îți răscolește amintiri, traume și retrăiești copilăria ta din alte perspective, altele decât cele de care ai vrea mereu să îți aduci aminte.

în spatele unui jurnalist bun, pe lângă faptul că stă multă muncă și studiu, mai stă și un aisberg de probleme și traume.
Profile Image for Alexandra Osipenco.
452 reviews2 followers
August 11, 2020
Ne-am tot obișnuit să auzim "femeia nebătută e ca o casă nemăturată", "pe copil trebuie să-l bați cât stă de-a latul patului" (mai cu seamă, în generațiile părinților, bunicilor), încât ni se bagă pe gât că e ceva normal. Dar ce simt victimele? Prin ce traume psihologice trec? Ce fel de bărbat ajunge un băiețel în a cărui familie nu aude decât ceartă între părinți, nu vede nimic bun, doar bătăi? Ce relații va construi cu alți membri ai societății copilul al cărui scop în viață este să trezească mândrie în ochii părinților veșnic nemulțumiți?

O carte despre mutilarea morală și psihologică a unui copil care ajunge un adult fără încredere în forțele proprii.
E scrisă din perspectiva copilului de 9 ani și al adultului de 50. Dan Mătăsaru, un jurnalist talentat și curajos, descoperă că ceva nu-i reușește în viață... (mai mult nu divulg, citiți și aflați).
Nu recomand lectura ei noaptea, mai ales partea a doua (greșeală care m-a costat). Nu că ar fi lungă, voluminoasă, complicată. Dar spre final apar niște scene care pot afecta psihologic (mai ales pe cei care lecturează în întuneric și singurătate, în timp ce alții dorm).
La început mi-a plăcut cum scrie despre copilărie, bucuriile și temerile de care are parte Dănuț. Dar când am ajuns la partea cu scene erotice, mi-am zis că iar "sexul e la modă". Dar merită să citiți mai departe. Finalul e unul tulburător, care te lasă cu multe gânduri.
Mi-a plăcut cartea. Fiecare amănunt este important.

✅ "Cum nu simte că la capătul acestei bătăi o să fim doi străini-străini?! Doar nu ne aveam pe lume decât unul pe celălalt! Chiar nu-și dă seama că n-o să mai ajungem niciodată o mamă adevărată și un fiu adevărat?!"

✅ "Un copil este ceva folositor la casă. E bun la făcut curățenie, la lucrat pământul, la cumpărat pâine de la magazin. Mai folosește să te poți lăuda cu el. Cel mai grozav la un copil este că odată cu trecerea anilor se face din ce în ce mai folositor. De la o anumită vârstă poate merge la furat ceva din colhoz. Și așa până ajunge să facă exact ce fac părinții lui."

✅ "...Este singura ființă pe lume care mă iubește cu adevărat! <>
Vrea să mă ierte, văd bine, dar încă nu își poate reveni. Mă așez în genunchi lângă el, îmi lipesc obrazul ud de botul lui. În cele din urmă scapă de încordare, începe să dea ușor din coadă și să se lase mângâiat. Stau mult cu obrazul ud lipit de nasul lui umed, ochii ne sunt la câțiva centimetri. Ai mei plutesc în lacrimi, ai lui au în ei ceea ce văd întotdeauna la Muhtar: liniștea și împăcarea celui care nu știe decât să iubească."

✅ "Mamele care nu își iubesc fiii produc bărbați geloși, tații care nu-și iubesc fiicele produc femei depravate."

Recomand cu încredere!
Profile Image for Natalia UN.
239 reviews23 followers
June 11, 2020
O carte care merge direct și fără nici o ezitare în lista celor preferate. Autorul împletește două fire narative- istoria copilului de 9 ani care asistă la certuri, bătăi intre părinți si care niciodată nu este apreciat de ei, oricare ar fi efortul depus și istoria ziaristului de 50 de ani aparent cu o carieră de succes, dar care încă dorește să se afirme și să demonstreze că e demn de respect și apreciere.
Fiecare pagină, fiecare alineat e un citat pe care l-aș împărtăși. Epilogul este neașteptat și crunt, dar prea bun în același timp.

📚 "M-am gândit pentru prima dată la destinul prietenilor mei din copilărie. Doi nu mai sunt în viață, după ce au divorțat si s-au alcoolizat. Alții doi au murit de boli și necazuri. Frați si surori certați nu îşi vorbesc de zeci de ani. Aproape toți băieții s-au căsătorit cu fete ca mamele lor, deci pe care să le poată bate. Aproape toate fetele s-au măritat cu soți violenți. Toți prietenii și prietenele mele îşi ceartă şi își bat copiii, aşa cum erau tratați la rândul lor cândva de părinți."

📚 "Să speli în fiecare sâmbătă podeaua în casă, după care ea să se bage sub pat și să iasă mereu de acolo cu o palmă plină de praf. Să freci după asta dreptunghiul acela de podea de sub pat până amețeai și ea oricum să reușească să adune măcar un deget de praf. Poate astăzi mi se întâmplă la fel: în tot ce fac îmi apare în față degetul acela plin de colb."
Profile Image for Solodchi Andreea.
200 reviews31 followers
September 16, 2020
Copilăria plină de sechele traumatizante ale abuzurilor familiale, viața sa amoroasă presărata cu-n apetit sexual pantagruelic, spațiul dintre el și femei fiind mereu umplut de frivolitate și feromoni. Cam astea ar fi subiectele incitante propuse de autor în această carte. Chiar mi-a plăcut și mi s-a părut cu mult mai bună decât "Ultima amantă a lui Cioran".
Profile Image for Stella Popa.
375 reviews95 followers
May 13, 2020
"Dependența" lui Constantin Cheianu
Mă gândeam la început că cele 2 fire narative nu sunt altceva decât un mod mai captivant de scriere a unei istorii complexe, cea a unei copilării, în care aflăm povestea lui Dan, un băiețel de 8 ani care trăiește într-o familie "obișnuită", unde părinții se ceartă mereu, el era elementul care absorbea ura si frustrările părinților săi prin veșnica dezamăgire care o simțea din partea amândurora. El (tata), bea și era gelos, Ea (mama) îl certa și se cerea bătută, provocându-l constant, nu era niciodată mulțumită de reușitele propriului copil. Copil crescut în ceartă, bătaie, neglijență și iubire condiționată. Pe de altă parte îl găsim pe același Dan la o vârstă de 50 de ani, jurnalist cunoscut în toată țara, reprezentant al poporului răzvrătit care primește scrisori cu amenințări.
Dan, la ai săi 50 este divorțat și perindează dintr-o relație defectuoasă în alta, încearcă să înțeleagă de ce repetă aceeași schemă, ce îl încurcă să își găsească acel "suflet pereche" de care are nevoie orice om care vrea, mai mult sau mai puțin, să se simtă normal!
Luxul de amănunte, descrierile interesante, momentele hazlii cât și cele triste duc într-o povestire care deschide unele paranteze atât de râvnite de cei care iubesc psihanaliza. Spre final, am reușit să înțeleg de ce amintirile de la vârsta de 8 ani au fost aduse în vizor și de ce a ales prezentul lui Dan de 50 de ani și nu altă dimensiune temporală.
O carte pildă aș zice eu. Vrând, nevrând mi-am adus aminte de unele pasaje din "Plânsul lui Nietzsche" de Irvin Yalom. Carte bună care are ce pune în mintea iscoditoare, are ce spune despre relații, atitudinea unei societăți ignorante și cucerește cu scrisul său cursiv și captivant.
Carte de pus în "books to buy", carte de citit, de avut în bibliotecă.
P.S. Nu vă așteptați la dialoguri sau momente banale, Cheianu le fură și le dă altă formă prin narațiunea incandescentă.
☀️ Mânca bomboane de la nunți în două cu cearta obligatorie dintre El și Ea.
☀️ Activitatea erotică nici nu ne-a entuziasmat, nici nu ne-a dezamagit, ni s-a părut o ocupație ca oricare alta trebuincioasă la casa omului.
☀️ De ce nu mi-a ieșit în cale la 20, de pildă, să-mi spună simplu, nu te însura, boule, pentru că ți se pare că o faci de dragul ei, dar ai s-o nefericești și pe ea, și pe tine. Pentru că ești un handicapat emoțional și nimic n-o să-ți iasă în viață până nu rezolvi asta.
#constantincheianu #dependenta
#citimpentruschimbare
Profile Image for Alecu Matraguna.
35 reviews42 followers
July 6, 2022
Dacă după Blaga veșnicia s-a născut la sat, apoi (după Cheianu) tot acolo s-a născut și bătaia ca formă educativă brutală, irațională, necrozantă.

Violența în familie și consecințele de viitor descrise fără delicatețe. Real-life din satele Moldovei, cruzimea, alcoolul, relația dragoste-ură, toate trecute prin ochii de copil.

Pasiunea, zbuciumul, scenele erotice din viața de adult, tipice stilului autorului adaugă piper romanului. Concluziile psihoanalistului și twist-ul final sunt un bonus a acestei lecturi submersibile în sechelele unei copilării toxice.
Profile Image for Nata Vieru.
49 reviews11 followers
June 16, 2020
Genul de carte care îți va rămâne în memorie mult timp.❤️
Scene erotice, politică, dezamăgiri, alcool, dependență, iar finalul romanului chiar îți dă fiori.

🔹"Cu mătura nu poți fi tras de păr ori de urechi, cu mâna - da. Faptul că tot mâna aceasta îmi oferă bomboane aduse de la nunți nu e cine știe ce consolare."

🔹"Tot ce am trăit până la vârsta de șase ani ne marchează profund viețile: dacă am fost iubiți și fericiți, devenim în timp niște persoane iubitoare și generoase; dacă am fost ignorați și am suferit, ne transformăm în niște nevrotici, frustrați, rebeli.
La șase ani programul s-a încărcat, omul e gata."
Profile Image for Fală Victor.
Author 1 book81 followers
September 18, 2020
''I-am spus cuiva despre cât de tare îmi plăcea ce citesc în ultima carte a lui Cheianu, la care ea m-a întrebat dacă ‘’ar putea fi una din cărțile de pe tatuajul tău?’’ (am un tatuaj cu cărți fără titlu pe cotor) și i-am răspuns că ‘’Probabil că însuși Cheianu e unul din autorii pe care i-aș scrie pe cotorul uneia din acele cărți’’.''
Mai multe păreri (sau una singură) despre această carte aici:
https://cititorulmoldovean.wordpress....
Profile Image for Mariana.
22 reviews50 followers
July 16, 2021
O carte ce reflectă importanța copilăriei frumoase în viața unui copil. Educația rămâne a fi punctul forte atunci când persoana devine adultă, anume aici se manifestă cei 7 ani de acasă care atât de mult ne place să îi menționăm cu toții in discuții. În primii 6 ani de viață copilul este marcat pe viață, dacă a fost iubit sau feriict devine o persoană iubitoare și generoasă, dacă a fost ignorată și a suferit copilul se transformă într-o persoană nevrotică, frustrată și rebelă. Ceea ce m-au cutremurat cu adevărat au fost următoarele fragmente:
•”Deși este neplăcut, bătaia este mereu prezentă. Începe de la grădiniță și ține până la bătrânețe. Până la moarte. Orice om fie dă sau încasează. Părinții se bat între ei și bat copiii. Copii se bocănesc unii cu alții. Profesorii bat elevii și proprii copii. Toți-și părinții, profesorii și copiii-bat animalele”
•”Nici școala nu pare un lucru util la prima vedere. Dar e ceva ce o să prindă bine în viitor. Atunci când va trebui să facă bani. Pentru că lucrul cel mai important în viață este să ai bani și să fii bogat. Așa spune mama. Dacă la școală în loc de note ne-ar da bani, aș face-o fericită. “Tu zice dacă înveți bine, ai putea ajunge un brigadier de colhoz.”
Profile Image for Taisia Crudu.
602 reviews72 followers
January 11, 2023
Cheianu este pentru mine o surpriză literară. Îmi place stilul autorului: sincer, descătușat, fără perdea. Aici găsești de toate: dezamăgire, dragoste, suferință, erotism dar și psihanaliză spre sfârșit.

Acestă povestire în două planuri narative ni-l prezintă pe protagonist la 8 ani drept un copil dintr-o familie defectă, cu tată alcoolic și mamă agresivă. Un copil bătut și mereu neapreciat, însă cu reușite școlare strălucite. În cel de-al doilea plan îl descoperim pe acelaș Dan, deja la maturitate, un jurnalist pe a cărei viață profesională și persoanală și-a pus accentul copilăria nefastă.

Am urmărit un interviu cu autorul și mi-am dat seama că acesta este defapt un roman autobiografic. Totuși sper că deznodămîntul romanului este unul metaforic.🙂

✍️“Niciodată nu ai timp să fii tu însuți, mereu trebuie să pari altcineva.”
✍️“Uneori, în asemenea momente, mă întreb: ce caut eu în casa aceasta?... cine sunt ăștia doi?...”
✍️“Ca să susții pe cineva, nu trebuie să faci ceva deosebit, e destul să plângi împreună cu el.”
✍️“...îmi repetam a câta oară, suntem o parodie de stat, de țară, de popor, de elite...”
❤️“Cine nu se iubește, acela nu este capabil să-i iubească pe alții.”

“Dependența” Constantin Cheianu
Profile Image for Parascovia Belschi.
208 reviews31 followers
October 1, 2020
Relația mea cu scriitorii basarabeni este una săracă. Și nu prea încercam să o alimentez, în parte pentru că nu voiam să văd în cărți exact aceleași lucruri pe care le văd pe stradă, în parte pentru că aveam sentimentul unei tendințe puternice de autovictimizare în cărțile noastre. 🤷‍♀️
Constantin Cheianu m-a surprins plăcut cu cartea sa Dependența. Copilăria eroului principal Dan Mătăsaru este copilăria câtorva generații, cuprinsă între violența unui tată bețiv și slăbiciunea unei femei ce n-a știut să-și iubească copilul. Traumele acestei copilării îl duc pe Dan fix spre o bătrânețe plină de remușcări, printre iubiri nesănătoase, alcoolism și singurătate.
Desigur, autorul a atins problema ocupației sovietice și efectul ei asupra noastră ca popor, însă nu am simțit o victimizare sau plângere de milă, dimpotrivă, eroul principal își asumă viața pe care a trăit-o și vrea să se lămurească unde se putea mai bine, unde a greșit, unde s-a poticnit, apelând la serviciile unui psihoterapeut. Asta mi-a amintit de Complexul lui Portnoy al lui Philip Roth, unde toată cartea este o confesiune în fața psihologului, numai că aici la Cheianu, acesta rezumă problema naratorului în câteva pagini la sfârșit. Finalul a fost unul pe măsură, m-a surprins și mi-a plăcut mult.
Recomand cartea, mulți se vor regăsi în acel copil ce mergea la săniuș cu "tancul" sau în acel adult ce încă caută libertatea de a trăi și îndrăzneala de a iubi.
Profile Image for Viktoria Cusnir.
11 reviews13 followers
March 17, 2020
Dupa felul cum incheie noul sau roman, am senzatia ca #Depententa e episodul final din saga Cheianu. De ce saga? Pentru ca omul cara dupa el acelasi rai, acelasi iad. E adevarat ca decorul e altul, intrarile si iesirile in scena altele, heruvimii altfel ii intra in viata, dar si duhul cel rascolitor de suflete si ducere in pacat cu aceleasi metode isi lucreaza Eroul, chiar daca detaliile sunt diferite.
O sa incep cu ce m-a suparat. Penultimul capitol - unde intra in scena psihoterapeutul, care cu explicatiile sale, face tandari splendoarea de trairi si drame, frumos si cu impact asezate in cuvinte durute, potrivite, taioase si duioase… Bine, recunosc, e o chestie de gust. Poate cineva ii va trimite siruri de bodaproste autorului tocmai pentru acest capitol... eu preferam sa decid daca eroul e bun de rai, sau de iad.
Oricum aici s-ar fi ajuns, pentru ca pe drumul asta te pune inceputul romanului. “Eu m-am întâlnit cu mine însumi de două ori în viață: la douăzeci și cinci și la cincizeci și cinci de ani. Primii douăzeci și cinci i-am trăit cum au vrut alții, ceilalți treizeci, după cheful meu. A doua întâlnire a fost mai grea, pentru că nu i-am mai putut învinui pe alții de gafele și nereușitele mele.”
Avand la bord “Sex&Perestroika” si mai ales bunaciunea de “Ultima amanta a lui Cioran”, la primele capitole ma tot opream confuza si nesigura daca anume cartea lui Constantin Cheianu o citesc. Inceputul Dependentei era scufundat in noiane de zapada si jocuri ale copilariei, ca mai apoi sa inceapa puricarea relatilor mama-fiu. Intram in una din galeriile iadului cunoscut. In dependenta de dramele momentului, relatia lor se inscria in straturi emotionale diferite. “Am învățat să-i aflu gândurile după felul cum îmi ține mâna. Când e supărată și ar vrea să mă bată, mi-o strânge ca într-o menghină. Dacă e binedispusă, parcă nici nu mi-o ține.” Razboiul se poarta intre El si Ea. “Uneori, în asemenea momente, mă întreb: ce caut eu în casa aceasta?... cine sunt ăștia doi?…”
Asta mic, are mereu de ales de partea cui sa ramana. “Ca să susții pe cineva, nu trebuie să faci ceva deosebit, e destul să plângi împreună cu el.”
Ea e cea de care se sprijina el, copilul, cea pe care o iubeste, dar si cea pe care o uraste in momentul in care Ea se impaca cu El, tatal. Aici, asta mic se simte tradat, dar trec toate si Ea zi de zi incearca sa creasca in el un barbat adevarat. „Ia te uită, 5 de sus până jos, zice. Ce băiat bravo are mama!... Hai fugi și fă curățenie la iepuri!…” De la palme la bomboane nu e decat un pas. Bomboanele i se aduc de la nunti de cele mai dese ori, si episodul cu printelese mierese spre care casca ochii cu admiratie toata lumea, transformate ulterior femeile muncite, oropsite, cu ochii vineti, regulat batute de barbati e una dramele constientizate de barbatul in devenire.
Dntr-o extrema in alta, copilul asta zboara ca pumnii lui taica-su in mama-sa. Bataia, apropos, e nelipsita. Dar fiecare suflet are limitele sale. Si intr-un moment de ciuda gasesc si ei in cine sa dea ca sa te racoresti de furie si umilinta. “Muhtar, îngrozit, căuta să se ferească, să fugă, dar lanțul nu-i permitea. Faptul că e la discreția mea și pot să-l bat cât de mult vreau mă ațâța și mai tare. Și îl lovesc, îl lovesc până începe să schelălăie implorator. Izbucnesc în plâns, îl îmbrățișez... Este singura ființă pe lume care mă iubește cu adevărat! „Iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș!… Ochii mei plutesc în lacrimi, ai lui au în ei ceea ce văd întotdeauna la Muhtar: liniștea și împăcarea celui care nu știe decât să iubească.”
Dar eroul nostru creste mare, ajunge cunoscut. Se rafuieste cu sine, scapa de conventiiile impuse de neamuri, familie, societate, scapa de prima sotie, se rupe la libertate, ajunge o celebritate a jurnalismului moldav, singur si nelinistit. “Părinții nu-mi mai erau de mult în viață, prieteni adevărați nu prea aveam, iar rudele și colegii nu contau. De fapt, un singur om pe lume era suficient să se bucure pentru mine, și ar fi însemnat că universul însuși mă aprobă.„
Dar mai intai de toate, conform canonului Cheianian, eroul nostru ajunge un explorator de marca al sexului frumos. Sexul si femeile sunt deliciul romanelor lui Cheianu, si aici incepea adevaratul el. Puteai pune pariu ca vei intalni intre pagini femeia - faptura aia deopotriva demonica si dumnezeiasca fara care scrierile lui Cheianu nu au rost. Si nu una. E o expozitie de caractere, frumuseti, uratenii, scorpii, nimfomane… larga gama lor. Toate il atrag ca un magnet, toate-l duc prin rai si mai toate-l ingroapa in iad. Locul Femeiii Fantana e pustiu nu ramane. Doua sunt femeile care-l marcheaza. Dar asta nu inseamna ca doar prin ele va va povesti cand, unde si in ce fel se poate ajunge la orgasm. In detalii pe segmentul asta nu intru, ca sa nu va fur din placeri si curiozitati.
Ies din carte cu intrebarea cat e fictiune si cata realitate e in povestea asta. De la anumite scene te cam strange in spate, mai ales ca le gasesti rupte dintr-o adevarata viata de om cu toate dramele si bucuriile ei. Cert e ca finalul e absolut neasteptat. Parca ar lasa loc de un alt episod, doar ca el va povesti despre cu totul altceva… Cat de diferit va fi Cheianu mai departe, vom vedea. Deocamdata, primiti-l asa cum il cunoasteti, marele impatimit de femei si generator de orgasme!
Profile Image for Stela &#x1f31f; .
310 reviews6 followers
November 7, 2021
#Dependența - cartea ce descrie legătura puternică dintre copilărie și impactul acesteia asupra vieții de adult.

Autorul scrie despre Dan copil și paralel Dan matur.

1️⃣Dan Mătăsaru e acel băiețel ce crește într-o familie absolut “normală” , caracteristică acelor timpuri. Tatăl - un alcoolic, mama- autoritară, dar bea și ea uneori. Ambii lucrează în colhoz. Cei doi se ceartă des , el mai e și gelos. Dan se conformează acestei vieți, uneori încearcă să câștige aprobarea și încurajarea mamei prin metode, fapte diferite, dar, fără rezultat. El nu înțelege de ce mama lui e drăgăstoasă cu el doar dacă e certată cu soțul.

2️⃣Dan Mătăsaru e un jurnalist faimos care luptă cu sistemul politic corupt din țară și publică articole de succes. La 25 de ani se căsătorește , dar după 3 ani divorțează. Următoarele femei care îl marchează sunt Blonda1 și Blonda2 sau Sonia Vătavu.
S-ar părea că sexul e fundamentul acestor relații, dar mai apoi totul se schimbă.

❗️Finalul operei e psihanaliza. Aceasta explică de ce Dan a ales femei conform tipajului mamei sale și de ce acesta s-a îndrăgostit exact atunci când în relație a apărut indiferența și un aer rece.

Mi-a plăcut enorm cartea și am citit-o în 5 ore🙈 M-am regăsit în anumite momente
Atât de bine încununate motivele politice, umorul, dragostea și erotismul. Am râs, mi-a fost jale pe alocuri, iar ultimile 10 pagini m-au șocat😱Amalgam de sentimente în doar 150 pagini.
O recomand cu mare drag🖤

Constantin Cheianu Un maaareee mulțumesc și o îmbrățișare dezinfectată 🤗
Profile Image for Mariana David.
18 reviews1 follower
January 30, 2021
Foarte ciudată senzație post-lectură. Sfârșitul m-a uluit. Nu mă așteptam la un astfel de final cutremurător. Cartea în sine e bună, mi-a plăcut să urmăresc linia de subiect - copilăria lui Dan Mătăsaru. Totuși cât de mult contează să crești într-o familie cu părinți iubitori, care muncesc pentru o relație sănătosă, care conștientizează că trebuie să ofere dragoste și pace unul altuia, iar astfel la sigur și un copil va crește fericit și sănătos emoțional.

,,Noi, avem spusa asta faimoasă 《a avea șapte ani de acasă 》, care însă conține un sens mult mai profund decât cel pe care ne-am obișnuit să i-l atribuim. Ce înseamnă pentru omul nostru 《a avea șapte ani de acasă》? Adică a fi un copil cuminte, binecrescut, care nu iese din cuvântul părinților. Dar cuminte poate fi și unul care a preluat inclusiv furia părinților îndreptată împotriva sa. Prin urmare, cineva cu 《șapte ani de acasă 》ar putea fi un ins traumatizat, frustrat, neîncrezător. Fraza ar trebui, de fapt, să sune altfel: 《a avea șapte ani DE DRAGOSTE de acasă》."
Profile Image for Irina Ro.
80 reviews6 followers
January 1, 2022
"Dependența" e minunată. Același personaj este prezentat în 2 posturi: copilul și adultul. Dar ambele faze fiind descrise detaliat și cu toate problemele, trăirile și realitățile dure. Am suferit alături de copil în special, pentru că agresivitatea din partea părinților a fost extremă. Experiența adultului, m-a captivat mai puțin, pentru că simpatizez alt tip de relație de cuplu, dar textul mi-a plăcut mult. L-am descoperit pe Cheianu abia acum. Caut și alte lucrări neapărat de-ale autorului.

Finalul e brusc și neașteptat, exact ca un mal abrupt, dar luând în considerație trecutul personajului, poate fi pe-alocuri anticipat. Dependența e rea, dependența e o extremă și ar fi bine să avem grijă cu această trăire. Implicația delicată a psihanalistului a fost interesantă la fel, iar la sfârșit, cele 2 pagini de interpretări oferite de el a încununat de minune firul poveștii interioare a personajului cu realitatea și finalul trist.
Profile Image for Nicoleta.
43 reviews
July 7, 2020
"Natura omenească în toată splendoarea ei: niciodată nimănui nu i se pare că a avut în viață prea mult ori destul, întotdeauna e mai puțin decât s-ar fi putut."
" Suntem o parodie de stat, de țară, de popor, de elite, și după ce am fost rupți de România - devenind o așchie de țară, o așchie de societate - și trecuți prin malaxorul lagărelor comuniste, apoi a celor 45 de ani de putere sovietică, nu am avut cum să ne construim o elită, o conștiință colectivă, o "coloană vertebrală". "
Profile Image for Anatol.
15 reviews5 followers
April 27, 2020
4/5 pentru stil, dar tine de gustul propriu.
Profile Image for Irina.
151 reviews4 followers
April 14, 2024
Nu m-am așteptat să găsesc așa conținut în această carte, m-a surprins pl��cut.
O întreagă generație, o întreagă societate trăiește cu aceleași traume, trist și mult de lucru.
Profile Image for Adriana Novac.
96 reviews
August 4, 2024
Viața unui om între traumele din copilărie și greblele vieții de adult.
Epilogul este copleșitor.
Displaying 1 - 21 of 21 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.