Codul lui Zoran

by Corina Ozon

Dacă anii ar putea fugi înapoi, să înghită zilele, care să desfășoare orele în minute, despicate în secunde, și dacă toate ar putea povesti, s-ar opri acolo, în apartamentul lui de la etajul șapte, unde nevastă-sa trebăluia prin bucătărie, iar aromele de mâncare gătită șerpuiau până în camera unde se auzea pe fundal televizorul. Pe covor erau împrăștiate piese de lego. Îl ajuta pe băiat să facă un oraș. O proiecție a orașului-junglă în care a rătăcit după aceea pe străzi ani la rând, o premoniție despre orașul-iad care l-a înghițit făcându-l captiv ca într-o închisoare. Orașul bolnav, plin de oameni care se târau, păduchioși, zdrențuiți, printre oameni grăbiți și pasivi. Orașul care nu l-a lăsat să moară când dormea ca un animal pe gurile aburinde de canal, iarna, dar nici nu l-a iubit când era lovit în coaste în timp ce dormea prin scara vreunui bloc. Orașul care a asistat la căderea lui pe scara valorilor umane, de la inginer electronist la stadiul de cerșetor, lovit, scuipat și alungat. Orașul-balenă, în burta căreia a găsit adăpost, a fost despăduchiat și a dormit la căldură, pe un pat. Orașul din care, dacă ar putea, ar fi ieșit demult; dar n-a avut destul curaj.

Dacă ar vrea să uite ceva din viață, ar fi atât de multe, încât i-ar trebui vagoane pentru spațiul de arhivare. Vagoane de durere, umilință, bătăi, insulte, vagoane de jeg, mizerie și duhoare. Erau prea multe trăiri, nu putea fi acela sfârșitul!

„Codul lui Zoran este o nouă reinventare literară reușită din partea curajoasei autoare a seriei Amanții. De data aceasta avem un roman de acțiune, cu accente de thriller, cu detalii construite impecabil – societăți secrete, relații complicate de familie, iubiri pierdute, vină, remușcare, regăsire… Orice ar scrie și indiferent care i-ar fi personajele, Corina Ozon nu își dezamăgește cititorii!“

(Cristina Nemerovschi)

„Citind-o pe Corina Ozon, uiți sensul cuvântului sfârșit; nu numai că nici nu știi când ai ajuns la finalul cărții, urmărind ițele întortocheate și captivante din destinele și aventurile personajelor, ci te și trezești pe negândite că tu, cititorule, poți avea oricând un nou început. Al tău. Acesta este în definitiv rolul artei: de a-ți impregna curajul de a merge mai departe.“

(Alexandru Voicescu)

„Coincidențe, semne, vorbe nespuse, nopți cu ochii în tavan, bani, compromis, aspirație, regăsire, idilă, așteptare, amintiri, telefoane, înșelătorie și curaj, logic și ilogic, toate vin împreună, precum afluenții unui râu, în a pune fundația unui stil aparte de scriitură.
Este scrisul în patru dimensiuni.“

(Magdalena Manea)

240 pages, Paperback

Published April 1, 2018

About the author

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti. 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul „Ora”) şi televiziune (Antena 1), şi un update de 2 ani în producţie tv (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mama de liceană, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult. Al treilea va fi cartea „Zilele amanţilor”, probabil. Începută pe un blog, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod continuarea. Şi după apariţia cărţii încă o mai cer. Alex Mazilu (care mi-a făcut fotografia) s-a întrebat mirat „cum cineva cu faţă îngerească a putut scrie o carte ca „Zilele amanţilor” „. MBA-ul te învaţă să-ţi provoci limitele şi să aplici inteligent. Chiar şi cuvintele deocheate ( a se citi „din viaţa de zi cu zi”).

Reviews

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Codul lui Zoran este un volum atipic, plin de încărcătură emoțională, care îți sădește în suflet nenumărate sentimente contradictorii. Vei râde și vei plânge alături de personajele cărții, ele te vor reînvăța să iubești, să dăruiești, să te implici, să nu fi nepăsător în fața suferinței celor din jurul tău, să lupți pentru ceea ce îți dorești, pentru dreptate, corectitudine, pentru o viață mai bună, dar nu neapărat mai bogată, ci mai dreaptă, în care să nu permitem răului să se multiplice, în care să ne pese, în care să încercăm să schimbăm totul în bine, fără a ne lăsa abătuți din calea noastră de nenumăratele tentații.

Corina Ozon ne vorbește despre oameni, dar mai ales despre umanitate și decădere, despre deciziile pe care suntem nevoiți să le luăm și cum acestea ne dictează viața, ne pot afecta și ne pot trimite pe un drum întunecat, plin de vicii, sărăcie, mizerie și decadență. Astăzi putem avea totul, iar ziua de mâine să ne schimbe iremediabil. Alegerile pe care le facem în fiecare zi, de la cele mai insignifiante până la cele mai mari, ne definesc. Pe noi și pe cei din jurul nostru, pe care îi târâm după noi, căci și ei sunt afectați de deciziile noastre.

Recenzia completa: https://twistinmysobriety-alexa.blogs...

[Oana Crâmpeie de suflet · Rating 4 out of 5]

Corina Ozon a creat o operă cu oameni și despre oameni, cu accente filozofice și detectiviste, din a cărei acțiune răzbate mereu acea dovadă a faptului că omul nu înseamnă mare lucru la nivelul măreț, al Universului, că el este doar o simplă pală de vânt purtată de destin ici și colo, pentru a ajunge, într-un final, la cunoașterea de sine și la încercarea de ieșire din turmă și de desăvârșire la nivel moral, astfel încât să poată să ajungă să iasă dintr-un infern pe care singur și l-a creat și pentru a deveni o variantă mai bună a sa. „Codul lui Zoran” este și un roman despre prietenie, despre importanța existenței în viețile noastre mizere a unor umeri pe care să putem plânge, a unor suflete care să ne amintească cine suntem atunci când ne este cel mai greu.

http://sufletsicrampeie.blogspot.com/...

[Platon Cristina · Rating 3 out of 5]

3,5/5

[Miruna · Rating 3 out of 5]

Nu e un roman rau, doar ca mi s-a parut grabit. O carte scrisa in graba care a vrut sa trasmita un mesaj dar nu are cap si coada. Dialogurile sunt fortate, nu au naturalete. Un roman care ar fi avut potential daca personajele erau construite mai bine. Pacat.

[Eva Anca · Rating 5 out of 5]

Cartea aceasta m-a emoționat, m-a trecut prin diverse stări, de la tristețe la speranță, de la milă la suspans. Trăirile personajelor sunt intense și cititorului îi este ușor să le simtă, ca și cum ar fi ale lui. Modul de scriere este simplu, dar captivant. Eu vă recomand din suflet cartea, sunt sigură că nu veți regreta timpul petrecut citind-o.
https://randurileevei.wordpress.com/2...

[Teodora · Rating 3 out of 5]

Un roman cu un subiect mai mult decât interesant. Abordarea, unghiul din care sunt privite evenimentele, decursul logic, suspansul și deznodământul sunt cumva surprinzătoare. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut personaje ceva mai bine conturate, mai fluide. Codul lui Zoran se citește ușor, curge lin, iar mesajul transmis este unul puternic, dar în același timp actual și dureros.

[Crina | booktwist_ · Rating 4 out of 5]

Review posted here first

Vreau să dau Codul lui Zoran în judecată și îmi doresc să-și petreacă zilele și nopțile citită și răscitită până n-o să mai poată sta în picioare. De ce? Pentru că toată ziua m-a urmărit, de când am luat-o dimineață la muncă, m-a tras de mânecă în pauze și nu m-a lăsat până nu citeam din ea, m-a hărțuit prezentându-mi tot felul de personaje vii și dureros de reale, iar în drum spre casă, în autobuz și în tramvai, mi s-a pus în față și m-a forțat să devorez ultimul sfert din ea. Nu vi se pare crud?

Așa zic și eu. Adică, îndrăznește ea, carte ce pare așa delicată, să mă priveze de uitatul pe pereți și mâncatul de prăjitură, în timp ce mă gândesc ce-aș putea să văd când ajung acasă sau în ce poziție să dorm. Totuși, nu vă îngrijorați, prăjitura am împărțit-o frățește! : )

Vorbind acum la modul serios, nu așteptam deloc ca Codul lui Zoran să mă prindă atât de mult și s-o citesc într-o zi, prin pauzele la muncă și-n drumul spre și dinspre casă.

Un roman ce a început greu pentru mine și care m-a făcut rar să simt, căci așa se întâmplă când personajele și cititorul sunt năsimțiți rău, însă, care a știut cum să mă ia și să mă învârtă pe degete până am ajuns să ne placem reciproc, tare mult. Și-a dat Zoran seama că nu le am eu cu viețile oamenilor și că emoțiile nu mă tentează, așa c-a scos frumușel la înaintare un mister bine gătit, o mulțime de indicii și ghicitori, o intrigă delicioasă și rumenă, o doză mare și rece de realitate, cât mai neagră și mai sărată posibil, o mână de legături între personaje ce are un gust ciudat și durează ceva până știi cum s-o mănânci, și, nu în cele din urmă, un final care să mă facă să-mi mușc buzele și să țip în pumni. (Da, Corina, te văd! Și știi foarte bine ce-ai făcut!)

Codul lui Zoran e o poveste care or îți place de la început, din toate punctele de vedere or, treptat, începe să-ți intre în suflet și până la final sunteți prieteni buni. Poate te farmecă personajele sau acțiunea sau misterul, poate o să-ți placă limbajul scurt, direct și servit doar în tușe groase și precise, or vrei să vezi cum e să trăiești altfel, poate ai vrea să schimbi un pic locul cu vreun personaj și să-ți imaginezi, în timp ce-ți scufunzi mai bine fundul în fotoliul moale, cum ar fi să trăiești ca el; zi de zi. De vrut ai vrea, dar poți?

Codul lui Zoran mi-a plăcut și a crescut în ochii mei cu fiecare capitol, deși am avut noi și destule ciocniri, căci i-am reproșat numărul mic de pagini, acel final, felul în care și-a tratat personajele, modul în care mi-a rânjit continuu, de undeva de sus, și îmi spunea să deschid ochii. Și i-am deschis, chit că nu mi-a plăcut. Fiindcă, dând deoparte aerul fantezist al conspirațiilor și misterului și codurilor, romanul e despre oameni, despre viața ce e mai ușoară și mai lipsită de pretenții decât am vrea să credem (căci ea nu dă doi bani c-am ajunge într-o situație neplăcută sau că ne scăldăm în propriul noroi) și despre cum oamenii ăștia și viața își pun cenușă în cap, reciproc, repetat și fără pic de milă.

Așa că pune-ți ochelarii ăia cu lentile colorate și hai, la o lectură! Măcar așa o să vezi roz sau verde cu sclipici tot rahatul... pardon, raiul, în care o să calci.

P.S.: nu dăm banii înapoi pe bilete și nu ne asumăm dacă, după ce-o terminați de citit, veți vrea să fugiți în lume. Sau să faceți un duș lung. Or să vă îmbrățișați casa și lumea de lângă voi. Sau să beți ceva. Sau... orice.

[Denisa · Rating 5 out of 5]

Sfâşietoare carte. Am plâns de multe ori pe parcursul lecturii..

[Ana Aurora · Rating 1 out of 5]

Dumnezeule mare, ce am citit? O carte jenanta, una dintre cele mai proaste carti care mi-au cazut vreodata in mana. Singurul motiv pentru care m-am incapatanat sa o termin, cu multe oftaturi si dari ale ochilor peste cap, a fost o curiozitate personala legata de cat de repede coboara standardele unui cititor de la prima la ultima pagina a unei carti proaste pe care tine cu tot dinadinsul sa o termine.

Concluzie: Primejdios de repede. Cu alte cuvinte, gusturile se adapteaza rapid lipsei de calitate, deci sfatul “citeste orice, dar citeste” e unul periculos de urmat.

Nu am nimic impotriva Corinei Ozon care face si dumneaei ce poate. Oricarui om ii sunt ingaduite ambitii scriitoricesti si nu avem de ce sa ne revoltam. E posibil ca alte carti ale dumneaei sa fie mai putin sifonate. Inteleg, de asemenea, ca autoarea are o substantiala comunitate de suporteri entuziasti. Dar asa cum stim cu totii, popularitatea nu are nimic de-a face cu calitatea si adevarul asta nu e niciunde mai evident decat in Codul lui Zoran.

Ceea ce mi se pare insa mai periculos decat induiosatoarele incercari ale Corinei Ozon de a scrie e faptul ca isi gaseste critici care sa ii ridice cartea in slavi nu numai drept “literatura”, dar drept una cu profunde implicatii literare. Sunt acesti critici cei care lasa cititorul confuz si incapabil sa mai faca diferenta intre ce merita si ce nu merita citit, cu efecte dezastruoase asupra traiectoriei lui de cititor.

Codul lui Zoran nu numai ca nu e profunda, dar nu are nimic de-a face cu literatura. Aduce mai degraba cu o compunere scolara sustinuta eroic de-a lungul a 200 si ceva de pagini, care scoate la iveala nu numai naivitatea autoarei, dar si lipsa de stil si de clasa in scris, pe langa incapacitatea de a trece dincolo de cliseele filozofiilor de cartier, de a stapani arta dialogului sau de a crea caractere credibile – ori pur si simplu caractere.

Sa le luam pe rand. In Codul lui Zoran, Corina Ozon pare ca vrea sa importe vibratii de thriller American in peisajul autohton. Rezultatul e un fir narativ greu de inghitit. E clar ca pana si autoarea nu si-a definit bine detaliile propriei povesti, asa ca incearca sa se scoata basma curata cu generalitati. Cliseele sunt toate acolo: organizatie secreta pusa pe facut bine, infiltrare organizatie secreta de catre organizatie pusa pe facut rau, asasinate, cod secret, punerea laolalta a partilor codului pentru obtinerea informatiei, contul bancar, vampa de rigoare etc.

Ai constant impresia ca autoarea colecteaza clisee de prin filmele americane, le pune la un loc si le stropeste cu condimente autohton-bucurestene ca sa vada ce iese. Ai dubii legate de detalii care nu se asaza cap la cap sau de reactii indoielnice ale personajelor? Nu-i nimic, crede autoarea pe cuvant. Ai vrea sa stii mai multe despre organizatia lui Zoran? Ghinion, iti sunt servite generalitati despre faceri de bine, infiltrari si actiuni.

Ca sa fim profunzi, avem si simbolul lebedei care ne apropie oarecum, chiar daca numai cu un nanometru, de tipul Dan Brown. Mai adaugam si o multime de litere Z si o analiza naiva a singurei initiale B din roman, daca suntem setosi de simbolistica. Din tot amalgamul asta, tot ce cartea reuseste sa faca e o incercare rizibila de thriller autohton, naiv, repetitiv, plicticos si incapabil sa iti ralieze nu numai interesul, dar si bunavointa de cititor.

In ce priveste arta scriitoriceasca a Corinei Ozon, primul meu impuls a fost sa iau pixul rosu si sa ii corectez textul. Dar ar fi fost degeaba: Problema nu e doar una de stil – stilul e de fapt inexistent. Dincolo de faptul ca textul are uneori substanta unui rezumat, a unei schite narative, a unor insemnari pe un servetel de cafenea sau note din jurnalul unei adolescente cu inocentele ei clisee – mai degraba decat a unei dezvoltari pe indelete a firului narativ – contradictiile din carte sunt greu de trecut cu privirea. Zaharia, care pare sa fie plasat pe post de reduta a intelectualitatii in cartea Corinei Ozon, are o cultura de Wikipedia. Inginerul Barbu e atat de necitit incat il gasim etern subjugat de competenta intelectuala a lui Zaharia. Dialogul e unul de mahala, plin de inutile “bai”, “ciungule”, “ce naiba”, “mama dracului” etc. Cel care ni se cere sa credem ca e “elevat” nu are astfel de virtuti.

Autoarea uita ocazional subiectul propozitiei si introduce predicate dupa voia inimii. Cel mai adesea, uita timpul verbal cu care a pornit la atac si ne trezim cu fraze in care verbele alearga buimace intre imperfect, perfectul simplu si perfectul compus. Propozitii secundare rupte de la sanul mamei stau izolate trist de cele principale. Toate astea fac textul stangaci, obositor si lipsit de muzicalitatea confortabila a unuia scris cu talent.

Escaladarile de situatie si dialog, mai ales intre Barbu si Zaharia, nu servesc nici un scop si ridica tensiunea inutil. Dialogul e atroce, necizelat, nefiltrat, repetitiv, naiv ori agresiv fara cauza sau finalitate. Marta, amestecul “rar” de frumusete si inteligenta care joaca rolul vampei, nu iti ofera nici o linie de dialog din care sa tragi concluzia inteligentei ei de unul singur. Ti se cere nici mai mult nici mai putin decat sa adopti concluziile definitive ale Corinei Ozon, mai degraba decat sa-ti crezi propriii ochi.

In lumea Corinei Ozon, problemele se rezolva relativ repede. Cand un personaj are nevoie de un telefon mobil in miezul naratiunii, telefonul apare ca prin minune, primit pomana de la un locatar. La fel un portofel pe care Corina Ozon da impresia ca a uitat sa il introduca mai devreme. Intr-o maniera similara trateaza autoarea si problemele de vocabular, dandu-ti un fel de inconfortabil sentiment ca e mult prea comoda pentru a-si defini ea insasi termenii. E bine ca cei care isi fac din scris o meserie sa isi aminteasca faptul ca dictionarul explicativ si cel de sinonime sunt cei mai buni prieteni ai scriitorului si ca scurtaturile de genul “nu stiu ce” ori “un fel de” nu stau bine unui individ a carui treaba e sa stie.

Apoi sunt conceptele pe care Corina Ozon le foloseste stangaci (“semnificatiile capata un alt sens”, oamenii strazilor se ascund in fata granitelor imaginare dobandite prin “dovezi de meritocratie” etc.) Limbajul e de o calitate indoielnica si atunci cand dialogul are loc intre Barbu si Zaharia, doi presupusi intelectuali (“hai zi, ca tu le ai pe astea, cu pictorii”, “hai, ba, ca-mi zdruncini matele” s.a.m.d.) Alteori scriitoarea uita ca scrie fictiune si se arunca in reflectii personale si bagari de seama, ori se apropie periculos de granitele non-fictiunii.

Exista vreun element salvator in toata cartea asta? Daca imi analizez cu atentie reactiile, povestea mi-a produs o vaga umbra de curiozitate, dar nu pot sa imi dau seama daca aceasta e mai degraba legata de dorinta de a vedea cum reuseste sa se descurce Corina Ozon pe un teren care ii e in mod evident nefamiliar. O mica strangere de inima, poate, in ultimele doua pagini ale cartii, dar la ora asta ajunsesem deja sa ma agat de orice ca sa pot sa trec cu bine prin carte. In plus, personajul central al ultimelor pagini, Dorin, e singurul care mi-e cat de cat simpatic, poate pentru ca autoarea nu a apucat sa il dezvolte, deci personajul a ramas sa straluceasca in lumina potentialitatii, relativ neatins.

Recomand citirea acestei carti oricarui spirit literar ambitios care crede ca romanul e la indemana oricui si intretine iluzii si ambitii literare. Codul lui Zoran e o pierdere colosala de timp, cel mult literatura de periferie, usor de uitat si extrem de edificatoare in materie de ce nu trebuie sa faci cand te apuci sa devii romancier.

Poate ca cel mai important element izbavitor al cartii e faptul ca, dupa ce ai terminat-o, te cuprinde un sentiment coplesitor de recunostinta ca exista undeva, pe lumea asta, literatura de calitate. Si ca te poti intoarce la ea dupa ce ai ratacit prin scrisul deprimant al Corinei Ozon.

[PETRONELA ATOMEI · Rating 5 out of 5]

Codul lui ZORAN al Corinei Ozon este o carte care mi.a stranit interesul de la primul rand citit, ceea ce nu prea se intampla la mine.

Inca din primele randuri putem observa ca suntem cititorii unui roman atipic, Barbu un barbat care nu demult avea un serviciu, o sotie si un copil ajunge sa traiasca pe strazi la mila tuturor,in mizerie,inconjurat de sobolani.
Intr.o zi viata ii surade si primeste o noua sansa, face curat la gunoi, primeste un salariu modest si o camaruta la subsolul unui bloc.

Cu fiecare pagina citita e imposibil ca cititorul sa nu patrunda in sufletul lui Barbu, sa traiasca drama lui, sa sufere din iubire pentru fiul sau si sa traiesti motivarea lui in a.si depasi conditia sociala.

Se multumea cu Putin, pana intr.o zi cand primeste de pomana un costum, cu o insigna lebada, care apartinea lui Zoran, ucis din cauza ca era prea bun cu cei din jur.

Barbu ajunge sa.si recupereze fiul, dar prea tarziu pentru ca este ucis de gruparea care se simtea amenintata.

Codul lui Zoran imbina excelent drama sociala cu iubirea familiara dar si cu romanul politist.

Il recomand spre lectura!!! 5⭐/5⭐

[Liliana · Rating 2 out of 5]

Nu ma asteptam sa cobor vreodata la doar doua stelute :( Mi se pare a fi cea mai slaba dintre toate cartile semnate Corina Ozon, scrisa parca la repezeala (aceeasi senzatie pe care am avut-o si cand am citit "Divorturile Amantilor", desi cele doua carti sunt foarte diferite). Curand am sa ajung si la "Despre iubire, cu instructiuni de folosire" si sincer sper sa-mi placa.

[Ana Daniela Ratiu · Rating 5 out of 5]

CODUL LUI ZORAN

Am început anul cu o carte buna! 😍 Am fost tare curioasa de subiect; cred ca e prima carte pe care o citesc despre oamenii strazii atat de detaliata in multe pagini su nu o scurta poveste.

Barbu si-a parasit casa si familia din cauza datoriilor la camatari si a ajuns om al strazii. Ani de zile a trait pe strazi, iar intr-o zi i-a suras norocul cand a auzit o doamna comentand dejamagita despre gunoie împrăștiate si el le-a adunat. Asa a ajuns Barbu sa se ocupe de gunoaie, a primit o mica camaruta la subsolul blocului si un salariu. Un bun prieten de-al sau , Zaharia, om foarte deștept, in ciuda faptului ca e si el om al strazii, il vizitează mereu si se sprijina moral reciproc.
Intr-o zi, Barbu primeste un costum de pomana si il buzunar găsește o invitație. Nu se poate abtine si se prezinta la acel eveniment caci e foarte curios despre ce e vorba. Dupa eveniment e si mai confuz si stiind cat de deștept e Zaharia, îi pune întrebări. Dar Zaharia are secretele lui de ascuns si stie cat de periculos e sa se afle ce stie.
Cu greu ii poate dezvalui ce stie lui Barbu si acesta e tot mai hotărât sa meargă pana la capat.
Intre timp, Barbu isi face curaj sa isi intalneasca fiul si lucrurile merg mai bine decat se aștepta, dar cautand da descopere codul lui Zoran, intra in mare pericol.

E foarte faina cartea si va recomand sa o cititi, sa descoperiti ce este cu codul lui Zoran si toata povestea!
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

[Anca Moraru · Rating 5 out of 5]

Eroul poveștii este Barbu, un inginer care pierde totul din cauza cămătarilor, și alege să trăiască pe străzi pentru a-și feri soția și copilul de furia acestora. Suntem martorii experiențelor degradante prin care trece Barbu. Viața pe strada e surprinsă în toată ,,splendoarea” sa, și nu e una tocmai plăcută: fără un acoperiș deasupra capului, fără mâncare, și mijloacele necesare unui trai decent. Autoarea nu vrea să ne ascundă niciun aspect al vieții sale, în stilul caracteristic arată cu sinceritate că în viață uneori esti sus, alteori poți cădea cu cea mai mare viteză.
Recenzia completa aici
https://ancamoraru.ro/2018/05/26/codu...

[Daiana · Rating 5 out of 5]

O lectura cu un început dur, alocuri chiar am simțit durere cumplita și cum putem cădea în hăul vieții. Până la sfârșit m-a ținut captiva, o carte care prezintă o realitate dură. Mi-a plăcut foarte mult!

[Andra · Rating 4 out of 5]

O poveste interesanta, care ne aminteste ca ar trebui sa fim mai buni! Daca ma gandesc bine, chiar am intalnit pe strada, niste oameni care semnanau cu personajele principale. Si? Am trecut pe langa ei.

[Cristina Niţă · Rating 4 out of 5]

“Iar de trecut nu te poți ascunde, oricât de mult fugi, te va găsi oriunde, atunci când te aștepți mai puțin.”

[gollumreadsxoxo ❥ · Rating 4 out of 5]

O carte bună, cu personaje bine scrise, însă cu acțiunea cam grabita. Sfârșitul mi s-a părut cam dezamăgitor.

[Sabina Larisa · Rating 4 out of 5]

Interesanta.Mistere si suspans.