Larry Watts oferă publicului român o nouă lucrare în care analizează evenimentele și acţiunile care au conturat politica României în anii de confruntare dintre Est și Vest. Aici, autorul examinează demersurile României de după moartea lui Stalin în vederea ieșirii de sub controlul sovietic, detaliază rolul pe care l-a jucat Criza Rachetelor din Cuba în a determina România să-și schimbe politica în domeniul dezarmării, în 1962, analizează felul în care Bucureștiul a intermediat contactele între Washington și Hanoi în timpul Războiului din Vietnam și explicitează modul în care și-a folosit calitatea de membru al Pactului de la Varșovia pentru a influenţa politica Moscovei și a transforma agenda de securitate a alianţei.
Descrie strategia României comuniste de a constrânge hegemonia Uniunii Sovietice în cadrul Tratatului de la Varșovia prin crearea de mecanisme de dialog și negociere, scopul ultim fiind blocarea unei acțiuni militare inițiată unilateral de Moscova.
Cartea aduce puțin în plus față de cele precedente: clarifică sursele spaimelor conducerii RPR față de ruși (suspiciunile de tentativă de asasinat și posibilitatea angajării într-un război nuclear) și cercetează parcursul diplomatic independent al României (mai ales intermedierea cu Vietnamul). La asta se adaugă încă un strat gros de muncă de destrămare a activităților de dezinformare sovietice, susținută de trimiteri documentare în subsolul paginilor. Totul pare o plictisitoare anexă documentară la Ferește-mă, Doamne, de prieteni și Cei dintâi vor fi cei din urmă.
Mi-a lăsat o senzație ciudată insistența lui Watts de a stabili dacă influența României a fost cea mai puternică în aducerea Vietnamului și SUA la negocieri, de parcă demersul în sine ar conta mai puțin decât stabilirea podiumului de merit la final. Deși adaugă paragrafe de încheiere în care precizează că acest lucru este imposibil de aflat, până acolo sună ca un nostalgic militar român din vechea gardă. Același contrast apare și când descrie tăierea gazelor de către ruși în iarna 84-85 ca urmare a încăpățânării lui Ceaușescu de a nu accepta descrierea NATO ca agresor în statutul noului Tratat de la Varșovia. Pare o încercare subtilă de a prezenta nemulțumirile populației ca fiind direcționate pe nedrept împotriva conducerii țării. Urmează brusc apoi câteva paragrafe în ton diferit care recunosc represiunea regimului și latura lui criminală. Impresia pe alocuri este a unui text scris la două mâini.
O carte așa și așa. Accentul e pus pe politica externă a României în Vietnamul aflat în război cu Statele Unite și încercările de negociere de pace între combatanți. De asemenea se vorbește mult despre rolul României în cadrul Pactului de la Varșovia, cererile țării noastre de demilitarizare, de renunțare la armamentul nuclear și mai ales dorința României ca URSS să nu se mai implice în politica națională a statelor membre ale pactului.