What do you think?
Rate this book
Woldemar
„Nu știu cui anume i-am făcut promisiunea asta. În orice caz, anume în noaptea cu pricina mi-a venit ideea să scriu despre această geneză a diferenței. Cred că eram deja perfect conștient că originea ei e în ceea ce Vâgotski numea criza de la șapte ani. Toate drumurile în căutările mele anterioare mă duceau anume într-acolo, spre vârsta când mi s-a turnat și solidificat interiorul pentru totdeauna.”
- GenresRomanian Literature
292 pages, Paperback
Published November 1, 2018
5 people are currently reading
136 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
September 23, 2019
Puteți, bineînțeles, citi romanul lui Oleg Serebrian „Woldemar” și fӑrӑ a fi citit în prealabil „Cântecul mӑrii”. Veți rămâne la fel de încântați, vrăjiți, fermecați... Cu atât mai mult că romanul conține suficiente cârje și proptele explicative disimulate armonios în text. Dar dacă e să acceptăm acea categorizare (pe care nu am de gând s-o contest) de pe coperta a patra precum că am avea de furcă cu un „roman psihologic”, atunci lectura „Cântecului mӑrii” e mai mult decât recomandatӑ, fiindcă originea și explicația unor comportamente ale adulților, acea matriță din care a ieșit Woldemar, o vom găsi în prima parte a acestui (la moment) diptic literar.
„Woldemar” este o carte care descrie o investigaţie introspectivă a unui tânăr pentru ca să găsească răspunsuri la niște întrebări fundamentale pentru el, dar şi pentru fiecare din noi atunci când ajungem la... „personalitate”. Adevărul e că ajungem la aceste întrebări doar în momente de suferință...
Pentru a „da de adevӑr”, tânărul Woldemar își așterne pe hârtie amintirile din fragedă copilărie: anii înainte de școală și primii ani de primară. Iar pentru că își dorește mai multă „obiectivitate” o roagă și pe bunică-sa să facă același lucru, iar bunică-sa nu-i altcineva decât Marta Skawronski, eroina principală din „Cântecul mӑrii”.
Șirul portretelor din „Woldemar” - de la mămuca Marfina, omul lumii rurale vechi peste care istoria a trecut mutilând-o colateral, dar lăsând-o acolo unde au fost, în trecut; Bunica Marta („baronesa”) cu soțul ei, reprezentanți ai nobilimii urbane, care a plătit cel mai mare tribut (12 ani de exil pentru Marta) și nu a putut supraviețui decât cu prețul unei resemnări totale; mama Iuliana (care s-a dovedit a fi o mamă vitregă), violentă și rece, că și epoca în care a crescut, dar totodată docilă până la negarea desӑvârşitӑ de sine; și, desigur, Woldemar, copilul de șapte ani, ca un receptacul care a fost crescut în toate aceste trei epoci launloc -, ne prezintӑ o Bucovinӑ în plinӑ descompunere, o lume în naufragiu...
Tânărul Woldemar, precum e firesc pentru un copil, absoarbe elementele lumii exterioare, destul de limitate, de altfel, și reduse la dimensiunea durerilor fiecărei generații. El va să fie substanța care va reface continuitatea cândva, peste ani, dar această povară este greu de purtat la moment, mai ales pentru un copil de șapte ani, mai ales într-o perioadă și într-o societate sărită de pe fix, precum acea descrisă în roman (epoca socialismului lui Brejnev), care nu face parte dintr-o continuitate firească istorică, și e doar o paranteză monstruoasă, o îngrozitoare anomalie procedurală...
Citeam pe undeva cӑ se preconizeazӑ o trilogie. Aşteptam al treilea volum!
P.S.: Hazardul face ca în vara lui 2018 sӑ fi vizitat locurile în care se desfӑşoarӑ acţiunea romanului: Cernӑuţi, Storojineţ, Crasna, Ciudei... Ce senzaţie stranie de a putea situa personajele în spaţii din propriile amintiri!...
„Woldemar” este o carte care descrie o investigaţie introspectivă a unui tânăr pentru ca să găsească răspunsuri la niște întrebări fundamentale pentru el, dar şi pentru fiecare din noi atunci când ajungem la... „personalitate”. Adevărul e că ajungem la aceste întrebări doar în momente de suferință...
Pentru a „da de adevӑr”, tânărul Woldemar își așterne pe hârtie amintirile din fragedă copilărie: anii înainte de școală și primii ani de primară. Iar pentru că își dorește mai multă „obiectivitate” o roagă și pe bunică-sa să facă același lucru, iar bunică-sa nu-i altcineva decât Marta Skawronski, eroina principală din „Cântecul mӑrii”.
Șirul portretelor din „Woldemar” - de la mămuca Marfina, omul lumii rurale vechi peste care istoria a trecut mutilând-o colateral, dar lăsând-o acolo unde au fost, în trecut; Bunica Marta („baronesa”) cu soțul ei, reprezentanți ai nobilimii urbane, care a plătit cel mai mare tribut (12 ani de exil pentru Marta) și nu a putut supraviețui decât cu prețul unei resemnări totale; mama Iuliana (care s-a dovedit a fi o mamă vitregă), violentă și rece, că și epoca în care a crescut, dar totodată docilă până la negarea desӑvârşitӑ de sine; și, desigur, Woldemar, copilul de șapte ani, ca un receptacul care a fost crescut în toate aceste trei epoci launloc -, ne prezintӑ o Bucovinӑ în plinӑ descompunere, o lume în naufragiu...
Tânărul Woldemar, precum e firesc pentru un copil, absoarbe elementele lumii exterioare, destul de limitate, de altfel, și reduse la dimensiunea durerilor fiecărei generații. El va să fie substanța care va reface continuitatea cândva, peste ani, dar această povară este greu de purtat la moment, mai ales pentru un copil de șapte ani, mai ales într-o perioadă și într-o societate sărită de pe fix, precum acea descrisă în roman (epoca socialismului lui Brejnev), care nu face parte dintr-o continuitate firească istorică, și e doar o paranteză monstruoasă, o îngrozitoare anomalie procedurală...
Citeam pe undeva cӑ se preconizeazӑ o trilogie. Aşteptam al treilea volum!
P.S.: Hazardul face ca în vara lui 2018 sӑ fi vizitat locurile în care se desfӑşoarӑ acţiunea romanului: Cernӑuţi, Storojineţ, Crasna, Ciudei... Ce senzaţie stranie de a putea situa personajele în spaţii din propriile amintiri!...
March 8, 2019
Cartea asta este fenomenala, mi-a placut si m-a durut si m-a fascinat!
November 9, 2021
"Woldemar" de Oleg Serebrian
5/5 ⭐
A doua carte din trilogie m-a captivat ceva mai mult decât prima. Faceți cunoștință cu Woldemar - nasul curios care la cei 8 ani are citite mai multe cărți decât unii într-o viață; băiețelul timid, retras, care te copleșește cu întrebări în așa măsură, încât ajungi să înțelegi că, de fapt, nu știi nimic; copilul abuzat fizic și psihologic care face mari descoperiri (neașteptate) despre existență, mai cu seamă despre originea sa; prichindelul modest și bine-crescut care are mai mult bun-simț decât mulți adulți; puiul crescut mai mult printre bunici (și strabunică) și luminat de înțelepciunea lor, cu mentalitatea interbelică; un pici a cărui minte sclipitoare nu acceptă noile adevăruri și reguli impuse de către puterea instaurată după război, care știe să își apere propriile convingeri. M-a uimit cât de mult acest băiețel pune preț pe singurătate. Știți cât de mult suntem capabili noi, adulții, să schimbăm (atât în bine, cât și în rău) percepția unui copil despre lume, societate, iubire? Cât de mult putem distorsiona respectul de sine prin cuvinte sau acțiuni neintenționate? Dacă da, ar trebui să fim foarte atenți la ceea ce îi spunem unui copil care abia descoperă lumea și nu înțelege: ce au toți maturii cu băieții/bărbații, de ce lumea nu iubește băieții? Copiii sunt capabili să își formeze propriile concluzii.
M-a fermecat Woldemar prin felul lui de a fi, prin maturizarea intelectuală precoce, prin capacitatea lui de a empatiza, prin relația lui cu bunicii. Doamne, ce copil! Să-l cuprinzi și să oferi toată căldura sufletească de care ești capabil.
O carte caldă, deși nu e tocmai veselă în permanență, frumoasă, luminoasă, care te face să-ți pui întrebări, să cercetezi, să nu te oprești unde ai ajuns și să-ți iubești copiii necondiționat. O carte despre copilărie. O carte care ar fi tocmai potrivită în preajma sărbătorilor de iarnă.
Mă bucur să descopăr autori autohtoni atât de buni, inteligenți.
Recomand cu căldură!
🧑 "- Aha... Am înțeles... Dar de ce oare oamenii işi măsoară viața în ani? De ce nu în luni sau în zile?
- Nu ştiu. Poate pentru că anii dau impresia a ceva mai stabil, mai lung. Dacă numărăm lunile, trecerea timpului e mult mai evidentă, iar oamenii vor să aibă impresia că timpul e îngăduitor şi-i aşteaptă."
🧒 "-Să te ții bine... Și azi, dar şi mai departe, în viață. Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni şi vin pe neaşteptate. Să le suporți în tăcere, cu demnitate. Să nu-ți dai niciodată pe față suferința şi să-ți stăpâneşti sentimentele, ura, dar mai cu seamă dragostea. Să nu te plângi şi să nu contezi pe ajutorul
nimănui. Să ştii că-n fața destinului suntem întotdeauna singuri și că-n viață putem conta cu-adevărat doar pe noi înșine sau pe Dumnezeu, desigur, dacă ştim să-L găsim..."
🧒 "Ce contează că omul poate trăi şi 100 de ani, dacă acei ani nu mai sunt anii copilăriei?! Şi oare aşa cum a trecut copilăria, fără ca să-mi dau seama, fără ca să simt cum trece, nu va fugi şi restul vieții?"
🧒 "Descrierile precise nu-s capabile să reconstituie o impresie prea puternică, forțându-ne astfel să recurgem la exagerări."
🧒 " Ceva mă atingea în mod deosebit în acești doi oameni cu chipuri și priviri potolite. Ceea ce simteam că văd era un fel de aliniere a două singurătăți distincte. Cred că tot atunci am simțit că tocmai asta e cea mai năucitoare şi mai dureroasă dintre toate singurătățile posibile: singurătatea în doi."
🧒 "În lumea de azi istoria e o știință periculoasă."
5/5 ⭐
A doua carte din trilogie m-a captivat ceva mai mult decât prima. Faceți cunoștință cu Woldemar - nasul curios care la cei 8 ani are citite mai multe cărți decât unii într-o viață; băiețelul timid, retras, care te copleșește cu întrebări în așa măsură, încât ajungi să înțelegi că, de fapt, nu știi nimic; copilul abuzat fizic și psihologic care face mari descoperiri (neașteptate) despre existență, mai cu seamă despre originea sa; prichindelul modest și bine-crescut care are mai mult bun-simț decât mulți adulți; puiul crescut mai mult printre bunici (și strabunică) și luminat de înțelepciunea lor, cu mentalitatea interbelică; un pici a cărui minte sclipitoare nu acceptă noile adevăruri și reguli impuse de către puterea instaurată după război, care știe să își apere propriile convingeri. M-a uimit cât de mult acest băiețel pune preț pe singurătate. Știți cât de mult suntem capabili noi, adulții, să schimbăm (atât în bine, cât și în rău) percepția unui copil despre lume, societate, iubire? Cât de mult putem distorsiona respectul de sine prin cuvinte sau acțiuni neintenționate? Dacă da, ar trebui să fim foarte atenți la ceea ce îi spunem unui copil care abia descoperă lumea și nu înțelege: ce au toți maturii cu băieții/bărbații, de ce lumea nu iubește băieții? Copiii sunt capabili să își formeze propriile concluzii.
M-a fermecat Woldemar prin felul lui de a fi, prin maturizarea intelectuală precoce, prin capacitatea lui de a empatiza, prin relația lui cu bunicii. Doamne, ce copil! Să-l cuprinzi și să oferi toată căldura sufletească de care ești capabil.
O carte caldă, deși nu e tocmai veselă în permanență, frumoasă, luminoasă, care te face să-ți pui întrebări, să cercetezi, să nu te oprești unde ai ajuns și să-ți iubești copiii necondiționat. O carte despre copilărie. O carte care ar fi tocmai potrivită în preajma sărbătorilor de iarnă.
Mă bucur să descopăr autori autohtoni atât de buni, inteligenți.
Recomand cu căldură!
🧑 "- Aha... Am înțeles... Dar de ce oare oamenii işi măsoară viața în ani? De ce nu în luni sau în zile?
- Nu ştiu. Poate pentru că anii dau impresia a ceva mai stabil, mai lung. Dacă numărăm lunile, trecerea timpului e mult mai evidentă, iar oamenii vor să aibă impresia că timpul e îngăduitor şi-i aşteaptă."
🧒 "-Să te ții bine... Și azi, dar şi mai departe, în viață. Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni şi vin pe neaşteptate. Să le suporți în tăcere, cu demnitate. Să nu-ți dai niciodată pe față suferința şi să-ți stăpâneşti sentimentele, ura, dar mai cu seamă dragostea. Să nu te plângi şi să nu contezi pe ajutorul
nimănui. Să ştii că-n fața destinului suntem întotdeauna singuri și că-n viață putem conta cu-adevărat doar pe noi înșine sau pe Dumnezeu, desigur, dacă ştim să-L găsim..."
🧒 "Ce contează că omul poate trăi şi 100 de ani, dacă acei ani nu mai sunt anii copilăriei?! Şi oare aşa cum a trecut copilăria, fără ca să-mi dau seama, fără ca să simt cum trece, nu va fugi şi restul vieții?"
🧒 "Descrierile precise nu-s capabile să reconstituie o impresie prea puternică, forțându-ne astfel să recurgem la exagerări."
🧒 " Ceva mă atingea în mod deosebit în acești doi oameni cu chipuri și priviri potolite. Ceea ce simteam că văd era un fel de aliniere a două singurătăți distincte. Cred că tot atunci am simțit că tocmai asta e cea mai năucitoare şi mai dureroasă dintre toate singurătățile posibile: singurătatea în doi."
🧒 "În lumea de azi istoria e o știință periculoasă."
December 30, 2020
"Woldemar" 5💙
Oleg Serebrian
Editura Cartier
Faceți cunoștință cu Woldemar, 8 ani, elev, nas curios, copil pentru care șopronul bunicii are mai multă valoare decât toate jucăriile lumii luate împreună!
Vreau să îl cunoașteți pe curiosul cititor care se simte diferit, care deja are în capul său întrebări aparent copilăroase, dar pline de sens și parcă desprinse din vorbele celor bătrâni.
Visez să citiți și voi despre o scurtă perioadă din viața unui suflet inocent și matur în același timp, unul care distinge câte feluri de dragoste există, un căpușor de băiat ciudat care caută să aibă explicația potrivită pentru toate paradoxurile vieții, de ce așa și nu invers?!
Puneți alături de Micul Prinț, Alice, Remi, Finn, cartea lui Oleg Serebrian dedicată unui personaj la fel de momorabilt!
Pe lângă toate sobrietatea acestui roman, încet se desprind pasaje unde povestea își ia locul binemeritat, lumea celor mici nu poate supraviețui far-de locuri cu sclipiri magice, spații încărcate cu energia unei copilării comuniste, totuși specială, Woldemar a crescut într-o familie creștină.
Cine este povestitorul nostru?
Oleg Serebrian are ușurința lui Creangă în ale povestitului, profunzimea lui Rebreanu și dulceața lui Teodoreanu. Un bastion puternic pentru literatura modernă care ar fi pe placul celor mici și mari, cu slova sa domoală și captivantă!
Gustul acestei lecturi este aidoma admirației pe care o simți când ești îndrăgostit, fără "fluturi" sau "portocale", vorbesc despre dragostea taciturnă, primele emoții de frumos și admirație. După ce termini să o citești, tu, da tu vei simți admirație vorbind despre ea!
Despre ce e cartea lui Serebrian? Despre tot ce reprezintă o copilărie, despre îndărătnicia și stângăcia parinților, dragostea bunicilor, filosofie și psihologia a 3 generații diferite! Woldemar și lumea în care încearcă să își contureze locul.
Probabil este singura carte care mi-a trezit ideea de a o reciti cândva.
#foxbooks #citimpentruschimbare #hailacitit
#olegserebrian #woldemar
Oleg Serebrian
Editura Cartier
Faceți cunoștință cu Woldemar, 8 ani, elev, nas curios, copil pentru care șopronul bunicii are mai multă valoare decât toate jucăriile lumii luate împreună!
Vreau să îl cunoașteți pe curiosul cititor care se simte diferit, care deja are în capul său întrebări aparent copilăroase, dar pline de sens și parcă desprinse din vorbele celor bătrâni.
Visez să citiți și voi despre o scurtă perioadă din viața unui suflet inocent și matur în același timp, unul care distinge câte feluri de dragoste există, un căpușor de băiat ciudat care caută să aibă explicația potrivită pentru toate paradoxurile vieții, de ce așa și nu invers?!
Puneți alături de Micul Prinț, Alice, Remi, Finn, cartea lui Oleg Serebrian dedicată unui personaj la fel de momorabilt!
Pe lângă toate sobrietatea acestui roman, încet se desprind pasaje unde povestea își ia locul binemeritat, lumea celor mici nu poate supraviețui far-de locuri cu sclipiri magice, spații încărcate cu energia unei copilării comuniste, totuși specială, Woldemar a crescut într-o familie creștină.
Cine este povestitorul nostru?
Oleg Serebrian are ușurința lui Creangă în ale povestitului, profunzimea lui Rebreanu și dulceața lui Teodoreanu. Un bastion puternic pentru literatura modernă care ar fi pe placul celor mici și mari, cu slova sa domoală și captivantă!
Gustul acestei lecturi este aidoma admirației pe care o simți când ești îndrăgostit, fără "fluturi" sau "portocale", vorbesc despre dragostea taciturnă, primele emoții de frumos și admirație. După ce termini să o citești, tu, da tu vei simți admirație vorbind despre ea!
Despre ce e cartea lui Serebrian? Despre tot ce reprezintă o copilărie, despre îndărătnicia și stângăcia parinților, dragostea bunicilor, filosofie și psihologia a 3 generații diferite! Woldemar și lumea în care încearcă să își contureze locul.
Probabil este singura carte care mi-a trezit ideea de a o reciti cândva.
#foxbooks #citimpentruschimbare #hailacitit
#olegserebrian #woldemar
May 15, 2022
O recomandare pentru această carte și acest autor special care, cu o frazare impecabilă, dovedește că literatura poate fi scrisă elegant, curat, cuprinzător și nostalgic.
I se pot reproșa lui Serebrian câteva regionalisme și folosirea neadecvată a unor timpuri ale verbelor, dar asta nu știrbește cu nimic din valoarea textului: are ce sa spună, știe cum s-o spună și să ajungă în inima și mintea cititorului.
Oleg Serebrian nu este deloc un scriitor provincial, dimpotrivă, i se vede talia internațională, deși, dacă nu aș fi văzut că este citit de oameni mai avizați decât mine, aș fi riscat să nu aud de el în România.
Un mic exemplu: "Totul era imuabil și inert, nu se strecura de nicăieri niciun sunet, de parcă eram chiar în inima tăcerii. Doar liniștea îmi vâjâia cercetator pe la urechi. Mi-am zis atunci că așa arata lumea în care s-a sfârșit timpul, dar cel mai curios era faptul că nu puteam înțelege unde anume mă aflam eu în acel cadru halucinant."
Domnul diplomat scrie bine de tot!
I se pot reproșa lui Serebrian câteva regionalisme și folosirea neadecvată a unor timpuri ale verbelor, dar asta nu știrbește cu nimic din valoarea textului: are ce sa spună, știe cum s-o spună și să ajungă în inima și mintea cititorului.
Oleg Serebrian nu este deloc un scriitor provincial, dimpotrivă, i se vede talia internațională, deși, dacă nu aș fi văzut că este citit de oameni mai avizați decât mine, aș fi riscat să nu aud de el în România.
Un mic exemplu: "Totul era imuabil și inert, nu se strecura de nicăieri niciun sunet, de parcă eram chiar în inima tăcerii. Doar liniștea îmi vâjâia cercetator pe la urechi. Mi-am zis atunci că așa arata lumea în care s-a sfârșit timpul, dar cel mai curios era faptul că nu puteam înțelege unde anume mă aflam eu în acel cadru halucinant."
Domnul diplomat scrie bine de tot!
December 15, 2020
O carte pe care am apreciat-o foarte mult.
March 17, 2020
Știu, e ciudat să te trezești pe lume cu sentimentul că nu e cea reală, că e o mistificare, o iluzie…” Așa începe Woldemar, un fabulos roman de impact absolut. Voi, cu sentimentul unei mistificări, veți ieși din această carte. Nu, nu veți ieși, chiar dacă în față vă va rămâne ultima copertă. Croit în mod nemilos, aproape de extreme, absolut milimetric, acest copil hiperrealist vă va domina încă multă vreme. O să-l iubiți cu patimă, o să-l compătimiți cu toată ființa.
„Faptul că nimeni n-ar avea nevoie de mine, l-am însușit repede și bine, iar frica de a nu rămâne pe drumuri deveni treptat una din obsesiile copilăriei mele”. Woldemar e un roman scris în ani. Veţi descoperi un scris foarte măsurat, meticulos şi elegant. O poveste extrem de sensibilă despre psihologia copilului – o temă deloc ușoară, dar care o să vă poarte prin lumi de vis şi apocalipsă. Autorul n-o să vă ofere șansa unui compromis. Aici totul se trăiește intens, totul doare, totul luminează și înalță. Copil a două mame și a două lumi: una apusă și alta în tiparul căreia nu se înscrie. E copilul iubit și format de bunică – o baronesă de origini germane, care e şi vocea secundară a acestui roman împletit în două iţe. Anume acestă femeie cu un caracter cât un imperiu, este cea care-i educă spiritul și valorile culturale ale epocii sale. Într -un cuvânt, Woldemar e esenţa nobilă a lumii interbelice aruncată în URSS.
Acest copil – abandonat de mama naturală, înfiat de sora acesteia. Fiecare-și trăiește abisurile sale. Mama sa adoptivă își taie perspectiva la o minimă fericire, aliniindu-se perfect ordinii sociale, de dragul unei împăcări convenționale cu lumea. Dar în interior, tună și trăsnetele ei se descarcă de cele mai dese ori în Woldemar. Vei dori să-l iei în brațe, ridicându-l deasupra crudei realități, dar el va rămâne departe de tine, de neatins, chiar dacă-l ai în suflet. Și, inevitabil, vei căuta sursa reală din care a „crescut” acest copil.
Să te ajustezi la lumea uniformă, în timp ce tu ai o lume a ta, cu atâta istorie, trăiri, evenimente și oameni unul și unul, e poate cea mai grea povară. Să înțelegi că ești unic, dar să te prefaci de duzină, doar ca să nu cazi în dizgrația colectivității, iarăși, nu e cel mai plăcut lucru. El, al tuturor și parcă al nimănui, e gata să-și aburce lumea întreagă pe umeri și s-o ducă mai departe. Chiar dacă din el, poate, nu va rămâne nimic.
Până la urmă, cartea nu mai e a autorului, dar a celui care plonjează în ea, îmbrăcându-se în pielea micului Woldemar. Trăind la fel de intens, ajustând emoția după intensitatea sa interioară. Iar Oleg Serebrian doar îți servește o lume pe post de matcă, din care te împotrivești să ieși, chiar dacă ultima pagină îți anunță nașterea.
O poveste copleșitoare. Caldă și tulburătoare. Un roman cu greutate incontestabilă, care stă pe aceiași treaptă a calității cu marea literatură. O carte care va trebui să-și croiască singură drumul, pentru că autorul, dintr-un soi de modestie neînțeleasă, nu-i asigură promovarea binemeritată. Pusă de scriitor permanent la îndoială. Retrasă din editură în câteva rânduri. Presupun, nici azi, Oleg Serebrian nu este pe deplin conștient de impactul pe care l-a creat Woldemar, chiar dacă aprecierile poartă noduri în gât și emoții copleșitoare.
„Faptul că nimeni n-ar avea nevoie de mine, l-am însușit repede și bine, iar frica de a nu rămâne pe drumuri deveni treptat una din obsesiile copilăriei mele”. Woldemar e un roman scris în ani. Veţi descoperi un scris foarte măsurat, meticulos şi elegant. O poveste extrem de sensibilă despre psihologia copilului – o temă deloc ușoară, dar care o să vă poarte prin lumi de vis şi apocalipsă. Autorul n-o să vă ofere șansa unui compromis. Aici totul se trăiește intens, totul doare, totul luminează și înalță. Copil a două mame și a două lumi: una apusă și alta în tiparul căreia nu se înscrie. E copilul iubit și format de bunică – o baronesă de origini germane, care e şi vocea secundară a acestui roman împletit în două iţe. Anume acestă femeie cu un caracter cât un imperiu, este cea care-i educă spiritul și valorile culturale ale epocii sale. Într -un cuvânt, Woldemar e esenţa nobilă a lumii interbelice aruncată în URSS.
Acest copil – abandonat de mama naturală, înfiat de sora acesteia. Fiecare-și trăiește abisurile sale. Mama sa adoptivă își taie perspectiva la o minimă fericire, aliniindu-se perfect ordinii sociale, de dragul unei împăcări convenționale cu lumea. Dar în interior, tună și trăsnetele ei se descarcă de cele mai dese ori în Woldemar. Vei dori să-l iei în brațe, ridicându-l deasupra crudei realități, dar el va rămâne departe de tine, de neatins, chiar dacă-l ai în suflet. Și, inevitabil, vei căuta sursa reală din care a „crescut” acest copil.
Să te ajustezi la lumea uniformă, în timp ce tu ai o lume a ta, cu atâta istorie, trăiri, evenimente și oameni unul și unul, e poate cea mai grea povară. Să înțelegi că ești unic, dar să te prefaci de duzină, doar ca să nu cazi în dizgrația colectivității, iarăși, nu e cel mai plăcut lucru. El, al tuturor și parcă al nimănui, e gata să-și aburce lumea întreagă pe umeri și s-o ducă mai departe. Chiar dacă din el, poate, nu va rămâne nimic.
Până la urmă, cartea nu mai e a autorului, dar a celui care plonjează în ea, îmbrăcându-se în pielea micului Woldemar. Trăind la fel de intens, ajustând emoția după intensitatea sa interioară. Iar Oleg Serebrian doar îți servește o lume pe post de matcă, din care te împotrivești să ieși, chiar dacă ultima pagină îți anunță nașterea.
O poveste copleșitoare. Caldă și tulburătoare. Un roman cu greutate incontestabilă, care stă pe aceiași treaptă a calității cu marea literatură. O carte care va trebui să-și croiască singură drumul, pentru că autorul, dintr-un soi de modestie neînțeleasă, nu-i asigură promovarea binemeritată. Pusă de scriitor permanent la îndoială. Retrasă din editură în câteva rânduri. Presupun, nici azi, Oleg Serebrian nu este pe deplin conștient de impactul pe care l-a creat Woldemar, chiar dacă aprecierile poartă noduri în gât și emoții copleșitoare.
March 15, 2020
At the beginning, I thought it would be more about grown up Woldemar, but obviously that wasn't the case.
The dual perspective also took me unawares, but I enjoyed it a lot. It provided the necessary outside perspective to Woldemar's own thoughts.
I think it was a great book. It seems weird to enjoy something so much by seeing how a child, albeit a sensitive one, perceives the world, but it was interesting, engageable, it offered closure and I am glad I picked it up.
Objectively, I think that it has a melancholic feel to it, although that did not distract at all from the plot.
I couldn't lightly recommend this book to anyone, because I don't think many will appreciate it, but it was a great story.
The dual perspective also took me unawares, but I enjoyed it a lot. It provided the necessary outside perspective to Woldemar's own thoughts.
I think it was a great book. It seems weird to enjoy something so much by seeing how a child, albeit a sensitive one, perceives the world, but it was interesting, engageable, it offered closure and I am glad I picked it up.
Objectively, I think that it has a melancholic feel to it, although that did not distract at all from the plot.
I couldn't lightly recommend this book to anyone, because I don't think many will appreciate it, but it was a great story.
November 20, 2021
Mi-a cazut tronc la suflet cartea asta cu imaginile vietii la sat, cu intrebarile si discutiile copilului (oropsit de soarta) cu cei mai in varsta, descrierea de ici-colo a regimului de atunci, cautarea identitatii si o gramada de alte chestii pe care le-am simtit aproape.
May 13, 2021
O carte pe care am citit-o ușor și repede. M-a motivat sa citesc “Cintecul marii “ și sa caut “Pe contrasens “
November 12, 2022
Îl descopeream pe Oleg Serebrian cu “Cântecul mării” acum câteva zile și nu am întârziat să trec și la “Woldemar”, cea de a doua parte a trilogie.
Recunosc, așteptările mi-au fost depășite. Dacă prima parte este mai mult o cronică a evenimentelor nefaste desfășurate în Cernăuțiul anilor ‘40, “Woldemar” prezintă pe lângă fcțiunea istorică (anii ’60 ai URSS-ului), un roman psihologic de amploare. Multe pasaje împletesc cu o măiestrie dureros de frumoasă soarta noastră ca popor, mereu în căutarea 𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵𝘪𝘵ăț𝘪𝘪 𝘯𝘢ț𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘦.
Cu toții suntem la un moment dat al vieții noastre în căutarea unei apartenențe și identități. Poporului basarabean/moldav (zii cum vrei) în special îi este caracteristică această dilemă de apartenență. Până și azi avem o societate scindată în mai multe tabere, unii se consideră români, alții ruși și mai sunt și a treia categorie de naționaliști care militează pentru “limba moldovenească”. Chiar și o sărbătoare sfântă precum “Crăciunul” o sărbătorim de două ori, din teama de a da greș. Aceste dileme pe care le avem noi ca popor sunt parțial tratate în acest roman, însă într-o manieră voalată cu măiestrie. (Ei bine, aici se vorbește despre Cernăuți, însă asocierea de mai sus este percepția mea subiectivă.)
Revenons à nos moutons...
Romanul are drept naratori pe Marta și nepotul ei Woldemar. Acesta din urmă este personajul cheie al operei. La prima vedere un băiețel obișnuit, curios din fire și năzbâtios. Descoperim pe parcurs prin întrebările lui Woldemar un copil deosebit, cu o agerime ascuțită. Chiar m-au amuzat unele întrebări incomode acordate bunicilor. Pe de altă parte este un copil închis în sine, care se ascunde după o mască a perfecționismului cu frică camuflată adânc într-o tristețe covârșitoare. Un copil cu un suflet solitar, vulnerabil, de-o sensibilitate nesănătoasă.
✍️“Erai un amestec imposibil de “foarte copil” și “foarte matur”.”
O altă tematică profund trată în acest roman este 𝘮𝘢𝘳𝘨𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 și incapacitatea noastră ca popor de a accepta oamenii care se diferențiază de masă.
✍️“Cu cât te vei deosebi mai mult, cu atât vei fi împins mai spre marginea drumului sau chiar scos de pe carosabil. Au o soartă foarte grea astfel de oameni și nu toți îi rezistă.”
𝘍𝘦𝘮𝘦𝘪𝘢 𝘴𝘰𝘷𝘪𝘦𝘵𝘪𝘤ă-𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘵ă este și ea bine descrisă aici din perspectiva celor trei femei care vor forma personalitatea lui Woldemar: străbunica Marfina, o țărancă bătrână și blajină; bunica Marta, care a trecut prin gulag; mama vitregă Iuliana femeie autoritară și neîmplinită.
✍️“Fiecare din noi te-a vrut altceva, și-a proiectat pe tine năzuințele ascunse.”
Având la cârmă un narator iscusit, navighează pe apele tulburi ale comunismului. Indubitabil, recomand!
❤️“Recunoștința e o monedă la îndemâna noastră oricând și mulți nici nu își dau seama ce scumpă poate fi.”
✍️“Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate... Să nu te plângi și să nu contez pe ajutorul nimănui.”
✍️“Nimic nu doare mai tare decât un suflet mort reanimat.”
✍️“Omul e ca o gemă. Depinde mult de cum e șlefuită, dar contează mai ales ce fel de piatră e. Un giuvaiergiu foarte iscusit va ști să facă dintr-un ametist o minune, așa încât până și un ochi priceput să-l creadă un alecsandrit, dar nici cel mai pur și mai bine lucrat ametist nu va avea niciodată valoarea unui alecsandri.”
Recunosc, așteptările mi-au fost depășite. Dacă prima parte este mai mult o cronică a evenimentelor nefaste desfășurate în Cernăuțiul anilor ‘40, “Woldemar” prezintă pe lângă fcțiunea istorică (anii ’60 ai URSS-ului), un roman psihologic de amploare. Multe pasaje împletesc cu o măiestrie dureros de frumoasă soarta noastră ca popor, mereu în căutarea 𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵𝘪𝘵ăț𝘪𝘪 𝘯𝘢ț𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘦.
Cu toții suntem la un moment dat al vieții noastre în căutarea unei apartenențe și identități. Poporului basarabean/moldav (zii cum vrei) în special îi este caracteristică această dilemă de apartenență. Până și azi avem o societate scindată în mai multe tabere, unii se consideră români, alții ruși și mai sunt și a treia categorie de naționaliști care militează pentru “limba moldovenească”. Chiar și o sărbătoare sfântă precum “Crăciunul” o sărbătorim de două ori, din teama de a da greș. Aceste dileme pe care le avem noi ca popor sunt parțial tratate în acest roman, însă într-o manieră voalată cu măiestrie. (Ei bine, aici se vorbește despre Cernăuți, însă asocierea de mai sus este percepția mea subiectivă.)
Revenons à nos moutons...
Romanul are drept naratori pe Marta și nepotul ei Woldemar. Acesta din urmă este personajul cheie al operei. La prima vedere un băiețel obișnuit, curios din fire și năzbâtios. Descoperim pe parcurs prin întrebările lui Woldemar un copil deosebit, cu o agerime ascuțită. Chiar m-au amuzat unele întrebări incomode acordate bunicilor. Pe de altă parte este un copil închis în sine, care se ascunde după o mască a perfecționismului cu frică camuflată adânc într-o tristețe covârșitoare. Un copil cu un suflet solitar, vulnerabil, de-o sensibilitate nesănătoasă.
✍️“Erai un amestec imposibil de “foarte copil” și “foarte matur”.”
O altă tematică profund trată în acest roman este 𝘮𝘢𝘳𝘨𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 și incapacitatea noastră ca popor de a accepta oamenii care se diferențiază de masă.
✍️“Cu cât te vei deosebi mai mult, cu atât vei fi împins mai spre marginea drumului sau chiar scos de pe carosabil. Au o soartă foarte grea astfel de oameni și nu toți îi rezistă.”
𝘍𝘦𝘮𝘦𝘪𝘢 𝘴𝘰𝘷𝘪𝘦𝘵𝘪𝘤ă-𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘵ă este și ea bine descrisă aici din perspectiva celor trei femei care vor forma personalitatea lui Woldemar: străbunica Marfina, o țărancă bătrână și blajină; bunica Marta, care a trecut prin gulag; mama vitregă Iuliana femeie autoritară și neîmplinită.
✍️“Fiecare din noi te-a vrut altceva, și-a proiectat pe tine năzuințele ascunse.”
Având la cârmă un narator iscusit, navighează pe apele tulburi ale comunismului. Indubitabil, recomand!
❤️“Recunoștința e o monedă la îndemâna noastră oricând și mulți nici nu își dau seama ce scumpă poate fi.”
✍️“Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate... Să nu te plângi și să nu contez pe ajutorul nimănui.”
✍️“Nimic nu doare mai tare decât un suflet mort reanimat.”
✍️“Omul e ca o gemă. Depinde mult de cum e șlefuită, dar contează mai ales ce fel de piatră e. Un giuvaiergiu foarte iscusit va ști să facă dintr-un ametist o minune, așa încât până și un ochi priceput să-l creadă un alecsandrit, dar nici cel mai pur și mai bine lucrat ametist nu va avea niciodată valoarea unui alecsandri.”
March 26, 2023
woldemart e o proiectare a lui oleg serebrian despre cum e sa fii un copil gay si straniu care nu-si gaseste loc in lume
September 27, 2025
Woldemar de Oleg Serebrian a fost ca o rană sângerândă: atâta durere într-un suflet atât de mic, de copil, nu îmi amintesc să mai fi întâlnit într-o altă carte. Poate doar în Singur pe lume de Hector Malot. Woldemar are aproape șapte ani și-i urmărim ultimul an din copilărie, de înainte să înceapă școala. Este un copil născut într-o perioadă dificilă - acțiunea în carte are loc în 1976-1977, într-un loc dificil - Cernăuți - pentru cineva care în acte e trecut ucrainean, dar despre care se zice că e neamț. Pentru un copil atât de mic, Woldemar are un spirit de observație care aduce în prim-plan realitatea unei familii dezbinate, durerea și traumele care nu sunt conștientizate, acceptate sau vindecate, acestea otrăvind viața tuturor din inima familiei. E o carte în care am regăsit foarte multe lucruri din propria mea copilărie, și poate că ăsta a fost motivul de ce am trăit atât de intens momentele de nedreptate din viața lui Woldemar și am empatizat cu acest băiețel pe tot parcursul volumului.
December 30, 2022
- Cum se îndrăgostesc orbii?
-În ce limbă vorbea Dumnezeu sau diavolul?
- Ce înseamnă să fii om normal?
-Nebuni nu știu că-s nebuni , așa?
- În ce limbă a fost primul cuvânt?
Acestea dar și alte întrebări are Woldemar, copil de 8 ani fiind . 4 🌟 pentru că mi s-a părut cartea monotonă
-În ce limbă vorbea Dumnezeu sau diavolul?
- Ce înseamnă să fii om normal?
-Nebuni nu știu că-s nebuni , așa?
- În ce limbă a fost primul cuvânt?
Acestea dar și alte întrebări are Woldemar, copil de 8 ani fiind . 4 🌟 pentru că mi s-a părut cartea monotonă
March 20, 2020
Neașteptat... Părerea mea este că protagonistul ajunge gay, dar poate greșesc. Rămâne de văzut dacă e o continuare, care se cere de la sine.
November 21, 2022
Mi-a plăcut enorm cartea. Am fost absorbită de istorie și personaje
May 16, 2022
Am incheiat cartea astazi si ma napadesc atatea ganduri, unele mai salbatice ca altele. Nici nu stiu cu care sa incep...
Bine. Pentru cei care nu au citit din Serebrian, as mentiona ca Woldemar e una din cele trei carti care formeaza o trilogie incepand cu "Cantecul marii", si incheind cu "Pe contrasens". "Woldemar" fiind cea de mijloc.
Eu le-am citit asa:
1.Cantecul marii
2.Pe contrasens
3.Woldemar
Aceste trei lucrari mi s-au parut ca fiind cele trei suvite, care se intrepletesc si formeaza o cosita integra, dar la fel de bine, pot fi citite separat, sau doar 2 din 3, ca restul sa ramana pe seama intuitiei si imaginatiei.
Dar sa revenim la oile noastre. "Woldemar" este una din putinele carti care m-a facut sa si plang, sa si rad... O carte revelatoare e putin spus. Erau multe momente, cand aveam impresia ca Woldemar eram, de fapt eu, in copilarie. Pe intreaga carte se perinda un sir de detalii si momente care mi-au trezit acele sentimente de mult adormite si uitate... florile de liliac, senzatia picioarelor in noroiul cleios si moale, glodul uscat pe picioare, lecturi intense, furtuna cu tunetele-i si descarcarile electrice, sensibilitatea pentru scurgerea timpului, multitudinea de intrebari existentiale si filosofice...
Consider aceasta carte ca fiind un roman psihologic prin excelenta. Woldemar pare sa fie un copil mai mult decat precoce. De o maturitate uimitoare la ai sai 7 ani. Pe tot parcursul cartii si randuiesc amintiri, una povestita de protagonist, urmatoarea de bunica protagonistului, numita mama Marta sau Ma. Si asa pana la finele cartii.
Woldemar este infiat, dar afla aceasta mai tarziu. Eset crescut de prima fiica a Martei - Iuliana. Care il maltrateaza in permanenta, or asta vorbeste de anumite traume psihologice ale fiicei mai mari. Pana si la adresa mamei Iuliana (cum obisnuieste protagonistul sa o numeasca) Woldemar are ganduri de analiza psihologica, straduindu-se sa inteleaga de unde ar fi putut sa apara acea atitudine ostila fata de el... Pe tot parcursul romanului, Woldemar are un prieten imaginar - Peter Pan, si este preocupat despre relatia din doua persoane de aceleasi sexe. Spre sfarsitul cartii descopera niste sculpturi celebre cu personaje mitologice masculine dezgolite si aceasta il impacteaza si mai mult, provocandu-i curiozitatea in privinta relatiei de prietenie si iubire intre barbati.
Un aspect absolut fantastic si care da gust cartii la propriu provocand salivarea sunt crampeiele culinare. Mancarea, ora mesei, felurile de mancare, acasa, in ospetie, in calatorii sunt sfinte. Imi pare aceasta atentie meticuloasa pentru gastronomie intr-un roman destul de a la francaise. Imi pare ca anume francezii au grija "sa-si hraneasca personajele" din romane la propriu. Deci da, aceasta carte are gust :)
Se zice ca scriitorul lucreaza la cartea a patra, care ar fi continuarea "Pe contrasens". O astept cu o curiozitate incomensurabila.
Oleg Serebrian e un foarte bun povestitor.
Am inregistrat bucati din lectura acestei carti pe podcastul de pe anchor 1001 books.
Bine. Pentru cei care nu au citit din Serebrian, as mentiona ca Woldemar e una din cele trei carti care formeaza o trilogie incepand cu "Cantecul marii", si incheind cu "Pe contrasens". "Woldemar" fiind cea de mijloc.
Eu le-am citit asa:
1.Cantecul marii
2.Pe contrasens
3.Woldemar
Aceste trei lucrari mi s-au parut ca fiind cele trei suvite, care se intrepletesc si formeaza o cosita integra, dar la fel de bine, pot fi citite separat, sau doar 2 din 3, ca restul sa ramana pe seama intuitiei si imaginatiei.
Dar sa revenim la oile noastre. "Woldemar" este una din putinele carti care m-a facut sa si plang, sa si rad... O carte revelatoare e putin spus. Erau multe momente, cand aveam impresia ca Woldemar eram, de fapt eu, in copilarie. Pe intreaga carte se perinda un sir de detalii si momente care mi-au trezit acele sentimente de mult adormite si uitate... florile de liliac, senzatia picioarelor in noroiul cleios si moale, glodul uscat pe picioare, lecturi intense, furtuna cu tunetele-i si descarcarile electrice, sensibilitatea pentru scurgerea timpului, multitudinea de intrebari existentiale si filosofice...
Consider aceasta carte ca fiind un roman psihologic prin excelenta. Woldemar pare sa fie un copil mai mult decat precoce. De o maturitate uimitoare la ai sai 7 ani. Pe tot parcursul cartii si randuiesc amintiri, una povestita de protagonist, urmatoarea de bunica protagonistului, numita mama Marta sau Ma. Si asa pana la finele cartii.
Woldemar este infiat, dar afla aceasta mai tarziu. Eset crescut de prima fiica a Martei - Iuliana. Care il maltrateaza in permanenta, or asta vorbeste de anumite traume psihologice ale fiicei mai mari. Pana si la adresa mamei Iuliana (cum obisnuieste protagonistul sa o numeasca) Woldemar are ganduri de analiza psihologica, straduindu-se sa inteleaga de unde ar fi putut sa apara acea atitudine ostila fata de el... Pe tot parcursul romanului, Woldemar are un prieten imaginar - Peter Pan, si este preocupat despre relatia din doua persoane de aceleasi sexe. Spre sfarsitul cartii descopera niste sculpturi celebre cu personaje mitologice masculine dezgolite si aceasta il impacteaza si mai mult, provocandu-i curiozitatea in privinta relatiei de prietenie si iubire intre barbati.
Un aspect absolut fantastic si care da gust cartii la propriu provocand salivarea sunt crampeiele culinare. Mancarea, ora mesei, felurile de mancare, acasa, in ospetie, in calatorii sunt sfinte. Imi pare aceasta atentie meticuloasa pentru gastronomie intr-un roman destul de a la francaise. Imi pare ca anume francezii au grija "sa-si hraneasca personajele" din romane la propriu. Deci da, aceasta carte are gust :)
Se zice ca scriitorul lucreaza la cartea a patra, care ar fi continuarea "Pe contrasens". O astept cu o curiozitate incomensurabila.
Oleg Serebrian e un foarte bun povestitor.
Am inregistrat bucati din lectura acestei carti pe podcastul de pe anchor 1001 books.
May 3, 2025
Un roman psihologic absolut fascinat! O istorie fericită, dar și tragică a băiatului de 7 ani ce trece prin perioada descoperirii identității proprii și înțelegerii semnificației „neîncadrării în normele societății”. Cartea oferă o nouă viziune asupra acestei vârste, fiind povestite din două perspective diferite: însuși a copilului, dar și a bunicii acestuia. Maturitatea băiatului te atrage și totodată te înspăimântă, iar cugetările și întrebările acestuia de multe ori te pun pe gânduri și la încercare pentru a găsi răspuns la întrebările pe care niciodată nu le-ai fi pus.
March 29, 2023
“Suportam încă nespus de greu societatea. Asta a fost cea mai dificilă încercare pentru mine în primul an de școală. Să fiu în preajma cuiva atâtea ore în șir era un supliciu. Cu timpul m-am învățat să mă stăpânesc, să nu-i observ pe cei din jur, dar în clasa I nu puteam evada în lumile mele de față cu dânșii, aveam nevoie de singurătate.”
April 1, 2023
"Ce contează că omul poate trăi și 100 de ani, dacă acei ani nu mai sunt anii copilăriei?!"
"- Dar de ce oare oamenii își măsoară viața în ani? De ce nu în luni sau în zile?
-Nu știu. Poate pentru că anii dau impresia a ceva mai stabil, mai lung. Dacă numărăm lunile, trecerea timpului e mult mai evidentă, iar oamenii vor să aibă impresia că timpul e îngăduitor și-i așteaptă."
"- Dar de ce oare oamenii își măsoară viața în ani? De ce nu în luni sau în zile?
-Nu știu. Poate pentru că anii dau impresia a ceva mai stabil, mai lung. Dacă numărăm lunile, trecerea timpului e mult mai evidentă, iar oamenii vor să aibă impresia că timpul e îngăduitor și-i așteaptă."
December 29, 2024
FENOMENALĂ🩵
Pot spune cu fermitate că este cel mai bun roman psihologic citit vreodată!
„E ciudat să te trezești pe lume cu sentimentul că ea nu e cea reală, că e doar o mistificare, o iluzie…”
Pot spune cu fermitate că este cel mai bun roman psihologic citit vreodată!
„E ciudat să te trezești pe lume cu sentimentul că ea nu e cea reală, că e doar o mistificare, o iluzie…”
January 6, 2026
Absolut fascinant roman!
April 27, 2024
“Sã te ții bine... Și azi, dar și mai departe, în viață. Cele
mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate.
Să le suporți în tăcere, cu demnitate. Să nu-ți dai niciodată pe
față suferința și să-ți stăpânești sentimentele, ura, dar mai cu
seamă dragostea. Să nu te plângi si să nu contezi pe ajutorul
nimănui. Să știi că-n fața destinului suntem întotdeauna singuri si că-n viatà putem conta cu-adevarat doar pe noi înșine. Și pe Dumnezeu, desigur, dacă știm să-L găsim...”
mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate.
Să le suporți în tăcere, cu demnitate. Să nu-ți dai niciodată pe
față suferința și să-ți stăpânești sentimentele, ura, dar mai cu
seamă dragostea. Să nu te plângi si să nu contezi pe ajutorul
nimănui. Să știi că-n fața destinului suntem întotdeauna singuri si că-n viatà putem conta cu-adevarat doar pe noi înșine. Și pe Dumnezeu, desigur, dacă știm să-L găsim...”
Displaying 1 - 24 of 24 reviews