Gradimir Smurdja e un desenator fără pereche și un expert al umorului vizual. El n-are nevoie de cuvinte ca să impresioneze; din păcate, atunci când încearcă să se folosească de cuvinte, când încearcă să dea adâncime scenariului (care nu are deloc nevoie de asta...) atunci eșuează.
Dar să ne concentrăm asupra lucrurilor (foarte) bune - Smudja iubește arta, își admiră înaintașii, pe care îl portretizează cu tandrețe și mult umor.
După "Vincent & Van Gogh" (2003) o poveste despre Van Gogh și motanul lui, desenată în stil impresionist, Smudja rămâne în aceeași perioadă, luându-l la țintă pe Toulouse-Lautrec și toată gașca nebună a sfârșitului de secol 19: Degas, Gauguin, Van Gogh, Rodin, Seurat șamd.
Povestea e o biografie foarte romanțată, o colecție de anecdote despre Toulouse și alte vedete ale epocii, redate vizual fără cusur - primele două albume (care se numeau inițial "Le Bordel Des Muses") sunt absolut superbe. Desen ireproșabil, umor când fin, când bădăran, pentru toate gusturile, mult sex. Absurdul e prezent, dar se justifică prin satiră, iar cheia descifrării e simplă.
Începând cu volumul al treilea, însă, apare Darling - o iapă a cărei viață e prezentată în paralel cu peripețiile de alcov ale lui Toulouse-Lautrec. Iapa devine centrul de interes al poveștii, iar umorul provine din plasarea animalului în situații omenești. Desigur, e satiră, iapa e de fapt întruparea lui Toulouse și visul de glorie al artistului, dar suntem departe de "rețeta" sigură de la început - adio, anecdote cu pictori, bine ai venit, delir grafic cabalin (e mult mai plictisitor decât sună, parole d'honneur).
O serie de privit, nu de citit - e mult mai amuzant să vânezi glumele vizuale împrăștiate cu generozitate decât să descifrezi poezie absurdă.
Scuze dacă recenzia pare cumva negativă - e doar un avertisment. Arta e senzațională, dar, cel puțin în ultimele două volume din serie, asta nu e suficient.