„Iancu Bălăceanu este paşoptistul-model: vlăstar al unei mari familii muntene, studiază la Paris - unde se pătrunde de ideile liberale, audiind cursurile corifeilor generației de la '48 -, militează în societăţi studenţeşti, cochetează cu mazzinismul şi îşi face o sumedenie de relaţii ce îi vor folosi mai apoi în cariera diplomatică. Abia ieşit din adolescenţă, revine în ţară, şi soarta îl aruncă în tabăra revoluţiei. După o trecere fulgurantă prin Bucureştii în plină revoltă, e numit, peste noapte, prefect de Câmpulung. Faptele de atunci, precum şi cei nouă ani petrecuţi într-un exil aventuros, punctat cu misiuni secrete în slujba sultanului - și a cauzei naționale românești - împreună cu prietenii Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, îi conferă o aură de revoluţionar. Imediat după Unire se implică într-o serie de misiuni diplomatice delicate. Dintre acestea, esențială este aducerea lui Carol de Hohenzollern pe tronul tânărului principat, în care joacă un rol determinant - un adevărat roman polițist. În deceniile următoare, Iancu Bălăceanu va fi, pe rând, ministru plenipotențiar al României în capitalele puterilor europene, la Paris, Viena, Roma, Constantinopol, Londra. Memoriile sale, extrem de dense, presărate cu portrete memorabile ale marilor oameni din cea de-a doua jumătate a secolului XIX și cu nuclee narative de la care pot porni tot atâtea filme de aventuri, fixează figura unui personaj exemplar din deceniile în care România se construia." - Georgeta Filitti
O minunata fresca a unei epoci interesante. Marturisirile unui diplomat de alei carui pareri au fost interesati Napoleon al III-lea, Regele Carol al Romanei, Franz Joseph si Regina Victoria.
Perioada lui Cuza este interesant descrisa. Nu scapa de critica oamenii politici romani, de pilda, Kogalniceanu si Petre P. Carp fiind niste dezastre diplomatice.
Cum notezi niște memorii? Este foarte dificil, însă rămân cumva subiectivă. Am descoperit prin această carte o serie de informații ijteresante despre cum funcționa diplomația la începutul statului român modern, despre relațiile externe ale României de atunci, precum și multe intrigi politice. Deși accept motivele îngrijitorilor ediției că o lucrare cu un aparat critic mai extins ar fi fost foarte greu de parcurs de către publicul larg, explicațiile suplimentare ar fi fost foarte utile în toate momentele în care autorul tinde să fie extrem de subiectiv și pătimaș. Cu toate acestea, chiar și cu notele păstrate la o dimensiune redusă, am putut savura aceste memorii.
Recomand ca înainte de a se citi această carte, să existe o mică documentare prealabilă, câteva informații despre revoluția română de la 1848, poate proclamația de la Islaz, pentru o imagine de ansamblu din „România" acelor vremuri.
Per total, chiar dacă sunt o mulțime de neadevăruri istorice în această carte, așa cum ne spune și Georgeta Filitti, avem multe povești din care putem simți atmosfera acelor vremuri și ne putem deprinde cu personalitatea lui Iancu Bălăceanu.