Romanul Arşiţa de Cosmin Perţa încheie în forţă o trilogie începută cu Teofil şi Câinele de lemn (2012) şi continuată în 2015 cu În urmă nu mai e nimic, afirmând un prozator (venit dinspre poezie) cu un univers aparte, un mix de realism cotidian şi fantastic în descendenţa prozei central-europene şi ruseşti (Gogol, Cehov, Harms, dar şi Bulgakov), traversat de satira socială şi culminând, în romanul În urmă nu mai e nimic, cu experienţa mistic-religioasă. Teofil, călugărul, este, de altfel, personajul comun celor trei volume ale acestei trilogii poetice şi vizionare, care impresionează prin imaginarul extrem de puternic pe care îl pune în scenă. Arşiţa păstrează atmosfera de proză rusească, mistică şi psihologică, dar pe fundalul unei violente distopii, reprezentând, aşadar, voletul final, şi cel mai puternic, al trilogiei romaneşti. O trilogie care impune, fără îndoială, unul dintre prozatorii de prim-plan ai tinerei generaţii din literatura noastră contemporană. Adina Diniţoiu
Ceață mov, blindate, tancuri, soldați, boli incurabile. Și apoi arșița. O atmosferă apocaliptică, în care pendulează câteva personaje atipice, aduse împreună pentru a reliefa duritatea războiului și consecințele acestuia. În centru pare a fi călugărul Teofil, care caută salvarea sa și a celor apropiați de ororile din jur, în timp ce se află într-un conflict permanent între iubirea pentru Dumnezeu și ispită. Un roman foarte intens, cinematografic, cu o tensiune graduală ce ține până la final.
O carte tulburătoare despre oroarea dusă la extrem și despre lupta cu sinele, despre mântuire și (auto)damnare, despre natura umană răscolită în cele mai ascunse cotloane ale sale. Cosmin Perța este un scriitor de prima mană și nu doar pentru literatura română!
Am citit Arșița lui Cosmin Perța și m-a impresionat toată punerea în scenă, amestec de real și fantastic cu o linie de demarcație practic imperceptibilă. Multe dintre personaje îți intră pe sub piele, întîmplările terifiante te urmăresc toată ziua, iar multe dintre imaginile aparent post-apocaliptice sînt apocalipsa însăși. Binele și răul încearcă împreună supraviețuirea într-o poveste cum nu prea s-a scris în literatura română.
Inceputul marcat de scene brutale cauzate de un razboi ce pare sa nu aiba niciun sens altul decat de a oferi oportunintatea ca personaje absolut sadice sa isi satisfaca fanteziile (unele cu tenta clar sexuala) promitea o contemplatie asupra ororilor razboiului intr-o tenta realista cu ingerente din partea unor elemente fantastice (ceata mov). Daca s-ar fi pastrat tonul asta probabil cartea ar fi avut un impact mult mai mare asupra mea. In schimb, lamentatiile poetice din a doua parte a romanului si finalul apocaliptic cauzat de ceata mov m-au scos total din poveste.
„Puternic şi impecabil condus, romanul „Arşiţa” încheie o trilogie romanescă ce-l impune pe Cosmin Perţa drept unul dintre prozatorii de vârf ai tinerei generaţii. Alături de volumul de poezie „Cântec de leagăn pentru generaţia mea”, „Arşiţa” încheie, de asemenea – cred eu – o etapă (şi o revoltă) în scrisul lui Cosmin Perţa.” (Adina Dinițoiu)
Stilul lui Cosmin Perța in proza se contureaza din ce in ce mai mult in cartile de tipul Arsitei (a se vedea si "In urma nu mai e nimic"). Arsita este o carte a meditatiei, a schimbarii si a damnarii, o care ce vine ca o ceata mov, cuprinde lumea si apoi o lasa in agonie, lingandu-si ranile si deschizand portile iadului. Mi-a placut foarte mult! Recomand!
O bijuterie de carte, ca o broșă din nestemate dar cu ac ascuțit și plin de venin, de a cărui împunsătură nu scapi fără frisoane. Am citi și terminat cartea într-o ședere, nu am putut să o las, nici măcar pentru câteva ore, pe mai târziu. Apoi am ieșit să mă plimb ca să mă scutur de tulburarea care mi s-a așezat ca o pojghiță pe minte. O carte splendidă!
Violență, violență, sex, sex, filozofie. Nimic nu e real. Ceață mov. Moscova nu crede în lacrimi, iar Perța nu crede în linii de dialog. Această carte putea fi o poezie. Ar fi fost excelent să fie un haiku.