In Bagdad sunt 40 de grade la umbra. Razboiul s-a terminat, dar haosul si anarhia continua sa marcheze viata cotidiana a irakienilor. Sub ochii indiferenti ai ocupantilor se desfasoara unul dintre cele mai mari furturi de arta din toate timpurile. Un tanar jurnalist din Berlin porneste pe urmele talharilor. . . Andreas Albes este de profesie jurnalist. Corespondent al mai multor ziare germane, el a transmis reportaje despre evenimente fierbinti din Irak si din Kosovo, regiuni care constituie si fundalul romanelor sale. Comoara reda in mod realist culoarea locala si intretine suspansul, fascinandu-si cititorii.
Stăteam cu ochii închişi pe scaunul de la fereastră, locul 21F. Îmi sprijineam obosit capul de peretele gri, de plastic, al avionului. Eram neras şi nu făcusem duş de zile întregi. Bătea vântul, avionul se zgâlţâia cu putere şi, la fiecare zgâlţâială, mă loveam cu fruntea de perete. Dacă în acest moment căpitanul ar fi spus: „Stimaţi pasageri, avem o problemă! Urmaţi instrucţiunile echipajului de zbor şi luaţi poziţia pentru situaţii de urgenţă!“, aş fi rămas impasibil. Şi dacă avionul s-ar prăbuşi chiar acum? Dă-l naibii!