What do you think?
Rate this book
Gustul amar al ciocolatei. Jurnalul unei supraviețuitoare
Volumul este numai in parte o autobiografie a Olimpiei Zamfirescu. Acesta cuprinde in treacat perioada tineretii sale, care a fost, fara indoiala, cea mai fericita din viata ei. Cele peste trei sute de pagini scrise la masina in limba engleza si depuse la arhivele de la Imperial War Museum din Londra descriu cu lux de amanunte perioada petrecuta in inchisoare si domiciliul fortat in timpul regimului comunist din Romania. [...] Am stat mult in cumpana daca merita sau nu sa public aceste «discrepante», dar, citind pe indelete aceste pagini, am fost atat de entuziasmat de stilul captivant, demn de un roman politist, cat si de continut, incat am hotarat impreuna cu Alexandra Zamfirescu, nepoata Olimpiei, sa publicam aceasta carte. - Codin Zamfirescu, nepot al autoarei Prefata de Codin Zamfirescu
280 pages, Paperback
Published January 1, 2019
1 person is currently reading
295 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
November 6, 2019
Ai spune că la 30 de ani de la revoluție nu se mai întîmplă minuni cu manuscrisele de sertar. Că toate au fost deja cîntărite, iar cele care au meritat, au fost demult publicate. Ei bine, nu e chiar așa. Gustul amar al ciocolatei este un astfel de manuscris care vede abia acum lumina tiparului (sau poate chiar și a display-ului, dacă există în plan și o ediție electronică). Singura nepotrivire este cu sertarul. Manuscrisul nu a stat într-unul obișnuit, eventual domestic, ci în spațiile arhivistice ale Imperial War Museum din Londra, unde l-a depus autoarea. De aici, el a fost scos de nepoți, tradus din engleză și lansat recent pe piața românească.
Recenzia integrală în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dilem...
Recenzia integrală în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dilem...
December 2, 2023
Dacă ar fi să scriu doar atât despre ea, aș spune că poate fi încadrată în categoria Fă rai din ce ai!
Dar povestea de viața a cuiva nu poate fi încadrată într-un tipar (deși unii, în comunism, de teamă, din neștiință, din proastă înțelegere, din răutate și ură, au încercat să uniformizeze viețile oamenilor), nu poate fi redusă la așa da, așa nu. Aici sau acolo.
Poți doar, cel mult, să încerci să o înțelegi, fără să pretinzi că vei fi înțeles vreodată adevărul de dincolo de cuvinte.
Pentru că puțini sunt aceia care îndrăznesc și reușesc să așeze în mâinile altora, necunoscuți, cei mai mulți dintre ei, realitățile dure ale vieților lor, fără încrâncenare, fără a căuta vinovați, fără a-i arăta cu degetul.
Și atunci, nu poți decât să te înclini cu respect pentru că ai avut privilegiul de a descoperi din amintirile, voit acunse poate, o perioadă, cum a fost atunci, în acei ani ai represiunii comuniste, cum destinele unor oameni au fost schimbate radical, și implicit destinul unui popor, cum unii au reușit să supraviețuiască și să o ia de la capăt, uneori în alt colț al lumii.
" Gustul amar al ciocolatei" Jurnalul unei supraviețuitoare-Olimpia Zamfirescu, o carte mărturie despre viața celei ce ar fi trebuit să fie moștenitoarea celei mai mari fabrici de ciocolată din sud-estul Europei, "Zamfirescu", în perioada interbelică, furnizoare a casei regale.
În 1948 fabrica a fost naționalizată, tatăl s -a sinucis, familia a fost obligată să se mute într-o altă locuință și să incerce să trăiască în noile condiții. Un destin pe care nu îl prevazuseră, pentru că " Nu existau îngrijorări cu privire la viitor. Părinților mei nu le-a trecut niciodată prin cap că stabilitatea vieții tihnite ar fi putut să fie într-o zi zdruncinată. (...) Totuși, Dumnezeu avea alte planuri pentru mine. Nu aveam nici să mă marit, nici să fiu moștenitoare".
Și planul nu a fost deloc unul de invidiat.
Stilul direct, neafectat, ca și cum vorbea despre altcineva, m-a intrigat la început, dar am înțeles că încercarea de a se detașa cumva de acele întămplări a fost exact ceea ce i-a trebuit pentru a le depăși, pentru a supraviețui. A nu te lamenta, a nu-ți pierde încrederea, a nu cădea în jocul întrebărilor fără răspuns: De ce mi se întămplă mie? De ce nu am plecat când aș fi putut să o fac? De ce..., a fost cartea câștigătoare la masa destinului, pentru că deși a fost persecutată, arestată, încarcerată și apoi transferată cu domiciliul forțat într-un sat cu case din chirpici, numit, ironia sorții, Rubla, a reușit să se adapteze și într-un final să scape din România.
De ce am spus Fă rai din ce ai!? Pentru că, la marginea lumii, în satul din Bărăgan unde au fost deportați începănd cu 1955 intelectualii, elitele care care au ispașit pedepsele politice, politicieni de frunte ai partidelor istorice, printre ei Corneliu Coposu, avocați, studenți, preoți, reușește să recreeze în timpul liber, în casa ei de lut, atmosfera din vremurile trecute: seri culturale, jocuri de cărți, discuții pe diverse teme.
Pentru că cei puternici se adaptează oricăror condiții.
Dar și cei puternici pot fi uneori cuprinși de teamă. Curios, de teama schimbării.
De teama lăsării în urmă a ceea ce a realizat, pentru a începe viața în alt loc, departe de țară, departe de locurile în care își crescuse propriile rădăcini. Asta m-a uimit inițial. Cum poate trecutul să te dermine să pleci și, în același timp, să te facă să regreți plecarea.
" Trădarea și scurgerea de informații erau cele mai mari pericole.Discreția nu este una dintre virtuțile noastre naționale."
" Sărăcia și nesiguranța ne transformaseră caracterul. În vreme ce atunci când fuseserăm înstăriți eram generoși, chiar extravaganți, acum, când de pe o zi pe alta într-o atmosferă de nesiguranță, am devenit secretoși și, referitor la mijloacele noastre, chiar zgârciți."
" La Rubla nu era criză de zdrențe".
Erau doar oameni care reușiseră să înfrunte obstacole, să depășească umilințe, violențe fizice, emoționale și să devină mai puternici
Dar povestea de viața a cuiva nu poate fi încadrată într-un tipar (deși unii, în comunism, de teamă, din neștiință, din proastă înțelegere, din răutate și ură, au încercat să uniformizeze viețile oamenilor), nu poate fi redusă la așa da, așa nu. Aici sau acolo.
Poți doar, cel mult, să încerci să o înțelegi, fără să pretinzi că vei fi înțeles vreodată adevărul de dincolo de cuvinte.
Pentru că puțini sunt aceia care îndrăznesc și reușesc să așeze în mâinile altora, necunoscuți, cei mai mulți dintre ei, realitățile dure ale vieților lor, fără încrâncenare, fără a căuta vinovați, fără a-i arăta cu degetul.
Și atunci, nu poți decât să te înclini cu respect pentru că ai avut privilegiul de a descoperi din amintirile, voit acunse poate, o perioadă, cum a fost atunci, în acei ani ai represiunii comuniste, cum destinele unor oameni au fost schimbate radical, și implicit destinul unui popor, cum unii au reușit să supraviețuiască și să o ia de la capăt, uneori în alt colț al lumii.
" Gustul amar al ciocolatei" Jurnalul unei supraviețuitoare-Olimpia Zamfirescu, o carte mărturie despre viața celei ce ar fi trebuit să fie moștenitoarea celei mai mari fabrici de ciocolată din sud-estul Europei, "Zamfirescu", în perioada interbelică, furnizoare a casei regale.
În 1948 fabrica a fost naționalizată, tatăl s -a sinucis, familia a fost obligată să se mute într-o altă locuință și să incerce să trăiască în noile condiții. Un destin pe care nu îl prevazuseră, pentru că " Nu existau îngrijorări cu privire la viitor. Părinților mei nu le-a trecut niciodată prin cap că stabilitatea vieții tihnite ar fi putut să fie într-o zi zdruncinată. (...) Totuși, Dumnezeu avea alte planuri pentru mine. Nu aveam nici să mă marit, nici să fiu moștenitoare".
Și planul nu a fost deloc unul de invidiat.
Stilul direct, neafectat, ca și cum vorbea despre altcineva, m-a intrigat la început, dar am înțeles că încercarea de a se detașa cumva de acele întămplări a fost exact ceea ce i-a trebuit pentru a le depăși, pentru a supraviețui. A nu te lamenta, a nu-ți pierde încrederea, a nu cădea în jocul întrebărilor fără răspuns: De ce mi se întămplă mie? De ce nu am plecat când aș fi putut să o fac? De ce..., a fost cartea câștigătoare la masa destinului, pentru că deși a fost persecutată, arestată, încarcerată și apoi transferată cu domiciliul forțat într-un sat cu case din chirpici, numit, ironia sorții, Rubla, a reușit să se adapteze și într-un final să scape din România.
De ce am spus Fă rai din ce ai!? Pentru că, la marginea lumii, în satul din Bărăgan unde au fost deportați începănd cu 1955 intelectualii, elitele care care au ispașit pedepsele politice, politicieni de frunte ai partidelor istorice, printre ei Corneliu Coposu, avocați, studenți, preoți, reușește să recreeze în timpul liber, în casa ei de lut, atmosfera din vremurile trecute: seri culturale, jocuri de cărți, discuții pe diverse teme.
Pentru că cei puternici se adaptează oricăror condiții.
Dar și cei puternici pot fi uneori cuprinși de teamă. Curios, de teama schimbării.
De teama lăsării în urmă a ceea ce a realizat, pentru a începe viața în alt loc, departe de țară, departe de locurile în care își crescuse propriile rădăcini. Asta m-a uimit inițial. Cum poate trecutul să te dermine să pleci și, în același timp, să te facă să regreți plecarea.
" Trădarea și scurgerea de informații erau cele mai mari pericole.Discreția nu este una dintre virtuțile noastre naționale."
" Sărăcia și nesiguranța ne transformaseră caracterul. În vreme ce atunci când fuseserăm înstăriți eram generoși, chiar extravaganți, acum, când de pe o zi pe alta într-o atmosferă de nesiguranță, am devenit secretoși și, referitor la mijloacele noastre, chiar zgârciți."
" La Rubla nu era criză de zdrențe".
Erau doar oameni care reușiseră să înfrunte obstacole, să depășească umilințe, violențe fizice, emoționale și să devină mai puternici
October 4, 2022
O carte care te prinde, o mărturie foarte onestă și directă, care surprinde un destin nedrept de trist.
Singurul minus este legat de redactarea cărții, pentru că s-ar fi putut acorda mai multă atenție descifrării unora dintre persoanele prezentate (ok, este o listă la final, dar e sumară). Plus că unele aspecte biografice ale celor cu care Olimpia Zamfirescu s-a întâlnit sunt false și se putea semna acest lucru.
Singurul minus este legat de redactarea cărții, pentru că s-ar fi putut acorda mai multă atenție descifrării unora dintre persoanele prezentate (ok, este o listă la final, dar e sumară). Plus că unele aspecte biografice ale celor cu care Olimpia Zamfirescu s-a întâlnit sunt false și se putea semna acest lucru.
July 12, 2023
Am o problema cu greselile ortografice, mi se pare ca partea de redactare a fost tratata cu superficialitate. Povestea este interesanta, dar modul de redare al evenimentelor mi se pare putin ciudat si intr un mod "plictisit" cumva. Personajele sunt descrise ori prea detaliat, ori "sarac" si lista de la final este neterminata. Este o poveste de viata exceptionala, dar nu mi s a parut captivanta.
September 17, 2021
Lectura obligatorie! O lectie de istorie, de curaj, de viata.
May 7, 2024
În opinia mea, romanul este o carte care nu m-a impresionat prea mult. Deși subiectul și personajele sunt interesante, cartea este prea lungă și se concentrează prea mult pe detalii minore, ceea ce face ca acțiunea să fie lentă și plictisitoare. De asemenea, am găsit stilul de scriere al autorului destul de dificil de urmărit și nu m-a făcut să mă simt implicat în poveste. În general, nu aș recomanda această carte, deși poate fi interesantă pentru cei care sunt interesați de istoria și cultura româneasca.
This entire review has been hidden because of spoilers.
May 28, 2024
Recomand această carte din toată inima. Cred că ne poate ajuta să înțelegem mai bine capacitatea de rezistentă a omului, dar și posibilitatea ca acesta să se transforme și să evolueze după ce a experimentat situații pe care mulți dintre noi nu avem cum să ni le mai imaginăm astăzi fără aceste jurnale / confesiuni.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews