Ο φημισμένος Ανρί Τουλούζ Λωτρέκ χρειάστηκε να δώσει μάχες σε όλη του τη ζωή για να κατακτήσει ότι αγάπησε με υπερβολή τις πιό πολλές φορές.Ηταν ευνοημένος από τη φύση σαν καλλιτέχνης και παρά το “μπόι” του ήταν πραγματικός γίγαντας από ψυχική και πνευματική άποψη ζώντας έντονα ότι τον γοήτευε. Πολέμησε επίσης ενάντια στην οικογένεια, την κοινωνία ή τον εαυτό του για να γίνει ο ζωγράφος που όλοι γνωρίζουμε. Από την άλλη πλευρά υπάρχει η Μιμί, που ανήκει σε ένα διαφορετικό κοινωνικό πλαίσιο, μια άλλη κουλτούρα.
Οταν ο διάσημος ζωγράφος συναντά την πανέμορφη Μιμί, τίποτα δεν φαίνεται απλό ανάμεσα τους αφού και οι δύο προέρχονται από διαφορετικά κοινωνικά στρώματα . Η μοίρα της Μιμί, τραγική και αντάξια μιας μεγαλειώδους αισθηματικής καταιγίδας, εμψυχωμένης απο τα για δεύτερη φορά εξαιρετικά ζωγραφικά καρέ του συγγραφέα που αναβιώνουν την ζωγραφική εκείνης της εποχής κάνοντας ακόμα πιό συναρπαστικό το διάβασμα της ιστορίας.
Στον δεύτερο τόμο της σειράς “Το Διαφθορείο των Μουσών - Μιμί και Ανρί”, ξαναβρίσκουμε τα στοιχεία που όπως ακριβώς και στο προηγούμενο τεύχος του κάνουν το κόμικς να ξεχωρίζει: εξαιρετικά χρώματα από έναν γνήσιο ζωγράφο,πληθωρικοί χαρακτήρες, πνευματώδες χιούμορ και παντού λεπτομέρειες που τραβούν την προσοχή. Για τους λάτρεις των χρωμάτων και του αισθήματος...
Gradimir Smudja (born in Novi Sad, 1956) is a Serbian cartoonist/painter in Italy and France. He is currently resident of Lucca, Tuscany, (Italy).
Smudja only recently published an acclaimed comic "Le Cabaret des Muses" (first called "Le Bordel des Muses"; tomes: I,II,III,IV), telling the life story of the French masterpainter Toulouse-Lautrec. The comic is being sold all over Europe and has been published in French, Dutch, Spanish, Serbian, German, Hungarian, Italian and other languages. This was a follow-up to the much-acclaimed comic Vincent et Van Gogh, the epic story about the Dutch painter Vincent Van Gogh and his cat.
Gradimir Smurdja e un desenator fără pereche și un expert al umorului vizual. El n-are nevoie de cuvinte ca să impresioneze; din păcate, atunci când încearcă să se folosească de cuvinte, când încearcă să dea adâncime scenariului (care nu are deloc nevoie de asta...) atunci eșuează. Dar să ne concentrăm asupra lucrurilor (foarte) bune - Smudja iubește arta, își admiră înaintașii, pe care îl portretizează cu tandrețe și mult umor. După "Vincent & Van Gogh" (2003) o poveste despre Van Gogh și motanul lui, desenată în stil impresionist, Smudja rămâne în aceeași perioadă, luându-l la țintă pe Toulouse-Lautrec și toată gașca nebună a sfârșitului de secol 19: Degas, Gauguin, Van Gogh, Rodin, Seurat șamd. Povestea e o biografie foarte romanțată, o colecție de anecdote despre Toulouse și alte vedete ale epocii, redate vizual fără cusur - primele două albume (care se numeau inițial "Le Bordel Des Muses") sunt absolut superbe. Desen ireproșabil, umor când fin, când bădăran, pentru toate gusturile, mult sex. Absurdul e prezent, dar se justifică prin satiră, iar cheia descifrării e simplă. Începând cu volumul al treilea, însă, apare Darling - o iapă a cărei viață e prezentată în paralel cu peripețiile de alcov ale lui Toulouse-Lautrec. Iapa devine centrul de interes al poveștii, iar umorul provine din plasarea animalului în situații omenești. Desigur, e satiră, iapa e de fapt întruparea lui Toulouse și visul de glorie al artistului, dar suntem departe de "rețeta" sigură de la început - adio, anecdote cu pictori, bine ai venit, delir grafic cabalin (e mult mai plictisitor decât sună, parole d'honneur). O serie de privit, nu de citit - e mult mai amuzant să vânezi glumele vizuale împrăștiate cu generozitate decât să descifrezi poezie absurdă. Scuze dacă recenzia pare cumva negativă - e doar un avertisment. Arta e senzațională, dar, cel puțin în ultimele două volume din serie, asta nu e suficient.
Ce tome est clairement un hommage au ton plus léger à Anna Karénine. On y retrouve les amours contrairées entre deux êtres aux marges de la société. Mais rendre hommage à une grande oeuvre ne suffit pas forcément à produire une oeuvre intéressante, et c'est hélas encore une fois par le côté "suite de tableaux" que pêche ce tome : les images sont belles, mais il n'y que très peu de cohérence scénaristique dans tout ça, je trouve.