Nopțile noastre la tropice De ce cad îngerii Noapte bună, Tereza Vânătoarea de cârtițe Năstrușnic, surâsul Pământ alternativ Norii, cerul Început de anotimp ploios la Ezary
Un volum de povestiri cu o tentă preponderent fantastică și doar pe alocuri SF, așadar nu pe o felie pe care s-o apreciez în mod deosebit. Unele dintre texte sunt mai vechi, iar asta se simte - nu în sensul că ar fi slabe, ci doar că nu am găsit în ele profunzimea scrierilor actuale ale lui Marian Truță.
Sunt întâmplări insolite, tratate preponderent într-o tonalitate pesimistă, resemnată, fatalistă - folosită de autor pentru a ridica anumite probleme morale, de a analiza lucrurile dincolo de aparențe. „De ce cad îngerii” mi-a amintit de „Un biet moșneag cu aripi uriașe” a lui Marquez (singurul text al autorului columbian care s-a dovedit digerabil pentru mine). Perspectiva sugerată la finalul povestirii „Norii, cerul” mi s-a părut extrem de interesantă și mi-aș fi dorit ca accentul să cadă mai mult pe ea. Textul care dă titlul volumului este unul ce se dorește o utopie (refacerea ecosistemului terestru), dar prezintă, de fapt, o monedă cu două fețe - cea de-a doua, evident, distopică. Cred că ar fi meritat să fie dezvoltat, deoarece, chiar dacă tratează un scenariu des folosit, ingredientele introduse de autor și talentul său ar fi putut produce un text solid.
Per total, un volum care mi-a plăcut - ceva mai puțin decât „Vremea renunțării” și decât „Omul care s-a jucat cu lumea” - și îl păstrează pe Marian Truță în rândul autorilor pe care-i citesc cu drag.